Învățământul în lume. Episodul 13. Școala în Italia, cu bune și rele.

După escapada altfel din episodul trecut, ne întoarcem la analiza sistemelor de învățământ și aflăm astăzi cum este școala în Italia. De data aceasta am avut două păreri, ambele de la mame de copii mari.

Prima care ne oferă informații este Caterina Desideri, stabilită din 1994 în Italia, căsătorită acolo, mama lui Umberto-Cosmin, de 20 de ani, care a terminat liceul științific și a Sarei, de 18 ani, elevă în ultimul an la un liceu lingvistic din Roma.

A doua opinie vine de la Adina Panaite, mama lui Daniel de 18 ani, elev în ultima clasa de liceu la liceul științific, secția de științe aplicate din Cuneo (regiunea Piemonte). Adina este stabilită în Italia din 2009, de când Daniel era în clasa a IV-a.

Școala în Italia. Perspectiva Caterinei

Înscrierile se fac cu câteva luni înaintea începerii efective a anului școlar.

Școlile sunt structurate astfel

-De la 3 luni la 3 ani este creșă, care poate fi privată sau publică. Este cu program prelungit sau până la miezul zilei.Pentru a putea benecia de creșă publică trebuie îndeplinite mai multe cerințe, de exemplu că ambii părinți să muncească. Venitul familiei este foarte importantă, distanță dintre locuința și creșă poate să fie importantă, problemele de sănătate în familie,bolile cronice

-Grădiniță de la 3-6ani care nu este obligatorie
-Școala elementară 6-11ani. Sunt 5 ani de școală care aici se cheamă școală primară și devine obligatorie.

-Școala secundară de I grad are durată de 3 ani și de asemenea este obligatorie

-Școala secundară de II grad ar fi obligatoriu alți doi ani după care obligația dispare. Cine a ales școli profesionale sau institute tehnice sau licee acești doi ani intră în durata de 5 ani ce cuprinde fiecare profil în parte

Terminând acest ciclu, cu diplomă de școală superioară (bacalaureatul la noi), fiecare poate merge mai departe la universități,facultăți,conservator.

Aici școala este împărțită în publică,privată și paritarie

Aceasta este o scoală recunoscută de stat, unde 63% este de ordin religios (catolic). Printre cele mai cunoscute ordine religioase sunt iezuiții și ursulinele, unde din câte am auzit se studiază toate materiile,bineînțeles , în mod mai serios și sever. Există și metodă Montessori pentru copii la primele experiențe școlare.

Copiii mei în școala elementară aveau 2 învățătoare, plus învățătoare de suport care intervenea pentru copiii cu probleme. Una dintre învățătoare se ocupă de materiile exacte, cealaltă de cele literare.

Ședințele cu părinții erau extenuante, căci pentru motivul confidențialității se stătea la coadă, după ce în prealabil erai înscris pe o lista și te primeau să-ți explice situația și notele și eventualele probleme. Situația școlară este notată și în fișele cu care copiii trebuie să vină semnate de părinți.

Uniforma  școlară este compusă din halat alb pentru fete și bleumarin pentru băieți. La grădiniță poartă șorțulețe în carouri, roz pentru fete și albastre pentru băieți.
Clasele au maxim 25 de copii,îmi aduc aminte că în clasă fetei erau mult mai puțini.

Program și siguranță

Se intră până la 8 și un sfert, după care școala se închide. Dacă părinții au nevoie să  intre între timp, există un portar care comunică între ține și învățătoare sau profesor. Pentru a scoate copilul din școală în timpul orelor este nevoie de legitimare și motiv bine întemeiat.

Întârzierile nu prea erau bine acceptate și de multe ori copiii erau lăsați pe coridor să aștepte a două oră și li se punea cu absență. Școala era foarte bine păzită, chiar exagerat după părerea mea. Cum exagerată mi s-a părut obișnuința părinților italieni de a-și însoți copii la școală până la sfârșitul clasei a 5-a. Chiar dacă trăiam într-un oraș metropolitan, mie chiar și acum mi se pare exagerată și chiar contraproductiva această măsură de siguranță, unde copii nu se simt liberi, mereu observați și niciodată puși la „încercare”.

