„Încă nu-mi să cred că suntem aici”! mi-a exclamat Ana de câteva ori la începutul călătoriei și nu numai. „Mie îmi spui, copilă?”, îmi venea să răspund. Eu încă mă întreb dacă chiar facem nebunia asta, dacă suntem în city-break la Londra sau nu cumva suntem pe pârtie la Bansko, m-a lovit vreun schior și am halucinații. Pentru că da, cu până vreo lună jumate înainte ca visul ăsta să devină realitate, eu, mamă responsabilă, rezervasem de prin noiembrie tradiționala vacanță la schi, planificată și drămuită, așa, ca la mamele singure, care trebuie să fie atente la fiecare detaliu (și ban, că de).
Doar că, ce să vezi? Tot de prin noiembrie, la noi în casă, răsună din trezire până-n culcare playlistul din musicalul Hamilton, așa cum îi șade bine unei pasionate. Tot cam pe atunci, pasionata începuse să viseze cum o să meargă ea din nou la Londra (a mai fost cu tatăl ei în anul fatidic 2019) și o să vadă Hamilton. Zicea ea, pe la vreo 22 de ani. Habar nu am de unde cifra asta, poate rimează în mintea ei cu responsabilitatea. Doar că mie mi s-au aprins beculețele și mi-a fugărit un gând răzleț în minte: ce-ar fi dacă? Suna într-un fel, sweet 16 la Londra, cu Hamilton de ziua ei. Prostii, a susurat mintea responsabilă. Cum crezi tu, femeie, că poți îngrămădi într-un buget de 5 zile la Bansko, ok, fie și cu schi inclus, câteva zile într-unul din cele mai scumpe orașe ale lumii?
De la teorie la practică e doar un pic de organizare și voință
Dar cum încă mi-s ambițioasă, măcar pe unele paliere, că pe altele am cam ruginit, nu m-am lăsat păcălită de prima panică și am luat-o pe bucăți. Am căutat bilete de avion, hai că nu e deloc rău, am găsit chiar preț decent (am aflat ulterior că se poate și mult mai decent). Apoi, am căutat cazare și am văzut că nici aici nu era chiar așa de speriat cum credeam. Mama, ca întotdeauna, a zis că sare în ajutor cu ce poate și, ușor ușor, a început să se contureze.
Nu eram convinsă 100%, dar ce m-a convins a fost când am început să caut obiective de văzut în Londra. Atunci, s-a trezit în mine Ioana copilă, al cărei prim manual frumos, modern, a fost cel de engleză din clasa a VI-a, înțesat cu fotografii și lecții despre obiectivele din Londra. Când mă uitam pe site-uri, parcă îmi revedeam manualul. Acela a fost pentru mine elementul hotărâtor. Nu fac asta doar pentru ea, o fac și pentru mine, pentru copilul din mine, care nici nu realiza cât și-ar fi dorit să se transpună în realitatea din manualul cu pagini lucioase. Primul manual frumos și modern, post-revoluție.
Inițial, planificarea acestui city-break la Londra mi-a dat multe bătăi de cap
Odată luate biletele de avion, cazarea și biletele la Hamilton, m-am apucat, chipurile, să organizez, măcar în teorie, zilele, 4 la număr, din care doar 2 pline. În realitate, doar m-am speriat. Doamne, câte lucruri de văzut, ce puzderie de expoziții, experiențe, ce de-a bani îți trebuie, nu mai vorbim de timp, orientare (de care nu posed neam), organizare. Nu, prea mult pentru creierul meu „pre-menopauzic”. După ce m-am speriat bine și am abandonat o vreme, și din lipsă de timp, planificarea, am apelat la prietenii mei dragi, care au stat 4 ani la Londra, am luat iarăși elefantul pe felii și am reușit să încropim un oareșce plan. Restul, am zis că se așează la fața locului. Și așa a fost.
