V-am promis că, împreună cu specialiștii colaboratori ai blogului, vom aborda diverse subiecte care ne dor, dar, odată rezolvate, ne pot aduce creștere și ne pot propulsa într-o nouă etapă a dezvoltării noastre. Astăzi, am rugat-o pe Mira Loghin , life coach, trainer în comunicare nonviolentă, fondator Lumea lui Momo, scriitor, autor de carte, să ne povestească puțin despre parcursul ei profesional, despre coaching, terapie prin comunicare nonviolentă, ascultare empatică și cum ne pot ajuta toate acestea să ne îmbunătățim viața și să devenim o versiune mai bună, mai autentică a noastră.
Povestește-mi puțin despre parcursul tău. Cum ai pornit pe drumul dezvoltării personale și spirituale și cum ajuns să faci coaching?
Preocuparea pentru mințile, sufletele și poveștile oamenilor am avut-o când mă știu, iar ea a crescut odată cu experiențele mele de viața și cu nevoia mea de a găsi un sens. Mai în glumă mai în serios, îmi vine în acum minte o scenă de la final de a 8 a, la momentul magic al Oracolului de sfârșit de generală, când două dintre colegele mele, Hazel și Alina mi-au scris că nici mama lor nu le-a învățat de bine așa cum am făcut-o eu și câte sfaturi bune le-am dat. Bineînțeles, treburi de relații fete– băieți :-).
Provocarea cea mare a venit odată cu primăvara anului 2008, când îmi purtam în pântece odorul. Se făcea că eram cocoțată într-un corcoduș înflorit cu ditamai burta, iar prietena mea, îmi spune, auzi cred că ai fi foarte bună de trainer? De ce crezi asta? Întreb? Stai bine în picioare, iar când vorbești oamenii se opresc și te ascultă. Ai un fel anume de a spune lucrurile. Eram într-adevăr în picioare, îmbrățișând o creangă groasă a corcodușului. Drumul meu a continuat cu perioada de proaspătă mămică, când am refuzat să citesc cărți de parenting sau de creștere a copilului și m-am mulțumit cu abilitățile practice dobândite din perioada copilăriei când aveam grijă de sora mea. Iar pentru restul, am ales să fiu un observator curios al vieții care mi se culcușea la piept, și să intuiesc ce ar avea nevoie boțul acesta cu ochi să prindă rădăcini puternice. Cum zicea cineva, Miro, tu crești copilul după ureche. Aș zice mai degrabă că alesesem să îl cresc după inimă. Și m-am trezit într-o casă plina de oglinzi care îmi arătau ce trag după mine. Pentru că toate reacțiile mele vorbeau despre nevoi neîmplinite, despre experiențe prin care trecusem, am început să mă caut pe mine, buzunar cu buzunar. Unde am început să mă găsesc?
Privind în ochii copilului meu. Acolo a fost singurul spațiu în care am experimentat adevărul, în simplitatea și puritatea lui
Așadar, drumul formării mele ca Life Coach, trainer și mentor a început de la punctul în care începe viața, de la copilărie. Iar Lumea lui MOMO, care a apărut la scurt timp după ce am devenit mamă, a fost o continuare a procesului meu de învățare și formare. Copiii reprezintă esență vieții. La ei este începutul. Cu starea de inocență pură care îi face să fie curioși, deschiși către ei și lume, autentici, onești și plini de iubire. Aceste calități pe care noi ca adulți le-am pierdut în timp. Când stai pe covor și îi privești cum se joacă, cum interacționează este imposibil să nu te vezi pe tine, dincolo de foile de ceapă care înseamnă fie anii pe care îi ai, fie straturile de protecție pe care le-ai creat în timp, fie ce ai preluat din educația de acasă sau scoală. Practica mea a fost zi de zi, combinată cu workshopuri de psihologia și traumele copilului, de comunicare empatică, multă lectură, notițe, studii neuroștiințifice, discuții cu sute de părinți etc.
