Public astăzi ultima parte a articolului Copiii nu sunt bine, preluare din ziarul Time, care abordează problemele cu care se confruntă adolescenții și pre-adolescenții și crizele pe care aceste probleme le declanșează. Am ales să scurtez această ultimă parte, care conține și soluțiile pentru a evita depresia și consecințele ei.
Pentru unii părinţi care descoperă că fiul sau fiica lor este sever deprimat(ă), măcinat(ă) de anxietate sau că se auto-mutilează de ani de zile, şocul este dublat de învinovăţire. Părinții se întreabă ce ar fi putut face mai bine de atât și. uitându-se în urmă, constată că de multe ori erau distrași de la relația lor cu copilul. „Chiar şi pentru noi, adulţii, acum nu eşti niciodată departe de muncă. Înainte, nu-ţi mai făcea nicio grijă până te întorceai la muncă luni dimineaţa. Dar acum ai mereu munca pe telefon. Uneori când eşti acasă, de fapt nu eşti acasă”
Auto-mutilarea pare să fie simptomul cel mai relevant al dificultăților mentale ale acestei generaţii.
E greu să cuantifici un comportament, dar impactul acestuia e mai uşor de monitorizat: un studiu al Seattle Children’s Hospital care a urmărit hashtag-urile folosite pe Instagram pentru a vorbi despre auto-mutilare a arătat o creştere dramatică în folosirea acestora în ultimii doi ani. Cercetătorii au primit 1,7 milioane de rezultate de studiu pentru „#selfharmm” (auto-mutilare) în 2014, iar în 2015 numărul acesta era de peste 2,4 milioane.
Oamenii de ştiinţă dezvoltă o înţelegere mai profundă a modului în care durerea fizică poate elibera durerea psihică a unora dintre cei care o practică. Această cunoaştere ar putea să-i ajute pe experţi să înţeleagă mai bine de ce este aşa de greu pentru unii să înceteze această practică de auto-mutilare, odată ce au început-o.
Ideea că auto-mutilarea e legată de modul în care vedem corpul uman se leagă cu ceea ce au spus mulţi adolescenţi atunci când au fost intervievați. Aşa cum descrie Faith-Ann: „Acum se pune mare valoare pe frumuseţea noastră fizică. Toţi prietenii noştri îşi fotoşopează propriile fotografii – e greu să scapi din această nevoie de a fi perfect”.
Pentru părinţii care află că ai lor copii sunt deprimaţi sau se auto-mutilează cel mai bun răspuns este ca mai întâi să le valideze emoţiile. Nu vă enervaţi şi le peroraţi despre cum o să le luaţi computerele. „Spuneţi: îmi pare rău că suferi. Sunt aici pentru tine”, spune el.
Acceptarea directă a chinului lor reduce la zero orice judecată, lucru critic pentru că problemele ce ţin de sănătatea mentală sunt încă puternic stigmatizate. Niciun adolescent nu vrea să fie văzut drept cu defecte sau vulnerabil, iar pentru părinţi, ideea că copilul lor are depresie sau anxietate puternică sau se automutilează poate să-l facă să simtă că a eşuat în creşterea lui.
Depresia în cifre – 3 milioane de adolescenţi între 12 şi 17 ani din SUA care au avut cel puţin un episod depresiv major în ultimul an. Acest număr a crescut în timp. Fetele sunt mai predispuse la depresie – Fete 19,5%; Băieţi 5,8%
Anxietatea în cifre – 6,3 milioane de adolesceni între 13 şi 18 ani au avut o problemă de anxietate. Băieţii sunt mai predispuşi la anxietate decât la depresie – Fete 30,1%; Băieţi 20,3%
Ce trebuie să facă părinţii
Vorbiţi despre problema reală – Uneori discuţiile dintre părinţi şi copii pot să fie doar despre realizări, programe şi lucruri de făcut. Mergeţi dincolo de asta. Alfaţi de ce nu pot dormi noaptea, şi întrebaţi-i: „Care e cea mai bună parte din zi, pentru tine?” Fiţi atenţi la lumea lor emoţională ca să le înţelegeţi visele, cu ce se chinuie şi cum e viaţa lor.
Fiţi atenţi dar nu îi sufocaţi – Daţi-le adolescenţilor spaţiu să crească şi separaţi-i de voi, dar urmăriţi şi modificări de comportament. Renunţă la activităţi care le plăceau? Stau treji toată noaptea sau mănâncă diferit? Copilul vostru de obicei extrovertit este acum retras? Dacă vă faceţi griji, spuneţi asta. Arătaţi interes pentru viaţa lor interioară fără să-i judecaţi.
Nu vă enervaţi – Atunci când părinţii află că adolescentul le-a ascuns ceva, sau are probleme de comportament, răspunsul este adesea furia sau pedeapsa. În schimb, aflaţi ce se întâmplă. Dacă un copil se manifestă, spuneţi: „Mi se pare că ai o problemă. Sunt aici ca să te ajut. Spune-mi ce se întâmplă cu tine”.
Nu renunţaţi să le oferiţi ajutor – Dacă vă faceţi griji legat de un adolescent, discutaţi cu un consilier, un terapeut sau un doctor. E mai bine să primiţi ajutor mai devreme decât atunci când problema e deja gravă.
Trataţi întreaga familie – Atunci când un copil are o problemă, trece printr-o criză, de multe ori nu e de ajuns să trataţi copilul – trebuie să schimbaţi dinamica familiei. E posibil ca ceva din mediul de-acasă să provoace stres pentru copil, aşa că fiţi deschişi la a accepta asta şi a primi consiliere de familie.
Text original „The kids are not all right”, Time, rubrica Mental Health. Traducere de Anca Cristina Ilie.
Sursa foto – Pexels
Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea I)
Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea a II-a)
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
