Now Reading
Antreprenor Creativ. Daiana Rădulescu, yoga și schimbare de mindset pentru antreprenoare

Antreprenor Creativ. Daiana Rădulescu, yoga și schimbare de mindset pentru antreprenoare

Pentru că avem nevoie mai mult ca oricând de povești inspiraționale, să vedem că se poate și, mai ales, să ne susținem între noi într-o lume aflată în mai multă incertitudine ca oricând, reiau articolele din seria „Antreprenor creativ”, care știu că sunt o sursă de bine și de inspirație pentru voi. Astăzi, îi ofer „covorul roșu” uneia din cele două persoane care au și vor avea mare legătură cu dezvoltarea mea de anul acesta, Daiana Rădulescu. La Daiana am ajuns în urma prezenței mele în podcastul ei, „Antreprenoare cu misiuni”, unde mi-am spus povestea mea și a Flori cu sens.

Ulterior, am intrat într-o provocare de o lună de zile, care avea la bază yoga și, din persoana care spunea „yoga nu e pentru mine” am ajuns să îmi iau angajamentul că mă voi așeza săptămânal pe salteluță, timp de un an de zile. Pentru că Daiana nu face doar yoga și în niciun caz yoga așa cum o cunoscusem eu, ci face o muncă de reașezare a subconștientului și a valorilor la starea de flow în care ar fi normal să ne aflăm permanent.

De aceea, mi-am dorit foarte mult să o aduc aici și să îi dau posibilitatea de a împărtăși din valorile și filozofia ei de viață, care știu că poate ajuta multe femei, așa cum mă ajută și pe mine.

Și este tocmai momentul bun, pentru că Daiana pregătește un eveniment amplu, din care fac și eu parte, Summit pentru pace, armonie și o stare Zen, care are loc în acest weekend și unde accesul este complet gratuit. Aflați despre eveniment, dar și despre alte proiecte minunate ale Daianei în interviu.

Cum a apărut yoga în viața ta și cum s-a dezvoltat de la pasiune la meserie?

Daiana Rădulescu: Yoga a apărut în viața mea ca o metodă ce mi-ar fi putut salva viața, la 24 de ani. Pe atunci, treceam printr-o perioadă în care nu-mi găseam locul nicăieri, profesional vorbind, dar nici în viața socială nu simțeam în largul meu. Parcă eram picată dintr-o altă lume pe pământ și îi priveam pe cei din jur cu stupoare, fară înțeleg ce făceau ei, de fapt, cu viețile lor. Atunci m-am gândit la yoga și la meditație. Meditația o asociam cu buddhismul, la yoga chiar nu mai știu cum am ajuns.

Oricum, nu s-a concretizat în nimic care fi ajutat atunci. Cele 2 carți cumpărate de la Carturesti despre yoga în imagini pentru femei și filosofie vedică n-au reușit decât frustreze mai mult. N-am înțeles decât e ceva complex acolo și nu e doar despre stat în lotus, cu atenția spre perineu (asta descria prima imagine din acea carte, ca exercițiu de făcut acasă). Mi s-a părut greu totul, inclusiv filosofia hindusă, deși filosofia era fix zona mea de studiu și marea mea pasiune din liceu.

După 2-3 ani, când eram deja mult mai bine cu viața mea, am întâlnit-o pe profesoara de yoga de la evenimentul internațional de dezvoltare personală la care participam, în Republica Dominicană

Nu fusesem la nicio oră de a ei, căci nu trezeam când preda ea yoga pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Dar am ajuns împart, pentru 3 zile, un apartament cu ea, după ce evenimentul acela s-a încheiat. Ea m-a auzit sunt interesată de metafizică, de răspunsurile la marile întrebări ale vieții. Și mi-a zis trebuie neapărat ajung la ashramul din India unde ea stătuse 6 luni, cu iubitul ei. Și i-au schimbat viața acele luni. Mi-a povestit și despre yoga, e altceva decât toate școlile pe care le făcuse ea, dar și despre ceremoniile de zeiță ce li se făceau femeilor de la ashram. Lara, așa o cheamă pe ea, mi-a spus și cum relația ei cu partenerul se îmbunătățise enorm.Și chiar yoga aceea a ajutat-o mult nu mai poarte ochelari decât foarte rar.