Comunicarea cu cadrele didactice. Lipsă de interes

Ca să vorbesc cu directorul sau directoarea, aici se numește preside, trebuie să ceri o audiența în prealabil. Câteodată a fost productivă întrevederea, câteodată nu, câteodată m-au ajutat, câteodată am văzut o indiferență crasă. Aici vreau să notez problemele sociale italiane, legate de învățământ care sunt multe. Profesorii sunt prost plătiți, raportat la niveloccidental, nemotivați și apatici. Există și excepții de cadre didactice care pun suflet în această meserie, totuși.

Teme zilnice, ghiozdane prea grele

Copiii mei stăteau până la ora 16,00 la școală, deci 8 ore, cu o pauză de prânz inclusă. Exista posibiltatea ca 2 zile pe săptămâna să stea până la 13,00. Masa o luau la cantina școlii și se plătea trimestral. Cu toate aceste ore petrecute în școală, aveau mai mereu teme pentru acasă de făcut. Cărțile erau multe, groase și dacă nu erau ajutați de părinți cu ducerea ghiozdanelor riscau probleme mari la coloană. Existau și ghiozdănele cu cărucior inclus.

Având doi copii la doar un an diferență unul de altul, logic ar fi fost să se poată transmite cărțile de unul  la altul, pentru că aveau și aceeași secție, B. Nu a fost însă așa, pentru că fiecare învățător sau profesor își alegea autori atât de diferiți. Atunci am înțeles interesul puternic al editorilor. De multe ori se edita o ediție nouă a unei cărți aproape fără modificări, pentru care părinții erau obligați să cumpere noua versiune. Și că tot veni vorba despre cărți, pentru că a trebuit să le citesc, ca să îi pot ajuta pe copii la teme, am constatat că multe probleme, la matematică mai ales, sunt explicate mult mai greoi și complicat.

Un alt punct negativ este că în 8 ore și 5 zile săptămână, erau prevăzute doar 2 ore de sport și nu erau mereu făcute.

Pentru ca ai mei copii să facă totuși sport și alte activități extra curriculare, eu a trebuit să plătesc un curs de înot timp de mai bine de 4 ani în afara școlii pentru amândoi, un alt curs de fotbal pentru băiat și altul de desen pentru fată. Acest lucru aduce niște costuri destul de ridicate și un stres excesiv asupra copiilor.

La gimnaziu învățătorii au fost înlocuiți de profesori și aici ședințele cu părinții erau și mai apăsătoare, cu timp serios de pierdut, căci trebuia să vorbești  cu fiecare profesor în parte, după o coadă interminabilă. Se putea omite probabil, existau și părinți care căutau profesorii numai în cazuri speciale, eu la început țineam să-i cunosc pe toți.

Copii repetenți la școală primară sunt mai puțini, la gimnaziu devin mai severi profesorii iar la liceu devine importantă trecerea anului.Trecerea cu bine a anului școlar este mai dificilă decât examenele, iar notele de 9 și 10 sunt extrem de rare.

Orientarea profesională este o utopie căci știu cu toții că dacă nu ai relații nu te angajezi, chiar dacă termini o școală profesională.

Pe hârtie așa ar trebui să fie, dar realitatea este alta. Este criză pe piața de muncă din Italia, iar mulți tineri încearcă alte țări care stau mai bine la capitolul ăsta.

 Vreau să închei cu o notă pozitivă  pentru învățământul italian. Toată zona de artă și istoria artei este la superlativ. Materia este fascinantă și bine făcută, ceea ce eu în România nu am văzut și nu am întâlnit în școala normală.

Școala în Italia. Perspectiva Adinei

În Italia școala este în principiu de stat, dar există și sistemul privat de toate gradele. Am să vă vorbesc doar despre cel de stat întrucât celelalte sisteme nu le cunosc decât pe alocuri.

La venirea în Italia copilul meu era în clasa a 4-a. Când ne-am prezentat la directorul școlii (în mijlocul anului școlar pentru că am venit la 1 februarie), l-am pus un pic în încurcătură, întrucât în Italia școala elementară are 5 ani și nu știa cum să îl încadreze.

