Now Reading
Tu m-ai învăţat aşa, mami! Când știi că faci treabă bună ca părinte

Tu m-ai învăţat aşa, mami! Când știi că faci treabă bună ca părinte

Fiecare din noi  se întreabă măcar o dată pe zi dacă face treabă bună ca părinte. Dacă îşi pregăteşte copilul pentru viitor, dacă va fi el un adult echilibrat, dacă va fi fericit, dacă îşi va găsi drumul în viaţă. Eu mă gândesc des la lucrurile astea, mai ales când văd uneori că mergem contra curentului. Când nu pun mare preț pe educaţia academică, nu lucrez “suplimentar” acasă, nu o învăţ să scrie la calculator şi nici nu o forţez să citească mai mult decât vrea ea. Când am răbdare cu mofturile şi încăpăţânările ei (când am, că n-am mereu). Când îi cer părerea şi nu consider niciodată că eu ştiu mai bine. Când sunt sinceră cu ea până la brutalitate, în opinia unora.

De fiecare dată, mai ales în situaţii delicate sau grele, primesc răspunsul

Sub forma unei lecţii de la ea. Odată am avut o seară cu o stare mai proastă, din varii motive şi le-am mărturisit asta ei şi Pisicului, cerându-le puţin spaţiu şi mai multă înţelegere. Şi ea, copilul, se aşază lângă mine pe covor, îmi ia faţa în mâini şi îmi spune – E normal, mami, și eu mă sit așa uneori. E bine să spui că te doare, o să treacă mai ușor. 

Stă lângă mine şi mă încurajează cu blândeţe şi spune exact ce am nevoie să aud

Aproape uit de la ce plecasem şi mă minunez de cât este de profundă, de cum ştie exact ce să îmi spună, de câtă maturitate dă dovadă. Ea se uită cu ochii plini de lacrimi în ochii mei la fel şi îmi spune “tu m-ai învăţat aşa, mami. Tu mi-ai spus să spun atunci când mă deranjează ceva, tu mi-ai spus să vin la tine că voi găsi mereu sprijin, tu mă asculţi mereu şi mă ajuţi să mă liniştesc. Aşa o să fiu şi eu mereu lângă tine când o să ai nevoie şi o să stau cu tine cât o să ai nevoie.”

Îmi vorbeşte cât şi ce am nevoie şi apoi mă provoacă la joacă fizică şi la râs. Şi eu atunci ştiu şi simt că e bine.

Mai ştiu asta când o văd cu câtă grijă şi atenţie se poartă cu copiii mici. Îi supraveghează, are răbdare cu ei, se joacă, îi alintă sau îi învaţă, după caz. Când se plictiseşte îi predă subtil unui adult, fără să îi abandoneze sau să îi repeadă. Ştiu că suntem pe drumul bun când o văd cum îşi gestionează conflictele cu ceilalţi, când cedează uneori, dar ştie şi să îşi apere punctul de vedere când e cazul.

Când văd că în mai toate situaţiile este loc de negociere, deşi personalitatea ei puternică părea că ne va pune capac la un moment dat.

Ştiu că facem bine când o văd cum ştie să spună “te rog”, “scuzaţi-mă” şi “mulţumesc”.

Când se duce singură să întrebe, să rezolve, să ceară ce are nevoie, fără să o trimit eu, cu atât mai puţin să o forţez. Când o văd cum se poartă cu animalele, cu respect şi grijă, chiar şi cu un biet melc ieşit după ploaie.

Când nu face gafe, ştie să nu strice surprize sau bucurii.

Dacă primeşte un cadou pe care îl mai are mulţumeşte frumos, se bucură de el şi îmi face subtil cu ochiul, apoi îmi spune că nu a vrut să îl dezamăgească pe cel care i l-a adus. Sau când i-am făcut surpriză pe când ea era plecată în excursie – i-am montat la bunici un loc de joacă gonflabil cu apă de care s-a bucurat nespus şi abia a doua zi ne-a mărturisit că doamna îi arătase pozele puse de mine pe FB, dar şi-a dorit să nu ne strice bucuria surprizei.

Când nu face rău cu bună ştiinţă fiinţelor care o înconjoară, când împarte aproape mereu ceea ce are (mai puţin când intră în competiţii copilăreşti şi se ambiţionează). Când ştie să obţină ceea ce vrea şi îşi cere drepturile, inclusiv în faţa adulţilor. Când se gândeşte şi la cel de lângă ea, indiferent că suntem noi, alţi membri ai familiei sau prieteni – adulţi sau copii. Când vorbeşte dezinvolt şi deschis, răspunde frumos dacă este întrebată ceva şi dacă nu vrea să răspundă găseşte o modalitate să nu o facă.

Sigur, toate aceste comportamente nu se manifestă mereu, atunci când nu vrea să coopereze, Ana poate fi cea mai nesuferită fiinţă de pe planetă, dar totuşi nu este definită de acele momente, ci mai degrabă de cele descrise mai sus.

Nu ştiu dacă ceea ce îi transmitem noi o va pregăti pentru lumea asta nebună în care trăim

Am speranţa că îi va dezvolta inteligenţa emoţională astfel încât să facă faţă junglei. O văd că suferă, pentru că are un grad de sensibilitate ridicat, dar o văd şi puternică atunci când e nevoie. Ştie să treacă peste dezamăgiri şi îşi găseşte singură resursele sau simte să le ceară de la noi.

Încă mă întreb şi eu dacă fac bine, dar omuleţul care prinde contur sub ochii mei îmi dă confirmările de care am nevoie în momentele în care mă cuprinde îndoiala.

See Also

Citește și

Cât avem dreptul să decidem pentru copiii noștri?

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Locul de refugiu al copilului e în brațele mamei

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top