Zbor și cazare în al nostru city-break la Londra
Dar, să o luăm cu începutul. Am zburat cu Ryan Air, care are cel mai devreme zbor de dus, la 05.55 dimineața. Întorsul, și el destul de ok, la 19.35 decolarea de acolo. Sigur, cu companiile low cost știi ce scrie pe bilet, realitatea poate să difere. La noi a diferit cu o oră întârziere la dus și una la întors. Costul biletelor, cu bagaj de cabină și priority, a fost de 1000 de lei 2 persoane. Înțeleg că se găsesc și mult mai bine, în special la Wizz, unde pot să apară și bilete cu 225 de lei. Când am căutat eu, Ryan era cea mai avantajoasă opțiune.
Cazarea a fost chiar faină, într-un hotel-casă tipic londoneză, Oxford Hotel (din grupul Merit), la doi pași de stația de metrou Earl’s Court, în zona Kensington. Camera nu a fost mare, că înțeleg că niciuna nu e mare în Londra, dar nici nu pot spune că ne-am sufocat sau nu am avut spațiu, a fost chiar mult peste așteptări. Cozy și elegant, cu tot ce aveam nevoie, inclusiv fierbător și ceai englezesc la discreție. Mic dejun n-am avut, puteam să luăm acolo, dar mi s-a părut cam piperat prețul (16 lire de persoană) și cum nici prea mult timp de stat nu aveam, am preferat să ne descurcăm pe drum. Am descoperit rețeaua de healthy fast-food (un pic contradictoriu, da) Leon, unde se mânca decent și destul de sănătos, la un preț bunicel. Bine, să ne înțelegem, bunicel pentru Londra, pentru că da, e scump, niciun fel de mîncare nu prea este sub 12 lire, oriunde l-ai lua. Dar la micul dejun ne-am descurcat cu aproximativ 10 lire de persoană, plus-minus – mai mult plus – de-o cafea și-un moft.
Primul „șoc” la Londra: oamenii
Dacă e ceva ce m-a impresionat teribil la Londra a fost amabilitatea oamenilor. Nu știu dacă am întâlnit undeva oameni mai calzi, mai surâzători, mai amabili. Știu, impresia despre englezi este că sunt reci. Ba bine că nu. Sunt haioși, dotați cu umorul englezesc emblematic, deschiși, gata să te ajute oricând. Nici nu suferă comparație cu francezii, deși eu am o slăbiciune pentru Paris, se știe. Păi cum ne-a întors fundul francezul la stația de metrou, fiind cu un co-național de al lui, cu care, vorba aia, împărțea aceeași limbă, nu am pățit niciunde în cele 4 zile la Londra. La metrou, te pierzi, chiar și urmărind hărțile. Sau, mă rog, mă pierd eu, că am stabilit deja că orientarea nu mi-e prietenă. Dar cu oamenii ăștia nu ai cum. Indiferent că erau negri, indieni, englezi get-beget sau români – da, am avut și această surpriză – funcționarii de la metrou nu te lasă până nu înțelegi exact ce și de unde să iei. Și nu înțelegi ușor câteodată, pentru că da, limba lor cu accent e uneori cam greu inteligibilă :-).
Că tot veni vorba de transport, metroul, bus-urile cu două etaje, trenurile sunt extrem de bine organizate și nu ai cum să vrei să mergi undeva și să nu ai cu ce, chit că pentru unele destinații poți face și trei schimbări și mergi mult. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la transportul londonez a fost prețul. Am dat cam 100-120 de lei (echivalentul din lire) pe zi pentru transport. Nu am luat oyster card, că renta de la 5 zile în sus, ceea ce nu a fost cazul. Ce mi-a plăcut a fost că dădeam cu cardul sau telefonul și treceam. De reținut că dai cu cardul o dată când intri și o dată când ieși, dar te taxează strict pe distanță și că nu poți folosi același card pentru 2 persoane consecutiv. Eu stăteam cu aplicația mobilă pe telefon într-o mână și revolutul fizic în altă mână.
