Now Reading
Lecția lui 2019, puterea e în tine!

Lecția lui 2019, puterea e în tine!

 

A început prost. Cu piciorul imobilizat, în urma unei luxații la schi, apoi cu varicelă la dublu, care a durat până spre jumătatea lunii ianuarie, când părea că lucrurile încep să se așeze. Mă țineam cu rigurozitate de un program de exerciții zilnice și meditații, apăruse pe plan profesional ceea ce căutam de ani de zile și exact când nu am mai căutat a venit., Nimic nu părea să poată face din 2019 un an mai prejos decât 2018, pe care, în ciuda a ceea ce am aflat “din culise” despre el, încă îl consider unul din cei mai buni ani ai mei. Și totuși, într-o fatidică zi de martie, 2019 s-a transformat din potențial Făt Frumos în cel mai hâd căpcăun din câți îmi fusese dat să văd. M-a luat de pe cele mai înalte culmi ale unei fericiri mai mult închipuite și m-a dus jos, jos de tot, unde nu credeam că se poate ajunge.

Acolo, în întuneric, am început să bâjbâi, să încerc, să ratez, să învăț

După ce am crezut că am pierdut totul și viața mea nu mai are sens, după ce am umblat în derivă timp de 2 luni de zile, în care am trăit, la propriu, cu pastile calmante, lacrimi și țigări, am început să caut orice mă putea face să ies de acolo. Mi-am pus masca lui nu îmi pasă, am bravat, m-am agățat de orice și oricine. A funcționat și, ușor ușor, m-am pus pe linia de plutire. A fost etapa de care aveam nevoie să ies din groapă sau măcar să nu mă duc mai adânc, dar nu asta era cheia. După încă niște căderi și conștientizări, s-a conturat drumul corect, greu, dar real, nu un surogat temporar. Drumul către mine. Am descoperit că, dincolo de oameni și factori din exterior, puterea e în mine. Am acceptat-o și am început să o explorez.

Eu, cea care susțineam sus și tare delicatețea femeilor și nevoia lor de a fi protejate și sprijinite de un bărbat, mi-am suflecat mânecile și am aflat că pot

Eu, cea care nu știam, după 15 ani de condus nici să îmi pun apă la parbriz, a trebuit să rezolv totul, de la revizii, până la probleme apărute peste noapte, unele peste altele. Ștergătoare rupte din braț, de s-au crucit și cei de la service că e posibil așa ceva, două pene consecutive, din care una a fost cu explozie de cauciuc, defecțiuni apărute imediat după revizie și altele pe care nici nu le mai rețin. Dintr-o habarnistă, am ajuns să identific cât de cât exact ce are mașina și când trebuie să mă îngrijorez. Și, magie, atunci problemele s-au oprit.

Eu, cea care nu conduceam niciodată în concedii, niciodată în străinătate și aveam oroare de drumuri lungi, am ajuns să fac 400 de km într-o singură zi, în Grecia, cu mașină închiriată, inclusiv noaptea, pe serpentine, ca să duc copila la plaja cu nisip roz. Am făcut drumul București-Cluj și retur, al doilea în probabil cea mai aglomerată noapte a anului pe ruta respectivă, noaptea în care se termină Untold :-). Am condus singură în mașină, după o zi obositoare la birou, de la București la Hunedoara tot noaptea, pe o ploaie torențială, care m-a prins pe Valea Oltului, de care îmi era groază și pe timp de zi și vreme frumoasă. Am ajuns să fac o parcare laterală perfectă din prima și să nu îmi mai fie frică de nicio circumstanță în care aș putea fi pusă la volan.

Eu, cea care aveam mereu nevoie de ajutor și așteptări să îl primesc din exterior, mi-am pus singură viața în 30 de cutii, pe care le-am cărat, tot aproape singură, 4 etaje + 1 pe scări, am ajuns în 10 zile de la stadiul de căutat locuință la cel de așezat ultimul pahar în dulap în noul apartament, am reușit să rezolv orice situație care înainte mă paraliza, cu maximă eficiență și minimum ajutor. Ultima realizare, pe final de 2019, a fost să îmi iau copilul, și, după 17 ani de schiat doar în doi și ulterior în 3, să fiu capabilă să cobor cu ea pe schiuri. Noi două, muntele și o grămadă de amintiri cărora le-am dat voie să ne producă câteva lacrimi de nostalgie, apoi le-am mulțumit și le-am lăsat să plece. A fost încă o lecție de putere și independență, una din multele lecții ale anului.

