Pe biroul ei găsesc o pagină ruptă. Litera k de mână. Mi-amintesc că iar a făcut teme cu bunicii. Eu nu îi rup pagini niciodată, deși scrie cam șui și lipsit de atenție, mănâncă litere și face „porcușori”. Nu agreez metodele astea, dar trebuie să recunosc că și-au făcut efectul. O pagină ruptă de bunica a adus brusc zâna atenției și a concentrării înapoi la biroul roz. Nu se întâmplă des și o face cu fermitatea aceea blândă, pe care o tot elogiază specialiștii, așa că am lăsat-o așa. O să vedem cum stau lucrurile cu temele de vacanță. Offf, și uite așa mi-am adus aminte.
Nu paginile rupte sapă prăpastia. Nici temele care ei îi iau mai mult decât timpul indicat. Nici măcar adunările și scăderile cu trecere peste ordin. Nu. Problema e timpul scurt care rămâne extra-teme. Mai ales în vacanță. În vacanța de primăvară asta a fost plângerea care mi s-a adus plocon de către ambele tabere – bunici și copil. Facem adunări și scăderi, dictări, studiem la pian, dar de jucat noi când ne mai jucăm? Și da, acest noi include bunicii, care își iau acum înapoi nejucatul cu proprii copii.
Am aflat de la Oana Moraru că temele pentru acasă sunt șansa copilului de a-și ara singur ogorul
Că modul de predare din sistemul românesc nu permite copilului să lucreze singur la clasă, așa cum se întâmplă prin alte locuri, așa că acea oră petrecută acasă la teme este benefică, nicicum dăunătoare, cum ne spun specialiștii, cei americani în special. Teoria e bună, dar la noi nu se aplică.
Bun, am înțeles și mi-am însușit. Totuși, cum se asortează treaba asta cu vacanța? Cât și ce trebuie să lucreze copilul în vacanță? Există riscul să uite tot dacă stăm ca mâța pe vatră trei luni? E nevoie să învețe tabla înmulțirii dinainte de a intra în clasa a II-a, având în vedere că am auzit de la toți părinții că e jale, pentru că se face toată în două săptămâni?
Zău că toate întrebările astea îmi dau bătăi de cap și habar nu am cum să gestionez temele de vacanță. Mi-am făcut totuși un mic plan, care sper să meargă.
În prima lună vom aloca o zi pe săptămână pentru temele de vacanță
Într-o parte a zilei comunicare, în alta matematică. Evident cu pauze, joacă, destindere. Sărim ziua în perioadele când suntem plecați. În a doua jumătate a vacanței, zilei de teme i se va mai adăuga o jumătate de zi (mă rog, o oră-două din acea jumătate de zi). În plus, sper să reușim să integrăm cititul mai bine în programul zilnic. Până acum nu ne-a ieșit, recunosc.
Nu știu dacă strategia mea e bună și în continuare habar nu am dacă e ok să existe teme de vacanță. Sper să aflu asta și încă o mie cinci sute de răspunsuri la întrebările legate de școală la conferința „Liber la educație și educație la liber”. Speakerii sunt total pe gustul meu, Oana Moraru, Gáspár György și Carmen Lică.
Toate temele abordate sunt de la interesant în sus
Cum îi facem pe cei mici să abordeze cu plăcere studiul?
Motivul răspunsurilor evazive la întrebarea “Ce ai făcut azi la școală?”
Cum abordăm frica de note?
Când devin temele prea multe?
Cum abordăm dezinteresul în ceea ce privește educația?
Adolescenții și riscul de abandon școlar
Și da, și temele de vacanță vor fi în discuție.
Invitat special este Larisa Petrini care va aborda tema nutriției sănătoase pentru copii.
Detalii găsiți pe pagina oficială a evenimentului.
Știu că sună bine, așa că v-am pregătit o surpriză – două invitații la acest eveniment. Ca să intrați în concurs, trebuie să îmi spuneți care este cea mai mare problemă sau nelămurire pe care o aveți în raport cu școala.
Încheiem concursul pe 15 mai. Aștept cu drag și sfaturile voastre despre temele de vacanță.