Prima zi de city break la Londra – Tower of London, London Bridge și London Eye
Cum spuneam, am avut un plan cât de cât, am reușit să îl facem în proporție de 80%, dar am și lăsat loc pe lângă listă, tocmai pentru a simți vibe-ul orașului și a ne lăsa surprinse. Nu suntem genul care să bifeze muzee, mai ales că timpul a fost scurt, dar merită menționat că sunt multe muzee gratuite și cred că sunt fabuloase (în afară de Madame Tussauds, noi am vizitat unul și aș fi stat o zi întreagă acolo).
Deși poate este clișeic și turistic ce am vizitat noi, să nu uităm de manualul de engleză :-). Așadar, după ce ne-am cazat și am mâncat la Leon de care ziceam, am mers către Tower of London. Aici am avut noroc să prindem un tur cu yeoman sau beefeater, celebrii gardieni ai turnului. Nu am înțeles mare lucru din gura lui, pentru că vorbea acea engleză greu de descifrat, dar a fost tare pitoresc și amuzant. Nu am intrat în toate turnurile, dar le-am ascultat povestea. Am mers, în schimb, să vedem bijuteriile coroanei. Nu avem nicio poză de acolo, nu ai voie să fotografiezi nimic, mai ales în prima cameră, unde se află coroanele actuale, cele folosite la ceremoniile oficiale. Sunt superbe, nu cred că am văzut vreodată atât de multe pietre prețioase după un singur geam. Am mai vizitat câteva încăperi dintr-una dintre clădiri, ne-am pozat cu tower bridge în spate, ne-am minunat că sunt oameni care locuiesc în interiorul turnului – sunt, de fapt, gardienii – și am plecat mai departe.
Portul ascuns în spatele Tower Bridge
După ce ne-am fâțâit pe la pod și am găsit drumul, am pornit spre St. Katherine’s Dock, un port în care adocă ambarcațiunile „șmecherilor” pe perioada iernii și, probabil, nu numai. Tot aici sunt o mulțime de apartamente rezidențiale, care te fac să exclami, cum a făcut Ana, „Aici vreau să stau!”. Am mâncat în port, la Dicken’s Inn, un pub cu adevărat englezesc, unde am luat niște nachos (super mega buni Nachos la englezi, am mâncat în două locuri, geniali) și celebrul „fish and chips”, mai mult ca să nu zicem că nu l-am bifat, că altfel nu prea ne omorâm. A fost bun, însă, crocant, deloc grețos, cartofii bine făcuți și cu o granitură de mazăre lângă.
Deja se întunecase și am plecat spre London Eye
Aveam bilete cumpărate dinainte, pachet de 2 atracții – London Eye și Madame Tussauds. Se pot lua și pachete de 3 sau chiar 4 atracții, parcă și cu acvariul și nu mai știu exact ce, dar pe toate site-urile sunt oferte de acest fel. În roată e superb, mai ales seara, ce bine că am ascultat sfaturile prietenilor. Acolo, în roată, am stat îmbrățișată cu Ana și ne-am exprimat recunoștința pentru tot ce ne era dat să trăim. La coborâre, am luat-o la pas spre Big Ben, pe care ea nu apucase să îl vadă acum 6 ani, pentru că era în renovare. De menționat că, deși obiectivele par aproape unele de altele, distanțele între ele sunt considerabile, atât cu metroul – până cobori, până urci – cât și pe jos. Nu-i de mirare că am bifat cam 18.000 de pași pe zi.
Ziua 2. Madame Tussauds, Soho și mult așteptatul Hamilton
A doua zi, am pornit, nu atât de dimineață cât ne-am fi dorit, dar suficient de devreme, având în vedere ce zi lungă urma, iar prima oprire a fost un pub unde am mâncat un mic dejun aniversar, englezesc, desigur. Am pornit apoi spre Madame Tussauds. Mi-am dorit foarte mult să îl văd și nu regret nicio clipă.
