S-a terminat viața ta când devii mamă. Distrează-te acum, că pe urmă, adio, cu un copil agățat de gât! E plin peste tot de clișee care ne spun cât de tare ar trebui să profităm de libertate, de parcă odată cu copilul vine sentința definitivă. Citesc comparații între mame și femeile singure, multe cu urme de regret pentru cele din prima categorie sau cu un aer de superioritate către cele din a doua. Depinde cine scrie :-). Mă amuz copios cu toate judecățile astea de valoare.
Sigur, nu e nimeni nebun să susțină că, odată devenit părinte, viața ta rămâne la fel
Că poți bate cluburile și barurile în fiecare week-end, că poți pleca și veni când ai chef, că mai ai vacanțe reale, adică din alea cu stat pe șezlong și zăcut la soare, că te mai poți bucura de o sâmbătă în care să nu ieși din pijama, ci doar să stai și să citești sau să te uiți la filme. Asta poate doar dacă ai un regiment de bone și bunici disponibile. Dar, pe bune, cine mai vrea asta? Nu zic, e amuzant așa, o zi, hai două, un week-end, un moft, o escapadă. Dar cam atât
Viața de dinainte de a avea copil mi se pare o plictiseală fantastică și mă gândesc ce naiba făceam cu atâta timp?
Ce făceam când nu aveam de căutat întâi căruț și pătuț, hăinuțe, biberoane, apoi jucării pentru fiecare vârstă în parte, grădinița cea mai potrivită, apoi activități educative și amuzante, apoi școala, acum cărți și metode de a te înțelege cu pre-adolescenții. Pe ce îmi zburau week-end-urile când nu aveam de mers în parc, la ateliere, la teatru, la tiroliană, la concursuri, la spectacole, la zile de naștere? Cu ce îmi umpleam serile fără lecții de verificat, haine și pachet de pregătit, povești de citit? Cum rezistam fără să fiu psiholog, consilier vestimentar, șofer, ospătar și bucătar, profesor, pe rând și toate odată? Ce făceam cu mâinile dacă nu strângeam la piept bebe mic, apoi copilaș pufos și firav și acum un trupșor de fetiță mare, care îmi vine până la piept? Dacă nu ștergeam lacrimi și nu mângâiam creștete?
Cum suportam atâta monotonie și viață tihnită?
Cum era să nu fiu întreruptă de cinci ori într-o conversație și gândurile să nu mi se sperie și să fugă te miri unde? Cum trăiau ele în capul meu pe liniștea aia făcută de doi adulți? Trebuie că le era greu tare. Cum mergeam la petreceri la care oamenii mâncau liniștiți și fără lista de bucate vărsată pe ei, conversau unii cu alții neîntrerupți, apoi plecau la fel de calmi acasă și o luau de la capăt. În casa lor curată, ordonată, în care doar praful neșters la timp putea să strice un tablou de farmacie. Căci da, casa unor adulți fără copii este farmacie, oricât ar fi de murdară.
Doamne, când mă gândesc că mă plângeam de oboseală mă pufnește râsul
Sunt amuzanți rău oamenii înainte să aibă copii, cu ceea ce cred ei despre timp liber, viață personală și altele de genul ăsta. Cu ce gândesc că vor face când o să vină copiii și ce se întâmplă în realitate.
De când am devenit părinte, eu una mă distrez mult mai bine ca înainte. Așa, cu o casă vraiște, cu rufe permanent în coș sau pe frânghie, cu jucării, cărți, culori împrăștiate. Cu gânduri neduse până la capăt și idei moarte înainte să se termine. Cu o mie de nervi câteodată și un milion de râsete alteori. Cu seri în care nu mai nimeresc patul și week-end-uri care mă lasă mai obosită decât vineri.
Da, categoric viața de după ce devii părinte e diferită. E mult mai palpitantă și mai amuzantă și te face să te întrebi la infinit „totuși, eu ce făceam înainte să am copil?”
Citește și
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Clădiți-le amintiri! Case și mașini își vor lua singuri!
E atât de mișto să fii mamă de fată!
Aș vrea să stăm de mână toată viața
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Ai dreptate, am prieteni de varsta noastra care nu au copii, cand ii aud ca sunt obositi si ocupati ma bufneste un ras nebun. N-am stiut ce inseamna sa-mi gestionez timpul eficient pana n-am avut copil (si primul, Robert, a fost un copil care m-a solicitat 24 din 24 cand era bebelus), cand uneori nu aveam nici timp sa fac un dus pentru ca bebelusul decidea ca are alte idei. Apoi na, m-am repliat, cu doi a fost chiar mai usor decat cu unul (pentru ca Emmy a fost mult mai usor de crescut cand era bebelus, si eu eram deja din cale-afara de relaxata).
Si evident, inainte de copii noi aveam acelasi stil nebun de viata ca acum, cand am ramas gravida mi s-a zbarlit parul pe ceafa la toate amenintarile prietenilor cu „gata pita voastra, nu mai faceti voi nici excursii, nici concerte, nici nimic din ce faceati inainte!” si n-a fost asa deloc. Am continuat sa facem tot, doar ca logistica s-a schimbat putin, noi fiind genul care se adapteaza din zbor si nu se cramponeaza mult de detalii, am realizat ca bebelusii astia nu trebuie crescuti sub clopote de sticla. Mi-am primit „cool points” la concert la Scorpions, alaptand un copil de 4 luni (da, concert rock in amfiteatru de 16 mii de oameni, aveau camera de alaptat) si multe mame au venit la mine spunand ca daca ar fi realizat ce linistit doarme copilul la pieptul meu in sling, i-ar fi adus si ele pe ai lor… Mi s-a intamplat sa culc bebelusul pe un prosop de plaja in portbagaj sau intr-o valiza desfacuta si asa mai departe… n-am calcat si dezinfectat niciodata nimic din ce au folosit copiii, asa ca a fost simplu sa-i car peste tot unde mergeam si noi. Cred ca pana la urma depinde si de copil, dar depinde mai ales de psihicul parintilor 🙂
Si da, si noi ne intrebam oare ce faceam inainte sa avem copii, ne aducem aminte evenimente mai importante, dar zau ca nu-mi aduc aminte cu ce ne umpleam zilele… 🙂 E una din chestiile pe care as vrea intotdeauna sa le transmit viitorilor parinti, care nu-si imagineaza in ce sens ti se schimba viata cand ai un copil, e cel mai greu dar si cel mai frumos lucru din lume 🙂
Cei mai cool parinti ever!!!!Si zau ca nu imi pot imagina de ce i-ar fi cuiva teama sa aiba copii. E asa usor(NOT 🙂 si asa distractiv (SURE YES)! Te puuup!