De la chemat salvarea pentru atacuri de panică la dans cu mătura prin casă

Nu știu cum sunteți voi în această perioadă, dar începutul ei pentru mine a fost foarte greu. Eu sunt o persoană extrovertă și dependentă de interacțiune socială,iar acestă distanțare socială s-a suprapus la mine peste tot greul ultimei perioade și m-au năpădit o mulțime de sentimente, cărora până acum nu le-am dat voie să se manifeste și m-am ascuns de ele. Odată închisă în casă, izolată de oameni și de agitația zilnică, au ieșit și și-au cerut drepturile. Și a fost greu. S-a lăsat cu chemat salvarea, atacuri de panică, anxietate și început de depresie. Mi-am dat seama, când mi-am mai revenit puțin, că în această perioadă, să obțin ajutor extern este greu spre imposibil, așa că am recurs la oameni de specialitate – psiho-terapeuta mea, coach-ul în comunicare non-violentă, cu care lucrez de un an, mama și toți cei care au vrut și au putut să îmi acorde sprijin. Și am recurs la mine și resursele mele interioare. Mi-am creat câteva momente care să îmi aducă echilibru, mici supape în zi, care să nu mă lase să cad și să mă ajute să îmi păstrez mintea cât se poate de limpede acum, în aceste momente destul de grele pentru oricine.

Da, sunt o femeie singură, divorțata, cu un copil pre-adolescent și provocările lui, dar nu sunt în cea mai rea situație din lume.

Ce am făcut, concret, ca să depășesc stările și să nu ajung la pastile anti-depresive, un fel de bau-bau pentru mine

Am apelat la medicul de familie, care mi-a prescris niște suplimente – magneziu, vitamine, un complex pe bază de serotonină. Deja la câteva zile de când am început să le iau am simțit efecte benefice deja

Am redus țigările. Mi-am dat seama că fumatul nu îmi face deloc bine și am ajuns de la un pachet pe zi la maximum 8-10 țigări. Nu e situația ideală, dar am realizat că pentru mine acum funcționează politica pașilor mici și a tratării cu blândețe, nu cu schimbări bruște.

Nu am mai consumat deloc alcool. Nici măcar un pahar de vin rose. Știu că e plin internetul cu doamne care se tratează cu câte un pahar inofensiv seara și așa făceam și eu, până am realizat că la starea mea nu era deloc ce aveam nevoie. Și m-am oprit. Și a fost foarte bine.

Îmi încep ziua cu un exercițiu de respirație conștientă din Prana Yoga. Este o respirație profundă, destul de greu de realizat la început, dar după câteva zile de exercițiu, se simt efectele. Eu practic această meditație pentru anxietate.

Mă machiez zilnic. Asta îmi dă o stare de bine și, în plus, dau bine în pozele de pe Social Media (sâc!). Și îmi schimb zilnic cerceii, cât mai colorați și mai veseli

Fac tot felul de lucruri trăsnite, cum ar fi să dansez singură cu mătura prin casă în pijama sau să mă prostesc cu Ana făcând karaoke.

Am început să mă filmez zilnic și să postez aceste filmulețe pe contul de Facebook al Pisicii pe sârmă. În filmulețe împărtășesc cu voi, comunitatea mea, activitățile mici care îmi aduc zilnic o stare de bine.

Păstrez legătura cu prietenele mele pe Zoom, la telefon, pe whatsapp. De asemenea, particip la zoom-uri de suport organizate de coach-ul meu în comunicare non-violentă.

Am reluat ședințele de psihoterapie, on-line, și intenționez să le urmez regulat, măcar trei luni de zile, o dată pe săptămână.

Mă preocup să îmi găsesc, așa cum pot în perioada asta, surse de venit, pentru că traversez și din acest punct de vedere o perioadă incertă, dar sunt sigură că va fi bine.

Am reluat procesul de rebranding al blogului și lucrez la asta împreună cu Ama, cea pe care am ales-o să mă ajute cu această reinventare.

Nu pot să mă laud să spun că petrec mai mult timp cu Ana, suntem cam fiecare cu treaba ei, pentru că, așa cum povesteam cu prietena mea, Gabriela, așa suntem învățați. Noi toată ziua cu treabă sau la serviciu, copiii la școală și prea multă interacțiune deodată poate ieși cu scântei, așa că o iau în doze mici și reînvățăm să ne apropiem una de alta.

În rest, am cam sechestrat-o pe mama la noi și îi sunt etern recunoscătoare că îmi e alături zilele astea, în care simt că nu pot singură și îmi accept limitele.

Cel mai important din tot procesul ăsta este că, pentru prima dată în anul meu greu, nu mai fug de sentimentele mele, de singurătate (mă refer la lipsa unui partener), de durerile și fricile ascunse în mine. Le dau voie să iasă tot ce mai e de ieșit și mai fac puțin curat. Mă bucur că am reușit să depășesc momentele grele, nu zic că nu se vor întoarce, dar cred sau cel puțin sper că voi fi un pic mai pregătită să le fac față.

Pentru voi cum e perioada asta de izolare, cum rezistați, ce vă aduce bucurie?