Dar pe mine convinsese deja cuvântul magic: metafizicăAșa mi-am pus acest obiectiv: ca în următorul an, de ziua mea, la 27 de ani, mi-o serbez singură, în India, la acel ashram. Așa mi-am dorit, așa mi-am scris, așa s-a întâmplat. Am plecat în India doar pentru o lună și am ajuns stau 2 ani și jumătate. Tot acolo, la ashram. N-am făcut altceva decât învăț cât de mult am putut tot ce nu găsisem o viață învăț. Și implic în creșterea și chiar în conducerea ashramului. Acel loc devenise casa mea și noua mea universitate – una în junglă și între orezării. După prima lună acolo, devenisem deja profesoară certificată international în yoga.

Însă eu nu pentru asta mersesem acolo și nici prin cap nu-mi trecea predau sau căștig bani din asta

O bună vreme am crezut voi rămâne la ashram. Doar maestrul meu mi-a deturnat planul și m-a trimis înapoi în țară, la predat. Ce-i drept, remarcasem și eu fețele triste ale româncelor de aici, într-una din revenirile mele scurte în țară, pentru noile vize necesare încât plec din nou. Și gândeam așa fusesem și eu odată: posomorâtă, fară niciun scop, fară a înțelege ce caut pe pământ. fi vrut fac ceva pentru acele femei. Dar încă eram ocupată fac pentru mine, căci mi-a luat ceva timp de studiu îmi umplu golul creat de lipsa Cunoașterii de la noi.

Decizia de a deschide primul studio de yoga tradițională în Romania, în memoria lui Mircea Eliade, a venit pe fondul unei răfuieli între mine și maestrul meu. Așa face un guru bun: te scoate din apele în care te scalzi și te trimite în furtună pe mare, ca demonstrezi ești atât de realizat spiritual pe cât pretinzi.

Așa a început aventura mea antreprenoariala în lumea yoga și coaching-ului spiritual

Însă pentru mine, ceea ce puțină lume înțelege, marea pasiune și meserie chiar nu e yoga, așa cum o înțelege omul de rand: poziții corporale și un fel anume de a respira. Pentru mine, ceea ce predau cu atâta ardoare și fac cu atâta placere, e de fapt țoață știința spiritualității învățată la ashram, ce provine din textele sacre numite Veda. Specializarea mea este în Tantra Tradițională și în Yoga Tradițională. Asta înseamnă eu sunt persoana la care vii când vrei afli, din cele mai vechi surse de pe planetă, care e scopul vieții, cum ai ajuns tu aici și cum poți trăiești fericit într-o lume ce pare lipsită de sens.

Ce ai făcut înainte de a lua calea antreprenoriatului și ce mai faci în paralel?

Daiana Rădulescu: Am ajuns antreprenoare pentru profesoara de Fericire și relaxare” nu există în nomenclatorul joburilor de la noi. Înainte de asta, am avut tot felul de joburi în arii cât mai variate, inclusiv în domeniul meu de studiu: comunicare și relații publice.

Din toate aceste mici joburi, am înțeles, într-un final, ce NU îmi doresc

Nu îmi doresc am un job în care nu interacționez cu oamenii și nici unul în care nu simt ceea ce fac chiar contează pentru cei din jur. Azi, nu-mi mai doresc un job deloc, căci viteza mea de creștere e peste măsura mediilor în care ajung – observ asta chiar și în diversele colaborări pe care le-am mai avut în ultimii ani.

Așa că, pentru a nu simți stau degeaba – așa e cu tipologia Artistului Creator – mereu îmi inventez proiecte noi.