Update – am tras la sorti prin random.org castigatorii. Cele dua castigatoare sunt Mihaela si Mirela. Felicitari, dragilor!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Si noi avem aceeasi problema legata de teme si de timpul liber. Nu sunt impotriva temelor insa, de cand fiica mea este la gimnaziu, timpul alocat temelor s-a marit. Fiica mea nu are timp pentru joaca sau socializare. Totul se invarte in jurul temelor. Abia astept evenimentul Oanei Moraru de la sfarsitul lunii, poate voi gasi cateva solutii salvatoare 🙂
O, Doamne, Nico, nici nu vreau sa ma gandesc la gimnaziu. Noroc ca mai citesc pe la tine si mai fur ponturi 🙂
Eu mi-am propus sa-i fac un program de „mini „scoala Mariei dupa ce vine din tabara. La CLR imi doresc ceva mai multa viteza la scris Scrie destul de corect si frumos insa este cam inceata pt „gustul” meu 🙂 La MEM ceva exercitii si sa vedem cum prinde tabla inmultirii.Si la noi se practica invatatul in avans pe acelasi motiv ca trec foarte rpd la scoala prin ea. „Ora de studiu” din timpul vacantei poate fi sarita si recuperata sau decalata, nu-i batuta-n cuie.Cred ca o ora de „ceva” pe zi nu strica.De citit sper sa continue cu cititul in fiecare zi din carti pe care si le va alege singura sa-i fie drag sa le citeasca.La noi biblioteca organizeaza activitati cu lectura si jocurile copilariei plus ateliere de creatie , activitati care tin 2 ore/zi. Nimic nu va fi obligatoriu pe perioada vacantei, trebuie sa primeze distractia, veselia si relaxarea, insa nu trebuie sa -si iasa nici din mana.
Foarte util planul vostru, Mihaela! Multumesc mult!
Mihaela, ai castigat una din cele doua invitatii la concurs. Felicitari!
Multumesc mult pentru invitatie Ioana.N-am castigat niciodata nimic. 🙂 Uraaaa!!!
Ma bucur tare!
Noi nu am avut teme pe acasa cat am fost mici, nici pe Ianis n-o sa-l stresez cu teme, mai ales ca toata vacanta o petrecem in Romania, timp in care sa se joace cu verii lui, pe care nu i-a vazut de un an, sa se balaceasca in piscina, sa mearga la bunici, la munte, la mare, ca doar de aia e „vacanta”, nu?
Iar daca se si intampla sa uite cat face 7×8, isi aduce el aminte la inceputul anului scolar. Asa cum a invatat-o logic in 2 saptamani, asa poate s-o si repete in 2 zile. Nu ne stresam;).
Pupici
Ela
Foarte bun planul vostru, Ela! Dar pe voi va si ajuta tipul de scoala la care merge Ianis
Referitor la temele de vacanta, si noi procedam asemanator, (impartim astfel incat sa ii ramana suficient timp liber, el prefera varianta „putin in fiecare zi”). Evident, tinem seama de nevoia de relaxare dupa finalizarea anului scolar, de peroada alocata taberei si iesirilor cu familia.
Cred ca ar fi mai usor de digerat de catre copii daca tema de vacanta ar fi sub forma de activitati distractive, ca sa exerseze ceea ce au invatat nu-i musai sa fie exercitii dupa modelul celor din manual. Din experienta noastra, integrarea cititului in activitatile zilnice nu se intampla peste noapte (la noi a durat mai mult decat ne-am asteptat). Nu ne-a iesit niciodata cu lecturile primite de la scoala, din fericire au fost doar vreo 2 cazuri izolate. In rest, a avut libertatea sa citeasca ce a dorit, am decoperit pas cu pas textele care ii plac cel mai mult. Desi acum citeste in mod regulat, inc e putin dezorganizat cand vine vorba de citit (incepe mai multe carti in paralel, le alterneaza intr-un mod ciudat, in functie de dispozitie). Probabil e o etapa fireasca, sau poate asa este el construit.