După muzeul de ceară am plecat către zona Soho
Ne-am deturnat, însă, preț de vreo două ore, la cel mai mare magazin de jucării pe care l-am văzut eu vreodată, Hamleys. Este o imensitate pe vreo 5 etaje, unde dacă te duci cu copii mici ești mâncat. Eu, cu adolescenta mea, nicio treabă n-am avut, ba chiar am scăpat o lacrimă când am trecut pe la prințese și nu am mai văzut nicio tresărire, nicio exaltare. Zic, hai măcar o poză cu Elsa să îți fac, de dragul vremurilor apuse.
Dar, surpriză, ne-exaltarea a ținut-o până când am ajuns la etajul unde era o zonă Build a bear. A scos un chiot de bucurie și a tulit-o de lângă mine. Mă lămurise deja cu o seară înainte, când mai văzusem unul lângă roată, ce este acest Build a bear, de care eu habar nu aveam, dar se pare că ea știa de mulți ani, de pe Instagram, firește. E un concept foarte drăguț de a-ți construi singur (mă rog, cu ajutorul angajatelor) propriul animal de pluș. Îți alegi „pielea”, apoi dai de pedala care acționează o mașinărie care îl umple cu vatelină, o doamnă te întreabă dacă vrei mai umflat sau mai moale, îi poți pune miros sau inimă care bate, chiar și voce. Înainte de a-l coase, îi pui o inimă, peste care sufli și îți pui în prelabil o dorință. După ce este cusut, îi iei haine și îi scoți certificat de naștere.
Și uite așa, ne-am pricopsit noi cu Star, un iepuraș adorabil, născut în zi cu Ana, doar că 16 ani mai târziu. Mi s-a părut o amintire superbă și recunosc că eu am insistat să îl facem, că pe econoama mea o apucaseră remușcările. I-am zis, nu mă clintesc de la coadă, treaba ta, ori te duci să alegi animalul, ori pierdem aici timpul degeaba. Evident că mi-a mulțumit la final pentru insistență.
Cu Star în brațe, am ajuns pe celebra Carnaby street, apoi ne-am orientat către un loc unde să mâncăm. Am găsit un food court – e plin de ele, atât deschise, cât și în hale închise – și apoi ne-am dus către o cafenea pe care o ochisem în zecile de postări despre Londra salvate pe Instagram. Se numește Italian Bear și este, de fapt, un loc consacrat pentru ciocolata caldă și faptul că îți poți pune trei feluri de ciocolată pe orice, inclusiv pe ceașca cu ciocolată caldă. Iese o nebunie plină de calorii, dar teribil de gustoasă. Eu aș fi putut mânca/bea cinci cești și nu aveam nici pe naiba, Ana a capitulat după un sfert de ceașcă. M-am sacrificat :-). N-avem poze de acolo, că îmi pusesem telefonul la încărcat, să fie pentru Hamilton.
Am dat apoi o raită scurtă prin China Town, extrem de colorat, pestriț și teribil de aglomerat și am luat la picior cele trei piete – Leicester, Picadilly și Trafalgar. Din ultima, am pornit către Victoria Theater. Am zis că mergem pe jos, dar ne-a cam ieșit pe ochi, pentru că a fost ceva distanță, parcursă în special prin St. Jame’s Park. Fără să realizăm, am trecut pe lângă Buckingham Palace și am ajuns rupte de picioare la teatru, destul de târziu față de ora propusă.
Hamilton, highlight-ul acestui city-break la Londra
Ziua 3. Palatul Buckingham, Westminster Abbey, excursie cu barca pe Tamisa
Pentru că veneam după o zi atât de intensă, am tras puțin de noi ca să pornim în ziua a treia și probabil am fi lenevit mult și bine, dacă nu aș fi avut eu un alt fix, tot de la „manual” rămas, să văd schimbarea gărzii la palatul Buckingham. Pot spune că e un pic dezamăgitor, cam ca la pomul lăudat așa. În primul rând, e foarte aglomerat și oricât de devreme ajungi, e greu să găsești o poziție bună, pentru că, în afara celor care stau lipiți de gard și nici măcar, pentru că pierd altele, nicio poziție nu e neapărat bună, pentru că 85% din ceremonie se întâmplă în curte, cu porțile închise. Doar la început este o paradă a gărzii călare și trecerea fanfarei, apoi ceremonia, foarte lungă, după porți, din care nu înțelegi nimic, iar la final, încă vreo 2-3 minute de defilare, când se deschid porțile. Mulți turiși nu au răbdare, pleacă, se mută, așa că e un du-te vino permanent și cam obositor. E totuși fain să vezi finalul, mai ales defilarea gărzii de scoțieni cu cimpoaie.