Am amenajat un mini-ashram la Călimănești și acolo țin sejururi tematice, în care ajut la transformarea femeilor cu care interacționez.

Creez programe online transformaționale, ce conțin yoga tradiționala ca baza de lucru cu subconștientul, inspirate din tot ce am studiat la ashram și în ultimii ani (The 21 Tribe).

Lansez acum (în aprilie) și primul meu program 1 to 1 pentru femeile ce știu ce vor, dar nu stiu cum obțină acel ceva cu ușurință, relaxare și feminitate (The Divine Mindset), inspirat de ultimul meu mentor, Bob Proctor.

Susțin și o comunitate de femei antreprenoare din Romania, pentru care am creat seria podcast-urilor de la 8 PM: „Misiune de antreprenoare”.

Contribui la creșterea nivelului de conștiință și la împuternicirea femeilor românce, oferind gratuit mini-programe de dezvoltare personală prin spiritualite pe Facebook, pe grupul meu privat de +2400 de femei: „Grupul Femeilor Fericite” Am lansat în noiembrie canalul YouTube FlowYin, în care aduc oameni ce inspiră prin transformarea lor sau risipesc mituri existente în spiritualite și dezvoltare personală, încât femeile de acasă nu mai creadă orice „expert”.

Și, mai nou, co-organizez un summit online pentru pace, armonie și zen – ca răspund unei nevoie actuale a publicului român, afectat emoțional de tot ce se întâmplă la doar câțiva pași de noi. invit la summit-ul gratuit din 19-20 martie chiar aici.

Cum ai decis să devii antreprenor?

Daiana Rădulescu: Nu am decis niciodată devin antreprenoare. Eu am revenit în țară și am dorit transmit, pe înțelesul tuturor, ceva ce se stingea, ușorușor: cunoașterea despre viața, despre om, despre noi și sensul nostru aici. Nu m-ar fi angajat nimeni pe acest post. Deci mi l-am creat singură. Și așa m-am trezit în „grupul antreprenorilor români„. Eu consider profesoară de metafizica, dar e ok mi se spună și așa. 🙂

De ce yoga? Și de ce altfel de yoga, nu ceea ce suntem cu toțiiobișnuiți de pe Youtube sau alte surse?

Daiana Rădulescu: Am ales yoga tradițională pentru este o știință exactă, cu o filosofie în spatele ei. Yoga modernă a pierdut filosofia, ca răspundă unor nevoi urgente ale omului modern. Era mai ușor de predat așa: posturi și respirații, totul fizic, dar mult mai blând. Yoga tradițională nu e o practică fizică, ci devine o meditație de la început până la final. Se folosește de corp, dar nu e ceva fizic: nu e sport, nu e gimnastică, sigur nu e contorsionism.

Pentru cine studiază ființa umană serios, există înțelegerea mintea și corpul se întrepătrund. Yoga tradițională este o știință de accesare și transformare a acestei minți (minții subconstiente) prin corp. Ca fiu și mai exactă: e o știință a eliberării de minte și de corp. Dar e și o știință a eliberării minții subcon;tiente de blocajele ei (paradigme mentale, programele de gândire ce ne-au fost transmise de când ne-am născut).

Yoga tradițională este o știință organică a vieții

Fiecare o poate folosi cum vrea: ca sistem de sănătate fizică, ca sistem de sănătate psihică, sau ca sistem spiritual de realizare a sinelui divin. Eu o folosesc ca toate 3 la un loc, încât duc o viață în Fericire interioară deplină, zi de zi. Și dacă eu pot, care la 24 de ani îmi planificam exact cum sinucid la 30, e clar poate orice femeie, orice om.

De ce ai ales să te adresezi exclusiv femeilor?

Daiana Rădulescu: În primul rând, pentru publicul nostru român atras de yoga e preponderent feminin. Însă la început eu predam yoga și filosofia ei atât femeilor, cât și bărbaților. Pe parcurs, am simțit impulsul de a le crea femeilor o comunitate ca pe vremuri, cu întâlniri doar ale lor, în care poată fi ele așa cum sunt. Când e chiar și un singur bărbat în cameră, noi deja avem alt comportament – și e absolut normal acest răspuns al nostru, ca femei.