Nu cred ca se poate ajunge la situatia in care cei mici sa abordeze cu placere studiu. Sigur, sunt lucruri care ii atrag in mod deosebit si pe care le vor mai des / mai mult insa asta nu poate fi valabil pentru tot ceea ce presupune studiu, sunt si materii / domenii care nu le sunt pe plac. Vestea buna e ca ajung la un monent dat sa nu mai resimta atat de tare efortul facut si sa se obisnuiasca cu ideea asta.
Multumesc mult, Adriana, de mare ajutor sfaturile tale!
Mie nu im placeau temele de vacanta, asa cu nici eu nu am dat niciodata teme elevilor mei in vacante. Vacantele sunt despre altceva, nu despre teme fortate. Cand eram copil imi placea mult sa citesc, sa invat diverse lucruri (care nu imi erau bagate pe gat), sa ma joc afara, sa inventez tot felul de jocuri.
Perfect de acord. Si totusi, daca avem, cum le abordam? 🙂
draga mea eu o sa iti dau toate planurile peste cap :))) asta asa, ca de la mama de copil ce trece a treia la mama speriata de copil ce trece a doua :).
nu, tabla inmultirii nu trebuie invatata inainte. chiar daca sunt doar doua saptamani pentru ea crede ma ca ei se descurca. nici nu am simtit cand a invatat o . nu ca noi, in juma dde an. au fost copii care au invatat de gura parintilor in vacanta tabla inmultirii si nu au fost cu nimic mai castigati sau avansati. doar mai stresati.
in prima luna de vvacanta eu zic ca o pauza totala e binevenita. gasit activitati distractive, iesit in parc, eventual un sport. sunt atatea altele de facut. e momentul bun si pentru șah in caz ca nu a jucat pana acum. sunt atatea carti de citit care nu isi gasesc timpul in perioada scolii.
apoi vine perioada concediilor, a plecatului in calatorii. si din astea copilul invata destul de multe.
abia pe la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie putem vorbi de o reconectare cu scoala. nu, copiii nu uita. la inceputul anului se face recapitulare si isi reamintesc usor.
e totusi clasa intai, zau asa.
eventual se poate face un pic de engleza in joaca, sau alta limba straina.
eu merg foarte mult peidee de dezvoltare emotionala,pe educatia nonformala, aia inafara scolii,in punereacopilullui in fața a diverse experiente decat pe statul cu nasul in carte.
imi amintesc cu naduf de vacantele mele de vara si nu simt ca am fost mai castigata doar pentru ca am lucrat culegeri intregi sau mai stiu eu ce.
acum tu facci cum crezi, dar la cum te percep eu de vesela si pusa pe joaca sunt sigura ca vei petrece o vacanta de neuitat alaturi de copila.
a, si caietul de vacanta se lucreaza celmaibine la terasa sau in parc. il scoteam la un suc, luam caietul cu noi si lucra fluierand paginile de acolo.
Draga mea, foarte foarte utile si linistitoare sfaturile tale 🙂 Multumesc tare!
cam asa a fost la noi: https://vavaly.com/2016/08/03/diverse-de-vara/
Multumesc mult!
La noi in Germania se lucreaza individual la clasa si totusi se dau teme pentru acasa ceea ce supraincarca copii dupa parerea mea.Pe de alta parte acum in clasa I fac la mate doar adunarea si scaderea pana la 20 dar copila mea e destul de abramburita si socoteste mereu pe degete si nu stiu daca pana la finalul anului va stapani aceste doua lucruri.Eu sunt de parere ca 5 pana la 10 Minute pe zi de mate (in cazul nostru socotit) chiar si in vacanta nu dauneaza cu nimic.Cititul se poate programa pentru seara inainte de culcare (ea citeste atat cat ii face placere) iar scrisul noi il facem pe frigider cu o Carioca speciala (o propozitie sau 2,3 cuvinte la care are probleme).In cazul nostru mai e de repetat la flaut tot in jur de 5 10 Minute si cu asta am acoperit zic eu tot ceea ce e necesar pentru a nu se rupe complet de scoala in timpul vacantelor.
