O să fiu mereu aici pentru tine. O să te ascult și o să te sprijin. Niciodată nu vei fi singură. Orice are o rezolvare și împreună o s-o găsim. Eu cred în tine. Îmi poți spune orice și nimic din ceea ce faci nu o să te îndepărteze de mine.
Asta îi spun eu Anei cel mai des. Când vine la mine plângând că se simte neînțeleasă, atunci când o rănesc comportamentele celorlalți sau când nu știe dacă modul în care este și se comportă este cel potrivit. Când e copleșită la școală sau când simte că ceea ce i se întâmplă e mai mult decât poate duce.
E greu să crești un copil sensibil, care preia instant emoțiile și stările adulților din jur. Care empatizează cu soarta animalelor vânate sau rănite sau a oamenilor suferinzi. Care se simte mereu împărțit între ce știe și simte că e bine și ce vede la cei din jur, adulți sau copii. Care sesizează când cineva este incorect – trece în față fără să stea la coadă, încalcă o regulă, etc și vrea și el, pentru că e mai ușor să încalci regulile, mai ales dacă scapi fără urmări.
E greu să crești un copil altfel decât ai fi tentat, altfel decât varianta ușoară.
Să nu îl pedepsești, să nu îl ameninți, să nu alegi în locul lui, să nu îl lași să încremenească ore în șir în fața unui ecran, de oricare ar fi el, să nu îl condiționezi. Să îl înveți să fie atent la sentimentele celorlalți, să ceară voie, să spună pardon sau mulțumesc, să nu lovească, dar nici să nu stea stană de piatră atunci când e lovit. Să răspundă cinstit și să își asume propriile alegeri atunci când e întrebat de preferințele lui, chiar dacă asta îi aduce porecle sau hohote de râs.
E greu să te rupi de tot ceea ce faci într-un moment, atunci când copilul tău vine la tine cu o problemă și să îi explici cu calm și răbdare – atât cât îți mai rămâne, printre lacrimi de frustrare și proteste – care e calea cea dreaptă, chiar dacă nu e cea mai ușoară.
Îți trebuie al naibii de multă stăpânire de sine, credință că ceea ce faci e bine, determinare să mergi înainte.
Trebuie să fii tu întâi echilibrat și centrat în tine ca să îi poți asigura și lui echilibrul. Și atunci când nu ești și o dai în bară, îți trebuie multă putere să te duci, să îți recunoști greșeala și să fii dispus să o repari.
Norocul e când vine recompensa
Atunci când aude de la tine că îi ești alături și îi stai în spate orice ar fi, atunci când te vede că tu la rândul tău cauți să crești, să devii mai bun, mai încrezător în tine și drumul tău, își va întinde și el aripile și își va regla traiectoria spre ceea ce, speri tu, îi va fi drumul menit și meritat.
Când după ore în șir de vorbit și disecat aceleași probleme și supărări, după lacrimi amare și furie, ochișorii se limpezesc, chipul se luminează și încrederea reapare. Încrederea pe care i-o dă faptul că și de data asta ai fost acolo pentru el, să îl asculți, să îl îmbrățișezi, să îi dai alternative. Să îl ajuți să se definească ca om în raport cu sine și cu ceilalți. Să îl sprijini să crească un om bun, care speri că va avea suficientă încredere și determinare încât să își țină calea în lumea asta nebună, strâmbă și care ne pune la încercare pe zi ce trece să cedăm și să alegem calea ușoară în orice.
Tu ce îi spui cel mai des copilului tău?
Citește și
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Iubește femeia care învață să nu fie mamă
Nu sunt o mamă zen și nici plină de instincte nu sunt
15 modalități să devii o persoană mai calmă
Neîncrederea în mine devine neîncrederea în ea
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Ce frumos! Ana e o norocoasa cu asa o mama 🙂 E greu tare, dar ma bucur ca ne arati ca nu e imposibil!
Multumesc! O dau si eu in bara destul de des, dar incerc sa ma redresez cat pot