Now Reading
Primul Crăciun altfel. I-am supraviețuit, ba chiar l-am și simțit

Primul Crăciun altfel. I-am supraviețuit, ba chiar l-am și simțit

Este a doua zi de Crăciun. Sunt singură, pentru că Ana este la tată ei. M-am învârtit prin casă câteva ore, fără scop, dar fără să mă blamez. Nici că nu pot să scriu, nici că nu pot să citesc, nici că-mi vine doar să fumez cu ochii pe geam, nici că nu îmi ofer “răsfățul” ăla de care zice toată lumea în discursurile motivaționale, timpul ăla pentru mine. Nu am avut chef nici să plec, opțiuni ar fi fost și în mod normal aș fi fugit oriunde, numai să nu fiu singură. Într-un final, mi-am pus un pahar de vin rose, am vorbit la telefon cu o prietenă și cu mama și m-am gândit la cum sunt. Singură, dar nu singuratică. Sunt bine, aleg să văd jumătatea plină a paharului. De rose și de viață. Mi-a fost frică de seara asta, cum mi-a fost frică de Crăciunul ăsta. Primul Crăciun divorțată. Primul Crăciun fără Buni. Un pic prea mult, ar spune unii, dar mie lunile astea m-au arătat că pot. Pot multe și când nu mai pot, am învățat să stau cu neputința, să o las să fie și să aștept să pot înapoi. Și mereu am putut.

Anul ăsta am învățat mai mult ca oricând că sărbătoarea de Crăciun este despre a fi, nu despre a face și a avea

Am redus lista cadourilor la minimum – bine, a fost și destul de ușor fiindcă mulți oameni au dispărut de pe ea :-), am făcut cumpărăturile de cadouri puțin câte puțin, dar nu neapărat din timp, tot pe ultima sută oarecum, am luat lucruri mai mult utile și mai puțin convenționale, m-am oprit acolo unde am vrut și am simțit. Mâncare am luat cât și ce am avut poftă și am decis meniul festiv în ziua de ajun, când chiar am simțit să stau în bucătărie și să pregătesc cu drag un pic din ce “se face” și mai mult din ce am vrut pe moment. Am ales să continui procesul de a face “altfel” și a fi tolerantă și i-am oferit Anei un ajun de Crăciun cu ambii părinți lângă ea. Bucuria ei mi-a alungat orice urmă de stare bizară, care oricum a fost la cote mult mai mici decât m-aș fi gândit. La capitolul oameni, am ales să mă înconjor de prietenii mei care mi-au fost stâlp în perioada asta, dar și să primesc în viața mea oameni care au adus sens și relevanță transformării mele din ultimele luni.

A fost o săptămână plină, cu serbări-spectacol la școala Anei, care mi-au întărit convingerea că am luat cea mai bună decizie când am ales să o mutăm în acest sistem, cu meșterit coronițe pentru cei dragi care nu mai sunt printre noi, cu spiritul lui Buni mereu prezent acolo, lângă oala cu sarmale sau tava cu prăjituri. A fost o perioadă plină, în care am vrut să fac ca să nu simt, să vorbesc ca să nu mă bufnească plânsul, să fug ca să nu mă prăbușesc. Surprinzător, nu s-a întâmplat nimic din toate astea.

A fost un Crăciun altfel de care am fugit, dar pe care am ajuns să îl simt și să îl trăiesc

Un pre-ajun cu prieteni dragi, cu un pic de nostalgie tradusă într-o nevoie necontrolată de a sta pe telefon cu ochii în pozele perfecte de familie pe care le postam și eu în anii trecuți. Noroc că am satisfăcut un pic nevoia, cât să o calmez, apoi a trecut și a rămas seara plină de veselie, de copii entuziasmați, de mers cu colindul în sat, de cadouri secrete descoperite în hohote de râs, de sentiment de bine și liniște.

Un Ajun cu securi îngropate, cu toleranță și bucurie sinceră de copil, cu oameni noi, dar foarte dragi și calzi, cu mâncare bună – doar n-am stat degeaba în bucătărie :-), cu bucuria deschiderii cadourilor, a poveștilor în jurul mesei, cu normalitate.

