Un copil am, pentru cine să muncesc? Pentru tine muncesc, știi doar! Să ne trăiască copiii, că doar pentru ei muncim
De câte ori n-ai spus sau n-ai auzit asta în jur? Le spunem automat aproape, pentru că așa le-am auzi de generații. Dar oare chiar așa e? Muncim pentru copii în totalitate? Sunt ei mobilul real al „caznei” noastre, motivul pentru care tragem din zori și până-n seară? Nu cumva ne amăgim aiurea, căutând motivații, când ceea ce ne conduce are cu totul și cu totul alt temei?
Muncesc să îi asigur copilului tot ce are nevoie
Adevărat. Dar, totuși, ce are nevoie un copil? Cere el jucării inteligente, biberoane fără BPA (dacă nu știți, nu vă bateți capul, e o altă invenție de marketing), leagăn cu 10 funcții, a 15-a mașinuță, excursie la Disneyland sau petrecere-stil nuntă, că tot vorbeam zilele trecute de asta? Nu, copilul cere atenție și timp cu părinții lui și uneori o face în cele mai vocale și chiar agresive moduri. De toate celelalte noi credem că are nevoie și i le îndesăm uneori în exces, că noi n-am avut, să aibă el.
Nu e nevoia copilului să urmeze o grădiniță de 500 de euro pe lună și o scoală de minimum 8.000 pe an. E nevoia noastră să îl știm bine, să ne securizăm confortul că i-am oferit un start bun în viață, chiar dacă asta nu garantează în mod real nimic. Nu copilul cere mâncare bio, haine din bumbac organic sau încălțări ergonomic ede 300 de lei perechea. Mintea noastră dornică de control absolut le cere, iar noi le trecem în contul copilului, că doar pentru cine să muncim?
Realitatea este că muncim o mică parte pentru nevoile reale ale copilului și o mare parte pentru nevoile noastre
Muncim pentru liniștea lui „să știu eu c-am făcut tot ce am putut mai bine”, pentru confortul emoțional pe care îl avem atunci când oferim mai mult decât am avut, când știm că nu există aproape nimic din ce ne putem imputa atunci când verificăm lista de „investiții” în copil.
Și mai muncim pentru ceva sau cel puțin așa ar fi bine să fie
Muncim pentru nevoia noastră de recunoaștere socială, pentru satisfacția de a ști că rămâne și altceva în urma noastră, deși un copil crescut de un părinte prezent e cel mai bun lucru pe care îl putem lăsa. Muncim pentru că avem nevoie să ne confirmăm că putem și suntem în stare.
Și este absolut normal să fie așa, atâta timp cât nu pierdem măsura și nu imputăm munca copiilor noștri. Atâta vreme cât nu le aruncăm în cârcă o responsabilitate pe care nu o au și nu le punem pe umeri o povară pe care nu au cerut-o.
Să recunoaștem că muncim pentru noi și să știm să ne oprim când copiii ne cer lucrurile de care au nevoie cu adevărat!
Citește și
Fă-i zile frumoase copilului tău! E mai simplu decât crezi
Cum îți ajuți copilul să își gestioneze emoțiile?
Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri
Cum îți poate îmbunătăți o tehnică simplă relația cu copilul tău?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
