Face înconjurul rețelelor sociale un filmuleț cu o fată obligată să meargă pe jos niște kilometri până la școală, prin ploaie, de către tatăl său, care o filmează din mașină. Părintele îi dă o lecție, pentru că fata a agresat (bullied) un alt copil. Treaba se întâmplă în America, dar nu locul are neapărat relevanță, ci reacția generală. Internetul e în extaz Da, domnule, așa, să le dăm o lecție, că prea sunt scăpați din mână copiii ăștia, bine i-a făcut. Nu suntem pierduți. Violența a fost pedepsită.
Să reluăm. Un copil agresează un alt copil
Instituția de învățământ îl pedepsește și îl exclude o săptămână de la transportul școlar. O săptămână fără drumurile alături de colegi, fără jocuri, fără glume. Sancțiunea 1. La toate astea se adaugă și rușinea pe care copilul nu are cum să nu o simtă față de colegi. Sancțiunea 2, cea emoțională.
Părintele refuză să îl ducă la școală cu mașina și îl pune să meargă pe jos mulți kilometri, în condiții meteo destul de grele. Sancțiunea 3. Peste toate astea, el decide să filmeze acțiunea și să pună totul pe internet. Sancțiunea 4 și cea mai greu de dus emoțional pentru copil. Cel care ar trebui să îi fie plasă de siguranță, să îl înțeleagă, să îl accepte și să îl ajute, să fie din echipa lui, indiferent de ce s-ar întâmpla, face exact ce se așteaptă societatea să facă. Îl sancționează suplimentar și îl rușinează public. Îl dă pe copilul iresponsabil drept exemplu de „așa nu” și pe el drept model de părinte responsabil.
Este însă oare o acțiune responsabilă să răspunzi agresivității cu agresivitate?
Să sancționezi violența prin umilire, izolare și arătat public cu degetul?
Eu nu am putut să mă uit până la final la acel clip. M-am întrebat ce o fi fost în sufletul fetei, în timp ce mergea pe lângă mașina tatălui, în ploaie, cu capul plecat? Ce-o fi simțit când colegii de școală au recunoscut-o în video-ul devenit viral? S-o fi simțit iubită și acceptată? O fi înțeles că a greșit? Experiența asta o va determina să nu își mai agreseze colegii pe viitor?
E adevărat, nu știu tabloul complet, nimeni nu îl știe.
Știu doar că un copil este și produsul adulților din jurul său
Este rezultatul unei educații date de niște adulți, al unor experiențe facilitate de adulți, al unor modele de comportament preluate de la adulți. Un copil agresiv este și el o victimă, o voce care urlă după ajutor pentru că nu știe cum să îl ceară.
Nu știu cum aș fi reacționat eu în situația asta. Toți greșim. Am constatat pe propria piele că, cu cât ne pasă mai mult, cu cât ne dorim mai tare să facem lucrurile bine, cu cât ne străduim să fim părinți mai buni, cu atât ne îndepărtăm mai tare de copil și greșim mai mult.
Știu doar cum mi-ar fi plăcut să fi fost eu tratată în adolescență într-o astfel de situație.
Mi-aș fi dorit să fiu întrebată ce s-a întâmplat și să îmi fie ascultată povestea. Mi-ar fi plăcut să fiu provocată la o discuție față în față cu victima, din care să înțeleg ce simte ea în momentele agresiunii.
Aș vrea să am cui să îi spun ce simt și eu, prin ce frământări trec, ce mă sperie, ce îmi doresc.
Dar, cel mai tare mi-aș fi dorit să știu că am pe cineva în echipa mea. Cineva care mă ascultă, mă înțelege și mă acceptă chiar și atunci când comportamentul meu este inacceptabil. Sau mai ales atunci.
De dragul exercițiului, voi cum ați fi reacționat în locul tatălui?
Citește și
În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor
Să nu te îndoiești niciodată de copilul tău
Alege să-ți ții copilul de mână când toți spun să-i dai drumul
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinții săi
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Probabil, tatal a facut tot ce ai zis tu (peptalk, no TV etc), Prima data cand a fost banata pe school bus. Acum era a 2-a oara intr-un semestru. Poate tu ai avut noroc de un copil mai calm, dar altii poate nu. Eu nu l-as judeca pe tatal fetei, mai ales ca nu stim all the facts. Mie mi se pare o lectie de viata, nu o umilinta!
But, that’s me!
Da, sigur, fiecare trece prin propriul filtru. Mie mi s-a strans stomcul de mila ei. Mi s-a prut tare tare singura….
Si eu as fi lasat copilul la fel, sa mearga pe jos la scoala. Sunt conditii nasoale de vreme si drum lung? Pai na, ar fi trebuit sa-i dea asta prin cap si copilului, mai ales ca nu e la prima abatere. In schimb n-as fi filmat si pus pe internet (public!), asta il face si pe tata la fel de bully. Aia mi se pare mie umilinta suprema, educatia propriului copil e o chestie destul de personala, parerea mea. Fiica-mea corespunde descrierii de bully (evident ca nu la scoala, acolo e mult prea desteapta sa-si taie singura craca de sub picioare), si ultima chestie din lume care ar putea sa dea rezultate la ea ar fi sa o umilesc public si sa arat tuturor cum tratez eu problema cu ea…
Da, exact, aia e umilinta cea mai mare! Dar totusi, eu nu o vad pe Emmy bully, iar cine este, este fix la scoala. Na, tu o stii mai bine si te stii si pe tine, dar eu nici pe ea nu o vad bully, nici pe tine sa o lasi pe jos sa mearga 🙂
Of, tare mare trebuie sa fi fost suferinta fetei! Sa pedepsesti un rau cu un alt rau si mai mare nu aduce niciodata rezolvare. Intr.adevar, daca as fi fost tatal fetei m.as fi uitat intai la mine adultul, la atitudinea mea fata de copil, la modelul pe care i.l ofer caci copiii care fac bullying o fac dupa un model concret sau in urma unei suferinte, a unui conflict. Apoi i.as fi explicat cum s.a simtit victima. Apoi am fi facut un plan de rezolvare impreuna. Nu inteleg de ce oamenii aleg sa perpetueze raul asa…umilirea sociala nu o sa aduca niciun beneficiu niciuneia dintre parti. Trist! Tare trist
Exact asa gandesc si eu!
In spatele unui copil violent se afla un parinte violent. Si injositul copilului prin filmare cum a mers pe jos este tot o forma de violenta.
Asa este! Perfect adevarat!
Sunt convinsa ca nu ati vazut niciodata un copil agresor. Care are un parinte, la randul lui agresor, ALATURI de el! Pentru ca prost inteles este faptul ca bullyning-ul este fapta unei victime. NU INTOTDEAUNA! Furia copiilor transformata in agresiune este de fapt rezultatul unui caracter labil.
Uneori, da, dar de multe ori copilul agresor este si el o victima