Însă eu doream împuternicesc femeile, spunându-le sunt zeițe – pentru asta sunt

Pentru asta, a fost nevoie îmi creez un public exclusiv feminin. Femeile, ca și florile, pentru a se deschide și a împărtăși toate prin cate au trecut sau trec, au nevoie de un mediu protector, care le conțină și în care ele se lase văzute și auzite. De creare acestui mediu ocup eu – e parte din misiunea pe care mi-am ales-o pe pământ. Și da, evident, sunt una din persoanele ce cred femeile, prin natura lor creatoare, cu o educație adecvată, pot schimba cursul umanității în dezvoltarea ei.

Care sunt provocările cu care te confrunți ca antreprenor la început de drum în Romania?

Daiana Rădulescu: Cel mai greu mi-a fost îmi schimb mindset-ul, cum gândesc la nivel subconștient, cum privesc pe mine, de fapt. Pentru nu poți ai succes ca anteprenoare, daca tu nu te consideri anteprenor. Și asta nu vine din ce faci, ci din imaginea ta de sine din subconștient. Nu am crescut crezând voi avea cutare job, dar nici nu visam antreprenoare – nici nu știam acest cuvânt când eram mică. Maxim, auzisem de „patroană/patroni”. Așadar, cea mai mare provocare rămâne propriul subconștient.

De ce crezi au nevoie cel mai mult antreprenorii români aflați la început de drum?

Daiana Rădulescu: Fix de ce scriam mai sus: antreprenorii la început de drum au nevoie în primul rând de un mindset solid de antreprenor. Stiu multe cursuri de dezvoltare a afacerii de azi oferă și asta, însă nu e suficient ce oferă ei. Fară un mindset solid și stabil de antreprenor, mai ales venim din mindset-ul de angajat, clacăm în primii ani sau la primele greutăți.

Însă dori adaug și cred ajută enorm, în al doilea rand: relaxarea completă și un sistem de reîncărcare a întregii ființe, care e dat chiar de yoga tradițianala sau de alte practici ce înțeleg termenul de „prană” (forță vitală), cum ar fi Tai Qi, Qi Gong. Antreprenorii intră mai ușor în burnout decât angajații – pentru nu mai au working hours și lucreaz[ non-stop (tot din vina mindset-ului aici).

Așa recomand oricărui anteprenor lase obișnuitul mers la sală și se îndrepte spre practici meditative care îi reîncarce întreaga ființă ca după 10 h bune de somn linistititor.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o de când ai ales drumul ăsta?

Daiana Rădulescu: Am cea mai mare satisfacție de fiecare dată când ajung la mai multe femeie ale căror vieți chiar se transformă în ceea ce ele nici n-ar fi visat până atunci. De fapt, ele încep realizeze cine sunt, cu adevărat. Și apoi, încep apară și rezultatele magice în viața lor. Asta e cea mai are satisfacție a mea: particip la eliberarea lor de frici și de paradigmele ce până atunci le țineau pe loc.

Te gândești îți extinzi activitatea și la mai mai mult decât ce faci acum?

Daiana Rădulescu: Anul acesta, pe 3 aprilie, lansez primul meu program premium, high-ticket, unu la unu, pentru femeile ce deja au un vis amânat. Eu le voi ghida treacă de la amânare la împlinire, de la un gând la un rezultat.

Programul „The Divine Mindset” se adresează oricărei fermei care știe exact ce vrea. Însă recunosc marele public țintă e cel al antreprenoarelor care s-au săturat nu vadă rezultarele dorite din misiunea lor. E groaznic faci ceva din pasiune și totuși nu crești precum ai visat la început.

Însă am găsit soluția, am studiat-o, am combinat-o cu ce știam și făceam deja și am creat acest program.

