Emil Pantelimon, managerul trupei din School of rock :-)

Pe 1 aprilie, revine la Opera Comică pentru Copii musicalul School of rock. Nu e păcăleală 🙂 Micuții rockeri deghizați în elevi silitori se întorc pe scenă, de data aceasta în fața unor spectatori cărora de data aceasta le vor putea vedea zâmbetele și emoția de pe chip. Ce bucurie mai mare decât să revenim, măcar din anumite puncte de vedere la normalitate?

Știu că data trecută v-am adus toată echipa de realizatori aici, pe blog, dar am păstrat „cireașa de pe tort” pentru această stagiune. Așadar, azi aflăm de la regizorul Emil Pantelimon, prins între două repetiții, cum a fost să lucreze cu atât de mulți copii pentru această producție.

De ce School of rock ? Ce te-a inspirat la acest musical și de ce ți-ai dorit atât de mult să îl realizezi la Opera Comică pentru Copii?

School of Rock este o temă foarte actuală. Acest triunghi cheie, copil-părinte-profesor ascunde multe chei, ori asta este cu adevărat provocator. Este un spectacol în care copiii au de demonstrat, energia e la loc de cinste și Dewey Finn are o misiune aproape imposibilă. Cum nu vrei pui în scenă School of Rock?

Care a fost cea mai mare provocare în montarea spectacolului?

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător: Pandemia.

ti obișnuit să lucrezi cu copiii, cel puțin din proiectul Madagascar. Totuși, ai întâmpinat vreo provocare acum, cu distribuția de copii de la School of rock?

Lucrul cu copii și tineri este ofertant. Necesită multa energie și fantezie. Cred asta e ceea ce atrage în această direcție. Pe de altă parte, atunci când vezi rezultatele, satisfacția este înzecită. Dar misiunea mea de a „îmblânzi” o ceată de mici artiști este mult ușurată de echipa cu care lucrez și care este foarte, foarte performantă.

Care este cea mai frumoasă amintire cu care rămâi în urma acestui proiect?

Sunt multe experiențe memorabile, de la echipă și până la energia publicului. Faptul mulți din cei care ajung la spectacol, nu se pot desprinde de scaun vreme de 3 ore, este cel mai frumos rezultat.

Aduce ceva nou School of rock « de primăvară” față de spectacolele de la premiera din vară?

Spectacolul este un organism viu. Crește tot timpul. Capătă de fiecare dată noi valențe. Se așează. Așa încât, îmi este foarte greu spun va fii la fel. Nu rămâne decât veniți în sala de spectacol pentru , oricum, veți descoperi detalii care poate au trecut neobservate la ultima vizionare.

Cel mai puternic argument pentru care spectatorii ar trebui să vină la School of rock este…

Dacă vrei vezi gașca de copiii ce va reforma scena de musical bucureștean, daca vrei fii martor la schimbarea traseului spectacolului muzical în Romania și dacă vrei vezi rockul nu a murit,… Calea Giulești nr 16, de pe 1 și până pe 17 aprilie!

Citește și

See Also

Oamenii din spatele School of rock – Irina Furdui și Alexandru Ilie

Teodora și Cezara, magicienele muzicii și dansului din School of rock

Spectacolul School of rock, pledoarie pentru vocea copiilor

Secretele unui manager din Top 30 sub 30. Emil Pantelimon, omul OCC al lunii mai

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top