Să ridice mâna sus cine știe deja că o cură de slăbire în care slăbești X kilograme nu este eficientă, dacă nu vine și cu o schimbare a stilului de viață. Auzim treaba asta de nșpe ori pe zi, ne apucăm și cedăm la prima cutie de Cola. Eu știu oameni care au reușit și știu că poveștile inspiră, așa că azi găzduiesc povestea scrisă de Andreea Carmen Radu, blogger la Mămică în formă, copil sănătos.
Nu am fost niciodată o persoană foarte slabă, dar nu am depășit nici granița dintre greutatea normală și supraponderabilitate. Cumva însă, în multe momente din viața mea am fost pe aproape. Ca și copil mă încadram în categoria celor care nu făceau mofturi, mâncam ce-mi punea bunica și apoi o zbugheam la joacă.
Ca adolescentă dar mai ales că tânăr adult (a se înțelege studentă) m-am trezit înconjurată de fete care citeau reviste de modă, reviste în care erau prezentate modele slabe și strălucitoare de-a dreptul. Nu înțelegeam eu cum stă treaba cu constituția fiecăruia, cu osatura, cu determinarea genetică.
Pur și simplu nu voiam să accept că nu toți suntem croiți la fel și că 90-60-90 este un criteriu doar pentru modele.
Așa a început aventura mea în lumea dietelor. Nu cred că mi-a scăpat vreuna netestată. Slăbeam, dar totuși nu arătam ca în reviste și mă îngrășam la loc când reveneam la un regim de viață normal.
Am ținut-o așa mulți ani, au fost clipe pline de frustrare, îmi refuzam până și o fărâmă de cozonac de sărbători, afuriseam în gând pe oricine se bucura de el și apoi mă întreba „Nu vrei și tu măcar să guști?”
Am început apoi să fac sport. Mergeam la vremea aceea la fitness și călăream aparatele după cum mă tăia capul.
Instructorii erau genul Bluto (dacă mai știți personajul din Popey Marinarul), a căror unică preocupare era să-și cizeleze propria musculatură sau să se umfle în fața vreunei zâne blonde de prin sală.
S-a cunoscut la nivel de tonus, dar nu slăbeam așa cum îmi doream. Am încercat apoi alte variante, de la aerobic la zumba. Puteam să alerg liniștită după autobuz dar tot nu arătam ca în reviste.
Nu știu exact cum s-a produs schimbarea mentalității
Cred că a contat și faptul că am început să citesc și să învăț mult legat de domeniul acesta al nutriției și am reușit să depășesc un prag psihologic. Am învățat treptat să mă accept așa cum sunt, să iubesc din nou mâncarea și să mă bucur de ea. Am învățat că modelele proiectate ca și perfecte din punct de vedere fizic stau bine pe ecran sau în paginile unei reviste, nicidecum în mintea mea. Am învățat că a fi sănătos și în formă nu înseamnă dietă ci înseamnă un stil de viață pe care ți-l însușești pentru totdeauna.
Am învățat că nu trebuie să stai două ore la sală ca să te antrenezi eficient, că rezultate foarte bune obții și cu ajutorul propriului corp, că poți să te antrenezi și în liniștea propriei sufragerii.
Am 41 de ani și mă simt mai bine ca la 30
Nu sunt perfectă din punct de vedere fizic, dar sunt în formă. Am în continuare de lucru la propriul corp dar doar pentru a-l menține așa cum este acum. Nu îmi propun să fac pătrățele pe burtă, dar îmi doresc să îmi păstrez tonusul căpătat prin muncă. Acum știu să mă bucur și de o prăjitură, am văzut că nu se întâmplă nimic dacă mănânc cu măsură. Sentimentul acela de vinovăție și frustrarea au dispărut. Se spune că odată cu vârsta devenim mai înțelepți. Cel puțin din punctul ăsta de vedere, al menținerii greutății aș zice că da, am devenit mai înțeleaptă.
Aș mai fi învățat atâtea despre alimentație dacă aș fi avut un fizic aproape perfect, ca în reviste? Nu știu ce să răspund la întrebarea asta încă.
Am suferit din cauza tiparelor sociale în care ne încadrează mai marii din publicitate? Da, am suferit dar acum îmi dau seama că asta a fost de fapt calea mea spre cea care sunt acum.
Ce îmi propun în viitor? Să îi ajut și pe alții să își găsească echilibrul, să înțeleagă faptul că ce avem în farfurie are un singur rol: acela de a ne hrăni. Să înțeleagă faptul că se pot bucura de mâncare și că este esențial să facă loc și sportului în viața lor.
Și ca să vedeți că se poate, iată și două poze ale mele făcute la 6 ani distanță. Este o diferență, nu?
Sunt Andreea-Carmen Radu și mă bucur pentru că am înțeles în sfârșit ce înseamnă să mă simt bine în pielea mea!
Eu zic ca schimbarea și relaxarea se citesc pe chipul Andreei si pentru asta o felicit din suflet! Cred ca putem lua cu toții exemplu de la ea.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pixabay
Wooow chiar ce schimbare. Eu nu cred in diete ci in stil de viata. Aveam si eu grija la alimentatie si eram foarte ok cu kilogramele, dar la a doua sarcina am avut o pofta nebuna de mancare. Am mancat si dulciuri multe, am mancat seara, asa ca am pus destul.. vreo 22 kg. Cred ca e un mit faptul ca sarcinile ingrasa. Pe mine m-a ingrasat mancarea. Acum mai am de dat jos 5. Nu am tinut niciun regim dar am evitat ce stiam ca m-a ingrasat. Adica dulciurile si mancatul dupa 8 seara. In rest nu fac excese. Întotdeauna am putut manca si un dulce si o pizza fara sa se vada, dar e vorba de echilibru.
Cred ca toti ne dorim sa vedem peste noapte rezultate. Poate de asta au aparul si dietele. Cu rabdare putem ajungem unde trebuie, fără sa tinem nu stiu ce regimuri de infometare. Si eu mi-as fi dorit sa nu fi luat atat sau sa dau mai repede jos insa e bine sa ne gandim si la ce se întâmpla dupa.
Multumesc pentru impartasire! Echilibrul e cheia intr-adevar, iar atunci cand scapam haturile, sa ne revenim elativ repede.