Orice antreprenoare ce ne citește acum poate participa gratuit la primele 3 săptămâni din programul „The Divine Mindse”, a caruit investiție este de 3003$ / 3 luni. Trebuie doar îmi scrie un mesaj pe WhatApp și apoi ocup eu de înscrierea ei.

Care este cel mai mare vis al tău în ceea ce privește business-ul pe care l-ai creat?

Daiana Rădulescu: Visul meu actual este atât cât îl pot vedea eu acum și are mai multe paliere. În 2022, visez ajung cu programul meu spiritual pentru femei, de relaxare și deblocare a subconștientului, la 99 de femei, care își recapete identitatea de zeițe. Tot în acest an, visez aduc 10 antreprenoare mai aproape de visul lor.

În următorii 7 ani, vizez la un ashram în Bali. Și până atunci, la sejururi transformaționale acolo, chiar în 2023. Visez cresc acest business atât de mult, încât pot crea un loc de creștere pentru 10 bebeluși, pe care -i ghidez alaturi de o comunitate de femei ca cea pe care o creez acum.

Ah, și uitasem cele 7 cuvinte magice din visul meu pe viață: „international spiritual writer and transformational public speaker”.

Care ar fi sfatul pe care l-ai da unei mame care cochetează cu antreprenoriatul, dar nu are curajul de a porni?

Daiana Rădulescu: Dragă mamă, Nu te gândi la anteprenoariat până nu ai ales ce vrei faci cu viața ta. Află cine ești, descoperă-te și auto-cunoaște-te, căci e tare posibil ca antreprenoriatul nu aibă nicio legătură cu ceea ce vrei tu, de fapt. Poate vrei doar mai mulți bani… Pentru asta, poți vinde produsele sau serviciile altcuiva. Poate vrei fii văzută, auzită și apreciată… pentru asta, ți pasiunea publica, dar nu te aștepta faci și bani din ea. Și mai ales, nu-ți omorî pasiunea pentru bani! Poate vrei doar faci ceva în plus, nu fii doar mamă și soție… pentru asta, există atâtea cursuri de tot felul pe care le poți urma în ritmul tău.

Anteprenoriatul merită ales doar după ce te-ai asigurat :
  1. Nu este o metodă de defulare a unei suferințe emoționale mai vechi.
  2. Nu ai șansa faci ce iubești într-un job tradițional.

Și, amintește-ți ce ți-am zis mai înainte: succesul tău antreprenorial vine 95% din cum gândeșți subconștient. Șlefuiește mintea înainte să faci primul pas. Iți rămân alaturi pentru orice ghidaj, draga mea!

Pe Daiana o găsiți cu totul aici

Citește și

Ama Mihăescu, omul creativ din spatele antreprenoarelor

Vavaly Art, bijuterii din perle create cu mult suflet

Geanina Studencu îi învață pe copii muzica prin joacă

Monica, Roxana și povestea colorată KnitsAmore

Antreprenor Creativ. Fleurane și povestea cu parfum de lavandă

Antreprenor Creativ. Andreea Paraschiv și BuzduBijoux, bijuterii cu poveste

Antreprenor Creativ. Cristina Maria Cojocariu, bijuterii energetice şi mult mai mult

Antreprenor Creativ. Art Inspir, cadouri inspirate și dedicate

Antreprenor Creativ. Astrid Deco, minuni gravate cu inima

Antreprenor Creativ. Claudia Groza Lazăr și poveștile personalizate

Antreprenor Creativ. Loredana Hurley și Prăvălie de bucurie

Antreprenor Creativ. Diana Udrea și Plicul Creativ 

Antreprenor Creativ. Andreea Paraschiv și BuzduBijoux, bijuterii de poveste

Antreprenor Creativ. Mihaela Zah a imaginat împreună cu fetele ei lumea minunată Elijoy

Antreprenor Creativ. Alina Augustin, creatoarea măsuțelor cu poveste

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top