În furtuna care mi-a cuprins viața în ultimele luni, am căutat răspunsuri în toate locurile. Mi-am întrebat mama, prietena cea mai bună, am vorbit cu femei care știam că au trecut sau trec prin situații similare, am citit, am răsfoit site-uri, am mers la terapie. Am fost chiar tentată să pun întrebări sub anonimat pe grupuri de Facebook, noroc că m-am oprit la timp. Am primit păreri de toate felurile, de la cele mai vehemente, la poziții echilibrate, de la compasiune la sfaturi părtinitoare sau neutre. Câteva m-au ajutat, o parte mai rău mi-au făcut, cele mai multe mi-au creat confuzie. Vorbeam cu cineva acum și credeam că aceea e soluția și calea, mă linișteam pe moment, apoi auzeam o altă părere, o altă perspectivă și îndoielile începeau să îmi dea târcoale din nou.
M-am învârtit mult în cercul ăsta vicios. Oricât mă ajutau unele experiențe, măcar să știu că deși oamenii tind să arate numai binele, nu sunt singura care trece prin situații grele, la un moment dat nu mai știam ce voci să ascult. La toate se adăugau experiența propriei copilării, întrebările rămase fără răspuns, cutumele, „așa se face”-ul românesc. La un moment dat, am obosit de căutat, întrebat și plecat urechea. Atunci s-a făcut lumină.
Când am început să îmi ascult vocea propriei inimi, lucrurile au devenit tot mai clare
Mi-am dat seama că fiecare om trece sfaturile, părerile, gândurile prin filtrul propriei experiențe, prin eșecurile și reușitele personale, prin temerile care îi dau târcoale. Deși bine intenționați, puțini oameni ascultă și ajută neutru. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu pot. Și atunci, când am dat mai încet vocile din jur și am lăsat ca vocea întâi să fie cea a propriei intuiții, deciziile au venit mai ușor și au fost mai greu de clintit.
Cei mai mulți oameni, deși bine intenționați, nu îți pot oferi răspunsurile de care ai tu nevoie, ci pe cele de care ar avea ei nevoie
Dacă am realiza treaba asta, am fi un pic mai senini în fiecare zi. Ne-am întreba pe noi, ne-am aplica propriile sfaturi, am și face ceea ce spunem, am fi mai conectați la noi și la nevoile noastre. De când am realizat că vocea mea este cea de care am nevoie, de fiecare dată când tind să dau un sfat cuiva, mă întreb ce din acel sfat este pentru mine, ce mi-aș dori să îmi spun, dar nu știu cum să o fac. De fiecare dată când am tendința să cer părerea cuiva, mi-o cer întâi mie.
Am ajuns chiar ca pentru problemele care mă frământă cel mai rău să nu mai întreb pe nimeni, ci să merg pe prima idee pe care o simt eu și să o las puțin la „decantat”. Dacă ea rămâne neschimbată pentru câteva zile, înseamnă că este vocea inimii mele, nu zgomotul din jur și dacă e să greșesc, vorba aia, măcar să o fac pe barba mea.
Când vă e greu, cereți-vă ajutorul întâi vouă. Când nu mai știți răspunsul, adresați întrebarea întâi în minte. Va răspunde inima, de cele mai multe ori, fie și un răspuns abia perceptibil, pentru că inima nu e deloc obișnuită să fie ascultată. Când simțiți că vă lasă puterile, nu deschideți primul grup de Facebook, nu puneți mâna pe telefon, nu fugiți la cei din jur. Faceți asta puțin mai târziu. Înainte, trageți aer în piept, închideți ochii și ascultați. Voi știți deja răspunsul, aveți nevoie doar să obosiți puțin ca să și realizați asta.
Citește și
Învăț în fiecare zi să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevăratSuntem plăcuți doar când suntem fericiți?
Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!
Ce facem cu copiii când trecem prin perioade grele în familie?
Poveste cu aromă de cafea și lecții de viață
De ce oamenii nu spun ce-i doare?
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Ce e cu tine Ioana? Esti bine? Ce s-a intamplat?
Draga mea, iti mulțumesc pentru grija! Da, sunt mai bine si voi fi tot mai bine. Mi se intampla o reconfigurare familiala, despre care voi povesti… La un moment dat, cand voi simți. Pana atunci, cine poate, citeste printre rânduri. Te îmbrățișez
Te imbratisez si iti trimit multe gânduri bune si luminoase, de început bun si de asezare in liniste!
Multumesc mult! Se aseaza, se aseaza. Nu chiar in liniste, dar important este sa fie bine la final.
Am început de curând să îți citesc articolele de dezvoltare personală, pe care le găsesc foarte utile și rezonez cu ele. Trec prin același proces de reorganizare familială, încă din martie 2018. Am multe să îmi reproșez privind modul în care am gestionat situația față de fetița mea de 7 ani, fără pregătire anterioară. Mi-a fost foarte dificil să păstrez relația apropiată cu copilul și să încerc să îi acord întreaga atenție pe parcursul acestui proces, iar întrebările m-au chinuit mult timp. Ce vreau să spun este că în timp lucrurile devin mai ușoare, simt că recapăt controlul asupra vieții și mă bucur din nou de copil, pe care sper să îl pot proteja cât mai bine de probleme care nu sunt ale lui. Te îmbrățișez și îți doresc să îți recapeți cât mai repede energia, e o perioadă foarte grea, însă din care avem și noi și cei mici de învățat.
Iti multumecs mult pentru mesaj si sustinere, Alexandra! Din martie si eu, martie 2019, dar oficial va deveni din 11 noiembrie. De gestionat nu am gestionat nici eu grozav, pe mine m-a luat ca din oala aceasta reorganizare si am reactionat si eu cum am putut, adica destul de prost in linii mari. Dar atat s-a putut. Dupa 11 noiembrie intentionez sa scriu articole mult mai clare si mai elocvente pe subiect, care sper sa vina in ajutorul multor mame care trec prin situatia asta. Te imbratisez si multa putere!