Cobor cu grijă panta udă și îmi las picioarele să atingă pământul, de teamă să nu prind viteză și să mă rostogolesc cu grație pe dalele murdare. Sunt dichisită cum n-am fost vreodată pe bicicletă, așa că nu pot să fac vreo nefăcută. Când ajung în alee, mă izbește un miros care mă face pentru o clipă să închid ochii, cu tot riscul să plonjez în lac. Îmi umplu nările și mi se umezesc ochii. Miroase a salcâmi și a tei, răscoliți de ploaia care se joacă prinselea cu soarele pe cer.
Mă opresc, trag aer în piept și aș vrea să prind clipa acolo, în apusul capricios. În decorul umed și plin de mireasmă. Ana mă așteaptă să ne continuăm drumul prin amenințarea ploii, cu pelerinele roz și subțiri în care ne încurcăm cu grație. Ni le-au dat organizatorii Skirt Bike, unde am reușit să ajungem, deși nu mai credeam. Am prins parada la final, dar am câștigat pariul nostru veșnic cu goana după timp.
Vreau să prind momentul ăsta și să îl fac tablou în suflet
Pentru câteva minute nu mă mai gândesc la oboseală, la job, la obligații, la prieteni pierduți sau la cei nebăgați suficient în seamă din lipsă de timp. La orele indecent de puține de somn și la minutele pe care le găsesc atât de rar pentru mine. În momentul ăla, nu mai scriu în minte, nu mai caut subiecte, nu mai judec în cifre, nu mai vreau performanță și trafic pe blog, nu mă mai compar cu alții. Nu mă mai acuz pentru tot ce îmi e greu să vindec, pentru ce evit să spun și ce îmi scapă tăios. Pentru alegerile proaste și pierderile recente. Pentru ce fac și mai ales pentru ce nu fac. Pentru ce nu e niciodată destul și mereu poate fi mai bun.
Nu mai proiectez nimic. Nu mai fac planuri care mă lasă fără aer la propriu, pentru că îmi dau seama că orele mele sunt mai calculate ca ale unui pușcăriaș.
Am uitat de când nu am mai stat o seară cu o carte bună în mână. După ce se culcă Ana sunt singurele momente în care am timp să scriu și altceva nu mai fac. Serialele mele polițiste pe care le ador au sărit probabil mute sezoane. Baia cu spumă se transformă mereu într-un duș eficient, mult mai puțin consumator de minute prețioase. Fiecare clipă e valorificată la maximum pentru un share pe Facebook, un răspuns la un mail, gândirea unui interviu sau structurarea subiectelor pe o săptămână. Când în peisaj apar concursurile Anei sau evenimente la care fac designul floral, chiar și să mănânc, atunci când nu sunt la birou, devine un lux.
Preocupată de mâine, i-am pus piedică lui azi
Mi-am aruncat un bici imaginar pe spinare și lovesc cu el, uneori până dă sângele. Să fac mai mult, mai bine, mai singură.
Zilele mele se scurg între trebuie și nu am timp, care mă sufocă și îmi iau din mine.
Azi, acolo, în parc, a fost momentul meu. Cu hainele ude, pelerina șuie, picioarele stinghere pe pedalele alunecoase. Cu râsul ei în urechi și mirosul de salcâm în nări. Cu inima și mintea relaxate pentru o clipă. Pe care am prelungit-o cu o oprire în piață. Am gustat căpșune cu gustul copilăriei și cireșe de mai cu miros de ploaie. Mi-am dat seama de când nu m-am mai oprit în piață. Și de când nu am mai mirosit salcâmii.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels
Eu m-am gandit astazi inainte sa-ti citesc articolul la salcami si a fost in urmatorul context : Anul asta am descoperit un pic mai profund liliacul (al carui miros il ador) in sensul ca am aflat ca e comestibil.Mi se pare adorabil :miroase frumos ,e compus din floricele mici ginase care arata minunat si poate fi chiar si folositor.Dupa ce l-am folosit duminica la decorarea unei prajituri astazi m-am gandit ca ar arata minunat in paharul meu cu apa de bat si chiar m-ar face sa ma bucur de mirosul lui la fiecare inghititura.Asa ca am presarat cateva floricele gingase in apa de care se va bucura si simtul mirosului.Ieri am facut chiar si cateva cuburi de ghiata, cu flori de liliac in mijloc,pentru zilele toride care se apropie.Deja m-am gandit sa fac un mic buchetel pentru o zi onomastica si imi imaginam cum persoana respectiva se va bucura de mirosul sau (are o masa tip bar in bucatatie si ar fi locul perfect pentru ca la micul dejun sa-si rasfete mirosul ca asa ceva).
Tatalui meu ii placeau foarte mult clatitele cu flori de salcam.Eu n-am vrut niciodata sa gust asa ceva in copilarie dar acum as face o incercare.Azi ma gandeam unde as putea gasi asa ceva!
Mi-a uns sufletul articolul tau iar starile pe care le descrii (vis a vis de timpul prea Putin pentru tine) ma duce cu gandul la cat de Putin mai exist eu si sotul meu Sub forma de pereche. Mereu e prea Putin timp pentru asa ceva sau suntem prea obositi.
Wow, ce frumos! Nu m-am gandit niciodata la liliac ca la o floarea comestibila. Si da, timpul il resimt tot mai putin…din pacate 🙁
Dupa primele 2 paragrafe, mi-am facut impresia ca o sa fie o poveste despre cum ai avut ceva timp pentru tine :), dar a fost mai mult despre cum nu reusesti sa faci asta. Ma gandesc – oare cum ar fi sunat povestea daca totate Nu-urile s-ar transforma in Da-uri, in ceva pozitiv…
Da, mi-ar fi placut sa fie Dar nu a fost sa fie. La fel si dispozitia, nu era tocmai de vazut lucrurile in roz. Dar mi-au facut bine salcamii, totusi
Pfuuu… îmi pare rău pentru tine… nici când ai vrut să ai un moment de intimitate cu tine nu ai reușit.
M-ai dus cu tine acolo, așa că am trăit totul…
Ce să-ți fac dacă folosești cuvinte prin care faci atât de real totul?
🙂
Multumesc, Bianca! Te imbratisez!
Articol scris cu sufletul! Mi-a placut mult!
Multumesc mult!
Au înnebunit salcâmiii! 🙂 Dacă și noi, oamenii, am înnebuni la fel de frumos… ghici ce mi-aș dori! 🙂
Da, da, au innebunit. Si eu un picut cu ei 🙂
Salcâmii și teii… Ador parfumul lor! L-am simțit citind articolul tău!
Multumesc! Ma bucur 🙂
Oh, cat de frumos! Zau ca nu stiu cum miros salcamii, insa mirosul teilor uzi e pentru mine urmatorul cel mai preferat, dupa aroma cafelei facute la ibric 😀
Ar trebui sa-ti faci timp sa mai iesi pe bicicleta, macar putin putin, uite ce articole bune iti ies dupa 🙂
:-)))) Multumesc, Simona. Da, chiar, imi da inspiratie bicicleta
e primul an cand n am simtit anotimpurile, cand n am constientizat florile, cand zilele au trecut aproape la fel si aproape pe langa mine 🙁 mi e dor de o clipa de respiro dar deocamdata respir cand apuc, la o gura de cafea si un rand scris atat de frumos, ca cele scrise de tine. uff, parca am tras aer in piept cu miros de salcami, desi am un nazdravan in brate care ma piseaza marunt si inca unul face harmalaie din camera lui, chipurile isi face temele cu un coleg… cam asa respir de un an :))).