În 2014 am descoperit Comunicarea Nonviolentă, metoda de comunicare creată de psihologul american Marshal Rosenberg care mi-a oferit o alternativă care s-a potrivit mănușă cu intențiile mele. Iar aici a venit explozia. Pentru că după 3 ani de explorare, de practică, de încercări, de reușite deopotrivă cu piedici am observat ce aduce bun în viața mea. Și mi-am făcut curaj să merg mai departe. Am urmat cursuri intensive de CNV în Romania, Polonia, Indonezia și UK. După multe cursuri intensive în România, Polonia, Indonezia, Uk, acum 2 ani am intrat în ultima etapă a procesului de certificare internațională, care îmi permite să urc în profunzimea practicii de comunicare nonviolentă și tot în acea perioadă am descoperit abordarea orientată pe soluții, respectiv Solution Focus Coaching. Această nouă formare, mi-a oferit modalitatea pozitivă și pragmatică de a lucra cu persoane pe diverse situații de viață, pentru felul în care concentrează atenția asupra a ce se dorește, ce merge bine, pe progresul practic oferind într-un timp scurt, rezultate de lungă durată. Cele două practici Comunicarea Nonviolentă și Solution Focus Coaching se întrepătrund atât de natural și îmi sprijină intenția de a fi pentru client un spațiu de autenticitate, încredere și siguranță. Ce îmi place cel mai mult la procesul meu de formare este că a venit natural, că a avut nevoie de timp pentru ca semințele să iasă din pământ și să crească, fără presiunea de a ajunge la un anumit capăt. Și că nu m-am atașat de un anumit rezultat.
Ar putea să pară lungă povestea mea, și nu am scris-o încă pe toată. Am preferat să o spun așa, pentru că e important pentru mine să transmit că bucuria, împlinirea, satisfacția și poate chiar succesul pe care le am azi în programele mele de dezvoltare personală, terapie individuală sau de grup fac parte dintr-o construcție care a durat mulți ani. Iar când eu am reușit să îmi recapăt puterea, mi-am zis că abia acum am încredere că ceea ce pot aduce în viețile oamenilor vine din adevăr, autenticitate și nu doar din practici. Iar alegerea pe care am făcut-o, de a contribui la frumusețea, bunătatea, vindecarea, starea de bine a oamenilor vine din nevoia mea de a avea un sens, de a lăsa acest colț de lume în care am venit, mai bine decât l-am găsit. Iar când descopăr că acest colț de lume pot fi chiar eu însâmi, îmi este mai ușor să înaintez în misiunea mea. Să fiu, să primesc, să ofer.
Ce este comunicarea nonviolentă, așa cum o percepi tu, prin prisma cunoștințelor acumulate și a experienței de până acum?
Conectarea cu noi înșine și cu ceilalți începe cu recunoașterea umanității din noi, iar comunicarea eficientă este cea care permite compasiunii noastre înnăscute să se manifeste. Comunicarea Nonviolentă este o metodă de comunicare conștientă, simplă dar puternică, creată de psihologul american Marshal B. Rosenberg în anii 80, și, așa cum spunea autorul William Ury, este unul dintre cele mai utile procese pe care le veți învăța vreodată. Pentru că poate schimba lumea și își poate schimba viața. Și oricine poate avea acces la ea.
Comunicarea Nonviolentă este o filozofie de viață, o conștiință de a fi, pe care, odată descoperită, îți dorești să o integrezi fără echivoc în viața ta.
