Ieri a avut loc a IV-a ediţie a celui mai aşteptat eveniment dedicat comunităţii de părinţi activi în mediul on-line, Social Media for Parents. Dacă anul trecut beneficiam de bunăvoinţa lui Cristian Manafu şi participam la eveniment fără să fiu încă blogger, anul ăsta am fost blogger „legal”, adică am reuşit să îmi respect angajamentul luat atunci, de a porni blogul în maximum 3 luni.
Pentru mine Social Media for Parents a fost ca un energizant, o doză concentrată de pozitivism, de oameni foarte mişto, care au multe de zis, un prilej să mă întâlnesc cu persoane dragi şi să cunosc oameni noi. M-am simţit ca în sufrageria mea, la petrecerile pe care le făceam când eram mai tineri şi cred că s-a văzut asta, aveam un zâmbet lăbărţat pe faţă şi aş fi stat numai de hăhăială şi socializare.
Noroc că în sală chiar s-au întâmplat lucruri extrem de interesante, care m-au ţinut în priză de habar nu am când au trecut 8 ore. Prima parte a fost sesiunea dedicată specialiștilor. Au vorbit Mihaela Bilic, medic nutriţionist, pe care îmi doream demult să o aud şi să o văd live, Oana Moraru, consultant educaţional, fondator Vocea părinţilor, un om care se ia la trântă cu sistemul pentru binele copiilor noştri, Sorin Cadâr, medic primar ORL, Mirela Retegan, Antrenorul părinţilor şi fondator Zurli şi Gáspár György, psihoterapeut relaţional şi autor al cărţii Copilul invizibil.
Dacă ar fi să fac un rezumat al celor discutate, el ar suna cam aşa – Întoarceţi-vă la lucrurile simple, naturale, la ceea ce ne dicta bunul simţ odinioară, fiţi relaxaţi, trataţi lucrurile firesc, aveţi răbdare şi nu vă pierdeţi încrederea! Sau, şi mai pe scurt şi englezeşte „back to the basics”.
Despre elementele esențiale în nutriția copilului, dr. Mihaela Bilic a spus că în primul rând trebuie să răspundem şi să învăţăm şi copilul să răspundă la 5 întrebări:
- De ce mănânci? Invariabil, răspunsul trebuie să fie „de foame” şi este de datoria noastră să ne învățăm copiii să îşi identifice emoţiile şi să nu îi lăsăm să asocieze mâncarea cu o stare de bine, menită să acopere frustrările. Dacă nu acceptăm disconfortul ca stare în viața noastră, vom folosi mâncarea pentru a acoperi acest disconfort. Nu transformați mâncarea în recompensă sau pedeapsă. Copiii trebuie să mănânce de foame şi să îşi trăiască emoţiile ca atare.
- Cum mănânci? Copilul trebuie încurajat să cunoască cele 5 simţuri. Să vorbim despre mâncare, să le explicăm ce conține, să creăm chiar poveşti în jurul mesei. Copiii au nevoie să guste, au nevoie să se murdărească cu mâncare pentru a o cunoaște şi a se împrieteni cu ea. Când gustă ceva nou, primul instinct este să refuze. Un copil până la 6-7 ani nu are capacitatea să aleagă o mâncare diversificată, noi suntem cei care trebuie să îl împrietenim cu mâncarea.
- Unde şi cu cine mănânci? E recomandat să stai cu copilul la masă, să îi stârneşti curiozitatea, să îl încurajezi să pună întrebări. pune întrebări. Când stăm la masă mâncatul trebuie să fie cu atenţie maximă, fără TV, tablete, jocuri şi alte artificii pe care le folosesc deseori părinţii doar ca să vadă copilul că mănâncă.
- Când mănânci? Deşi se insistă pe idee că şi copiii ar trebui să aibă 3 mese şi două gustări, Mihaela Bilic a recomandat mai degrabă modelul practicat în străinătate, în care există 3 mese şi doar o gustare. Este bine să îi lăsăm stomacuui suficient timp să digere între mese. o gustare. Gustare, NU ronţăială
- Ce şi cât mănânci? Aici a intervenit ideea de „back to the basics”. Mihaela a insistat destul de mult pe idee că sunt de preferat lucruri simple, de genul pâine cu unt (şi cu gem sau fără), sandwich simplu, mâncăruri gătite în casă, dulciuri de casă, în detrimentul produselor ambalate cumpărate din comerţ. Mai bine untură de casă decât unt de cocos, mult mai bine unt decât margarină şi în general de preferat grăsimile animale, care trebuie să aibă aceeași pondere sau chiar un pic mai mare decât grăsimile vegetale. Mare atenţie la cantităţi! Porţia unui copil nu este egală cu cea a unui adult!