Eu am observat ca pe cat de bine stapaneste un lucru cu atat il face cu mai multa placere.Sincera sa fiu daca as rupe-o cu toate astea pentru o perioada lunga de timp cred ca i-ar fi greu sa se reacomodeze .In consecinta o jumatate de ora pe zi mi se pare o.k.
Multumesc mult, Fausta pentru impartasirea experientei voastre!
Nu am ajuns inca la capitolul teme (desi o educatoare a avut intentia de a ne familiariza cu termenul mai devreme decat era cazul). Intrebarea mea e cum am putea noi sa ii explicam copilului la ce sunt bune temele astfel incat sa nu para o corvoada si mai degraba o continuare a zilei la scoala?
PS: Nu stiam nimic de eveniment si asta nu e bine! Trebuie sa aflu mai multe, invitatii sunt unul si unul.
Da, e o intrebare buna. Din experieta, pot sa iti spun ca ia timp, nu se intampla peste noapte. Tot de la Oana am aflat ca tocmai asta este secretul, sa nu fie o continuare a zilei de scoala, ci acasa lucrurile sa se desfasoare in cu totul si cu totul alt ritm si stil. Sa existe o rupere de ritm. E foarte greu sa pui si in practica asta, pentru ca ai tendinta, ca parinte, sa iei palaria profesorului, dar trebuie sa te autodisciplinezi.
La noi e grav căci din toamna schimbam școala. Și vor fi pretenții mai mari pentru copii la noua școală (ai mei vor fi în clasa întâi și clasa a doua). Am de gând sa ii las să se bucure de vacanță vreo luna, după care să incepem treptat să recapitulam. Am noroc cu mama, care e învățătoare și știe ce să le ceară să facă, vine cu fișe, etc. La partea cu cititul și noi suntem în urmă, deși mă văd pe mine citind seară de seară nu am reușit să îi atrag prea mult. Mai încercăm!
Succes din toamna! Pana atunci, sa ne bucuram de vara 🙂
Suntem departe de perioada temelor, parca nici nu vrea să mă gândesc cum e, dar când citesc experiențele voastre îmi dau seama că nu e deloc un subiect ușor de abordat. E clar că temele au și avantaje și dezavantaje. Problema mare cred ca este cantitatea! În altă ordine de idei, minunați sunt invitații din 11 iunie!
Da, Magda, nu e deloc usor, eu zic sa rasufli usurata ca ma ai putin. Poate castigi invitatia si ii vezi la fata locului 🙂
Daca temele nu sunt foarte multe sunt benefice chiar si in vacanta pentru ca de cele mai multe ori se uita. De referat totusi sa fie cate putin zilnic astfel incat sa nu perceapa a fi o povoara.
Multumesc, Mirela!
Draga Mirela, ai castigat una din cele doua invitatii. Felicitari!
Din experienta noastra: Amelia e clasa VI-a, acum isi face si singura programul de vacanta, dar din ce observ urmeaza, In mare, tiparul din clasele primare.
In primul rand, primele saptamani erau exclusiv vacanta. Asta pentru a simti ca a intrat in vacanta mare.
In aceasta perioada, poate sa citeasca, dar nu lecturi obligatorii, ci din placere.
Dupa 2 saptamani, faceam impreuna un grafic unde scriem cate pagini de teme trebuie sa faca in fiecare zi. Imparteam numarul total al paginilor de scris, la 2-3 saptamani. Graficul era pe perete si taia zilnic ce a facut. P
Si in clasele primare si acum, dupa ce termina temele, nu mai revine la ele toata vacanta, dar e linistita ca le-a facut.
Mai nou, prefera sa termine cu temele de vacanta inca de la inceput, chiar daca trage tare la inceput. Dar dupa aia, e cu adevarat libera la distractie!
Nu recapitulam si nu facem in avans in timpul vacantei( nici in timpul scolii nu a facut niciodata in avans).
Foarte util, Lilia! Multumesc mult de tot!
