Now Reading
Cum creștem încrederea în sine a pre-adolescenților și adolescenților?

Cum creștem încrederea în sine a pre-adolescenților și adolescenților?

Nu știu la voi cum este, dar la noi și din ce am auzit și prin jur, lipsa de încredere în sine și nevoia de validare sunt “probleme” comune cu care se confruntă părinții de pre-adolescenți și adolescenți. Sigur, eu aș zice că asta e o problemă comună a tuturor oamenilor, inclusiv a adulților, dar asta este altă discuție. Dacă noi, ca părinți, putem ajuta la punerea unor baze solide în adolescență, când totul pare că se prăbușește, de ce să nu o facem? Am întrebat-o pe  Loredana Mocescu, psihoterapeut cu experiență în lucrul cu pre-adolescenții și colaborator de nădejde al blogului, să ne dea câteva linii directoare care să ne ajute să ne sprijinim copiii să își crească încrederea în sine.

Din toate discuțiile avute cu părinții de pre-adolescenți și adolescenți, am observat că o problema cu care se confruntă copiii la aceste vârste este lipsa de încredere în sine. De ce apare această problemă acum ?

Pentru că deja copilul a parcurs o bucată importantă de drum din viață, a acumulat, a testat, a exersat, a explorat mediul, a depășit sau nu provocările fiecărei etape de vârstă, pe scurt a observat dacă se descurcă singur în a rezolva solicitările vieții sale.

Care este vârsta la care începe să se clădească încrederea în sine a copiilor și cum ?

Din punctul meu de vedere, criteriul vârstă nu este cel mai important, deoarece încrederea în sine a copiilor începe cu noi, părinții. În primul rând este vorba de câtă încredere avem noi în noi înșine, pentru a transmite copiilor un mesaj clar, prin propriul exemplu. În al doilea rând, dacă suntem atenți la modul de relaționare încă din primii ani de viață, de la primii pași, primele reguli, primele limite, primele greșeli, primele întrebări, primele reuşite, etc. vom vedea că toate contează, atât pentru tine, cât şi pentru micuțul tău.

Există anumite lucruri de care ar trebui noi părinții să ținem cont, niște „secrete“ sau măcar niște exerciții/practici prin care îi putem ajuta pe copii să își crească încrederea în sine ?

Să ne amintim mereu că noi părinții suntem pe scena vieții și copiii sunt spectatori ai acestui spectacol care are ca scenariu : încrederea în mine, dragul meu copil, este încrederea în forțele proprii ! Uită-te la mine CUM mă descurc cu provocările vieții, cum realizez din ce în ce mai multe prin propriile forțe, cum îmi dezvolt  și îmi mențin sentimentul propriei valori, cum îmi asum responsabilități, etc.

Pentru ca mai târziu să fie capabil să își asume responsabilități, copilul are nevoie să își cultive încrederea în forțele proprii, aceasta este, de fapt, încrederea în sine- încrederea în forțele proprii !

Pe de altă parte să nu ignorăm faptul că ”inamicii încrederii în sine sunt descurajarea și frica” spunea psihologul american Carl Pickhardt.

Am observat o nevoie acută de validare a copiilor la această vârstă, în special din partea altor copii, dar chiar și a adulților. Cum le explicăm că nu este ok să accepte orice comportamente sau să facă compromisuri doar pentru a fi plăcuți ?

Nevoia de validare o putem lega frumos de imaginea de sine, de stima de sine. Imaginea de sine cuprinde stima de sine și încrederea în sine.

Imaginea de sine sau “cum ne vedem” noi pe noi, cum ne percep ceilalți, modul în care ne autoapreciem, autorespectăm, autoacceptăm, adică autostima noastră.

Dacă avem de-a face cu un copil cu o imagine negativă de sine, atunci o să observăm că el este influențabil la părerile negative ale celorlalți pe care le ia “de bune”, că își adaugă la discursul lui interior negativ și părerile negative ale celorlalți. Un astfel de copil nu are încă încredere în propriile forte.

