Now Reading
Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni

Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni

V-am mai spus că în ultima vreme am tot felul de revelații, pentru că sunt mai atentă la mine, la ce simt, la ce este în mine din prezent și ce este din trecut, din traume mai vechi. Cu fiecare zi care trece, îmi dau seama că fiecare om și fiecare experiență, în special cele din ultimul an și un pic, m-au ajutat să mai urc o treaptă, să mai depășesc o limită, să mai cresc puțin. Sau, cum spunea prietena mea Ioana, pe care o voi cita toată viața pentru înțelepciunea asta, referindu-se la o experiență recentă a mea –  ai sărit pe pietre, piatră cu piatră. Poate că ai ajuns la mal sau poate nu. Poate ai găsit doar o piatră mai mare pe care să te odihnești sau poate aici e malul tău. Dar dacă nu sari, nu o să știi niciodată. Și uite așa, din piatră în piatră, am trăit relativ recent o experiență care mi-a demonstrat că am mai trecut un hop.

Am realizat, în sfârșit, că nu mai vreau să schimb oamenii

Sigur, în teorie cu toții știm asta, dar câți dinte noi o integrăm cu adevărat? În câte relații nu ați stat, în speranța că celălalt se va schimba? Că nu va mai reacționa coleric, că va începe să facă gesturi frumoase, declarații, că manifestarea aceea a fost doar o scăpare, că sigur nu e leneș, ci doar trece printr-o pasă proastă, că faptul că petrece ore în șir la jocuri pe calculator nu înseamnă nimic și sigur va renunța de dragul vostru și alte asemenea? Săptămâni, luni, poate chiar ani la rând, trecând cu vederea lucruri care pentru voi erau pe lista cu aspecte importante, doar în virtutea așteptării ca celălalt să se schimbe?

Nu mai vorbesc de situația și mai periculoasă în care credem că noi avem capacitatea de a-l face pe celălalt să se schimbe

Pe tipul Don Juan să devină statornic și fidel, pe cel rece să simtă și să își declare sentimentele, pe cel care nu face gesturi de atenție și iubire să se repeadă brusc în prima florărie și să vină cu brațul plin. Mă refer acum la relațiile amoroase, pentru că acolo se manifestă cel mai mult așteptările, dar sigur că se aplică și la alt tip de relații. Câte din noi nu am fost ferm convinse că șarmul nostru irezistibil, capacitatea noastră de înțelegere, răbdarea disimulată, vor face minuni? Eu una am fost pe acolo de multe ori. Și m-am frustrat și am crezut că e ceva în neregulă cu mine și am ajuns să îmi slăbesc încrederea în mine, când defapt problema nu era la mine și nici măcar la celălalt, ci stătea în setarea unor așteptări nerealiste.

Oamenii nu se schimbă, cel puțin nu pentru cineva sau de dragul cuiva

Sau dacă o fac, asta vine de cele mai multe ori la pachet cu renunțări, frustrări și resentimente care vor scoate capul când ți-e lumea mai dragă. Oamenii se schimbă doar din voință proprie și, de cele mai multe ori atunci când sunt puși în fața unor încercări grele. Boală, divorț, moartea cuiva drag, etc. Altfel, foarte greu spre imposibil să se întâmple și nici nu ar trebui să fie așa, pentru simplul motiv că pentru fiecare există pereche. Pentru că ce mie nu îmi place la cineva, prietena mea poate să adore sau ce ea respinge mie poate să îmi placă. Atunci ce sens are să te chinui într-o relație disfuncțională în loc să îți păstrezi speranța că vei găsi fix omul ăla la care să nu îți displacă atât de multe lucruri încât să vrei să îl schimbi?

Cum ziceam, nu e o înțelepciune la care am ajuns ușor, deși la teorie eram mama lor. Abia ce am realizat-o, în urma unei experiențe recente în care pur și simplu am luat un om fix așa cum era, fără nici cea mai mică tendință să îl schimb. Am acceptat cum este, chiar dacă am realizat rapid că nu e pentru mine. Nu am mai sperat, nu am mai tras, nu m-am mai frustrat, doar i-am dat drumul la timp și am considerat că am mai sărit o piatră importantă.

Ce voiam să zic este că mi-ar plăcea ca oamenii să își dea seama mai repede de treaba asta cu schimbatul. Să nu se mai chinuie în relații disfuncționale, în care să se anuleze pe ei, așteptând ca celălalt să răspundă prin a se schimba. Să nu se mai frustreze atunci când asta nu se întâmplă. Să accepte că suntem oameni diferiți și că, la un moment dat, fiecare găsește malul potrivit, chiar dacă pentru asta e nevoie să sară pietre și uneori să mai și cadă în apă.

Citește și

Ce am aflat despre mine în izolare

See Also

Eliberați-vă de presiunea reinventării

De la chemat salvarea la dans cu mătura prin casă

Lecția lui 2019, puterea e în tine

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top