De când a început al doilea talent show pentru copii de la noi, oamenii care știu că Ana cântă și au tot văzut-o pe Youtube, mă întreabă de ce nu ne ducem și noi. Ca să nu mai fiu nevoită să spun povestea de zeci de ori, dar și pentru a-i liniști pe părinții care au trecut pe acolo și s-au gândit măcar o secundă să arunce o umbră de îndoială asupra copilului lor, am decis să povestesc cum a fost pentru noi. Ne-am dus. De câteva ori. Și ne-am întors cu câteva multe ore mai obosiți și cu sentimentul tot mai clar că modul în care se desfășoară show-urile televizate de la noi are ceva complet greșit în el.
Talent show românesc. Compromisuri sau o șansă de moment
Nu îmi e rușine să recunosc că am fost cu Ana la preselecție pentru ambele emisiuni de tip talent show cu copii de la noi și că nu a trecut. Nu cred că asta o face mai puțin talentată și carismatică. Nici că îi va afecta în vreun fel viitorul sau îi va diminua șansele de a avea o carieră în domeniul artistic, dacă și-o va dori. Nu mi-am dorit și nu îmi doresc cu orice preț ca ea să facă parte dintr-un astfel de show, așa că nu am fost dispusă la compromisuri. O parte din mine a crezut, deși conștientă că sunt cam optimistă, că vor prima talentul nativ, carisma, naturalețea. Realitatea mi-a arătat că totul se bazează pe niște criterii care trebuie bifate și pe norocul momentului.
Ai poveste, stai în față
Când am mers la preselecția pentru primul talent show, cel cu vechime pe piața media, am fost mâhnită să constat că formularul de înscriere conținea o rubrică generoasă în care erai îndemnat să treci situații speciale din familie, povești triste, intimități. Durerea Anei pentru pierderea sarcinii mele și dorința ei obsesivă de a avea un frățior ne-ar fi adus probabil locul câștigător pe scenă, unde prezentatorul i-ar fi mânuit dibaci fiecare emoție, în timp ce camerele ar fi surprins din toate unghiurile lacrimi amare. Am ales să trag linie în dreptul rubricii și să mă bazez pe tot ce știu că poate copilul meu.
Cântă și tu așa, mai tare, mai aaaaaa!
A doua surpriză avea să o trăiască Ana în sală, când persoana care realiza selecția, după ce a ascultat-o, a întrebat-o dacă nu poate cânta și ea o piesă mai tare. Știi cum mi-a zis, mami? Mi-a zis Cântă și tu așa mai aaaaaa (exemplificând teatral un glas strident de operă, exact cum îi ceruse persoana respectivă). Copilul, în vârstă de 5 ani și un pic la vremea respectivă, i-a replicat scurt Nu, eu știu să cânt, nu să țip. Am iubit-o și pentru asta, i-am spus că bine a făcut, ne-am luat CD-ul cu cântece pentru copii – da, o altă mare „eroare” a mea a fost că nu am conceput ca la cinci ani copilul meu să cânte despre aripi de vânt și trofee pe patul bărbaților infideli – și am renunțat pentru moment la idee.
În umbra maneliștilor încă de la grădiniță
Am urmărit o vreme de la televizor fetițe de vârsta Anei, cântând nefiresc despre iubiri, trădări și nopți pasionale, în timp ce doamne în chiloți se unduiau lasciv în spatele lor, prinse în brațe de bărbați musculoși. Copii talentați real, care fie nu erau lăsați că cânte ceea ce li se potrivea și erau chinuiți în tonalități nepotrivite și cântece prea grele, fie performau excelent, dar erau surclasați de vreun mic manelist, care se unduia „pă sistem”, în delirul frenetic al publicului și juriului. Acela a fost momentul când am decis că este prea mult pentru mine și am scos show-ul făcut de copii și destinat adulților din lista programelor vizionate la noi în casă.
