Mama, azi am învățat cifrele alea, aaaa, cifrele, of, cum le spune? A, da, cifrele romane. Și avem ca temă calcule între cifre romane și cifre de celelalte, de ale noastre. Dau să îmi scape volanul din mână, dar îmi dau seama că nu e prea indicat și mă redresez rapid. Ana, ești sigură? Ați învățat cifre romane astăăăăzi? Eu încă nu reușisem să îmi revin după ziua precedentă, când ne-am luptat, la propriu aproape, cu rotunjirea numerelor. La zeci, la sute, la mii. Am rotunjit la mii, că dacă erau bani, milionar în euro mă făceam și cu greu am reușit să fac un pic de lumină în capul ei. Se așează totul peste noapte și mâine când fac din nou la clasă numai bine se sedimentează, mi-am zis plină de speranță după mai bine de o oră de exerciții.
Hopa, dar ia uite că socoteala mea nu s-a potrivit nicicum cu cea a onor ministerului, inspectoratului și cine naiba mai conduce școala românească și decide că este ok pentru niște copii de 9 ani ca azi să facă rotunjirea la mii și mâine să treacă la cifre romane și calcule între ele și cifrele arabe.
Școala românească e un galop nebun spre niciunde
O amestecătură făcută în grabă, ca și cum ar pleca undeva copiii, profesorii, materia. Ca și când ar avea de dat o socoteală unui for imaginar, că un copil la vârsta X nu știe rotunjiri, mulțimi, algoritmi. O bifă pusă rapid pe un șir de noțiuni, unele utile, dar prezentate jalnic, altele complet inutile. O șaorma cu de toate, de la care te rogi să nu ți se facă rău, că nici măcar nu ți-a plăcut când ai mâncat-o, dar ți-a îndesat-o cineva pe gât și n-ai avut încotro.
Cadrele didactice, cu sabia programei și a inspecțiilor deasupra capului, îi mână pe copii în goana asta nebună după asimilare fără înțelegere, după înghițit definiții pe nemestecate, după învățat fără aprofundat. Noțiunile sunt ciudat explicate, cerințele de rezolvare sună de parcă te-ai scărpina cu piciorul drept în creștetul capului, nu mai vorbim de greșelile din manuale, care blochează complet problema, de parcă ar fi fost treabă ușoară până atunci.
Dar copiilor li se cere performanță, li se impune disciplină
Se vrea să asimileze chestiuni cu zero aplicabilitate practică, li se îndeasă pe gât tot mai multă și mai multă șaorma, că așa se deprind cu greul și ajung cineva în viață. Sunt certați dacă se plictisesc și nu mai pot. La școală li se cere atenție și concentrare, acasă o iau de la capăt. Li se iau orele de arte și muzică, pentru că altfel nu s-ar ține pasul. Pasul cu cine și către unde, nimeni nu știe. Toată lumea merge înainte.
Profesorii sunt stresați, părinții sunt stresați și îngrijorați pe deasupra, iar copiii, bieții de ei, încearcă să înțeleagă de ce nu se pot bucura o zi de victoria asupra rotunjirii numerelor la zeci, sute și mii, că a doua zi trebuie deja să îi dea reset și să deschidă sertarul pentru cifrele romane.
Dar doar până a doua zi, când abia așteptăm să vedem ce ingrediente noi ne-au pregătit domnii bucătari ai programei școlare.
Citește și
Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc
Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!
Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață
Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui
Ce facem când copilului îi e greu la teme?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Sursa foto – Freepik.com
Ooo cat te inteleg. Sa vezi ce „distractive” sunt cifrele romane pentru un copil dislexic. Sper sa treaca repede peste capitolul asta
Of of 🙁
De-acord !!! Mult si fara rost in 60% din materie. Copii care nu stiu sa scrie, sa citeasca si sa inteleaga ceea ce citesc sunt 90% din efectivul scolar. Dar cui ii pasa??? Scoala Romaneasca are traditii. Traditii care au fost „macelarite” in dorinta unora de a le face mai eficiente, reusind sa realizeze o tocanita scolara, din care primii defavorizati rezultand elevii !
Din pacate asa este 🙁
Cred ca tine si de cadrul didactic, nu e normal sa se treaca atat de repede de la o lectie la alta. Rotunjirea este oricum o lectie grea, pe care elevii nu prea o inteleg nici dupa muuuulte lectii, mai ales ca unora nu le explica nimeni pe acasa.