L-a încadrat în clasa a 5-a până la urmă, pentru că,  susținea el, în România clasa a 4-a este ultima de elementară și dacă aici nu îl pune la același nivel, adică a 5-a, nu este ok pentru psihicul copilului.

În cazul în care nu va face față ne-a sfătuit să îl avertizăm că nu este nici o problemă dacă pentru probleme de limbă nu va reuși să treacă anul. La vârstă lor însă creierul absoarbe cu ușurință informațiile, așa că la finalul anului a fost chiar felicitat de director pentru modul cum s-a integrat în noua clasă și pentru cum a învățat limba.

În dimineață primei zile de școală, învățătoarea de italiană, istorie și sport ne-a cerut niște informații despre limba română pentru că era primul ei elev român și nu știa bine ce presupune această limbă. Se uitase ea pe net, ne-a cerut informații despre modul de pronunție și literele „cu accent”. S-a liniștit când a aflat că pronunția era după cum se scrie și ne-a sugerat să îi dăm un dicționar italian-român și italian-englez copilului la școală, Asta după ce a aflat că el știe bine engleză, întrucât învățătoarea de susținere care îi va fi alocată vorbește și ea engleză. Primele 3 săptămâni orele lui se desfășurau în afara clasei, doar împreună cu învățătoarea de susținere, care l-a trecut prin bazele italianei, după care a intrat la clasa lui.

Nu există un psiholog la școală, dar abordarea mi s-a părut că și când ar fi fost.

Structura învățământului

Școala începe în jurul datei de 15 septembrie (nu este fixă, depinde de ziua din săptămâna) și se termină în perioada 7-12 iunie, în funcție de școală și regiune. Pauzele nu sunt după fiecare oră, ci există o unică pauză în intervalul 10:45-11:00. Când se schimbă profesorul, există acea mică pauză între unul și altul, dar care nu este organizată. La școală se merge în general și sâmbăta, orele sunt până la ora 13:00.

Școala elementară (primară)

Numărul copiilor într-o clasă este de maxim 25-28, dar scade la 20-23 dacă sunt prezenți copii cu nevoi speciale, cazuri în care există personal suplinitor special pentru ei. Înscrierea se face direct la secretariatul școlii.

La clasă sunt mai multe cadre didactice care, cu mici excepții, nu se schimbă în cei 5 ani, fiecare predând 2 sau 3 materii. Notarea din acest an se face cu calificative A-E. Literele D sau E semnifica că elevul trebuie să depună mai mult efort, nu sunt considerate insuficiente, așa cum era sistemul de notare cu cifre.

Pe tot parcursul școlar, copiii cu nevoi speciale sunt integrați în școlile existențe, cele speciale nu există

Învățătorul suplinitor  alocat (depinde de tipul de dizabilitate) se ocupă îndeaproape de copilul în cauză. Pot să dau un exemplu de copilul autist care era în clasă cu fiul meu, care avea ca și coleg de bancă însuși învățătorul suplinitor. Mai aveau în clasă un alt copil cu dizabilitate motorie, care era într-un scaun cu rotile.

Pentru mine a fost ceva extraordinar când am auzit că acel copil participă la partidele de fotbal împreună cu colegii lui, nu din postură de spectator, ci din cea de portar. Dani mi-a spus într-o zi: „ce noroc am avut azi că am fost selectat în echipă cu E.M. Știi ce bine apăra mami? El cu scaunul lui face minuni în poartă.”

Gimnaziul (Scuola media) are 3 ani și se diferențiază de școala elementară prin exigență mult sporită a profesorilor, trecerea la sistemul cu note de la 1 la 10, unde nota suficientă este cuprinsă între 6 și 10.

Notarea este diferită față de sistemul cu care eram obișnuită. Mentalitatea este că nu prea există 9 și 10 la oral, cu rare excepții

Un copil cu rezultate foarte bune la învățătura este așa numitul „ottista”, adică are medii numai de 8, ceea ce este foarte mult. Echivalentul ar fi elevul de zece în România.

