Now Reading
Sunt o femeie puternică şi asta îmi ocupă tot timpul

Sunt o femeie puternică şi asta îmi ocupă tot timpul

Niciodată să nu spui niciodată. În urmă cu nu foarte mult timp, peroram pe sârmă (wink) despre delicateţea, fragilitatea şi nevoia femeii de a fi susţinută şi a avea în spatele ei un bărbat puternic. Cineva s-a uitat la mine de sus, a zâmbit şi a zis Ia de-aici un pic, că prea pluteşti printre norişori pufoşi şi îngheţate roz. Şi mi-a dat experienţă după experienţă, cât să se şi mai ales să mă convingă că sunt o femeie puternică. Am povestit mai multe aici. Iar ce-a urmat a fost în aceeaşi notă, ba nu, a fost mai rău, doar fiindcă m-aşteptam să fie mai bine.

Aşa cum, greşit şi stupid, încă mă aştept să fie mai uşor măcar

Şi ce să vezi? Nu doar că nu e, dar provocările parcă cresc, ca-n jocurile alea la care creşte nivelul şi lucrurile zboară mai rapid spre tine şi îţi mai vin şi doi-trei inamici în spate, să te fenteze, să îţi mai întindă o capcană, să îţi arate că poţi. De la cele mai banale exemple cum ar fi că nu am mai prins un drum lung cu maşina în condiţii normale, ci fie pe ceaţă de-o tai cu satârul, fie pe ninsoare viscolită, fie cu accidente, până la chestii mai serioase, cum ar fi misiunea în viaţă, traiul de zi cu zi, lupta între ce-aş vrea şi ce trebuie să fac. Pe măsură ce rezolv nivelele şi zic că m-aşez şi eu c-o ciocolată caldă la un Netflix, pe atât provocările vin. Se rezolvă un palier al vieţii, pe moment, pac, apare un gând, o frământare, o visare sau mai degrabă un vis care-mi mănâncă nopţile şi îmi ocupă gândurile, mai ceva ca Ana mea tolănită pe canapea la serialul ei preferat.

Dar na, sunt o femeie puternică, cică am stabilit asta şi oamenilor puternici li se dau provocări

Sau, cum spune Lore a mea (aka, Loredana Mocescu, terapeuta mea cu tone de răbdare), odată ce te-ai trezit nu te mai poţi culca la loc şi eşti obligat să te maturizezi – mda, la 40 dacă până acuma n-a fost loc şi să primeşti lecţiile care vin până nu mai vin, adică s-a rezolvat problema. Pe un palier, că stabilirăm deja că treabă e mereu. Şi uite aşa, vreau nu vreau, accept că eu linişte nu mai am, că sunt o femeie puternică – am stabilit deja, da? şi că trebuie să le iau pe rând, să văd fiecare ce îmi spune şi unde mă duce.

Uneori, mă încăpăţânez să accept că eu cea de azi nu mai sunt eu cea de acum 2 ani şi uneori nici cea de ieri

Şi mă lungesc în neacceptare, trăgând de lucrurile familiare şi amânând momente. Ştiu deja că nu o pot face la infinit, dar îmi mai iau răgaz în doze mici şi le duc aşa, pe picioare, până încep să îmi tragă semnale de alarmă şi să urle prin diverse moduri. Că e o problemă de sănătate,  un blocaj financiar, cumva tot vin la rezolvare şi îndeplinire până la urmă.

Acum trec, iarăşi, printr-o etapă accelerată- probabil eu şi toată planeta, în care simt că lucrurile nu mai merg amânate. Dar totuşi le amân, înc-un pic, ştiind foarte clar că la un moment dat mi se va trage sau îmi voi trage singură preşul de sub picioare. Dar sunt absolut sigură că o să găsesc eu la momentul ăla ceva de care să mă prind. Că doar sunt o femeie puternică, ce mama mă-sii? 🙂

Citeşte şi

2021, anul în care am nevoie, din nou, de planuri

Oamenii oglindă şi durerile nespuse

Ziua în care mi-am dat voie să fiu cum sunt

Lecția lui 2019, puterea e în tine

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top