Deși nu a fost cum ne așteptam, nu am regretat să am mers, pentru că apoi ne-am plimbat prin St Jame’s Park, am văzut pelicani roz, rațe, gâște și veverițe, am văzut cavaleria regală și căluții, am mai făcut câteva poze și am mers mulți, foarte mulți pași. Care ne-au purtat către Westminster Abbey, un alt punct la care am ținut eu morțiș :-). Nu comentați, copilul a primit Hamilton, da? :-))) Impresionant la Westminster, mai ales când știi că treci pe lângă morminte de oameni celebri și calci, la propriu, pe file de istorie de sute, mii de ani. Aici se regăsesc mormintele majorității regilor și reginelor Angliei, dar și ale scriitorilor, inventatorilor și altor oameni care au rămas în istorie.
După Westminster, deși vremea nu părea prietenoasă, ne-am încumetat la o plimbare cu barca pe Tamisa
Am luat barca de la Westminster Peer, dar am ratat-o la mustață și a trebuit să așteptăm aproape o oră, iar pe barcă am prins și o ploaie englezească adevărată, să nu zicem că am avut doar soare și cald. Noroc de ghid, care avea un umor englezesc tipic și ne-a ținut doar în glume și ironie fină, o încântare. Datorită lui nu m-am mai supărat nici de vreme, nici de faptul că am ajuns prea târziu în Greenwich ca să mai urcăm la observator. L-am văzut de jos și ne-am pierdut puțin pe străduțele din Greenwich, unde am descoperit o altă piață locală – e plin de ele, sunt atât de pitorești și am avut parte de un mini-concert stradal, pentru că ne aflam chiar lângă un campus universitar, unde studenții la muzică tocmai repetau, spontan, afară.
La întoarcere, am stat în interior și ne-am odihnit puțin, pentru că seara era departe de a se fi terminat. După ce am coborât înapoi în port, am luat-o către Covent Garden, unde am vizitat încă o piață, am savurat muzicienii stradali, care sună ca niște profesioniși și, apoi, fără intenție și fără să avem habar, am nimerit chiar în spatele celebrei Covent Garden Opera. De la o simplă poză, am ajuns să descoperim că putem intra, am hălăduit pe culoare, am inspectat toate barurile și restaurantele, iar la final, am rugat două doamne plasatoare să ne lase să intrăm să vedem sala. Pentru că mai era puțin până la spectacol și pentru că am stabilit deja că englezii nu prea te refuză, doamnele drăguțe ne-au lăsat și, uite așa, am făcut noi poză și în sala de concerte de la Covent Garden Opera.
La plecare, tot din pură întâmplare, am ajuns la Seven Dials, o piață care ne fusese recomandată, dar la care eram sigure că nu vom reuși să ajungem. O atmosferă superbă înăuntru, muzică peste tot, bucătării din toate colțurile lumii, un cheese train, varianta cu brânză a sushi train, un bar cu cocktailuri bune :-), dar și niște deserturi delicioase, un fel de budincă, plăcintă, nici nu știi ce mănânci, doar că e bun.