Este posibil, dar si programa este extrem de incarcata
Rotunjirea numerelor se predă încă din clasa I. Sigur că se face treptat, în fiecare an, astfel că într-a patra se ajunge și la mii. Eu am clasa a II-a și, de curând, am exersat rotunjirea la zeci și la sute. În mod normal, după predare, se fac câteva lecții de consolidare și una de evaluare. Dacă, după lecția de predare, s-a trecut direct la cifrele romane, e problema învățătoarei. Poate a considerat că nu merită să insiste la rotunjire și a trecut mai departe. Rotunjirea este totuși importantă, deoarece îi învață pe copii să se orienteze în multe domenii: istorie, economie, activități practice etc.
Multumesc mult de lamuriri! Recunosc ca inca nu vad utilitatea rotunjirilor, sunt neg ca ea exsta, dar mie mi se pare abstracta pentru varsta aceasta.
Sunt invatatoare, am facut rotunjirea nr. si o saptamana intreaga am facut exercitii de acest gen, fara sa-mi pese ca ” raman in urma ” cu materia. Apoi am trecut la cifrele romane, de 3 zile fac aplicatii cu ele. Nu ma intereseaza ca voi fi ” codasa”, ca nu voi reusi sa galopez prin materie!!!
Felicitari!
Ce va mai place unora sa va vaitati ! Ca e greu, ca e mult, ca nu au timp de relaxare, ca e inutil ! Nu va mai cocolositi copiii si puneti-i sa invete ! Nu aveti cum sa aflati ce aptitudini reale au daca nu dau cu nasul prin toate domeniile (adica mananca saorma cu de toate in loc de doar cartofi prajiti) . Si nu-i mai vaitati ca nu pot, in realitate sunt mult mai capabili de asimilare si intelegere decat dumneavoastra. trebuie doar sa-i incurajati. Sa stea cu nasul in telefonul mobil si in tableta au timp, nu-i asa ? Singurul lucru cu care sunt de acord din acest articol este calitatea slaba a manualelor si asta pentru ca sunt scrise de unii care vor sa dovedeasca ce „”destepti” sunt ei in loc sa se tina cont de principliile pedagogice care arata clar cum functioneaza mintea unui copil in functie de varsta si ca atare cum ar trebui scrise astfel incat ele sa fie un ajutor pentru copil nu un fel de scriere in sanscrita. Dar pentru asta exista cadrele didactice, altfel copilul ar fi lasat sa invete singur, doar cu manualul !! Ca si cum daca avem Cod Penal, Cod Civil si codurile de procedura n-am mai avea nevoie de judecatori. Tragedia e ca sunt foarte putine cadre didactice cu adevarat calificate pentru ceea ce fac. Sunt foarte multi suplinitori , iar la concursurile de titularizare ati vazut ce note obtin profesorii suplinitori (3; 2; 4 !)
Stimata doamna, fiecare este liber sa considere ceea ce doreste. Eu (si, din fericire, mai multi gandesc ca mine) consider ca profesorii sunt slabi pregatiti, manualele prost facute si programa prost gandita – mult prea aglomerata si complet inutila. Si nu, copilul meu nu sta cu ochii in tableta si telefon, ci isi ocupa timpul cu activitati care ii vor folosi cu adevarat in viitor, nu fractii si algoritmi la varste cand nu are capacitatea neuronala sa inteleaga asa ceva. Pana cand nu ne vom lepada de clasicul „daca noi am putut, eu de ce nu pot” si „pe vremea mea cum se putea” nu vom evolua niciodata.
Sunt total de acord cu ceea ce ați spus .Am copil in clasa a 2 a, se merge într-un ritm infernal la matematica, nu se mai face dezvoltare personala, mai fac ore de arte vizuale și lucru manual ,dar uneori se trece și peste ele, se face in special comunicare și matematica .Copilul nu are timp sa asimileze noțiunile , se trece rapid de la una la alta ,fara sa se sedimenteze ceea ce învață .Li se dau foarte multe teme pentru acasă ,când vine weekend-ul este coșmar ….Nu înțeleg cine a făcut această programa,dar îmi este clar că nu s-a gândit nimeni la acești copii,la stadiile lor de dezvoltare ,la capacitatea lor de a asimila noțiuni în funcție de vârstă,etc.
Da, avem o programa, dar planificarea noi o facem și o personalizăm, ca nu scrie undeva in programa câte ore trebuie alocate fiecărei teme.
