-Tati, stai, oprește-te, e rece! Tati, te rog, gata, e receeee, nu îmi place! Sunt cuvintele pline de speranță, apoi de revoltă, adresate tatălui de un băiețel de maximum 3 ani și jumătate. Scena se petrecerea la malul mării, unde copilul intrase să își umple găletușa cu apă. Tatăl, aflat în spatele lui, s-a gândit să facă o glumă și a început să arunce cu apă. Cel mic nu a gustat gluma și a început să alerge pe mal și să își roage părintele să înceteze.
Tatăl părea că se distrează copios, așa că a continuat să arunce cu stropii reci – da, apa chiar era rece, mie una așa mi s-a părut.Anei nu, dar depinde de organism. Copilul, tot mai iritat, a început aproape să plângă și să alerge până a ajuns pe mal, unde a putut alerga mai cu spor din calea atacatorului său.
Recunosc că am privit scena plină de amărăciune. M-am întrebat unde era empatia tatălui în acele momente. Cum îi transmitea el încredere și suport emoțional fiului său.
Știu că multe gesturi le facem din neglijență, din neatenție, din reflex sau poate pentru că și cu noi s-a glumit așa când eram mici. Nu am fost învățați că merităm respect, că avem dreptul la granițe personale, că avem voie să nu ne placă sau să nu ne dorim ceva.
De aceea, este foarte important să fim atenți și prezenți la noi. Să detectăm eventualele tendințe de a ne trata copiii altfel decât cu respect, altfel decât am trata un om de statura noastră.
Copiii nu sunt obiectul de amuzament al adulților din jurul lor. Nici măcar al propriilor părinți!
Nu sunt trofee pe care să le afișăm cu mândrie rudelor și prietenilor veniți în vizită. Nu au datoria de a spune poezii sau de a cânta – da, nici măcar cei care cântă ca activitate extra-școlară, mi-a luat ceva timp să asimilez asta. Nu trebuie să le placă mâncarea pe care ai făcut-o tu, doar pentru că ai stat 5 ore în bucătărie să o prepari. Nici nu sunt obligați să le placă ce îți place ție. Au dreptul la propriile preferințe.
Nu au de ce să guste ceva, doar pentru că insiști tu, nici de ce să intre în apă doar pentru că ție ți se pare că are temperatura optimă. Nu trebuie să se joace când comanzi tu, nici măcar să doarmă dacă nu simt nevoia – măcar de la o anumită vârstă în sus. Da, și asta mi-a luat ceva până am înțeles-o și acum copilul meu merge să se culce după-amiaza doar în zilele în care simte că are nevoie.
Dacă tu îți vei trata copilul cu respect, asta va solicita de la semenii lui când va crește mare.
Toți ne dorim copii care, ajunși adulți, să își ceară și apere drepturile, să știe să pună stop când sunt exploatați, să poată lua decizii asumate și coerente. Dar când sunt mici îi punem la punct, le facem programul la secundă, îi tratăm ca pe păpușile noastre personale, îi reducem la tăcere, îi pedepsim. Îmbrăcăm în forma respectului pe care îl cerem de la ei, o imensă lipsă de respect pe care le-o arătăm noi lor.
Schimbă tu tiparul pe care l-ai învățat. Pune-i întrebări! Ascultă-l! Învață-l cu blândețe! Arată-i respect!
Citește și
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Neîncrederea în mine devine neîncrederea în ea
Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău
Pregătirea pentru adolescență începe la 4 ani
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels
Mie mi se pare că unii oameni pur și simplu nu știu să se joace. E cazul soțului și tatălui meu. Amândoi ori te torturează ori nu se simt ei bine. De când eram mică îmi făcea așa, hai gustă, haaaai măcar gustă. Mă pupa până mă înroșeam de la barba lui tata, am fost cea mai fericită când și-a ras-o, nu suport bărbații cu barbă. Soțul meu când vrea să mă piște mă învinețește, când vrea să mă gâdile, se lasă cu lacrimi de obicei. E oribil, e lipsă de respect, tocmai fiindcă ceea ce simte celălalt ar trebui să fie peste ceea ce simți tu. Că nu toți ne distrăm la fel.
Offf, da, e cam nasol. E vorba de fapt despre a nu respecta limitele celuilalt si a nu putea sa intelegi ca sunteti diferiti si percepeti diferit experientele/joaca/durerea, etc
Acelasi lucru se intamplat cand fica mea de 8 ani merge la bunicii din parte tatalui….e o lupta continua intrea ea si bunicii care pretind ca trebuie sa fie pupati cu pasiune de catre Unica nepoata. Fica mea care nu iubeste pupici pe fata sa pe gura refuza si atunci incep: esti obraznica, esti educata rau( aruncadu-mi sageti cu privirile)sau chiarimenti ridicand-o in aer de sub brate si amenintand-o ca nu va fi coborata pana nu saluta cum vor ei!!! Culmea este ca toti( prieteni, sotul) zic ca nu e grav ca doar poate sa-i salute odata ca nu moare. In tot timpul asta fica mea se plange ca nu vrea….dar eu nu Pot interventi ca porneste cearta!!!! Cum ma sfatuiesti sa ma comport???
Ooo, Doamne! În primul rand, te felicit pentru ca ai rezistat sa nu le sari în gat :-). Eu nu eram asa diplomata :-). Eu pe de o parte, as continua sa discut ferm cu ei, sa le spun sa înceteze aceste comportamente. Și cu soțul și cu ei as purta aceste discuții. Pe de alta parte, as vorbi cu copilul, sa aflu cum se simte ea în acele momente, i-aș explica ca asa sunt ei și nu fac asta din răutate, i as spune să le spună când nu ii plac comportamentele lor. As vorbi mult mult cu copilul, măcar sa încerc sa contracareze efectele comportamentelor bunicilor. Mult succes!