Pardon ptr incoerente gramaticale, scriu leganand cu o mana pe bebe :d. Acum am recitit si am rosit :d
Am noroc ca Antonia are abia 2 ani. Ma baga in ceata problematica scolii, a temelor si a tuturor celorlalte lucruri legate de viata de scolar. Personal, cred ca multi profesori dau prea multe teme de facut acasa dupa ore sau in vacanta. Nu asta imi doresc in viitor pt copilul meu.
Ioana, sper ca planul tau sa dea roade :).
Multumesc, Flavia! Mai ai putin timp de respirat pana la scoala, din fericire!
Eu tind sa fac cu fiica-mea exact ce „se facea”cu mine la varsta ei: pune mana si invata, mai fa si tu niste exercitii, o sa ramai in urma, ti-o iau ceilalti inainte, o sa fie greu sa recuperezi, te faci de rusine….etc etc
Explicabil, dpdv psihanalitic 😉
Imi revin, totusi, rapid…realizez ca sunt programe bine ascunse in subconstientul meu si ma straduiesc sa le ignor. Nu intotdeauna cu succes imediat dar macar constientizez.
Si atunci zic…stii ce, de fapt lasa lectiile, hai sa facem ceva impreuna….si o cotesc spre: ia sa vedem cat am cheltuit la magazinul x, wow cat am dat pe astea….ia uite cat costa asta, daca luam trei ne mai ajungeau banii si de cutare?
Experientele reale sunt cel mai bun invatator.
Exemplificare: ieri eram la magazinul L, cu ambii copchii dupa mine. Am ajuns la casa. Asta mic evolua la carut- stand pe maini, spagat, sarituri, tot repertoriul. Un domn amabil dinaintea noastra imi face semn sa trec in fata dumnealui. Refuz politicos. Domnul insista, asadar multumesc zambind si punem cele cateva cumparaturi pe banda.
Inaintea mea o doamna numara banii sa plateasca. 22, 45 lei, nu luase mare lucru, un cascaval si niste zarzavaturi. Are doar 20 de lei. Cauta infrigurata in portofel si incepe sa numere cateva monede de 5, 10 bani…Ii observ si eu discret portofelul…cartela de metrou, biletele de hartie, chestii, maruntisuri
Pun discret pe tejghea 2, 50 lei. Doamna tot cauta in maruntis, mai strange vreo 30 bani. Zic „lasati, i se poate intampla oricui, mi s-a intamplat si mie…”si o rog incetisor sa accepte. Ne zambim discret, casiera nu zice nimic, inafara noastra nu cred ca a remarcat cineva situatia. E bine. Ma simt bine. Doar si mie mi-a oferit locul domnul acela…
Ajung acasa si povestesc cu fiica-mea, care, evident, nu observase….ea era ocupata cu cautatul si adunatul maruntisului in zona caselor (nah…asta e bucuria ei, zice ca sunt banuti norocosi).
Am socotit impreuna cati bani avea doamna, de cat mai era nevoie, am recreat si inventat situatii….
Asadar am facut tema la mate pe ziua de ieri, ba chiar am studiat si la omenie si la real life.
Nu zic ca temele nu-s bune, dar daca copilul vireaza brusc spre „ma doare burta, vreau sa-mi fac ordine in camera, pot sa te ajut la vase etc.”zic ca mai bine sa punem altfel problema si sa le „impachetam” cumva si sa ajungem, pana la urma, la scopul lor- sa ramanem cu ceva in minte si in suflet.
Foarte misto, o sa incerc si eu, recunosc ca si eu fug de mate ca a uarat-o toata viata 😀
Noi nu am ajuns inca la teme de vacanta, dar iti jur ca inca ma mai trec fiori pe sira spinarii de cate teme faceam eu cat am fost in generala. Numai vacanta nu era aia. La liceu nu ne-a mai dat nimeni teme si a fost grozav. Simteam ca ma detasez de scoala. Daca ar fi sa fie nevoie de teme de vacanta, as vrea ca ele sa fie structurate mai mult ca o joaca. Cititul sa fie o placere, matematica un exercitiu mai distractiv. Nu-s experta, dar stiu cate teme am facut eu in scoala si mi-as dori ca al meu copil sa nu fie fortat sa faca chiar atatea.
Asa e Gia, interesanta si reala perspectiva