Am început de 100 de ori articolul ăsta. Am scris, am șters, i-am pus 15 titluri, m-am gândit dacă să fie interviu transcris, relatare, mărturie. Am întors-o pe toate fețele și până la urmă am decis să las degetele să meargă și ideile să curgă, în timp ce ascult în căști înregistrarea cu S., un tânăr gay de 17 ani, alături de care am avut șansa să petrec ceva timp și care a acceptat să îmi vorbească despre trăirile lui. Nu e ușor să scrii despre un subiect ca ăsta într-o cultură încă dominată de gândirea tradiționalistă, în care cei care nu sunt „ca noi” vor arde în flăcările Iadului. Nu e ușor să scrii despre un copil cu doar 7 ani mai mare decât copilul tău, care a descoperit singur că este diferit și și-a asumat asta până la capăt.
Până să îl cunosc pe S., aveam încredere în noua generație, dar doar la nivel declarativ
Știam că sunt altfel, că sunt deschiși, asumați, curajoși, că nu se mulțumesc cu ce se vede și ce se poate, că au niște calități native pe care noi acum, spre 40+, abia ne chinuim să le cultivăm. După întâlnirea cu acest copil însă, simt prin fiecare por o încredere infinită în generațiile viitoare. Nu au nevoie decât să li se dea credit, să fie acceptați și apoi înțeleși. E greu pentru noi să facem asta, foarte greu, dar ei sunt atât de detașați de neînțelegerea noastră și își văd de drumul lor, încât la un moment dat pur și simplu nu vom avea încotro.
S. a descoperit că este diferit la vârsta de 13 ani, când și-a dat seama că simte o atracție față de băieți
Își amintește și fragmente din copilărie, când prefera păpușile și compania fetelor. Cu adevărat însă a simțit că este altfel când au început hormonii să lucreze. I-a luat cam 3 ani să înțeleagă ce se întâmplă. „Mie mi s-a insuflat întotdeauna că este un lucru greșit, fără să știe cineva de mine. Pur și simplu, din educație. Am crescut cu ideea că este ceva rău, foarte rău”. Cred că e important să menționez că S. a crescut într-un sat de munte, într-o familie tradițională, alături de o bunică extrem de credincioasă. Mi se pare important și relevant, pentru că, dacă în mediul urban există o mai mare deschidere către altfel de abordări, chiar și prin multitudinea de opțiuni și informații, mediul rural este în continuare tributar 100% cutumelor tradiționale.
Nu cunoșteam persoane de genul ăsta, credeam că sunt unicul în lume. Mă simțeam singur, nu aveam pe nimeni să îmi dea un sfat care să îmi ușureze situația, să mă ajute să înțeleg ce mi se întâmplă. Atunci, S. a început să caute informații.
A citit destul de mult, dar cel mai mult l-a ajutat social media, în special Instagramul
Acolo a văzut tineri la fel ca el, din toate colțurile lumii, care nu se ascundeau și exprimau liber cine sunt.
Totul era complet diferit de lumea din care veneam eu. De acolo mi-am dat seama că pot să învăț să mă accept. Inițial, contul de Instagram a fost o glumă, l-am făcut doar ca să am acces la alte conturi, să pot vedea oameni ca mine, să îi urmăresc, să prind curaj. Mi-am dat apoi seama că poate deveni ceva ce mă poate ajuta și chiar m-a ajutat. Am început să postez și eu și să arăt cum sunt și cine sunt. Treptat, am început să primesc sfaturi, aprecieri și asta mi-a dat foarte multă încredere.
Odată ce a pornit spre acceptare, S. a început să le dezvăluie celor din jur adevărul despre el. Mi-am dat seama că cine nu acceptă nu are ce căuta lângă mine, nu e locul lui în viața mea. Inițial le-a spus prietenilor, colegilor, apoi fratelui și vărului său. Părinții încă nu știu, dar nu am simțit la S. teama de a le spune, ci mai degrabă că încă nu a găsit contextul potrivit să o facă.
Simt că le datorez părinților să le spun. Față de alte rude nu mă simt dator, dar față de ei, da. Nu mi-e frică de nimic, știu doar că vor reacționa din instinct, că inițial mă vor respinge. Eu vreau să îmi încep viața curat, asumat și simt că ei sunt cei care chiar merită să știe. Nu am nicio așteptare și din orice reacție a lor voi avea de învățat. Până la urmă știu că vor înțelege.
