Hai, mamă, de ce le dai acum să se joace și ele? Fii și tu rea, că și ele au fost cu tine. Am auzit această frază rostită de o mamă, care își îndemna fiica să plătească cu aceeași monedă. Fetele nu îi dăduseră un desen și mama o dojenea că ea a acceptat să le dea tableta. Scena a venit la doar o zi după o discuție avută cu Pisicul consort, care spunea că trebuie să o învețe pe Ana să lovească, în cazul în care o mai lovește nu știu ce coleg, să știe să dea și ea înapoi. Nu am fost de acord și i-am spus că există și alte metode decât să răspunzi la violență și agresivitate cu aceeași monedă. M-am întrebat atunci cum gestionăm episoadele de violență între copii, cum îi învățăm să răspundă?
Pentru ce ne pregătim copiii? Să întoarcă și obrazul celălalt, să fie slabi și să se lase agresați să răspundă la violență cu blândețe?
Categoric nu îmi doresc pentru fata mea să nu știe să își apere poziția, să nu poată fi fermă atunci când este agresată, să sufere în tăcere. Parcă nu vreau nici să răspundă cu aceeași monedă. Până la urmă, răspunsul agresiv nu va face decât să genereze altă agresivitate și lanțul nu se rupe niciodată.
Pentru că apelez la specialist atunci când mă depășește o problemă, am rugat-o pe Adriana Mitu, autoarea seriei de cărticele cu povești terapeutice, dintre care Povestea dragonului furios abordează exact tema agresivității din ambele perspective: agresor și agresat, cum ar trebui să îi învățăm pe copii să reacționeze la atitudini sau chiar gesturi care nu le plac.
Cum ne ajutăm copiii să nu se lase influențați de cei din jur?
Un copil pare atât de vulnerabil și primul instinct este acela de a-l proteja de tot răul din lume, însă trebuie să ținem cont că el, copilul, va interacționa de-a lungul vieții cu multe tipologii de oameni. Oameni care au crescut în medii diferite, care au valori diferite de ale sale. O experiență mai dureroasă avută la șapte ani cu un prieten, îl poate ajuta să-și definească propriile valori privind prietenia și granițele în relațiile cu ceilalți. Fiecare experiență își are rolul ei, iar acestea sunt mai dureroase pe măsură ce înaintăm în vârstă și ne învățăm lecțiile mai târziu decât ar trebui.
Învățând să gestioneze bine relațiile cu ceilalți de la o vârstă fragedă, va reuși să facă acest lucru cu mai multă dibăcie la maturitate
Copiii ce au o inteligență interpersonală bine dezvoltată se adaptează cu mai multă ușurință în diferite contexte sociale.
De multe ori neglijăm micile lecții de viață ale copiilor. Când un copil de opt ani se ceartă cu un prieten, el își exersează abilitățile de a rezolva confliectele. Când un copil vede un alt copil plângând sau rănit și este preocupat de ce simte prietenul său, acesta este primul pas în dezvoltarea empatiei. Când un adolescent ia o decizie care îl afectează într-un mod negativ, acesta este momentul în care învață să aibă o judecată bună.
Micile lecții de viață sunt lecții esențiale
Experiențele din copilărie au o foarte mare importanță în modelarea comportamentului pe care îl vom vedea mai târziu și la adult.
E bine să ne orientăm spre lecția învățată de copil în urma unei experiențe . “Ce concluzie a tras el de aici? Ce a făcut până acum și cum l-a ajutat acest lucru? Ce va face diferit data viitoare?”
Copiii sunt mai reticenți la sfaturile primite din partea părinților, dar mult mai receptivi la exemplul personal . E bine, deci, să te întrebi cum gestionezi tu, ca adult, relațiile cu cei din jurul tău?.
Una dintre nevoile esențiale ale copilului este aceea de a fi ascultat de către părinte.
În primul rând ascultat empatic și abia apoi ghidat spre o soluție. Avem dorința de a repara imediat răul făcut copilului, tocmai pentru că ne doare suferința lui. Atunci când alegem să le dăm un sfat, acesta este mult mai bine primit dacă vine dintr-o perspectivă empatică. Să le vorbim despre o experiență similară pe care am avut-o la rândul nostru și ce concluzii am tras în urma ei.