În Italia nu există ascultare din lecția de zi, ci la fiecare materie se predă câteva săptămâni bune (4-5),  după care începe ascultarea sau testarea. La ascultare există profesori care o programează, în sensul că elevul știe exact când va fi ascultat la materia X și trebuie să se pregătească cât de bine poate pentru acea zi.

Sistemul nu se bazează pe redarea noțiunilor predate, ci pe întrebări practice, de logică, bazate pe noțiunile învățate

La italiană sistemul de evaluare este foarte complex. Analiza lucrării este făcută foarte amănunțit. Întrebările fac referire la textul studiat, dar răspunsul nu este de cele mai multe ori un text predat, ci elevul trebuie să aibă o abordare holistica, de sinteză chiar a subiectului cerut.

La sfârșitul celor 3 ani, se dă un test cu mai multe probe scrise și oralul. Probele scrise sunt la italiană (test de 4 ore), unde copilul alege unul din cele 3 argumente propuse, matematică și științe ( 3 ore), limbă străină (3 ore) și o probă „Invalsi” din italiană și matematică, dar articulată în mod diferit și unitară în toată țara.

Oralul este o probă interdisciplinară. Elevul în față comisiei trebuie să răspundă la întrebările diferiților profesori. Pe cât este de stufos examenul, nu este considerată o reală probă de admitere la liceu, condiția este însă bineinteles promovarea cu notă de minimum 6.

Sistemul școlar și exigența variază mult în funcție de tipul de școală, de regiune sau chiar de oraș.

Liceul este compus din 5 ani, diferențiați într-o oarecare măsură în primii 2 și ultimii 3, când de obicei se schimbă și profesorii, dar nu este obligatoriu ca asta să se întâmple la toate materiile

Admiterea în marea majoritate a liceelor se face pe bază de înscriere la secția dorită, nu se poate alege clasa, dar elevului i se cere să-și exprime opțiunea de a fi cu cineva în clasă: frate, prieten. Dacă numărul de înscriși depășește numărul de locuri, școlile se organizează diferit: ori o probă de admitere în funcție de profilul liceului, ori tragere la sorți pentru cei care sunt în aceleași condiții (zonă de rezidență, prezența fraților, etc.) sau notă de la examenul de terminare a liceului. În general nu se ajunge deseori aici. Un examen de admitere vocațională o au liceele de profil (artă, muzică ).

Examenul de bacalaureat se numește examen de maturitate și are mai multe probe

-italiană scris, probă de maxim 6 ore, unde la alegere poți elabora una dintre următoarele teme: analiza textului, articol de ziar, temă istorică, temă de actualitate. Bineinteles că nu le poți pregăti dinainte, întrucât subiectul fiecărei teme este dat de către minister.

-a 2-a probă este în funcție de profilul școlii, tot în scris, iar durata este și ea în funcție de materie și tipul de școală. Noi de exemplu avem matematică în acest an, nu este mereu aceeași.

-a 3-a probă este la alegerea fiecărei școli, o probă din 4 sau 5 materii unde sunt întrebări de tip grilă pe materii, rezolvarea diferitelor teme, soluții practice pe bază cunoștințelor acumulate în ani.

Teza de maturitate, este o lucrare cu o temă aleasă de către fiecare elev , unde informația trebuie abordata din mai multe puncte de vedere, adică să treacă prin mai multe materii

Este o muncă care presupune multă, multă cercetare individuală. Ideea de bază este că trebuie să vii cu lucruri interesante, care să nu fie cunoscute de toată lumea. Cu această teză elevul se prezintă în fața comisiei la proba orală, unde i se vor pune întrebări legate de lucrarea prezentată în power point, dar și din lucrarea scrisă și din alte materii.

Comunicarea cu școala

Pentru a comunica cu profesorul de la clasă, există siteul școlii unde te poți înscrie. Din păcate, fiecare profesor are alocată 1 oră pe săptămâna acestor colocvii, și de multe ori nu poți face înscrierea chiar când dorești, ci când găsești loc, asta depinde mult și de profesor câte clase are.