L-am întrebat pe S. cum crede că ar trebui părinții să abordeze problema sexualității cu copiii
M-a surprins în primul rând faptul că nu și-ar dori să schimbe nimic din educația lui, chiar dacă i-ar fi fost poate mai ușor. N-aș schimba nimic, pentru că fiecare frământare și fiecare etapă prin care am trecut m-au adus unde sunt și m-au făcut cine sunt. (17 ani, da, ați reținut :-)). Totuși, dacă ar fi să mă gândesc la cum ar trebui abordată problema homosexualității de către părinți, aș spune că în primul rând trebuie să știe ei exact despre ce este vorba, să se informeze foarte clar și corect și apoi să abordeze subiectul cu copiii la modul cât mai firesc. Eu am avut noroc, pentru că mi s-a permis să mă joc cu orice când eram mic, fiindcă mereu am fost un revoltat, dar și aici e o problemă. La noi încă există ideea că băieții se joacă cu mașinile și fetițele cu păpușile. E complet greșit
Eu i-aș spune unui copil despre un gay că este o persoană capabilă să iubească la fel ca toți ceilalți. Ba poate, de multe ori, mult mai deschis și mult mai curat. Nu toți, desigur, la fel ca în toate cuplurile. Nu fizicul, carcasa ne leagă. Ne leagă sufletul, interiorul.
În ceea ce privește viitorul, S. nu își proiectează nimic. Clar îmi doresc să las ceva în urma mea, dar nu neapărat ceva material, ci mai degrabă spiritual, ceva care să conteze. Dacă va fi să îmi doresc la un moment dat să mă așez la casa mea, să îmi fac o familie, o voi face, așa cum o să simt atunci, dar nu îmi fac niciun plan, nicio proiecție.
Din toamnă, S. se va muta la un liceu în București, așa că a venit firesc întrebarea dacă va dezvălui de la început că este gay. La fel de firesc și profund a venit și răspunsul lui.
Îmi asum cine sunt și ce fac până în ultima zi. Dacă o să am de tras, o să trag, pentru că știu că pot. O să mă simt mai rău dacă mă ascund și arăt că sunt altceva. Sunt o persoană periculos de sinceră, ăsta sunt, nu am ce face. Știu că o să am și dușmani, dar dacă îmi asum, dispare plăcerea celor din jur să își bată joc și se liniștesc până la urmă. Până să mă cunoască, oamenii mă cataloghează după cum cred ei că ar fi un gay. La început, au o imagine urâtă despre mine, dar în timp, își dau seama că s-au înșelat și le pare rău. La ultimul liceu, am stat luni de zile singur, dar a meritat. Am schimbat mentalitatea celor din jur. După ce au ajuns să mă cunoască și-au schimbat nu numai părerea despre mine, dar și despre gay în general.
Cel mai profund din întreaga discuție mi s-a părut opinia lui S. despre propaganda pro gay
Mie mi se pare că se dă prea mare atenție sexualității. Mi se pare ceva foarte normal, nu ar trebui discutat la nivel atât de înalt și atât de mult. Dar în 7-8 ani se pot schimba multe, pentru că vine noua generație. Când te arăți celorlalți și oamenii îți văd caracterul, își dau seama că te definesc alte lucruri. Eu sunt sigur că lumea se poate schimba, dacă știi ce să le arăți și ce să le spui. Nu am nimic împotriva pride-urilor, dar majoritatea celor de acolo se duc pentru alte scopuri, eu nu cred că așa îi poți face pe cei din jur să te accepte. Nu mi se pare normal să impui niște lucruri, să te duci să bagi steagul colorat pe gât oamenilor, nu așa se face. Până la urmă, asta fac religiile, de ce să facem și noi așa? Se pot face și altfel lucrurile. Undeva trebuie să fie un început.
În timp ce stătea de vorbă cu mine, S. mi-a împletit un colier din frunze și flori. Când l-am văzut cu câtă dăruire și sensibilitate culegea și alătura plantele, cu câtă naturalețe îmi vorbea, cât era de sigur și de împăcat, am fost pentru o secundă extrem de invidioasă și apoi furioasă. Invidioasă pe claritatea acestui copil de doar 17 ani, claritate pentru care eu petrec ore în șir meditând, mă duc la mai mulți consilieri și coach, fac exerciții de acceptare și iertare și tot nu reușesc să o ating. Furioasă pe îngustimea minții noastre, care nu vede dincolo de etichete, de suprafață, de ce am învățat noi că ar trebui să fie normalitatea, cine pe cine să iubească, cât, când și pentru cât timp.