Pentru că îți dai seama că ceea ce ea te învață, tu știi deja, informația este acolo de milioane de ani. Este în natura ta. Doar că ai uitat-o. Pe mine m-a ajutat să trec dincolo de suprafață, și să văd că toate acțiunile mele au la bază nevoi pe care îmi doresc să le trăiesc împlinitor. Ba mai mult, nu sunt singura care am aceste nevoi, și toți oamenii le caută fix pe aceleași. Parcă am învârti împreună o roată, o roată universală a nevoilor. A fost interesant pentru mine să descopăr că practica comunicării nonviolente m-a conectat cu multe dintre resursele care erau deja în mine – lecturi, practici de meditație și respirație, dar mai ales o voce interioară care îmi spunea da, așa este. Cum ai știut? Pentru că atunci când muți întreaga ta atenție pe ceea ce observi, simți, ai nevoie și dorești să trăiești – în loc să etichetezi, să judeci, să corectezi, să dai sfaturi – descoperi profunzimea propriei tale compasiuni.
Ești acolo pentru tine, dar și pentru celălalt într-un mod în care amândoi să fiți bine. Și nu pentru că trebuie, ci pur și simplu, că așa îți vine din inimă. Când îl citești pe Lao Tzu, te prinzi că această formă de comunicare conștientă există de când lumea, doar că nu am știut cum să o accesăm.
„Am doar trei lucruri să vă învăț: simplicitate, răbdare și compasiune. Acestea trei sunt comorile voastre cele mai prețioase” (Lao Tzu)
În afară de instrumentele comunicării nonviolente, ce alte metode și tehnici folosești și cum le alegi atunci când lucrezi cu cineva?
Mi-am creat o metodă proprie de lucru, care combină practici de comunicarea nonviolentă, coaching de scurtă durată concentrat pe soluții, pe ce merge bine, pe resursele interioare ale persoanei, pe meditație ghidată și tehnici de respirație dar și ascultare empatică și trăirea compasiunii de sine. Situațiile nu seamănă una cu cealaltă, chiar dacă temele majore sunt comune. Încep întotdeauna cu cerința clientului și continui cu intenția lui. Și fac o primă alegere a metodei de lucru, după care totul devine o curgere naturală bazată pe conectarea care se creează între mine și client. Și tehnicile se întrepătrund.
Se spune că oamenii se trezesc și încep să își pună întrebări despre ei și despre viață în urma unor șocuri sau traume puternice. Există oare și o altă cale?
De regulă, când ne este bine, nu avem niciun motiv să ne fie rău. Căci a explora marile adâncuri implică și consecințe care nu sunt chiar plăcute. Cine știe cu ce pește uriaș te întâlnești pe fundul mării ? Este dificil să căutam mai devreme lucrurile de care nu ne prindem, căci ne lipsește cârligul. Cine știe să ceară cu adevărat ajutorul ? Unde am învățat lucrul acesta ? Mai mult, ne amintim multe situații când am fost judecați sau criticați, atunci când vulnerabilitatea ne-a dat ghes. Am fost crescuți să vedem că sursa fericirii sau nefericii noastre este în afara noastră și îl așteptăm pe acel cineva ca să ne spună ce urmează să trăim și cum să trăim. Am trăit și trăim într-un mediu care promovează comparația și etichetele la rang de atribute. Câți dintre noi ne simțim cu adevărat bine cu noi înșine? Este dificil să renunțăm la percepția de a nu fi suficient de speciali, suficient de reușiți, suficient de populari sau suficient de competitivi. Pentru că asta am auzit în jurul nostru încă din copilăria timpurie. Practic așa ne-am format, din felul în care ne-au văzut ceilalți.
Nesiguranța și anxietatea care provin de la o judecată de sine aspră sunt incredibil de frecvente în viață noastră ori de câte ori când simțim că nu câștigăm la jocul vieții.
Nu cred în reguli sau rețete. Dar uite, când simți că ai nevoie să obții claritate în privința nevoilor tale, când ai vrea să înveți cum să te exprimi în relațiile tale într-un mod în care să fi auzit , când îți dorești să ai o înțelegere mai aprofundată a propriilor reacții și modul în care te poți calma în momente dificile, când simți că nu ai curaj să porți conversații dificile, pe care fie le eviți, fie sfârșesc prost, când ți-ai dori să te exprimi asertiv, empatic și sincer, fără a răni, a jigni sau a te simți rușinat, este moment bun să pornești pe un fir care să te conducă către tine.