O dată pe semestru au loc colocviile individuale. De cele mai multe ori nu reușești să treci pe la toți profesorii întrucât trebuie să aștepți la coadă pentru fiecare. Părinții încearcă în primul rând să treacă pe la profesorul la a cărui materie copilul nu excelează, unde sunt probleme sau pur și simplu pentru că vrea să vorbească cu el.
În școala elementară și la gimnaziu, în afară de formele menționate, comunicarea zilnică se face prin intermediul unor agende, unde la fiecare comunicare profesor-părinte, celălalt trebuie să semneze că a luat la cunoștință.

La director în general ajung doar problemele importante, și aici mă refer în special la cele negative.

 Temele există în școală italiană, dar nu sunt multe

La materiile științifice, în special matematică și fizică vorbim despre câteva probleme, inclusiv la liceu. Se presupune însă că fiecare lucrează suplimentar acasă, dacă își dorește un nivel mai ridicat de performanță.
Dacă vorbim despre materiile umaniste, științe, informatică, limbă străină lucrurile sunt mai complexe, în sensul că se bazează mult pe căutarea de informații, pe aportul propriu, pe diverse proiecte singur sau pe grupuri.

Încurajarea și dezvoltarea aptitudinilor individuale

Aptitudinile elevilor sunt descrise în general la foaia matricolă pe care o primește elevul la fiecare sfârșit de semestru, unde părintele găsește o mică caracterizare a plusurilor, materiile unde mai trebuie lucrat și comportamentul copilului. Asta până la liceu, unde nu se mai primește foaia matricolă, care se poate consulta însă online.

La sfârșitul școlii medie, fiecare elev primește și câte o îndrumare din partea profesorului coordonator al clasei, care în prealabil s-a consultat cu ceilalți profesori, spre ce liceu ar fi indicat să se orienteze. Nu este însă ceva obligatoriu.

Sistemul de notare fiind destul de rigid, corijența și repetenția sunt destul de des întâlnite

Corijențe sunt destul de multe în fiecare clasă. La 3 corijențe riști să rămâi repetent. Examenul de corijență se desfășoară toamna, pentru cei pentru care profesorul consideră că nu au atins suficiența (adică media 6). Există cazuri când dacă este vorba despre o singură materie, iar la restul ești foarte bun și diferența de medie nu este mare, ți se scade un punct de la o altă materie și nu mai trebuie să dai corijența.

Media la fiecare materie nu este întotdeauna media aritmetica exactă a notelor, ci contează foarte mult activitatea la clasă sau eventualele activități extrașcolare.

În general pentru părinții italieni nu este o tragedie dacă copilul rămâne repetent, o consideră că pe o lecție pe care se pare că trebuie să o primescă copilul.

În Italia religia este o materie pe care o regăsim în programa școlară de la clasă 1 până la ultima clasă de liceu. Este o materie care nu are notă, ci doar calificativ și nu este luată în considerare la media generală sau la examenele orale interdisciplinare.

În școala medie au avut un proiect extrem de intersant în care, pe grupuri au trebuit să se documenteze despre o anumită religie. Grupurile au fost în așa fel făcute încât să acopere toate religiile principale, care mai apoi au fost prezentate întregii clase. Copii de altă religie decât cea catolică pot opta că în ora de religie să meargă în altă clasă să participe la o altă materie.

La liceu se tratează mult temele de actualitate și nu este vorba despre religia în sine, cel puțin la liceul copilului meu.

Școala în Italia. Costuri

Școala de stat este gratuită complet în primele 5 clase. Uniformă nu există, iar cărțile, de la gimnaziu în sus, trebuie cumpărate integral. Acest lucru se poate face de la librăriile care vând carte școlară, în care comunici școala și clasa elevului, iar din sistem ei reușesc să vadă care sunt cărțile de care are nevoie, în funcție de cerințele profesorilor de la clasă. Lista se găsește și online, astfel că cine are posibilitatea să ia cărțile de la frați, prieteni mai mari care au avut aceleași cărți o poate face.

Există materii unde cartea este valabilă pentru mai mulți ani la rând, din păcate acestea sunt foarte groase și trag cam greu la ghiozdan.

Se plătesc excursiile, masa, dacă se ia la școală și eventualele programe extrașcolare. Există o taxa școlară gen fondul școlii dar care este opțională, cine poate și vrea o plătește .