Bobby Fischer, Anatoly Karpov, Garry Gasparov, Elisabeta Polihroniade. Sunt nume sonore, adevărate legende în șah, „sportul minții”, pentru care îți trebuie gândire strategică, putere de concentrare, răbdare și voință. Deși toate astea nu par să se asorteze cu agitația și lipsa de concentrare specifică vârstelor mici, șahul este extrem de potrivit ca activitate extra-școlară, chiar și pentru copii de patru-cinci ani. La cei mai mari vorbim chiar de performanță. Zeci de ore de antrenament, competiții dificile, meciuri lungi și tensionate, dar și rezultate pe măsură.
De ce are nevoie un copil pentru a se apuca de șah, care este vârsta optimă, cum se trece către performanță și ce beneficii are jocul de șah asupra dezvoltării cognitive?
Am aflat toate răspunsurile de la profesioniști – Alecsandru Oțetea, Președintele Academiei de Șah și Romeo Sorin Milu, la rândul său jucător profesionist de șah, fost campion de șah la seniori și antrenor de șah. L-am cunoscut și pe Vladimir Alexandru Cnejev, un copil care la 11 ani are un palmares chiar impresionant de competiții câștigate și titluri obținute, atât la șah, cât și la dezlegări. Vladimir este susținut foarte mult de către familie. Cât de mult și ce presupune să ai un copil campion, am povestit cu mama lui, Mirela Bălănică, care este și „vinovată” de descoperirea pasiunii lui Vladi pentru acest sport.
Vârsta potrivită pentru ca un copil să înceapă șahul este de 4 ani și jumătate
Unii pot fi pregătiți mai devreme, alții ceva mai târziu. Șahul este potrivit pentru toți copiii, făcut ca activitate extra-școlară. Ajută mult memoria, susține partea de raționament și efectuarea calculelor. Suportul este și de natură socială, copiii își fac prieteni jucând șah și se dezvoltă în zona inteligenței emoționale. Copiii care fac șah sunt mai maturi, mai calmi, mai așezați.
Foarte mulți din copiii care practică șahul se duc ulterior către licee de informatică și matematică și se descurcă mult mai ușor. Șahul dezvoltă capacitatea de a gândi și de a vedea mai departe de primul pas, de a intui consecințe, de a parcurge problemele dintr-o privire până la sfârșit. În străinătate, șahul se face mult doar pentru dezvoltarea copiilor, nu pentru concursuri sau performanță.
După ce încep să practice șahul, unii copii se duc către performanță. Atunci este rolul părintelui, împreună cu profesorul să își dea seama dacă copilul este pregătit sau nu. Performanța poate începe în jurul vârstei de șase ani. La început, antrenamentele nu sunt atât de intense, dar, pe măsură ce copilul crește, se poate ajunge și la 3-4 ore de antrenament pe zi.
Motivarea copiilor se face mai mult prin acumulare de cunoștințe
Pe măsură ce le dai cunoștințele, le dai și încrederea. Cu cât știi mai bine un lucru, cu atât ai mai multă încredere în tine. Atunci când pierd, copiii reacționează diferit. Fetele sunt cele care trec puțin mai greu. Nu este ușor, mai ales după ce duci un meci de 4 – 5 ore, știi că trebuie să câștigi, dar faci o greșeală de câteva secunde se strică tot ce ai muncit până atunci. Supărarea de multe ori e din frustrare, iar antrenorul trebuie să fie acolo să asculte și să aline frustrarea.
Ce îi trebuie unui copil ca să facă performanță în șah?
În primul rând, o capacitate mare de muncă și apoi un strop de talent. Este destul de greu de găsit copii cu talent, ne spune Romeo Sorin Milu, care mărturisește că a văzut destui de puțin copii cu talent la șah în peste 30 de ani de carieră. Prin muncă se poate compensa însă lipsa de talent. Dacă sunt din amândouă este ideal, dar, la final, munca primează în fața talentului.
Un copil cu talent la șah este un copil care intuiește și simte foarte ușor legăturile dintre piese
Îi poți arunca orice piese pe tablă , că el se uită și înțelege legăturile dintre piese și intuiește mutările logice. Talentul se poate identifica destul de devreme. Și de la 6 ani și de la 10 ani sau și mai târziu. Talentul este acolo și iese la iveală orice ar fi. Contează foarte mult și plăcerea de a juca, pasiunea, dar și încrederea în tine. Sunt copii care au cunoștințe mai multe, dar le lipsește încrederea și care sunt depășiți de cei care cred în ei mai mult și compensează prin asta eventualele lacune.
Există două tipuri de șah – șahul clasic și dezlegări
Șahul clasic este șahul de competiție. Aici câștigă teren mai mult băieții. Fetele sunt aplecate mai mult către dezlegări, care sunt de fapt problemele de matematică rezolvate șahistic. Trebuie să găsești cele mai bune soluții într-un timp dat, într-o anumită poziție. La dezlegări ești singur, la șah ai un partener.
Deși pare un sport individual, șahul ajută la legarea prieteniilor
Te învârți într-un cerc de copii care au aceleași pasiuni ca și tine și automat legi prietenii. Nu se cunosc vecinii între ei cum se cunosc copiii din București cu cei din Cluj-Napoca, de exemplu. Se văd de atâtea ori la competiții încât se împrietenesc.
În ziua de astăzi, este nevoie în proporție de 99% de susținerea părinților pentru a face un sport de performanță
Așa cum ne spune și Mirela Bălănică, viața lor gravitează în jurul șahului. Îl susțin pe Vladi financiar – pentru că nu există niciun fel de subvenție din partea statului pentru copiii care fac performanță, moral și prin investiția uriașă de timp. Weekend-urile lor se petrec la competiții, prin deplasări, este un efort destul de mare, pe care îl fac pentru a încuraja pasiunea copilului lor.
Există viitor pentru copiii care vor să continue șahul și să facă o carieră din asta?
Cei care vor să continue au șansa de a ajunge jucători de performanță, ceea ce înseamnă competiții internaționale tot mai importante, turnee, posibilitatea de a ajunge în echipa olimpică, de a merge la campionate europene și mondiale. Ceilalți fac șah până la un moment dat, îi ajută la dezvoltarea lor personală și apoi fie se lasă fie îi învață pe alții. Depinde de fiecare în parte ce alege.
Citește și
Talentul copilului tău, episodul 3. Micii actori
Talentul copilului tău, episodul 2. Scrima,sportul eleganței și puterii
Talentul copilului tău, episodul 1, Iubesc baletul
Talentul copilului tău, episodul pilot
Când copilul tău are un talent, tu ai o datorie
Școala în lume, un proiect original Pisica pe sârmă, nominalizat la Webstock 2018, secțiunea Publishing
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.