Cât de mult ajută toate aceste instrumente în vindecarea emoțională a unei persoane care a trecut printr-o traumă – divorț, decesul cuiva drag, o boală, un eșec puternic, etc și cât ține și de voința fiecăruia?
De regulă, acestea sunt evenimentele cele mai dureroase din viața unui om, pierderea, despărțirea. Și oricare parte ai fi din situație, tot doare. Chiar dacă ea este exprimată prin lacrimi sau furie agresivă. Este dificil să ne purtăm durerea în văzul tuturor, pentru că de regula nu primim ce căutăm. Chiar dacă intențiile celorlalți sunt cele mai bune. Și atunci ne ascundem, comunicăm doar ce dorim, disimulăm și încercam să arătăm că suntem puternici, că viața merge mai înainte, no matter what. Și avem senzația că ne motivam. Din păcate, după un timp ne prindem că tot acolo suntem și poate chiar un pic mai jos. Îmi aduc aminte de curând am avut o sesiune de ascultare empatica cu cineva care mi-a spus, este incredibil cum ai reușit să îmi spui în cuvintele tale tot ce este acum în mine, tot ce simt, tot ce trăiesc. Și asta mă face să mă simt cu adevărat înțeleasă. Și că nu sunt ciudată, că nu am o problemă.
Acesta este rolul empatiei, să creeze o punte solidă, de încredere între tine și persoana în suferință, prin capacitatea de a fi acolo, în totală prezență, conectat cu ceea trăiește celălalt. Fără să îți dorești să schimbi nimic din ceea ce simte sau gândește. Chiar dacă nu ești de acord. Doar să fii acolo. Cu toată ființa ta. Cei mai mulți dintre noi suntem incredibil de duri cu noi înșine.
Și ceea ce urmăm este mai degrabă vocea interioară pe care mintea noastră o rulează, repetând în buclă, cum ar fi de exemplu „Nu sunt suficient de bun/bună”. Există numeroase variante ale acestei afirmații pe care am experimentat-o chiar pe propria mea persoană și clienții cu care am lucrat. Durerea și suferința emoțională au un impact asupra calității vieții noastre cu impact pe termen lung asupra sănătății și a tuturor relațiilor noastre. Din păcate, nu există aproape nimeni pe care să-l tratăm la fel de rău așa cum ne tratăm pe noi înșine.
Atunci când ești auzit, te simți înțeles și sprijinit
Și nu mai ești singur. Te simți conectat la viața ta și simți energia cu tot ce vine, deopotrivă cu celebrare sau jelire. Iar acestea sunt adevărul și autenticitatea trăirilor, tot ceea ce vezi este o perspectiva a vieții tale interioare. Nu mai este exteriorul de vină. Dar nici tu. Știi cum e să te prinzi că de fapt nu există vinovați pentru ceea ce trăiești tu ? Și doar pentru că nu trăiești ceea ce este important pentru tine, simți durere. Da, aceasta este o altă perspectivă pe care o descoperi, pentru că, ce crezi ? Începi să te auzi și tu, la nivel de nevoi și nu judecăți sau critici interioare. Iar când începi să te auzi, să te vezi, să te îmbrățișezi, atenția ta este deja cu totul pe tine, pe voința ta, pe puterea ta interioară. Empatia este unul dintre cele mai valoroase instrumente ale comunicării nonviolente. După această etapă, procesul de vindecare curge natural. Eu sunt de părere că orice cale terapeutică ai alege tine de alegerea ta conștienta și de intenția ta, iar acestea sunt părți importante ale voinței. Facem alegeri pentru că ne dorim, pentru că ele contribuie la ceva important pentru noi. Nu mai ești tu în mâna instrumentului sau a terapeutului, ci instrumentul este în puterea ta și îl folosești pentru sprijin, claritate, vindecare etc. Cu fiecare alegere pe care o facem devenim mai conștienți de nevoile noastre, de resursele pe care le avem.
