Scriam la sfârșitul anului trecut că îmi doresc ca anul acesta să îmi acord mai multă atenție. Să am mai multă grijă ce mănânc, cum arăt, cât sunt de în formă și, nu în ultimul rând, cum mă simt. Pe scurt, să am grijă de corpul și de sufletul meu. Am creat un program al meu pe acest an, pe care l-am intitulat „Bine cu mine” și în care intenționez să integrez acțiuni care să mă facă să mă simt mai confortabil în pielea mea. Și pentru că am constatat că, fără să îmi dau seama, am început să iau proporții îngrijorătoare, am zis că e mai simplu și mai la îndemână să încep cu prima parte, corpul.
Deși nu eram eu un mare fan al mișcării nici înainte și nu mă înghesuiam la alergări în parc sau la sală, din momentul în care mi s-au agravat problemele de sănătate (discopatie lombară), am primit interdicția de a face efort fizic susținut. Primele pe marea listă de Nu-uri sunt alergarea – aveam ceva șanse să mă adun prin parc cu Pisicul consort și o prietenă foarte conștiincioasă, banda – recunosc că ăsta e singurul aparat care îmi plăcea și orice înseamnă mișcări repetate în mod alert – zumba, kangoo jumps, etc. Singurele permise sunt gimnastica medicală și înotul. Prima este chiar indicată, dar sincer nu știu cât efect de slăbire/tonifiere are, iar cel de-al doilea recunosc deschis că nu îmi place. De fapt, acțiunea în sine de a înota îmi place, dar detest etapele dinainte și după cu schimbat, uscat pe păr, etc. Pe timp de iarnă ador patinajul, dar nu ajung să îl practic în așa fel încât să și conteze.
Buun, așadar avem una bucată mamă Pisică doritoare de slăbire și tonifiere, nu prea mare fan al mișcării și sportului și cu o problemă medicală ce ridică o tonă de interdicții. Am fost extrem de fericită când am aflat că există o soluție numită X-Body și că este disponibilă la Planet Swim and Gym, sala la care mergem tradițional toată familia – Pisicul în mod regulat pt înot, Pisicuța teoretic tot la înot, practic deocamdată a luat o pauză pe motiv de trafic îngreunat în Pipera, dar abia așteaptă să revină și eu…..eu cum am spus mai sus 🙂
Revenind, X-Body este o metodă relativ nouă, care combină beneficiile sportului – slăbire și tonifiere cu beneficii medicale – adică împușc doi iepuri deodată, slăbesc și primesc și masaj la spate. Eu am înțeles în urma primei ședințe că este un fitness accelerat prin electrostimulare. Habar nu aveam exact pe ce principii funcționează, știam doar că îți pun un fel de costum și îmi imaginam că impulsurile electrice îți fac ție treaba, iar după 20 de minute ești fresh, ca o divă după somnul de frumusețe și se pune că ai mers 4 ore la fitness. Evident că socoteala de acasă și aia din târg nu se potrivesc, era chiar absurd să nu depui niciun efort. Ți se pune într-adevăr un costum ce conține niște pernuțe cu electrozi, stropite în prealabil cu apă caldă și ești legat la un aparat. Inițial m-am simțit ca într-un film SF, cred că Robocop m-ar fi invidiat. Instructorul te întreabă de probleme/interdicții și apoi îți stabilește programul. La mine a alternat cardio – electrozii trimit impuls continuu – cu tonifiere – 4 secunde impuls, 4 secunde pauza. În timpul ăsta tu nu stai ca o divă pe tocuri, ci muncești. Faci niște fandări, niște aplecări, niște genoflexiuni, să simți totuși că ai fost la sală. Efortul este însă considerabil mai mic decât în cazul unui antrenament clasic. Febra musculară nu prea. Abia acum, după două zile, a început să mă doară una alta că de, după cum spuneam, chiar fără efort și durere deloc nu prea merge. La finalul alternanței cardio-tonifiere am primit si un program de masaj. Una peste alta mi-a plăcut foarte tare la X-Body, îmi propun să mă țin de treabă și să văd și rezultatele. Am înțeles că ele diferă îm funcție de programul ales – evident că la început ți se stabilește un program mai ușor, urmând să crească în intensitate pe parcurs și de cât de mult te agiți și te implici tu. Eficiența maximă a impusurilor electrice este atinsă atunci când mușchii sunt încordați și lucrează.
Evident că X-Body se adresează tuturor celor care vor să slăbească, să se tonifieze sau să rămână în formă, dar eu cred că este potrivit cu precădere unor anumite situații. În primul rând cred că este potrivit oamenilor cu timp limitat (mame de copii mici, persoane cu un program încărcat la birou, etc). Ședința durează 20 de minute, iar cu tot cu schimbat se ajunge la aproximativ 30 de minute. Chiar că în acest caz pică măcar pe jumătate scuza cu lipsa de timp. Apoi, este foarte indicat în cazul unor interdicții medicale de a face sport, pentru că efortul depus este mai mic, ba chiar în funcție de probleme el poate fi diminuat la minimum, cu rezultate care apar puțin mai greu, desigur. Obligatoriu trebuie informat instructorul despre orice gen de probleme de sănătate sau interdictii. Nu în ultimul rând, X-Body se adresează persoanelor mai comode. Hai să fim onești cu noi, e mult mai simplu ca efortul depus să aibă rezultatele multiplicate cu ajutorul electrozilor și să fie suficiente 20 de minute de exerciții în locul orelor de asudat la sală.
Promit să vă țin la curent cu rezultatele la X-Body , dar și cu celelalte acțiuni care mă vor face să mă simt mai „Bine cu mine”. Până una alta, astăzi a fost a doua ședință, mult mai intensă decât prima (mi s-a spus că data trecută a fost așa, de încălzire), chiar am muncit și îmi simt fiecare mușchiuleț lucrat. Astăzi am fost și măsurată și după o lună vom verifica progresele.
Citește și
Cum mi-am disciplinat alimentația
Bine cu mine. Exercițiu de prezență conștientă
Între ciocolată și cântar. Cum împac silueta cu dependența de zahăr?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Super dragut articolul si eu fac de 2-3 luni Xbody la o sala foarte apropiata de mine, la Piata Victoriei si sunt foarte multumita de efectul pe care il produce asupra corpului meu.
Ma bucur mult! Keep up the good job!
Așteptăm un #later edit
Nu am mai mers de un an de zile. ma gandesc sa reiau.