Cea mai mare bucurie nu este aceea de a vedea cum un copil aplică soluțiile sugerate de noi, ci de a vedea cum descoperă soluții la care noi nu ne-am fi gândit niciodată.
Un alt aspect esențial este să definiți împreună valorile familiei
Puteți începe în jurul vârstei de trei-patru ani, când copilul începe să înțeleagă faptul că ceilalți pot avea o perspectivă diferită de a sa și să faceți diferența între ceea ce se întâmplă în familia voastră și ceea ce se întâmplă în alte familii. Spre exemplu, “ei aleg să vorbească astfel, noi ne spunem cuvinte frumoase unul celuilalt”. Desigur, aici regula trebuie însoțită de un comportament care ilustrează exact acest lucru, pentru că un copil va sesiza imediat neconcordanța dintre ceea ce spui și ceea ce faci.
Valorile sunt definite folosind un limbaj pozitiv, vorbind despre ce alegem să facem, care este comportamentul pe care îl modelăm și NU ce nu facem.
Vă propun un joc în care să definiți care sunt valorile voastre în relațiile cu ceilalți: iubire, iertare, generozitate, etc. Atunci când copilul este mic și nu înțelege conceptul de valoare, puteți să discutați despre acele lucruri pe care le prețuiește la un prieten. Faceți fiecare lista de valori și apoi discutați-le. Vorbiți și despre faptul că, dacă ne dorim o astfel de relație de prietenie, avem nevoie ca, înainte de toate, să fim noi un asemenea prieten. Mai apoi, păstrați lista unui bun prieten și din când în când consultați-o și întrebați-vă: “Este ceva ce mai vreau să adaug la această listă acum? Am relații care respectă aceste valori? Sunt eu un astfel de prieten?”.
Acest joc este excelent pentru a vă evalua propriile relații, pentru a-l sprijini pe copil să și le evalueze pe ale sale și pentru a descoperi aspecte importante din viața sa.
Astfel copilul va învăța să-și “cearnă” prietenii din jurul său, iar această lecție este mult mai bine să fie învățată în copilărie, decât la maturitate.
În cazul comportamentului agresiv – verbal sau fizic, ce ne învățăm copilul?
Nu există o singură cale de mijloc, precum nici nu există o rețetă a succesului. Despre comportamentele agresive am răspuns mai pe larg într-un articol precedent – Conflictele între copii – ne băgăm sau îi lăsăm să se descurce?. Ceea ce vreau să adaug aici este despre plata cu aceeași monedă. Este ea benefică, sau nu?
Dacă îl învățăm să plătească cu aceeași monedă înseamnă că acest principiu este general valabil, aplicabil inclusiv în familie.
Or, una dintre cele mai importante valori ale unei familii este iertarea, pentru că fiecare membru se întâmplă să greșească față de celălalt, din când în când.
Între agresiunile fizice și cele verbale sau emoționale nu este mare diferență. Faptul că nu vedem rana la exterior, acest lucru nu înseamnă că ea nu există în interior, unde poate avea repercusiuni mulți ani de atunci încolo. Din ce în ce mai mulți copii (și adulți) sunt victimele bullying-ului online, care este cel puțin la fel de dureros, dacă nu chiar mai dureros pentru că victima este jignită, umilită, amenințată în fața unei întregi comunități online.
Citind titlul articolului mi-au venit în minte cuvintele bunicii, care îmi spunea exact aceleași lucruri. Aceste cuvinte vin din nevoia părintelui de a-și știi copilul în siguranță, nevoia lui de a se asigura că nu va fi rănit de către ceilalți. La polul opus, părinții m-au îndemnat întotdeauna să fiu un om bun cu ceilalți. Am testat ambele variante de-a lungul vieții și niciuna dintre cele două extreme nu mi-a fost de ajutor. Nici fata bună, cuminte, care le face pe plac tuturor, nici fata rea, care plătește cu aceeași monedă nu au reușit să-mi aducă pace și echilibru în relațiile mele.
Acest echilibru vine din respect. Respectul față de celălalt, dar mai ales respectul de sine.