Cum percepi tu apetitul crescut din ultima vreme pentru dezvoltare personală și aspecte spirituale ? Crezi că este un trend sau vorbim de o trezire colectivă?
Oamenii încep să fie inspirați de bine. Când în jurul nostru se vorbește mult despre beneficiile puterii interioare și concentrarea atenției către propria persoană, pe energia interioară a fiecăruia, pe abilitățile proprii. Au început să vadă că atunci când nu ești bine tu cu tine, nici relațiile cu ceilalți nu sunt bune.
Iar cei mai mulți își dau seama când devin părinți, căci copiii ni se așează ca o oglindă în fața sufletului.
Omul este un explorator, este curios și vrea să știe mai mult, așadar eu văd naturală dorința aceasta de a încerca și altceva. Și cu cât vor exista mai multe modele autentice de inspirație, cu atât vor avea mai multă încredere măcar să încerce, să vadă dacă li se potrivește. Pe de altă parte, Life Coaching-ul este accesibil oricărei persoane, cu atât mai mult cât nu este psihoterapie , iar discuțiile pot rămâne la nivel de suprafață. Clientul alege cât și ce împărtășește. Iar dacă în jurul tău se vorbește des despre metode de gestionarea stresului, a anxietății, a fricilor, panicilor, a stării de spirit scăzute, a încrederii și a stimei de sine, a valorizării de sine, a relațiilor de prietenie și a relațiilor de cuplu, a creșterii spirituale sau personale, a motivației, a grijii față de sine, a provocărilor profesionale sau educaționale a familiei și a părinților, la un moment posibil să găsești sens să trăiești o astfel de experiență.
Care este principiul cel mai important după care te ghidezi în lucrul cu oamenii ?
Atunci când lucrez cu omenii, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le aduc este intenția. Sunt acolo pentru celălalt și creez un spațiu de conținere cu întreaga mea prezență, dar și cu grijă pentru spațiul meu interior. Atenția îndreptată către client, dar și către mine, mă ajută să rămân în linia obiectivității și să nu trec ceea ce aud sau văd în spațiul meu personal. Foarte importantă este și răbdarea. Ofer timp și spațiu de așteptare, până când cel din fața mea începe să se deschidă și ajunge să vadă lucrurile pe care eu le văd în ritmul lui. Și ar mai fi ceva, încrederea mea în proces și în instrumentele care mă ajută să sprijin și să ghidez clientul către ceea ce vrea el să obțină.
În întregul proces îmi ascult intuiția care vine din spațiul meu de conectare cu mine și cu celălalt.
Atunci când lucrezi cu emoțiile este foarte greu să evaluezi rezultatele. Tu cum o faci, cum reușești să îți dai seama de impactul pe care îl au ședințele cu tine asupra celor cu care lucrezi ?
Cei mai mulți dintre noi suntem incredibil de duri cu noi înșine. Și ceea ce urmăm este mai degrabă vocea interioară pe care mintea noastră o rulează, repetând în buclă, cum ar fi de exemplu „Nu sunt suficient de bun/bună. Nu o să reușesc. Există și clienți care la început sunt foarte sceptici. Dar intenția și practica ne schimbă viețile.
