În agitația cotidiană, cu stres, program și liste care nu se mai termină, am ajuns tot mai des să simțim nevoia ca în vacanță să ne scoatem puțin din priză, să ne deconectăm de la „realitatea” în care activăm zilnic, astfel că, mai ales atunci când avem copii sau o vârstă :-), începem să vrem să fugim și să căutăm altceva. Pastel Chalet este pentru noi un loc special, de suflet, pe care l-am descoperit cu ceva ani în urmă, chiar atunci când începea să funcționeze și unde am revenit cu drag de fiecare dată. Oferă atât confort, și nu oricare, ci unul într-o atmosferă cochetă, plină de bun gust, dar și foarte multă liniște (nu există semnal la telefon), aer curat și priveliște – pensiunea este efectiv înconjurată de munți. Localizarea este în Vama Buzăului, în județul Covasna, la mai puțin de o oră de mers cu mașina de Brașov. Polul frigului din România s-a dovedit a fi destinația perfectă pentru acele zile caniculare de iulie. Când am coborât din mașină, nu erau mai mult de 16 grade, ceea ce pentru noi, veniți de la 40+ chiar a fost o binefacere.
Pastel Chalet, dedicată fiind familiilor cu copii mici, are foarte multe activități pentru aceștia
Adică, dacă tot mergi cu copilul peste tot, măcar să ai și tu niște clipe de respiro pe zi, în care să stai să te uiți cum este antrenat de alții sau să faci activități alături de el, dar pe care le gândește altcineva. Pentru că echipa minunată de la Pastel Chalet – Enisa, Bogdan și angajații lor inimoși – asta fac toată ziua. Gândesc, creează și implementează activități cât mai diverse și mai antrenante pentru copii și părinți. Și o fac dintr-un spațiu de liniște, de relaxare, de dăruire, care se simte în fiecare clipă și în fiecare acțiune.
La ultima noastră vizită la Pastel Chalet, s-a legat ideea unei colaborări pentru una din taberele de familie organizate vara aceasta, Country Moments. Cum eu cu copiii sunt ca peștele în apă, iar Ana își dorește demult să se implice în activități cu ei, am decis să ținem fiecare un atelier. Eu am lucrat tablouri nemuritoare din flori presate, plăntuțe și accesorii colorate, iar Ana, pe lângă că avea permanent în jurul ei minimum 4-5 copii, a susținut un atelier de jocuri muzicale. Ulterior, a dat și două mini-recitaluri ad-hoc, la cererea publicului, dar asta este altă poveste.
Tabăra de familii de la Pastel Chalet este, într-adevăr, un prilej de deconectare și relaxare
E drept, relaxarea nu e tocmai ușor de făcut când ai de gestionat cărucioare, copii care plâng sau fac tantrum, schimbarea locului, samd, și cumva am fost profund recunoscătoare că am depășit acea etapă :-). Dar, privind părinții participanți, mi-am dat seama că și pentru ei a fost o mică evadare, că s-au simțit bine, s-au bucurat de aerul curat și de activitățile diverse, de bucuria copiilor lor și de timpul petrecut împreună. Chiar mi se pare o binecuvântare să existe astfel de locuri, pe vremea mea de mămicie nu erau :-))).
În prima zi, noi am ajuns foarte târziu, așa că, practic, am început tabăra cu o jumătate de zi mai târziu, vineri dimineață. În prima parte a zilei, copiii au pregătit legumele pentru ciorbă și mâncare. Au tăiat, au curățat și a fost un deliciu să le privesc satisfacția atunci când i-au înmânat doamnei bucătărese micile bucățele pentru a fi puse în oală. M-am convins încă o dată că este nevoie doar să îi lăsăm să facă, pentru că ei știu foarte bine ce au de făcut și se descurcă de minune.
Pe când tuciurile sfârâiau pe proțapii din curte, copiii au meșterit și dulceață de vișine, apoi și-au relaxat mânuțele cu o activitate de craft. Când mâncarea a fost gata, am luat masa în mijlocul pădurii, printre copaci, cu râul susurând la doi pași. Magic, vă zic.
După somnul de prânz, am mers cu toții la stână. Prima provocare a fost urcușul, în timpul căruia am avut de gestionat și câinii de pază ai ciobanilor. Am apreciat calmul și relaxarea lui Bogdan, gazda noastră, care trata fiecare îngrijorare potențială a participanților cu o siguranță relaxată, care făcea să se risipească orice urmă de teamă. La stână, copiii au muls vaca, au aflat despre turmele de oi, vaci și capre și cu toții ne-am delectat cu niște brânzeturi cum rar mi-a fost dat să mănânc. Dacă ajungeți la Vama Buzăului, nu ratați brînzeturile, sunt fabuloase.
A doua zi a fost dedicată călăriei și fermei de struți
Am mers la un centru de echitație din zonă, unde copiii au putut călări fiecare pe cai mari, special antrenați, chiar folosiți și în terapii pentru copii cu autism, cum avea să aflu de la proprietar. De la cel mai mic participant, de vreo doi anișori (cei de câteva luni au stat totuși pe bară) până la Ana, că ea era „capra grupului”, fiecare copil a făcut câteva ture cu armăsarii răbdători.
Am vizitat apoi o mică fermă locală de struți, unde am aflat că dintr-un ou de struț iese o omletă pentru 12 persoane, că puii de struți sunt f sensibili și greu de crescut și că struții nu au nevoie de curățenie în locul în care stau, deci sunt destul de ușor de întreținut. Un ou de struț costă 100 de lei, dar cred că este chiar o experiență culinară de încercat.
După amiază, am avut atelierul meu și al Anei, apoi un moment artistic oferit de o pereche de dansatori, care ne-au făcut o demonstrație de dansuri populare și o cursă foarte faină de descoperit comori. Am încheiat seara cu focul de tabără, unde Ana a cântat, la cererea copiilor și nu numai.
Ultima zi, înainte de plecare, am fost la Cascadele Urlătoare
Deși le-am mai vizitat și cu alte ocazii, mă uimește mereu frumusețea naturii, aerul și mirosul pădurii, mai ales că era după o ploaie zdravănă, care credeam că ne va strica puțin planurile, dar nu a fost cazul. Cascadele sunt superbe și sunt renumite pentru că, acolo, apa are constant o temperatură de aprox 10 grade, indiferent de anotimp. Am încheiat tabăra cu un picnic cu bezele făcute la foc chiar de copii și transformate într-o delicioasă gustare, calorică evident, dar complet binevenită.
\
Experiența taberei de familie de la Pastel Chalet a fost fantastică, atât din perspectiva de participant, cât și din cea de facilitator. Este o deconectare perfectă de la viața de zi cu zi și conectare cu sine, cu copilul sau copiii și, desigur, cu natura. Taberele de familie de la Pastel Chalet continuă până pe 7 septembrie și aici puteți consulta programul complet și detaliile. Sfatul meu este să vă grăbiți, pentru că locurile se ocupă destul de repede :-).
Credit foto: Ramona Birca
Citește și
Parga, minunea Greciei. Jurnal de vacanță cum n-a mai fost alta
Atelierele Micul Artist revin din toamnă la Opera Comică pentru Copii
Cum a fost în vacanță la Topola Skies, Bulgaria
Matera, Italia, unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.