Copiii au nevoie să învețe să se respecte pe ei înșiși, să pună anumite limite în relațiile cu ceilalți. Respectul de sine înseamnă că eu nu-ți permit să mă tratezi într-un anumit fel, sau să-mi faci un anumit lucru.
Un copil învață să se respecte pe sine în primul rând din respectul pe care părintele i-l arată.
A tolera înseamnă că eu îi permit celuilalt să-mi facă rău. Iar această toleranță nu face bine niciunuia dintre copii: nici celui agresat, căci el este cel ce suferă direct, dar nici copilului agresor care primește mesajul că această variantă de comportament este nu doar acceptată, dar și eficientă în relațiile cu ceilalți
În ce măsură un copil foarte sensibil se poate „converti” la un comportament mai puțin umil față de agresor?
În primul rând, a pune eticheta de copil sensibil îl face din start să plece cu un dezavantaj. Acest “sensibil” este o etichetă pe care copilul și-o asumă și merge cu ea în frunte, făcând ceea ce se așteaptă de la el. De fapt, este privat de a fi văzut un copil puternic, capabil să stabilească limite în relațiile sale.
Un alt mesaj din spatele etichetei este acela că el, prin faptul că este sensibil, nu are resursele de a fi puternic. Cel mai bun lucru aici este să-l facem prezent pe copil la momentele sale de curaj și forță, când se simte încrezător și puternic și să le aducă pe acestea în alte experiențe de viață ale sale. Însă, primul pas este ca el, copilul, să aibă încredere că are acele resurse.
Alteori, copiii au nevoie ca adultul să intervină și să-i protejeze
Astfel primesc mesajul că sunt în siguranță, că există un adult, un părinte, care veghează asupra lor. Însă dacă acest lucru se întâmplă frecvent, copilul poate fi privat de a-și dezvolta singur abilitățile pentru rezolvarea conflictelor, pe care este de preferat să le învețe la șase ani și nu la treizeci și șase de ani.
Părinții își doresc ca un copil să aibă personalități diferite acasă, la școală și în fața prietenilor
Ne dorim să fie cuminte, ascultător față de adulți și hotărât, puternic, să-și susțină punctul de vedere în fața prietenilor sau colegilor. Or, aceste mesaje se contrazic.
Câtă influență are modul în care se formează în copilărie un copil asupra personalității adultului?
Ce înseamnă un lider? Este un lider bun cel care supune prin forță, prin mărimea lui sau prin funcția pe care o ocupă? Sau un lider bun este cel care îi inspiră pe ceilalți prin puterea exemplului personal, care îi ghidează și are o inteligență emoțională bine dezvoltată, știind să comunice și să rezolve conflictele? Aici cred că ar trebui să ne schimbăm valorile în primul rând noi, ca societate. Dacă vrem ca ai noștri copii să trăiască într-o lume care în linii mari este similară cu a noastră, atunci tot ce ne rămâne de făcut este să-i educăm în același fel. Dar chiar ne dorim asta, sau ne dorim să trăiască într-o lume mai bună decât cea în care trăim noi acum?
Părinții noștri ne-au pregătit pentru lumea pe care ei o vedeau în jurul lor și pe care o vedeau a fi și viitorul nostru.
Adevărul este că nu știm pentru ce fel de lume îi pregătim pe copiii de astăzi
Paradoxul este acela că ne frământăm pentru ce fel de lume îi pregătim pe copii și ne gândim mai puțin ce fel de copii pregătim pentru această lume. Iar copiii de astăzi sunt adulții de mâine care vor construi lumea viitorului. Fiecare dintre ei va avea contribuția sa, iar o mare parte din ceea ce va deveni adultul se datorează modului în care părintele îl educă în anii copilăriei.
Ne înconjurăm de acele persoane care ni se aseamănă. Și atunci dacă eu am un anumit comportament îmi voi atrage prieteni care au un comportament similar cu mine. Un șef abuziv are nevoie de un supus care să-i accepte abuzul.
Gândește-te ce fel de oameni ți-ar plăcea să aibă copilul în jurul său și sprijină-l să devină în primul rând el un astfel de om.
Citește și
În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor
Frica de întuneric. Cum ne ajutăm copiii să o depășească?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels.com