Și nu ne mai bazăm pe ceilalți pentru a ne bucura de ceea ce ne împlinește. Descoperim că noi înșine suntem ancora pe care o căutam. Iar practica cere timp și răbdare, iar acestea se educă chiar la vârstă adultă. Există situații când oamenii stau mult mai mult în emoții. Oamenii sunt energie vie – sunt gânduri, sunt emoții, sunt stări, sunt nevoi. Cel mai valoros feedback este cel pe care îl primesc atunci când întreb după 1-2 ședințe, Ce este mai bine? Ce merge mai bine în viața ta? Sau, cum crezi că ai reușit să faci asta? Iar răspunsurile vin din conștientizare, adică din acel punct în care ai înțeles despre ce îți vorbesc emoțiile tale. Îmi place să lucrez cu un număr prestabilit de ședințe, de exemplu să începem 10 sau 6. Și să avem un scop, un obiectiv o intenție. Fiecare ședință de coaching are un spațiu de follow up și altul de concluzii. Ce îți iei de aici? Ce îți este folositor? La finalul ședințelor prestabilite există un spațiu de evaluare, însă până ajungem acolo, există de fiecare dată momente de celebrare conștientizate de către client. Binele se vede chiar și după o primă ședință. Și da, poate fi deopotrivă în emoții dar și în insight.
În afara ședințelor individuale de coaching, organizezi grupuri de terapie pentru femei. Cum ajută acest tip de terapie, față de ședințele individuale?
Puterea grupului este magică. Și n-aș fi inițiat vreodată un astfel de concept dacă nu aș fi beneficiat eu însămi. Îmi amintesc că după ce am născut, am traversat o perioadă dificilă – cu singurătate și anxietate – am citit despre sindromul Baby Blues și m-am regăsit acolo. Nu aveam cu cine împărtăși despre ce simțeam, eram singura mamă din grupul meu de prietene, nu eram pe aceeași lungime de undă atunci. Și am tânjit după un astfel de spațiu de conectare, de împreună, de solidaritate. Procesul meu de vindecare a fost anevoios și de durată. Cred că avea Zoran vreo 3-4 ani când mi-am spus că vreau să sprijin orice mamă care trece prin astfel de stări, și care nu știe unde și cum să ceară ajutor.
O mamă care se simte vinovată sau îi este rușine de ceea ce trăiește, o femeie care să simte apăsarea singurătății sau a izolării.
Iar când am participat la primele mele grupuri de sprijin, ce-i drept nu în România, am descoperit câtă blândețe și frumusețe exista atunci când oamenii se adună laolaltă în jurul unei lumini. Iar aceasta este intenția lor. Se face spațiu pentru conținere a ta așa cum ești. și descoperi că nu ești singura persoană care trăiește astfel de experiențe, îi auzi și pe ceilalți ce simt și ce au nevoie. Descoperi că toți căutăm siguranța, acceptare, încredere, recunoaștere, protecție, grijă, înțelegere, respect, iubire etc. Când ești ascultată de o singură persoană poți crede că este o situație excepțională, insă când ai ocazia să fii ascultată cu deschidere de un grup întreg, poți beneficia de puterea vindecătoare a vulnerabilității, realizând cât de asemănători suntem și câte resurse de creștere și evoluție deținem. Așa s-a născut și programul de comunicare empatica pentru mame, Acasă în inima ta.
Grupul la care bănuiesc că faci referire, este un cerc de empatie și conectare, The Women Empathy Circle, este deschis oricărei femei care caută un spațiu de siguranță pentru emoțiile și gândurile ei și își dorește să descopere și alte modalități de a face față, într-un mod împlinitor propriei vieți. Sau poate nu caută nimic și își dorește să experimenteze altceva. Iar în aceste vremuri de Covid, s-a mutat în online chiar din prima săptămână de izolare. Și dacă până acum aveau acces doar persoane din București pentru că era ușor să ajungă la întâlnirile bilunare, în această noua variantă avem participanți din alte orașe din țară și de peste hotare.
Citește și
Terapia este singura investiție care nu se devalorizează nici în izolare
După experiența India realizezi că așa zisele probleme existențiale sunt doar nisip în bocanci
Femei care văd lumina și puterea în fiecare soră universală
Ce am aflat despre mine în izolare?
Ce ne învață pandemia COVID-19?
Eliberează-te de presiunea reinventării pe perioada izolării
De la chemat salvarea pentru atacuri de panică la dansat cu mătura prin casă
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
