Cred că toţi posesorii de copii ştiu cum arată un tantrum. Este momentul ăla în care odoraşul tău pare să fi plecat puţin din corpul lui, lăsând locul unui personaj complet iraţional, care urlă, dă din picioare, se târăşte pe jos, aruncă, loveşte, toate astea în general în spaţii publice, când aveţi musafiri sau sărbătoriţi un eveniment important în familie. Ce mai ştim, de data asta din cărţi, este că tantrumurile apar în jurul vârstei de 2-3 ani şi ar trebui să se diminueze în frecvenţă şi intensitate înspre 4 ani.
În şapte ani de Ana am aflat că specialiştii şi cărţile au limitele lor şi de multe ori realitatea îi cam bate. Şi uite aşa m-am trezit eu într-o frumoasă seară de primăvară năvălită de un tantrum ca la carte. Pe un fond de oboseală accentuată şi pentru că am refuzat să cedez la a treia cerere de extra-poveste de seară, ne-am confruntat cu o frumuseţe de criză, care părea că a adunat în ea toate frustrările, supărările, fricile copilei şi ce-o mai fi adunat, că tare urât a fost. Cu plânsete cu sughiţuri, urlete sfâşietoare, repetări obsesive ale cerinţei de a mai citi o poveste. Am încercat să rămân calmă, să îi validez sentimentele, dar în acelaşi timp să îmi păstrez poziţia. Ce mi-a lipsit de data asta şi a făcut marea diferenţă, a fost empatia. Oricât voiam la nivel raţional, nu am putut trece peste propria oboseală şi dorinţă de a o vedea culcată mai repede şi nu am putut acţiona decât la nivel declarativ, ceea ce a făcut ca întreaga scenă să devină o mică dramă, care a durat mult şi ne-a epuizat la propriu pe toţi trei.
Dr. Tyna Payne Bryson recomandă în capitolul legat de tantumuri din cartea No drama discipline, scrisă împreună cu dr. Daniel J Siegel şi aflată în curs de apariţie în România, conectarea ca prim pas în rezolvarea unui tantrum. Îmbrăţisarea copilului, dacă acesta o permite şi validarea sentimentelor sale. Astfel se câştigă cooperare din partea copilului, care va fi mai receptiv la ceea ce avem să îi spunem. Dr. Bryson ne spune şi că putem preveni crizele de furie ale copilului prin anticipare şi acţionare proactivă. Uneori există semne care ne spun că există un disconfort al copilului, fie îi este foame, fie este prea obosit, fie îi lipseşte atenţia din partea părintelui, fie a avut o zi grea la grădiniţă sau şcoală, fie sunt lucruri care îi depăşesc capacitatea de înţelegere şi atunci are nevoie de explicaţii suplimentare. Uneori o simplă gustare, un joc cu copilul, o întrebare bine pusă sau un pui de somn între activităţi pot preveni o posibilă criză. Dacă suntem atenţi şi observăm copilul, dar şi dacă avem deschiderea şi disponibilitatea necesare vom reuşi să rezolvăm micile probleme pentru ca ele să nu escaladeze în momente dramatice.
Revenind la conectare, există trei beneficii majore pe care conectarea ni le oferă în relaţia cu copilul nostru:
- Transformă reactivitatea în receptivitate. Chiar dacă intervenim în momentul în care copilul are o criză şi alegem să disciplinăm, trebuie să o facem rămânând conectaţi la copil. Adoptarea unei poziţii de forţă şi superioritate nu va face decât să trezească reacţii şi mai puternice în copil, în timp ce conectarea îl va face să devină receptiv la ceea ce îi spunem.
- Modelează creierul copilului prin îmbunătăţirea capacităţii sale de relaţionare, auto-control, empatie şi multe altele. Dacă le oferim confort copiilor atunci când sunt supăraţi, dacă le ascultăm sentimentele, dacă le spunem cât de mult îi iubim chiar şi atunci când greşesc, producem un impact direct asupra modului de dezvoltare a creierului lor, asupra felului în care ei se modelează şi trec spre adolescenţă şi maturitate.
- Creează o relaţie solidă copil-părinte. Momentele de conflict şi tensiune pot eroda sau, din contră, pot întări o relaţie, în funcţie de modul în care alegem să le abordăm. Diferenţele de opinie sunt cele care testează cu adevărat relaţia. Uneori, atunci când copiii se comportă cu totul altfel decât ne-am dori noi este dificil şi să ne dorim conectarea, darămite să o mai şi realizăm. Trebuie însă să nu scăpăm nicio secundă din vedere că doar o atitudine de empatie, suport şi ascultare ne vor ajuta să rezolvăm situaţia şi să ne îmbunătăţim relaţia pe termen lung cu copilul nostru.
În privinţa reacţiei părintelui la tantrumuri, dr. Bryson şi dr. Siegel nu recomandă pasivitatea sau ignorarea. În acel moment copilul se află în incapacitatea de a-şi regla singur emoţiile, de aceea atunci are cea mai mare nevoie de sprijinul părintelui. Recomandarea este să privim tantrumurile nu ca pe o experienţă neplăcută care ne dorim să se termine cât mai repede (note to self!), ci ca pe o ocazie de a-l face pe copilul nostru să se simtă iubit şi în siguranţă. Un răspuns non-dramatic la tantrum începe prin emaptie. Dacă înţelegem de ce copilul nostru manifestă respectivul comportament vom oferi un răspuns plin de compasiune. Desigur, asta nu înseamnă că ne plac tantrumurile, fie vorba între noi asta ne-ar face cel puţin ciudaţi, dar privindu-le cu empatie şi compasiune, vom putea să le acceptăm mai uşor şi cu mai mult calm.
Despre tantrumuri şi crize de furie, dar mai ales despre cum putem că ne disciplinăm copilul cu blândeţe şi într-un mod eficient, aflăm direct de la dr. Tyna Payne Bryson la conferinţa Disciplină fără dramă, care va avea loc pe 2 aprilie la Hotel Crown Plaza. Detalii despre înscriere obţineţi aici.
Prin intermediul partenerilor noştri de la Mindsight România, puteţi câştiga un super pachet, care vă va ajuta să fiţi un părinte mai bun pentru copilul vostru – o invitaţie la conferinţa Disciplină fără dramă şi cartea Creierul Copilului Tău – 12 strategii revoluţionare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău, scrisă de dr. Tyna Payne Bryson şi dr. Daniel J. Siegel. Şi avem nu unul, ci DOUĂ PREMII!
Ce trebuie să faceţi este să îmi scrieţi într-un comentariu ce v-ar placea sa aflati de la dr. Bryson. Eu personal aş dori să aflu cum să lucrăm cu noi înşine ca părinţi încât să putem reacţiona cu empatie şi conectare la comportamentele nedorite ale copiilor noştri, chiar şi în momentele în care nu avem o stare foarte bună.
Alegem cei doi câştigători luni, prin random.org. Mult succes!