Format internațional, o rază de speranță
Când am aflat că o altă televiziune va realiza un format internațional de talent show pentru copii, am sperat că lucrurile vor sta altfel. Într-o măsură așa a fost. Nu am mai așteptat 2-3 ore să intrăm la selecție, ci șapte. Șapte ore în care am stat laolaltă cu sute de părinți și copii, veniți din toată țara, plini de speranță că vor fi remarcați și selectați. Asta dacă mai puteau să cânte ceva după șapte ore, desigur. În spirit românesc, din marea de părinți aflată acolo, am fost singurul care le-a spus organizatorilor că nu este normal să fim tratați așa. Să nu existe numere de ordine, intrarea la selecție să fie complet haotică, pe sistemul iese un om și strigă, dacă auzi bine, dacă nu, ghinion. Să stăm în căldură și aglomerație cu copiii ore în șir. Cel mai inteligent răspuns primit a fost că ei sunt acolo de la opt dimineața și vor pleca după miezul nopții. Am fost mult mai liniștită, m-am lămurit buștean.
Steluțe și noroc
Am fost tentată de câteva ori să plec, dar copilul rezista mult mai bine decât mine și își dorea mult să apuce să cânte după atâta așteptare, așa că am rămas. Persoanele din comisie păreau drăguțe, erau niște tineri care zâmbeau copiilor și le vorbeau frumos. În urma semnelor transmise de aceștia, copiii primeau niște steluțe mâzgălite pe o foaie.
Unii nu primeau nicio steluță, ceea ce însemna „nu suna tu, te căutăm noi”. Norocoșii primeau două steluțe. Extra norocoșii semnau ceva în urma celor două steluțe, adică treceau mai departe. Alții, deși înstelați, nu mulțumeau până la capăt și se întorceau la stadiul 1, du-te acasă și așteaptă să te sunăm. Ana a primit o steluță și a fost trimisă la o altă preselecție, pentru un show care nu se știe dacă și când va avea loc. Nu avem niciun răspuns și probabil nici nu vom avea.
Criterii total necunoscute
Mi-au rămas total necunoscute criteriile după care sunt selectați copiii care trec mai departe și ajung să tremure în fața scaunelor atotputernicilor din juriu. Inițial am crezut că este vorba de voce și cântat în forță. Cu cât ești mai înzestrat și urli cânți mai tare, cu atât șansele cresc. Am văzut însă prea puțini copii cu voci remarcabile în concurs și, din fericire, juriul nu îi punctează favorabil pe cei care forțează – chiar nu mă așteptam la asta și recunosc că este o surpriză plăcută.
Apoi, m-am gândit că e repertoriul. La telefon ni s-a pus în vedere să nu fie piese mai vechi de 5 ani. Probabil Durlida a lui Bănică junior, Proud Mary a Beatelșilor și alte câteva piese auzite la concursul televizat sunt scoase prin 2014 și sufăr eu de amnezie spontană. M-am gândit că prezența scenică și capacitatea de a face show contează, dar atunci ceva îmi scapă și dacă mă uit la propriul copil și dacă mă uit la mulți din emisiune.
Până la urmă, am ajuns la concluzia că ține foarte mult de noroc și subiectivitate să ajungi acolo și să treci mai departe.
De cum te percepe juriul care face prima selecție, de câți au trecut până atunci și câți sunt „pe normă” să treacă. Pe mulți din cei pe care i-am întâlnit la preselecții și pe unii din cei pe care îi vedem acum la televizor, îi știm din concursuri. Sunt copii buni și foarte buni. Unii iau stelele, alții încă așteaptă telefonul. Unii întorc scaune, alții nu.
Cu siguranță însă că nici stelele, nici scaunele nu sunt măsura talentului și capacităților lor.
Măsura muncii enorme depuse, a orelor de studiu și repetiții, a emoțiilor trăite pe scenă și în spatele ei, a renunțărilor la înghețată și orele de joacă. A eforturilor depuse de ei și de părinți.
Din fericire pentru ei și pentru noi, scaunele alea nu le vor hotărî destinul, nici măcar pe cel artistic. Modul în care noi alegem să primim și să interpretăm succesele sau așa zisele lor „eșecuri” o va face cu siguranță. Încrederea în ei, alinarea pe care le-o oferim, înțelegerea și sprijinul necondiționat.
