10 ani și-un infinit de clipe

Prima zi, prima lună, primul an, primii 5 ani, primii zece. Adunăm cifre într-un calendar al minții noastre, fără să realizăm că dincolo de ele sunt clipe, amintiri, crâmpeie din care ne hrănim, la care ne întoarcem când ne e mai greu.

Dacă averea s-ar contoriza în clipe, am fi cei mai bogați oameni din lume

Am adunat în inimile noastre primele teste de sarcină, când totul părea un vis prea frumos și ca să ne putem bucura. Am pus apoi prima ecografie, când nici nu știam că o inimă atât de mică poate să bată atât de tare. Prima sperietură, când tu te-ai grăbit să vii pe lume și sufletul meu s-a oprit pentru o respirație, doar la gândul că ai putea fi altfel decât perfect sănătoasă. Primul strigăt care ne-a spus totul despre ce personalitate o să ai. Primele nopți albe, primele întrebări și frământări. Primele tale dureri, primele noastre limite. Prima oară când am plâns de ciudă că nu te pot înțelege și neputință că nu te pot ajuta.

Prima oară când am înțeles cu adevărat ce înseamnă să porți de grijă cuiva

Prima plimbare lungă prin parc, apoi primii zeci de kilometri în ture de lac, împingând căruciorul. Primul zâmbet știrb, prima durere de dinți, primul piure de legume. Prima febră și prima oară când am vrut să ard eu, să mă doară pe mine. Primul „ta-ta” – păi ce, doar nu era să spui mama :-). Primii pași tremurați, cu mânuțele tale încleștate în pumnii noștri. Primele codițe, care erau defapt niște antenuțe firave, mai mult elasticele de ele. Dar aveai codițe :-).

Primele vacanțe. Primele aventuri departe de casă, care au venit cu convingerea că vei fi iubitoare de călătorii și hălăduit pe străzi străine ca și părinții tăi. Prima zi de grădiniță, când parcă te măritai și plecai din țară, atât de ruptă de tine m-am simțit. Prima serbare de 8 Martie, când abia te-am văzut de lacrimi, dar ți-am simțit fiecare emoție.

Primul hop, când ai fost operată de polipi și, pentru 15 minute cât ai stat în sală, timpul meu s-a oprit puțin

Primele sunete la microfon, primii pași pe scenă, primele concursuri, primele confirmări ale talentului pe care îl ghicisem de la câteva luni. Primele emoții, primul trofeu,prima dată când am simțit o mândrie diferită de tot ce trăisem până atunci.

Prima zi de școală, din care nu pot uita privirea ta, care parcă îmi cerea confirmarea că va fi totul bine. Mi-aș fi dorit să ți-o dau cu inima ușoară. Primele litere scrise, primele teme, primele note așezate pe pian. Prima experiență la Disneyland, când am crezut că o să uiți să mai respiri, atât de uimită și fericită erai.

Fiecare seară în care te-ai cuibărit în brațele mele, căutând alinare după o zi grea. Fiecare poveste pe care am citit-o la culcare. Fiecare drum cu mașina între activități. Fiecare discuție serioasă. Fiecare ceartă purtată parte în parte. Fiecare moment în care am simțit că nu mai pot, pentru ca 5 minute mai târziu să îmi bubuie inima de bucurie. Fiecare râs al tău, fiecare lacrimă de crocodil, vărsată teatral pentru cauze în care tu chiar crezi. Fiecare îmbrățișare, fiecare „te iubesc”.

Fiecare amintire pe care o adunăm de zece ani încoace, de când timpul se măsoară în clipe de bogăție infinită.

La Mulți Ani, Minune de copil!

Credit foto –  Event Portrait

Machiaj şi styling – Cristina Calancea 

Citește și

Povestea nașterii unei minunti. De la zero șanse la un țipăt plin de personalitate

8 ani de când m-ai învățat că pot orice

See Also

De la dublă infertilitate, la șapte ani de fericire

E atât de mișto să fii mamă de fată!

De mână prin viață cu o fetiță mare

Aș vrea să stăm de mână toată viața!

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (9)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top