Copiii au nevoie de făinoase, de proteine din surse diversificate (carne, peşte brânză, proteine vegetale). În primul an de viaţă, mai mult de jumătate din aportul caloric trebuie să fie compus din grăsimi – lapte gras, unt, etc. Epidemia de obezitate este din cauza excesului de zahăr, nu de grăsimi. Copiii trebuie să se miște (să facă sport) şi să bea apă. Pentru un copil cu kilograme în plus nu se recomandă cura de slăbire, ci modificarea alimentației, care trebuie să includă mâncare gătită, fără mâncare procesată. Nu lăsați copiii să transforme mâncarea în element de şantaj! Lăsați-i să îşi asculte corpul şi instinctul şi să învețe singuri atunci când s-au săturat.
Prezentarea Oanei Moraru, Ferestre de oportunitate pentru copiii noştri, a pus multă lume pe gânduri. Pe mine una m-a lăsat aşa şi recunosc că încă reflectez asupra celor spuse de ea. A fost ca un fel de conștientizare. În urma programelor pentru preşcolari şi şcolari mici (I-IV) pe care le realizează de câteva luni de zile, Oana a interacţionat cu peste 300 de copii şi este în măsură să tragă nişte concluzii despre nivelul la care se află această generaţie. Iar concluzia principală este că aceşti copii sunt pregătiţi emoţional şi social (marea temere a părinţilor), dar nu sunt pregătiţi din punct de vedere intelectual. Sunt copii deştepţi, dezvoltaţi emoţional, pot face conexiuni, dar nu sunt suficient de stimulaţi pedagogic, le lipsesc abilităţi cognitive care se acumulează în intervalul 0-6 ani, în special în fereastra 2-5 ani, atunci când copiii învaţă să facă conexiuni logice, să sorteze forme, să compare, să se joace cu noţiunea de adâncime, să intuiască faţetele unor corpuri geometrice, etc. România este în criză pentru că nu avem o cultură a gândirii, care ar trebui formată la clasă. Acest lucru nu este însă posibil atunci când învăţătorii aleg să lucreze doar cu copiii în care văd potenţial, iar la liceu lucrurile ajung atât de rău încât rata abandonului şcolar este de 40%.
Părinţii generaţiilor actuale sunt ambivalenţi, prinşi între două culturi – cultura clasică şi cultura cotidiană. În cultura clasică şcoala era privită cu respect, astăzi însă această cultură este extrem de sporadică, ea ajungând să fie înlocuită de cultura cotidiană, fundamentată pe uşurinţă, pe plăcere. Trăim într-o cultură a personalizării, totul trebuie modelat după placul şi înspre uşurinţa copilului, el este învăţat că poate pleca din orice situaţie atâta timp cât nu îi mai este bine şi nu mai este fericit şi astfel copiii generaţiei actuale nu au răbdare, le lipseşte vederea de ansamblu pentru a putea şti încotro se îndreaptă şi a avea răbdarea să ajungă acolo. Copiii au nevoie de imaginea clară a succesului. Nota la test nu este o astfel de imagine. Dar să îl stimulezi să înveţe să citească arătându-i o carte şi spunându-i că în două luni o va putea citi singur este o imagine a succesului. Este nevoie şi de angajamentul emoţional al dascălului, este nevoie ca acesta să îi transmită copilului „Sunt aici cu tine, merg alături de tine şi nu te las, nici atunci când cazi!”
Nu poţi lega un copil la şireturi până în clasa a III-a şi apoi să ai pretenţia la el să aibă rezultate şcolare bune, să facă raţionamente logice. Copiii vor sa simtă doar placere. Daca nu învățam puţin să îi frustrăm, să le dăm timp să îşi trăiască frustrarea, îi modelăm cognitiv să renunţe la orice formă de raţionament mai complicat. Noi venim din generaţia în care trebuia să ne facem datoria. Acum le spune copiilor că trebuie să îşi găsească identitatea. Este nevoie să stabilim un echilibru între ce îşi doreşte inima, dar şi ce are nevoie creierul ca să evolueze, ce trebuie să facă mintea mână în mână cu inima. Până atunci nu avem cum să ne gândim la reforma învăţământului în România.