Eu ca părinte îl pot ajuta punându-mi o întrebare, prima data mie: cât de mult contează pentru mine părerea celorlalți?

Dacă contează mult, atunci e clar că în piesa pe care am prezentat-o pe scena vieții copilului meu este una în care stima mea de sine este fluctuantă în funcție de factori externi, de părerea celorlalți, de rezultate, când am succes mă simt bine pentru un timp scurt, iar când eșuez mă critic excesiv, devenind astfel dependent de succesul care ține stima de sine pe linia de plutire, fără să mă înec cu totul în butoiul cu melancolie.

După ce mi-am clarificat cum stau eu la capitolele acestea, vin cu exemple practice, de auto-dezvăluire către copilul meu. Uite, draga mea, aș vrea să îți povestesc ceva ce am observat la mine. Astfel se activează instant puterea vulnerabilității și încet, cu răbdare și întrebări bine puse , copilul nostru se va deschide precum o floare și ne va permite să îl ghidăm pe drumul acesta al construirii încrederii în propriile forte. Întotdeauna împreună e mai ușor și mai plăcut.

Cum îi învățăm pe copii să pună limite sănătoase în relații – de prietenie, în cazul unor eventuale avansuri, etc în contextul în care ei caută această validare ?

Odată ce noi am creat cu ei o relație bazată pe încredere, copiii se vor refugia la baza lor, în brațele iubitoare ale părintelui ori de câte ori vor simți că situația respectivă le va depăși forțele proprii. Important este să avem construită această relație de încredere despre care am vorbit și în articolul trecut.

Este important modul în care copilul a exersat acasă, cu mama și cu tata, descoperirea propriilor nevoi și stabilirea limitelor sănătoase. Dacă ei s-au simțit respectați în familie, pot accepta limite și vor putea să se folosească de valoarea și rolul limitelor mai târziu în relațiile din afara mediului familial.

Cât de mult contribuie conjunctura la încrederea în sine a copilului ? Cât de mult afectează situațiile familiale delicate (divorț, tensiuni în familie) sau cele legate de școală (conflicte cu colegii, profesori abuzivi, etc) si cum putem face să ameliorăm aceste efecte adverse?

Toate obstacolele întâlnite de copil, eroul nostru, în călătoria inițiatică numită drumul către maturitate contribuie la creșterea încrederii în sine, în forțele dobândite cu fiecare obstacol depășit și, precum în povești, chiar dacă eroul pleacă în călătorie nepregătit, pe drum mai întâlnește și ajutoare, nu doar obstacole.

Așa că și noi, părinții putem apela la ajutoare. La un specialist în parenting, la un terapeut specializat în lucrul cu copiii și părinții, chiar dacă în cultura noastră încă e rușine să ceri ajutor – Ce, nu ești în stare să crești un copil, doar ai instincte de mamă ? Ei bine, da, oricine poate crește un copil după chipul și asemănarea lui sau poate apela la ajutoare și forțe din exterior care îi pot scurta drumul către devenirea unei variante din ce în ce mai îmbunătățită, beneficiarul fiind direct copilul.

Doar așa putem ameliora aceste efecte adverse. Nu poți cu aceleași acțiuni cu care ai ajuns la situații delicate, la conflicte, să obții prin magie alte rezultate. Schimbăm modul de abordare al obstacolelor, obținem rezultate  diferite. Astfel, ne crește și nouă ca părinți încrederea în propriile forțe, în noi înșine. Astfel, copilul asistă instant la cea mai valoroasă lecție de creștere a încrederii în sine predată chiar de maestrul său de viață, părintele !

Am observat, pe propriul copil, că nu există o legătură între firea copilului și încrederea în sine. Te-ai aștepta ca un copil extrovertit, expansiv, sociabil să aibă mai multă încredere în sine, dar nu este chiar așa. Care ar fi motivul ?