Eu, cea care avem mereu nevoie de confirmări din exterior, am ajuns ușor ușor să aflu cine sunt, ce știu, ce pot și să nu mai accept compromisuri, relații și oameni de complezență în viața mea, situații care nu mă împlinesc până la capăt. Am ajuns să identific tot mai ușor ce simt în legătură cu o situație sau o persoană, să am tăria să spun Stop, fără să îmi fie frică de consecințe.

Eu, cea care făceam o tragedie din întârzierea orei de culcare, din temele de la școală, mă cramponam uneori prea mult de reguli și convenții, am ajuns să fiu mama relaxată care nu credeam vreodată că există în mine și am dezvoltat o relație cu copilul meu pe care nici nu o visam, deși am fost mereu apropiată de ea.

Eu, cea care am pornit la drum cu multă ură și ranchiună, am găsit în mine puterea acceptării (nu încă pe cea a iertării, dar o simt venind), a toleranței, a compromisului, a armoniei.

Eu, cea care nu concepeam să mă pun pe mine și nevoile mele mai presus de alții, am început să îmi dau mie timp, lucruri experiențe. Am început să mă duc la sală, la dansuri, m-am lăsat să stau fără să fac nimic, să îmi dau timp, să îmi ofer multă blândețe și acceptare.

Când toate astea începeau să prindă contur, 2019 s-a gândit să mai dea o lovitură de grație și a trimis-o la îngeri pe Buni a mea, sufletul și imaginea copilăriei. Descoperisem însă deja puterea din mine și am fost capabilă să accept cu oarecare împăcare, în ciuda durerii, mersul firesc al lucrurilor.

În ciuda greului, nu îi port pică lui 2019

Mi-a adus oameni buni și de nădejde în jurul meu, mi-a consolidat relațiile care meritau să rămână și pe celelalte le-a scos pur și simplu din viața mea. Mi-a adus experiențe noi, la care nu visam vreodată și mi-a purtat pașii în locuri tare faine. A scos la iveală o femeie pe care nu o cunoșteam și pe care o descopăr în fiecare zi câte puțin.

A fost anul care m-a pus la pământ, dar mi-a arătat că forța de a mă ridica de oriunde stă numai în mine. Mi-a pus în brațe o mulțime de lămâi din cele mai acre și m-a lăsat să mă descurc, fără apă și alte ingrediente. Și, ușor ușor, picătură cu picătură, am început să fac limonada. La început teribilă de-a dreptul, apoi un pic mai bună, poate mai aromată și, pe final de an, chiar un strop dulce. De la 2020 aș putea să îmi doresc să fie blând, dar una din cele mai puternice lecții ale lui 2019 a fost că nu din zona de confort iese ce e mai bun, ci mai degrabă din durere și suferință, așa că îmi doresc doar să vină cu ce este cel mai bine pentru mine și să îmi permită în continuare să iau puterea de acolo de unde am descoperit-o, adică din interiorul meu.

Un an nou exact așa cum trebuie să fie pentru fiecare!

Citește și

Primul Crăciun altfel. I-am supraviețuit, ba chiar l-am și simțit

Când îți dai seama că tu ești întregul, nu mai cauți o jumătate

Cel mai greu de scris articol. Despre separare și divorț

Acoperă golul lăsat de alții cu plin de tine

See Also

Fiecare om e cel mai aspru judecător al lui însuși

În fiecare zi învăț să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Credit foto – Olishka Photoraphy

 

View Comments (4)
  • Stii tu cum se spune ca fiecare sut in fund e un pas inainte, nu? Cred ca trebuie sa fie ingrozitor sentimentul ca pierzi tot ce ai construit (am incercat sa ma gandesc cum as reactiona eu in locul tau dar creierul meu refuza sa functioneze in asemenea scenariu) dar ma bucur ca ai reusit sa te regasesti pe tine si sa realizezi ca esti un intreg de sine statator, nu jumatatea cuiva fara de care nu esti intreg. Ma gandesc ca procesul de regasire a fost nu tocmai placut (eufemism) dar rezultatul e pe masura, mi se pare mie asa, din exterior! Ai reusit sa dezgropi potentialul care zacea in tine nefolosit pentru ca e mai comod uneori sa mai delegam si altora, si e absolut normal intr-o relatie sa nu faci totul singur, dar uneori pierzi din calitati care ajung ingropate undeva adanc in sertare prafuite si doar dupa un soc poti sa le regasesti, sa le stergi de praf si sa le folosesti la justa lor valoare. Nu-mi fac iluzii ca vor mai fi hopuri, dar cred ca greul a trecut si ma uit cu bucurie ca nu ti-ai pierdut sclipirea din ochi si pofta de viata, bravo si la mai mare!!! Pupam! An nou fericit, cu multe bucurii!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top