În anul următor scrierii acestui articol, am fost chemați din nou la preselecție. M-au sunat trei doamne diferite, timp de o săptămână. Le-am spus că le mulțumesc frumos, că am mai fost de două ori la selecție și că aș vrea să știu dacă s-au schimbat condițiile de așteptare, criteriile de selecție, etc. Mi-au spus că nu, în dulcele românesc „așa se face”, le-am mulțumit frumos și ne-am despărțit prieteni. Pentru că, pe gâtul și emoțiile copilului meu la mine așa nu se mai face.
În loc de încheiere, o mică mostră din copilul care nu are loc în niciun talent show de la noi.
Citește și
Ne-am îmbolnăvit copiii de clasamente
De ce nu îmi duc copilul la concursuri școlare, dar îl duc la cele de aptitudini
Cel mai mare regret din viața de părinte
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pixabay
Felicitari pentru articol!
Aceleasi experiente. Nici fiica mea nu e „caz social” si ma bucur tare mult!
Ma bucur ca ea nu a acceptat, la nici unul dintre show-uri sa dezvolte un astfel de subiect!
Este un „caz” de talent fantastic 🙂
Draga mea, draga, talentul este ultimul care atirna in balanta, mi s-a confirmat acum citeva zile cind am aflat ca exact asta le spunea un director de teatru, care a facut teatru sa straluceasca la vremea lui, actorilor tineri care ieseau din scoala de teatru. La tv e … show, cu povesti, cu dureri, e valabi si pentru artisti maturi. Relax, copilul tau are steaua lui, s-ar putea a intr-o zi sa te anunte ca vrea sa faca Medicina… Va imbratisez cu drag!
Si noi pe tine! Te pup tare tare!
E grozava artista, nu doar vocea, ci si personalitatea, aplombul, expresivitatea….sincer, minunata! 😀 Felicitari!
Multumesc mult pentru aprecieri, Deea!
Nu e un capat de tara, fetita este foarte talentata si daca va vrea sa faca o cariera in muzica,pana la urma va reusi.Nu fiti dezamagiti si nu ii transmiteti dezamagirea copilului.Este doar un concurs,poti pierde sau poti castiga.Succes in continuare!!!
Desigur ca nu este. Daca era, nu scriam acest articol si continuam sa ma duc in speranta ca la un moment dat o vor trece. Ea merge la concursuri si stie cum stau lucurile. Stie si ca uneori exista nedreptati si mai ales stie, ca noi o iubim la fel de mult si cu trofee si fara 🙂
Felicitări pentru talentul ei deosebit!
Felicitări pentru felul in care o sustineti si o incurajati!
Mult SUCCES! !!❤
Multumim mult de tot!
Ioana, și dacă nu am mers cu copilul acolo eram convinsă că totul ține mult de elementul identificat și de tine… povestea siropoasă… Nu mă poate convinge pe mine nimeni că nu e totul aranjat, să fie cât mai spectaculos – nu numai la muzică, ci și la bucătărit și la oricare alt show de gen.
Felicitări pentru talentul fetiței și pentru faptul că dă dovadă de calități care o califică pentru viață: perseverență, seninătate, indiferent de probleme… Astea o ajută mai mult decât orice, pe lângă talentul inițial…
Da, asa e, din pacate. Multumesc mult pentru incurajari si aprecieri!
Ea nu are nevoie de stele. Ea este o stea. Poți sa îi spui ca are fani la Craiova? 3 din familia mea. Succes!
Multumim din suflet pentru incurajari!
Ai poveste stai în față.
Din păcate asa cred si eu că este… regia. Am o amică, a fost pe la Chefi la cuțite, foarte talentată dar nah. n-a dat tot din casă, nu prea era ceva interesant la ea în afaraă de FIX ceea ce trebuia. Nu și pentru ei.
Da, din pacate asa este. Sunt si exceptii, dar raman fix la stadiul asta 🙂