Doctorul Sorin Cadâr, medic primar ORL şi homeopat a discutat într-un dialog cu Sonia Argint Ionescu, realizator TV despre Homeopatie pe înţelesul tuturor. A fost un dialog savuros, domnul doctor fiind o persoană extrem de tonică, dar şi directă, genul care spune lucrurilor pe nume, fără menajamente. Am observat tendinţa celor de la Social Media for Parents de a invita specialişti, mai ales cei din domeniul medical, complet atipici faţă de cei pe care îi întâlnim de regulă prin spitale şi cabinete, dar extrem de aproape de portretul specialistului ideal.
Medicina este una singură, homeopatia nu este medicină, este o terapie alternativă. Metoda alopată şi cea homeopată, ambele dezvoltate de către Hipocrate, pot fi utilizate împreună. Se spune că homeopatia este o escrocherie şi aşa şi este, pentru că, prin medicamentele homeopate, noi păcălim organismul spre a se vindeca singur.
La copii patologia imunitară se manifestă în trei mari planuri – respirator, digestiv şi piele, planuri ce pot fi reduse la unul singur – IMUNITATEA. Pentru a se imuniza, copilul are nevoie să se îmbolnăvească de aproximativ 8 ori în sezonul rece, aşadar întrebarea „Cum să fac să nu se îmbolnăvească” este complet lipsită de logică. Când copilul este bolnav, grija noastră ar trebui să fie să nu apară complicaţii, altfel trebuie să lăsăm boala să îşi facă ciclul său normal. În creşterea sănătoasă a copiilor ar trebui urmărită o piramidă. La baza ei trebuie să stea mişcarea şi alimentaţia. Nivelul al doilea este dieto-terapia, adică adăugarea diferitelor suplimente sau terapii complementare care să vinde o deficienţă – kinetoterapie, fitoterapie, etc. Pe al treilea nivel se intervine asupra organismul, forţându-l puţin, prin acupunctura, reflexoterapie, abia apoi urmează homeopatia, urmată de alopatie (tratamentele clasice, dacă toate cele de prevenţie de mai sus nu au avut efect). În cazul unor afecţiuni grave se recurge la metode precum chimioterapia, radioterapia, etc, iar în vrful pirmidei stă chirurgia. Aşadar, noi trebuie să veghem la primele nivele ale piramidei, pentru ca spre cele superioare să se ajungă oar în cazuri extreme şi urgente.
Homeopatia este singura care abordează holistic, fiind important în succesul tratamentului inclusiv modeul de alimentaţie al copilului. Există trei faze ale unei afecţiuni-boli
Faza acută – organismul este depăşit total în mecanismele sale de apărare de agresor. De exemplu, ai făcut insolaţie, te-ai lovit, etc. În această fază este recomandat să mergi la farmacie şi să ceri remedii imediate. Tratamentul homeopatic va fi aplicat la toate persoanele la fel şi va adresa respectivul episod (de exemplu, te-ai lovit la picior, aplici arnică)
Faza subacută – organismul poate negocia cu boala. aici tratamentul va fi personalizat, luându-se în calcul cum reacţionează fiecare organism la tratament.
Faza cronică – aici tratamentul este personalizat, iar modul de reacţie este definit pe grupuri, adică există grupuri de un anumit număr de oameni care reacţionează la un anume tratament şi trebuie ideintificat din ce grup face parte pacientul, la ce reacţionează.
Mirela Retegan, Antrenorul părinţilor, a fost pata de culoare a conferinţei, energia de care era nevoie pentru a rupe ritmul şi a antrena sala. Mirela a fost exact aşa cum este ea mereu, un vulcan de energie, o prezenţă care îţi dă o stare de bine şi te lasă cu zâmbetul pe buze. Joaca este limbajul iubirii dintre părinţi şi copii, aceasta este filozofia de la care pornește Mirela. Ea ne-a recomandat şi două filme în care este ilustrată extrem de frumos aceată idee – La vita e bella şi Camera (Room).
