A trecut mai bine de o săptămână de când m-am întors de la Gala Superblog și încă sunt sub efectul emoțiilor pe care le-am trăit. Pentru că, pentru mine, a fost mai mult decât despre blogging. De fapt, competiția Superblog este mai mult decât despre blogging și pentru participanți. În urmă cu zece ani, doi oameni faini tare, Albert Budică și Claudia Pătrașcu, s-au gândit să imagineze un concurs de scriere creativă, în beneficiul bloggerilor aflați la început de drum și al companiilor aflate în căutare de promovare. Să pupe cererea cu oferta adică și să aducă și bucurie cititorilor, care au parte de articole spumoase și total neașteptate. De zece ani, s-a creat o comunitate de oameni care iubesc scrisul, care își depășesc limitele și reușesc să respecte deadline-uri și condiții impuse, să dea un „shift” creierului, scriind astăzi despre pizza, mâine despre hoteluri și poimâine despre instalații. Asta da provocare, recunosc că am toată admirația pentru participanți.
Am mers pentru prima dată la Gală în calitate de blogger partener și cele două zile la Neptun au fost redescoperirea de sine de care aveam atâta nevoie
În primul rând, am ieșit din zona de confort plecând singură într-un loc în care nu cunoșteam pe nimeni, în afara organizatorilor. Nu eram nici în cea mai bună perioadă a mea din punct de vedere social și nu mă simțeam deloc în dispoziții de small talk. Dar m-am luat de guler și mi-am impus să mă duc. Pe drumul către mare, cum eram eu cufundată în gânduri și în muzica de la radio, simt la un moment dat că începe să trepideze mașina și volanul nu mă mai ascultă. Mă sperii, trag pe dreapta chiar la finalul benzii de urgență și, surpriză, roata stânga spate era făcută ferfeniță. Mă așez ca blonda în drum și încerc să opresc vreo mașină. Faruri, claxoane, dar cam atât. Caut vreun număr de telefon, nimic. Salvarea mea au fost doi băieți din Ialomița (să le dea Dumnezeu sănătate!) care s-au oprit și în zece minute au pus rezerva și am putut pleca mai departe, nu înainte să îmi spună că am avut mare noroc că nu m-am răsturnat. La cum arăta cauciucul, părea să fi fost explozie, iar finalurile în astfel de cazuri nu-s tocmai fericite.
Am urcat în mașină deja cu o altă stare. Era ca și cum o voce îmi spunea să las plânsul de milă și scăldatul în nefericire din ultimele două luni și să îmi iau viața înapoi. Că nimic pe lume nu e mai important decât tine și nu tu decizi când e gata. Dacă foruri mai înalte n-au considerat că e gata, eu de ce aș fi făcut-o? Conștientizările au început de pe drum, iar odată ce m-am întâlnit cu marea a fost clar.
Liniștea, valurile, aerul, toate șopteau că e timpul să o iau de la capăt și să las în urmă durerea și suferința. Iar din acel moment, totul m-a readus ușor ușor mai aproape de mine, cea care nici eu nu știam că sunt și pe care o descopăr de atunci în fiecare zi.
Revenind la Competiție și la Gală, am descoperit oameni deschiși, prietenoși, o mică familie și m-am integrat repejor
Gazdă ne-a fost Hotel Miorita Neptun, unde niște oameni minunați s-au mobilizat să finalizeze lucrările de renovare și să deschidă o aripă a hotelului special pentru noi. Camerele sunt spațioase și curate, zona de restaurant bine compartimentată și aerisită, iar piscina, care din păcate era goală acum, cred că va fi piesa de rezistență în sezon, mai ales pentru familiile cu copii, în după-amiezile leneșe, când numai să te cari la plajă cu tot arsenalul de lopețele și găletușe nu-ți arde. Gazdele au organizat sâmbătă, împreună cu Direcția Cultură și Sport Mangalia, un tur ghidat în Muzeul de Arheologie și în vechea cetate Callatis. Eu am făcut propriul tur la vulcanizare și cu ajutorul unui alt înger păzitor, o prietenă din Mangalia, m-am ales cu două cauciucuri noi și am scăpat de stresul drumului de întoarcere cu roata de rezervă.
Seara, la Gală, am avut surpriza să vorbesc – habar n-aveam c-o să se întâmple și asta și am simțit multă energie bună venind din partea tuturor bloggerilor și partenerilor aflați în sală. Am văzut în aceste două zile ce înseamnă comunitatea și puterea ei, cum e să împărtășești o pasiune comună și ea să te scoată din zona de confort și mi-am reamintit ce înseamnă să scrii de drag și cu drag. Cu siguranță, experiența Galei Superblog de anul acesta, prima la care am participat, o să rămână pe calendarul de premiere din multe puncte de vedere.
Dacă aveți un blog la început și vreți să căpătați structură, consecvență în scris și să vă exersați creativitatea, vă recomand din suflet Competiția Superblog. O să creșteți mult, o să trăiți experiențe frumoase, o să întâlniți oameni faini. Felicitări, Claudia și Albert, ați făcut o treabă minunată!
Citește și
Ce au în comun Andreea Esca, Vlad Voiculescu și inventatorul ochelarilor pentru nevăzători?
Cele mai inspiraționale discursuri TED
Ne trăim viețile prin ecranul telefonului
Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața
Ești fix acolo unde trebuie, când trebuie!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Iti multumesc pentru astfel de marturisiri.Pari atat de puternica si bine sustinunra incat nu-mi inchipuiam ca si tu poti sa treci prin astfel de stari pe care pe mine ma chinuie de ceva mai mult timp decat pe tine.Face atat de bine sa vezi ca nu esti singur in suferinta ta !:)
Multumesc, draga mea! Sunt mai puternica decat am crezut vreodata ca sunt. Si asa esti si tu, crede-ma 😉 Te imbratisez!