Trăim vremuri ciudate, imprevizibile, în care toate prioritățile ni s-au dat peste cap. Cumva ne dorim să le putem oferi copiilor noștri o viață echilibrată, din care să nu le lipsească educația, distracția, socializarea, dar contextul ne cam împiedică. În afara limitărilor și, să îi spunem pe șleau, a fricii care ne dă târcoale, apar și probleme logistice, financiare și multe altele. Plus că și activitățile pentru copii sunt mult mai rare, mult mai restrictive, așa că, fie nu avem opțiuni, fie ne gândim de două ori înainte de a lua o decizie, din toate motivele pe care le-am spus. Așa că, atunci când am auzit de conceptul de tabere urbane în rate, am ciulit urechile și m-am gândit că este o informație utilă de împărtășit.
Practic, se rezolvă și problema unde ducem totuși copiii în perioada asta și cea financiară. Totul în condiții de siguranță, pentru că asta este o prioritate pentru noi toți acum.
Tabere urbane de zi, lângă București
Junior International Talent Academy inaugurează la începutul lunii august, un centru educațional cu o suprafață de 3000mp, situat în orașul Buftea și dotat cu piscină și spații multi-funcționale pentru activități.
Noul spațiu va găzdui tabere urbane pentru copii, desfășurate în condițiile de siguranță impuse de lege.
Taberele propuse de Junior International vor avea o tematică diversă, de la TV, film și fotografie, până la educație financiară, vlogging & fame, artă și multe altele.
Programul complet al taberelor poate fi consultat pe pagina de Facebook Junior International Talent Academy
Educația în rate, un concept complet nou
Având în vedere situația incertă de care vorbeam, taberele au fost gândite să aibă cel mai mic preț posibil, pentru a veni în întâmpinarea părinților ale căror venituri au fost drastic afectate de pandemie.
În plus, Junior International Talent Academy introduce conceptul de „educație în rate”, astfel încât copiii să nu fie privați de activități educaționale și de divertisment, dar nici părinții să nu resimtă ca încă o povară financiară participarea copiilor lor la astfel de activități.
Astfel, se permite achitarea a 50% din valoarea taberei la început, iar restul poate fi plătit eșalonat până în decembrie 2020.
Dacă vi se pare interesant și ați vrea să aflați mai multe despre program, dar și despre ideea de tabere urbane în rate, să știți că Junior International Talent Academy organizează sâmbătă, 1 august, de la ora 11.00, „Ziua Porților reDeschise”, un eveniment de socializare și prezentare a spațiului și acțiunilor viitoare.
Evenimentul va avea loc în aer liber și va respecta toate normele de igienă și distanțare socială impuse de contextul actual, iar participarea se face doar pe bază de înscriere prin mesaj la 0760.881.758, cu menționarea numelui și a numărului de persoane participante.
Informații suplimentare puteți afla pe pagina oficială a evenimentului .
Detalii despre evenimentele și programele Junior International Talent Academy pot fi obținute pe site-ul oficial.
Sunt curioasă, cum vi se pare ideea asta de tabere urbane și educație în rate?
Citește și
Cum gestionăm pre-adolescența? Care sunt cele mai frecvente întrebări ale părinților?
Anul acesta, toți copiii, părinții și profesorii merită coroniță
La ce se mai uită copiii pe Netflix
20 de filme artistice de văzut în familie
20 de filme artistice de văzut în familie (partea a II-a)
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.