In loc să facem lucruri pentru copii, am putea face lucruri împreună cu ei. Povesteşte ce faci in ziua respectivă, descrie-i copilului ce se va întâmpla, nu îl aşeza la masă, pentru ca apoi să îl îmbraci, să îl urci în mașină şi să îl lași la grădi. Implică-l! Fă lucruri surprinzătoare, dar la îndemnă, cum ar fi să îţi pui o cratiță pe cap şi să baţi cu lingura în ea în timp ce ţipi „Deşteptareaaaa”. Îl vei surprinde şi trezitul de dimineață nu va mai fi supus rutinei zilnice. Să facem lucruri la îndemână fără să mai fim aşa serioşi, fără să mai fim aşa importanţi. Un copil te obligă să crești, aveţi încredere în copiii voștri! În spatele unui copil lumină este un părinte soare. Copiii îi fac pe oameni să devină conștienți de viaţa lor şi ar trebui să profităm de asta.
Gáspár György a încheiat atât de frumos prim parte a conferinței, cu întrebarea care a dat şi titlul prezentării sale Pe tine cine te-a purtat în suflet?. Gáspár a vorbit despre atașament şi sensul vieții, pentru ambele fiind necesară conectarea cu copilul interior.
Atașamentul se referă la legătura care se formează între un adult şi un copil. Este un sistem înnăscut la nivelul creierului uman şi în funcție de cum se dezvoltă afectează 3 procese – motivația, emoția, memoria. Sistemul de atașament asigură supraviețuirea noastră. El se activează când apare un pericol. In funcție de cum ni se răspunde, creierul nostru ajunge să se dezvolte într-un fel sau altul.
Atașamentul sănătos apare atunci când adultul se conectează la emoțiile mele şi mă ajută să gestionez emoțiile mai puțin plăcute. Memoria explicită e partea pe care o putem activa în mod intenționat. Memoria implicită funcționează foarte bine din perioada intrauterină și merge până la 2 ani. Este memoria comportamentală, biologică, perceptuală. Atașamentul pe care îl am mă ajută în autoreglarea emoțională. Atașamentul e acel element interior care îmi spune dacă să mă apropii de anumite persoane sau nu, mă ajută să pun cap la cap anumite aspecte. Este corelat cu ceea ce înseamnă pericol. La adulți nevoia de atașament apare când ne confruntăm cu situații de stres.
Atașamentul diferă şi în funcție de zonă. În România, de exemplu, atașamentul nu va fi identic cu cel al oamenilor din Africa.
Există patru tipuri de atașament:
Atașament sigur – disponibilitate emoțională, receptivitate, sensibilitate. Părinți care sunt atenți la nevoile copilului, fără să fie distrași de propriile lor răni emoționale. Nu este ceva ce se învață, ci se simte în tot corpul nostru
Ataşament evitant – indisponibilitate afectivă, insensibilitate, distanţă emoţională
Ataşament anxios, ambivalent – disponibilitate în mod aleatoriu, ambivalenţă, intruziune
Ataşament dezorganizat – înspăimântător, înspăimântat, derutant, alarmant. Aici se încadrează copiii crescuţi în familii cu forme diferite de abuz – alcool, violenţă fizică, dependenţă de substanţe, etc.
Ataşamentul nu este influenţat de moştenirea genetică.
Conectarea este ceea ce contează, modul de conectare părinte-copil are cel mai mare impact asupra dezvoltării. Cel mai important factor nu este experienţa părintelui, ci sensul pe care îl dă părintele experiențelor pe care le-a trăit
Componentele esenţiale ale unui ataşament sănătos – curiozitatea, deschiderea şi acceptarea. Iubirea de sine este rezultatul stilului de ataşament din copilărie, a persoanei care te-a purtat în suflet şi a construit o formă de ataşament sănătos.
Prima sesiune a Social Media for Parents a fost cea mai densă şi bogată în informaţii. Au fost subiecte extrem de interesante, prezentate de oameni dedicaţi, iar eu sper că am reuşit să vă transmit măcar o parte din bogăţia pe care am primit-o acolo. Dacă aveţi nelămuriri sau întrebări pentru specialiştii prezentaţi, vă rog să îmi scrieţi, îi voi contacta şi voi face în aşa fel încât să primiţi răspunsurile.