O zi de Crăciun cu cele mai importante persoane din viața mea – Ana, sora mea din altă mamă și mama mea, oamenii care, alături de alții, au contribuit câte puțin la cum sunt eu acum, la nouă luni și-un pic de la momentul Tzero. A fost cu mâncare multă și bună că de, altfel nu știm, dar fără sentimente de vinovăție, că știu că acuș pune Liviu plank-ul pe mine și se rezolvă :-). A fost o zi fără grabă, încheiată cu o seară de fete, cu jocuri, baie cu spumă și discuții profunde.

Nu mi-am proiectat Crăciunul ăsta nicicum, dar cumva a ieșit. Nu perfect, nu ca pe Facebook, unde am făcut un pic de alergie la pozele cu 3+ membri – nu judec pe nimeni, le-am rulat și eu ani buni și e firesc, nu e vina nimănui că alții s-au reconfigurat. Nu conform standardelor, care naiba or fi alea sau ca la carte. Dar acum, a doua zi, când sunt singură și trag linie, pot să spun că a ieșit cel mai bun Crăciun care putea să iasă în situația asta și îmi sunt infinit recunoscătoare că sunt aici, acum, singură, cu laptopul în brațe, cu muzică pe fundal, fără nevoia să aud sau să văd pe nimeni și nici să fug nicăieri. Asta zic eu că face din Crăciunul ăsta un prim Crăciun altfel reușit, ceea ce vă doresc și vouă, indiferent în ce formulă vă petreceți acest final de an.

Citește și

Când îți dai seama că tu ești întregul, nu mai cauți o jumătate

Cel mai greu de scris articol. Despre separare și divorț

Acoperă golul lăsat de alții cu plin de tine

Fiecare om e cel mai aspru judecător al lui însuși

În fiecare zi învăț să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

See Also

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Credit foto – Olishka Photoraphy

View Comments (9)
  • De muuult timp vroiam sa îți scriu, dar nu știam ce sa îți zic, ceva care sa conteze, ca de sfaturi e plin podul. 🙂
    Acum, la câțiva ani după divorțul meu, pot spune cu mâna pe inima ca a fost o decizie buna și ca exista VIAȚA după. Dar e un proces dureros care necesita timp.

    Craciun Fericit și un An Nou mai bun! Te pup și ai emailul meu dacă vrei sa ne auzim. 🙂

  • Felicitari, Ioana, pentru că reușiți să puneți copilul pe primul loc! Atât de tare îmi doresc să se întâmple asta și la noi…din păcate încă nu ne iese, există frustrări, acțiuni pripite și proiectarea stărilor asupra copilului, pentru că, (nu e așa? – ironic vorbind…) cel care a decis despărțirea merită să fie discreditat în fața copilului. De Sărbători am fost și eu liniștită, chiar dacă ziua de 25 a fost marcată de curiozitatea copilului în legătură cu cadourile primite la tati (întotdeauna mai voluminoase și mai multe) și timpul petrecut împreună s-a scurtat mult…pe 26 am fost la fel ca tine, singură, însă împăcată, în ciuda faptului ca propria familie nu e lângă mine în acest demers (eu am luat decizia greșită și tot ce e în neregulă cu copilul e provocat de plecarea mea…), am rămas și fără tata acum 1 an, dar în timp lucrurile s-au așezat. Cel mai important este că pot repara relația cu fetița mea dintr-o poziție în care am reușit să minimizez vinovăția resimțită pentru faptul că i-am refuzat dreptul de a avea ambii părinți lângă ea.

    • Alexandra, draga mea, nici la noi nu se intampla mereu, sa nu crezi. Mai sunt frustrari,furii, e greu pana le depasim. Dar cu rabdare si in timp, lucrurile se asaza. O imbratisare mare mare, va fi bine! Relatia cu fetita ta este cea mai importanta si daca acolo ai inceput sa faci pasi, e perfect!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top