Mi-am dat seama că dacă acestui copil nu îi e greu să își asume cine este și o face atât de curat și frumos, nici mie nu ar trebui să îmi fie greu să îmi asum să scriu despre lucrurile în care cred, despre procesele și transformările prin care trec. Nu ar trebui să îmi fie greu să arăt cine sunt și cum sunt acum, chiar dacă sunt alta decât acum 3 luni, 1 an, 2 ani. Că nu ar trebui să îmi pese ce spune părintele X, colegul de birou Y sau cititoarea Z de pe blog. Nici măcar prietenii, ei ar trebui doar să mă accepte și atât.
Speranța este în acești copii și în cei ce vin și mai din urmă. În copiii noștri cu sufletul curat și inima deschisă. Haideți să nu le stricăm, zic și dacă nu suntem capabili să le cultivăm, măcar să îi acceptăm așa cum sunt și să îi lăsăm pe ei să se dezvolte singuri. Fac o treabă excelentă!
Citește și
Mami, doamnele se pupă. Ce le spunem copiilor despre homosexualitate?
Și cum intră penisul așa, prin aer? Discuții despre sex la 9 ani
Cum le facem educație sexuală copiilor în funcție de vârstă?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Am avut norocul sa cunosc persoane gay de cand eram la facultate (bine, studenti straini, ca pe vremea aia doar ei aveau curajul sa recunoasca asa ceva public) si nu intelegeam care e problema oamenilor, majoritatea erau niste tipi sau tipe tare de treaba, cu nimic diferiti de altii, doar ca ajungand sa ne cunoastem mai bine am aflat preferintele lor in materie de parteneri. Atunci am realizat ca societatea in care am crescut lasa mult de dorit, stiu ce frustrata am fost cand maica-mea n-a fost de acord cu prietenul meu si a incercat sa-mi impuna parerea ei, i-am cam spus destul de dur unde sa-si bage parerea si ce sa faca cu ea, ma gandeam la gay, unde nu e doar mama, e o intreaga societate care sa-ti spuna ca iubirea ta e gresita, mi se pare ingrozitor. Apoi am emigrat si am ajuns sa inteleg ce inseamna normalitatea si imi place tare mult. Aici nu te intreaba nimeni pe cine iubesti, dar si daca afla, nu te judeca. Nu stii cine e gay decat daca le vezi vreo poza cu partenerul/partenera pe birou sau iti spun ei, nu incearca nimeni sa fie ostentativ pentru ca nu au nimic de demonstrat. Am prieteni, cunostinte, colegi de servici si isi vad toti de vietile lor la fel ca oricine altcineva 🙂
Ooo, da, Simona, acolo la voi, in alta lume, e altceva, pe toate subiectele, mai ales pe acesta 🙂 Am vazut si eu normalitatea de acolo, in America am mancat intr-un restaurant de gay, eram cu Ana si nu am simtit nimic in neregula, e altceva, clar. te pup tare!
Am citit cu interes articolul si m-a surprins si pe mine acest baiat,cred ca avem cu totii de invatat din acest articol si inainte sa judecam ar trebui sa ne gandim la copiii nostri,cat despre acele parade- mare dreptate are,se face prea mult tam-tam pe subiectul asta,fiecare e liber sa isi traiasca viata cum simte,dar social-media prezinta uneori lucrurile in asa fel incat oamenii care vad/citesc o stire/articol,critica doar dupa ce le.a fost prezentat.
Este minunat copilul, iti spun! A fost o revelatie discutia cu el si sunt sigura ca nu este singurul. Astea sunt generatiile noi, pe care ar trebui sa le privim cu incedere si acceptare. Te imbratisez!
Sunt in Uk si pe un grup de mamici a postat cineva spunand ca la scoala fata ei are un profesor gay care vine imbracat in culori vii,cu colanti stransi de se vad toate formele intime si intreba celelalte mamici ce sa faca,daca sa schimbe scoala fetei sau sa vorbeasca cu directiunea daca acel profesor nu poate veni la munca imbracat adecvat si unele mamici spuneau ca si copiii lor au profesori gay dar se imbraca ca toti ceilalti profesori si sunt dedicati meseriei,copiii sunt fericiti la ore si toata lumea se comporta normal,deci conteaza probabil si cum se comporta persoanele gay in societate,doresc sa iasa in evidenta ca profesorul cu strampi roz si stransi pe el sau ca profesorul imbracat adecvat jobului pe care il are,lucrand cu copii si facandu-si treaba in liniste si armonie. Viata privata e a fiecaruia,dar cand iesi in societate depinde de fiecare cum.stie sa se faca apreciat si respectat,indiferent de orientare sexuala,religie,scara sociala,etc..
Exact, depinde de om. Si printre heterosexuali sunt oameni si oameni, nu are legatura cu orientarea exuala, religia, etc. Tine de om si cum este el. Te imbratisez!