Înainte să văd spectacolul School of rock, mă puteam bănui de subiectivism în orice aș fi scris despre el, având în vedere că Ana joacă două roluri (alternativ) și că știu cât a muncit întreaga echipă la o producție-mamut care durează aproape trei ore. După ce am fost în sală la trei spectacole și am discutat cu diverși oameni m-am convins că teama era nefondată. School of rock este o bijuterie de spectacol, care poate pleca mâine pe Broadway sau West End, celebrele străzi cu teatre din America și Anglia și sigur adună la fel de multe aplauze ca la Opera Comică pentru Copii din București.
Super-producția School of rock este, în primul rând, o desfășurare impresionantă de forțe
Ca resursă umană, spectacolul adună aproape 40 de copii, tot pe atâția adulți, o echipă numeroasă de realizatori și personal tehnic, cifre mari pentru un spectacol oriunde în lume, darămite într-o țară unde bugetele pentru cultură sunt primele din care se taie. Din punct de vedere scenografic vorbim tot de premiere și provocări. Scenele se schimbă extrem de rapid, totul este foarte dinamic, iar în afară de scena rotativă, care dezvăluie câteva set-up-uri diferite, există o platformă care apare din fosă și un catwalk amplasat pe mijlocul sălii, pe unde vin și pleacă o parte dintre actori. Decorurile, luminile, recuzita, totul este impresionant și crează o dinamică aparte spectacolului. Trecerea dintre scene se face printr-un fel de „poză”, un tablou înghețat al scenei care tocmai se încheie. Personajele sunt savuroase, multe din ele exagerate, dar într-o tușă de umor de calitate, care evidențiază tipologii din viață – „pămpălăul” ținut sub papuc de iubita mult prea autoritară, domnișoara bătrână veșnic iscoditoare, directoarea care sub duritatea aparentă ascunde un spirit liber și sensibil.
Povestea musicalului School of rock
Deși în majoritatea situațiilor, filmul este ecranizare a musicalului, în acest caz a fost invers, adică musicalul a fost creat în 2015 după pelicula School of rock realizată în 2003. Muzica este compusă de Andrew Lloyd Weber, unul din cei mai prolifici compozitori ai acestui secol. Povestea este destul de des întâlnită,sub diverse forme, în mai multe filme. Dewey Finn, un rocker semi-ratat, care își pierduse slujba, locul în trupa rock fondată de el și era amenințat să rămână în stradă, ajunge, printr-o mică încurcătură puțin „forțată” să predea ca profesor suplinitor la Horace Green, o școală de elită, unde pretențiile părinților erau pe măsura taxei anuale plătite, iar rigorile limitau extrem de mult dreptul la exprimare al copiilor. Deși inițial pare că experiența lui Dewey la Horace Green va fi un dezastru, la final el se atașează de copii și ei de el, pentru că este singurul care îi aude, îi valorizează și le vede individualitatea.
School of rock este despre a dărâma șabloane și prejudecăți
Despre a da voce copiilor, a-i asculta cu adevărat, a-i înțelege și a-i iubi așa cum sunt.Ochelarii purtați de toți protagoniștii spectacolului sunt o metaforă pentru impunerile societății, iar renunțarea la ei la final este simbolul eliberării și al propriei alegeri. Dincolo de a fi o adevărată capodoperă regizorală, actoricească, muzicală, School of rock este și o lecție extrem de prețioasă, iar mesajele transmise ar trebui să ne cam pună pe gânduri pe noi, părinții.
Echipa care stă în spatele acestui proiect – Emil Pantelimon, regizor, Irina Furdui, regizor secund, Teodora Jaworski, pregătire muzicală, Cezara Blioju, coregraf, Alexandru Ilie, dirijor – a lucrat fără oprire aproape, timp de trei luni de zile, alături de copii și adulți, dar rezultatul a meritat toate weekendurile ratate, orele puține de somn și presiunea. Iar energia de pe scenă și aplauzele sunt, fără îndoială, cea mai mare răsplată pentru artiști.
Pentru că vorbim despre un spectacol grandios cu adevărat, îmi propun să aduc mai multe informații „din culise”, așa că stați pe aproape, urmează un interviu complex despre ce a însemnat School of rock în România.
Până atunci, pentru că simt să îmi pun un pic amprenta de mamă subiectivă pe acest articol, las mai jos numele tuturor micilor eroi care au muncit trei luni de zile în ritm de adulți, dar având și școală pe lângă. Când îi vedeți pe scenă, să vă ridicați în picioare și să îi aplaudați cu brațele sus, pentru că merită din plin:
Tomika – Ana-Bianca Marinescu, Natalia Constantinescu, Mara Săceanu, Maria Răducanu (mai joacă și rolurile Shonelle sau Madison)
Summer – Adelina Baicu, Alexandra Mihai, Charlize Maalouf, Maria Clara Postelnicu (mai joacă și rolurile Shonelle sau Sophie)
Zack – David Blaj, Eric Obae
Lawrence – Alexandru Crăciun, Radu Enache, Anastasia Țântea
Freddy – Andrei Borșan, Daniel Varga
Katie – Iustina Soare, Ioana Vedeș
Billy – Sara Ardeleanu, Tudor Enache
Mason – Emma Donciu, Elena Ecaterina Matei
James – Bianca Dumitru, Natalia Ogăraru
Marcy – Alexandra Bârliba, Raluca Tudor
Alicia – Sabrina Movilă, Sara Andreea Pupăză, Alessia Titișan
Paige – Daria Enăchescu, Diana Oprea, Dina Stanciu, Diana Stoica
Dakota – Diana Dancu, Raisa Gogu, Iarina Popescu, Daria Teodor
Sophie – Andreea Roșu, Alexandra Mihai, Maria Clara Postelnicu
Madison – Amalia Niculiță, Maria Răducanu, Mara Săceanu
Spectacolul School of rock se mai joacă pe 16, 17, 18 și 23, 24 și 25 iulie, la Opera Comică pentru Copii – Calea Giulești 16, iar bilete găsiți aici.
Citește și
Secretele unui manager din Top 30 sub 30. Emil Pantelimon, omul OCC al lunii mai
Valentin Racoveanu, cel mai longeviv artist al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil
Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu
Corina Dumitrescu: nu mai căutați morala în spectacolele pentru copii!
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