Da, acestea sunt așteptările nostre, pentru că părintii cu copii sociabili par a fi mai liniștiți și nu caută, cu adevărat, care sunt nevoile reale ale copiilor. O nevoie de a fi în centrul atenției ne poate comunica tocmai că în familie, atenția primită ori nu ajunge la el, ori nu e de calitate, ori lipsește. Copilul se raportează ca și noi la viață și moștenește temperamentul nostru, deci se va confrunta cu multe dintre problemele pe care le-am întâlnit și noi la vârsta lor.

Temperamentul și caracterul formează personalitatea. Temperamentul este moștenit de la părinți putând fi modificat mai mult sau mai putin prin prisma caracterului. Caracterul reprezintă o structură care cuprinde: norme, legi morale, credințe și convingeri pe care le achiziționăm prin educația primită de la părinții noștri și prin modelare socială.

Odată ce înțelegem temperamentul  copilului nostru, o să reușim să devenim un părinte mai eficient. Cum? Prin autocunoaștere. Cu cât ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, cu atât vom înțelege mai bine copilul, altfel riscăm să împlinim copilului nevoile noastre, ne pe cele reale, ale lui.

Nu uităm să ne întrebăm mereu: este despre mine sau despre copilul meu?

Capcana este să nu putem citi nevoile reale ale copilului și să îi împlinim mai degrabă dorințele care țin de noi, precum succesul, la cei care întâmpină probleme la capitolul imagine de sine. Dorințele părinților sunt minunate, precum niște baloane multicolore de săpun, dar se sparg repede, dispar.

Cum îi încurajăm pe copiii introvertiți, retrași să se deschidă, să vorbească, să capete încredere măcar pentru a interacționa cu părinții sau cineva apropiat și a-i putea spune frământările sale?

Cu toții, mari și mici avem nevoie să fim văzuți, auziți și recunoscuți, chiar și copiii introvertiți, care la exterior sunt numiți timizi pentru că au teama de a nu fi judecați negativ.

Din nefericire, spre deosebire de oamenii extrovertiți , oamenii introvertiți nu sunt la fel de apreciați, văzuți, recunoscuți în mediul social.

Să ne amintim că ambele variante fac parte din profilul nostru temperamental înnăscut, iar tendința spre o funcționare mai mult introvertită sau extrovertită este determinată nativ. Deci, ar fi necesar să revizuim felul în care clasificăm ca mai bun sau mai puțin bun un temperament sau altul.

De asemenea, chiar dacă un copil este mai selectiv în interacțiunile cu ceilalți pentru că el se supra-încarcă mai repede din stimulii de mediu, chiar dacă socializează diferit, nu înseamnă că este anti-social.

Observându-I atent, ei sunt copiii cei mai profunzi, pentru că au un contact mult mai autentic cu lumea lor interioară, au o capacitate de observație și o simțire a detaliilor specială.

Capcana aici are legătură cu acceptarea. Lipsa de acceptare și încercările părinților de a-i schimba determină o diminuare a încrederii în sine. Ei au mare nevoie să fie  înțeleși, de cele mai multe ori, să le fie validat și apreciat stilul de funcționare.

See Also

Atunci când părinții vor reuși toate acestea, copiii vor simți conectarea emoțională, vor căpăta o încredere mai mare în  propriile forte.

Dragi părinți, încurajați-i să fie ei înșiși, să își respecte ritmul natural, să își folosească, fără teamă, calitățile și nu îi forțați să corespundă nevoilor voastre sau ale celorlalți!

Cu drag de oameni și educație,

Loredana Mocescu,

Educator, terapeut și antrenor de emoții buclucașe

Citește și

Cum gestionăm pre-adolescența? Care sunt cele mai frecvente întrebări ale părinților?

Mă iubesc așa cum sunt. O carte folositoare în perioada pubertății

Două cărți pentru copii despre limite personale și putere de decizie

Provocările unei pre-adolescențe timpurii

Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea I)

Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea a II-a)

Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea a III-a)

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top