Ziua 4. Victoria și Albert Museum, Harrod’s și Camden Town, plus întoarcere cu peripeții
Ultima zi a început cu tentativa de a vizita National History Museum, care rămâne, probabil, cel mai mare regret al excursiei. Nu mai găsisem rezervare (intrarea este liberă, dar e nevoie de rezervare), iar să fi stat la coadă, plus cât ne lua înăuntru, ar fi însemnat să nu mai facem altceva și ne doream mult să ajungem în Camden Town. Așa că, deși cu inima strânsă, am făcut doar cîteva poze pe afară și am pornit către muzeul vecin – Victoria și Albert. Categoric, deși nu se regăsește neapărat în topul listei de vizitat, merită. Este imens, noi am făcut probabil doar un sfert din el, dar este fascinant. Există săli tematice, împărțite pe epoci, regiuni, zone de interes. Am văzut două săli istorice, apoi zona Budhismului, o parte din Asia, o parte din orient și, am alergat la etajul 2 să găsim zona Theater & Performance, unde am regăsit, printre altele, costume din musicaluri, o cabină de artist în mărime naturală și tot felul de arii interactive. De altfel, acestea din urmă se regăsesc în tot muzeul, de aceea mi se pare dificil să ai și alte obiective pe listă, dacă vrei să te bucuri cu adevărat. Poți să petreci lejer o zi aici și nu te plictisești.
La Harrod’s am intrat fix cât să nu zicem că nu, am pozat vitrinele Dior, ne-am luat niște ciocolată, am leșinat de poftă în zona de mâncare și gata, spre metrou, că ne aștepta Camden Town.
La ieșirea de la metrou am trăit și un mini atac de panică, pentru că era atât de aglomerat încât ne blocaserăm acolo, una din scările rulante era oprită, probabil ca să reducă fluxul mare de oameni și deja începusem să am scenarii sumbre. Din fericire, am reușit să ieșim relativ repede la suprafață, într-o altă nebunie, de data asta extrem de pitorească. Camden Town este colorat, expansiv, nebun. Clădirile arată exact ca în pozele pe care le văzusem, este plin de gherete și magazinașe la tot pasul, vânzători stradali, muzică, agitație. Ne-am plimbat, am făcut poze, am mâncat la market și ne-am bucurat de un soare tare blând.
Ne-am întors apoi la hotel, să luăm bagajele și să mergem către aeroport.
Și aici a început o mini aventură
Știam deja ce metrou să luăm și unde să schimbăm pentru a ajunge la trenul express ce urma să ne ducă la aeroport. Eram cam la limită cu timpul, dar ne-am fi încadrat. În teorie, pentru că în practică, am aflat întrebând pentru siguranță de linia de metrou, că trenurile express nu funcționau și în locul lor erau niște autobuze, care însă nu făceau 30 de minute ci vreo 2 ore. Pe care noi nu le aveam. Panică din nou, după noile calcule, am fi ajuns la aeroport cu doar vreo 10 minute înainte de îmbarcare. Până la urmă, autobuzul a avut regim de express și a făcut mult mai puțin decât estimarea inițială, ca să nu mai spun că ne-am grăbit să ajungem la aeroport și am stat peste o oră afară, între poarta de îmbarcare și avion.
Nici după ce ne-am suit în avion nu s-au terminat emoțiile, pentru că un călător compatriot s-a găsit să facă scandal că am fost ținuți afară (avea dreptate, omul, dar la ce i-a folosit?), iar echipajul a decis să cheme poliția aeroportului să îl ridice. Și uite așa, am plecat cu vreo oră 20 întârziere. Important e că am ajuns cu bine și, mai ales, că am avut parte de o experiență, care cu două luni în urmă părea imposibilă.
Londra este clar un oraș de vizitat, nu o dată, așa că mi-am pus intenția să revenim, mai ales că am aflat pontul cu biletele de avion ieftine și am și primit câteva invitații de la cunoștințe de acolo :-).
Citește și
Vacanță în Ayia Napa, perla Ciprului
Parga, minunea Greciei, o vacanță cum n-a mai fost alta
Matera, Italia, unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii
Vacanță în Lefkada cu copiii. Ce ne-a plăcut și ce nu pe faimoasa insulă
Gust dulce de Bucovina, regăsit tot la Gura Humorului
Cum a fost în vacanță la Topola Skies, Bulgaria
Weekend la Camping Krapets. O idee de vacanță la 20 de km de România
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like noii pagini de FB, pentru a fi la curent cu toate noutăţile