De exemplu, la „Rotunjirea numerelor” am alocat cel puțin o săptămână stiind ca ei inteleg mai greu această temă. O săptămână înseamna 4 ore, 1 de predare și 3 pentru consolidare. Cu cifre romane am lucrat tot o săptămâna si nu i-am zăpăcit cu adunări de numere scrise cu cifre romane combinate cu numere scrise cu cifre arabe. Sunt atâtea exerciții, jocuri matematice… de ce sa complicam existența micilor învățăcei?Anul trecut mi-a plăcut tare mult cum o d-na învățătoare i-a transformat în romani, aveau coronița, se îmbrăcaseră cu cearsafuri… minunat și voi prelua această idee in viitor.
Dar vedeți dumneavoastră, există dascăli care se gândesc doar la ei să termine materia cât mai repede și să lucreze pentru concursuri de tot felul. Ei, eu cu aceste concursuri nu sunt de acord. Singurul la care i-am înscris a fost Comper, la care am renuntat când am văzut neseriozitate în abordarea programei și ca bu respecta particularități psiholigice ale copiilor, când am văzut greșeli…
Am „sarit” si eu peste câte o oră de muzică sau de joc, de arte sau chiar am stat o oră peste program, când ne luptam cu metoda figurativă, cu metoda mersului invers, dar am recuperat distracția cu alte ocazii.
Da, învățământul nostru e un fel de shaorma cu de toate, sunt multe noțiuni care acești copii le învață fără să le folosească vreodată în viața, se merge mult prea mult pe memorare, nu avem materiale ca să învățăm practic, scoatem destul de mulți bani din buzunar pentru experimente ca acesta cer materie primă care nu o putem procura de la școală, scoatem tot din buzunar să ne amenajăm clasele, ca să fie un spațiu plăcut pentru copii.
De exemplu, anul acesta am CP și am reamenajat complet sala. Școala mi-a dat tablă magnetică, videoproiector, laptop și asta pentru că avem un director si un contabil bun care știu să dăruiască banii. De restul m-am ocupat eu: covor, pereti veseli cu stickere, pictati, planșe, jucării și jocuri rămase de la fiica mea, dar tot de mine cumpărate… plus multe alte materiale.
Mihaela, exact despre asta este vorba, despre a jonga cu materia astfel incat copiii sa resimta cat mai putin absurditatile si sa le placa, sa invete de drag. Se poate, chiar si cu programa asta vai mama ei, dar important este sa existe deschidere, bunavointa si…har 🙂
Îmi place că uneori toată lumea își dă cu părerea ce e bine și ce nu, fără să gândească deloc în perspectivă!
Întroducerea cifrelor romane la clasa a III-a, și aici mă refer la unu, cinci și zece are, poate, primul strop de logică din întreaga reformă! De ce? Poate că părinții nu văd, că doar nu sunt specialiști în educație, însă începe clasa a patra și primul lucru pe care îl face la istorie e cronologia.
În loc să ne bucurăm că uite, cineva a avut minte să facă jumătate din cifrele romane într-a treia, să nu mai aibă copilul un șoc la istorie când, pe lângă noțiunile extrem de grele de timp istoric, mai avea și dificultăți de scriere, vai, facem o tragedie!
Dar… dacă învățătorul de la clasă e la fel de limitat??? Și nu a înțeles de fapt că tot ce trebuie să facă el e să îl învețe pe copil logica scrierii acestor numere și să le știe până la 21, secolul în care suntem, că atât avea nevoie, el sare calul și nu, domnule, face calcule cu cifre romane!
Stupid. Și aici e prostia. Nu în introducerea cifrelor romane!!
Cât despre rotunjire, tot corul de bocitoare de pe net se rezumă la o singură deprindere pe care copiii nu o au: aceea de a așeza pe axă numerele și de a depista „zecea/suta/mia” care precede, respectiv urmează un număr. Habar nu au cum să intuiască jumătatea unui segment și… în consecință, rotunjirea pare SF. Nu lucrează cu material concret, fac totul în minte, rotunjirea o învață după o definiție și nu logic, pe axă, cum ar trebui.
Și totul devine greu, arătăm cu degetul că mâncăm șhaorma cu de toate. Nu că nu știm, de fapt, să facem o șhaorma delicioasă!
Exact, Crisina, e vorba de faptul ca sunt aglomerate, amestecate, ilogic asezate. Nu neaparat continutul e problema, ci felul in care e el gestionat Eu sunt convinsa ca profesorii cu adevarat buni si dedicati si care au curajul sa iasa din linie gasesc metode sa faca shaorma asta mult mai digerabila, dar din pacate sunt foarte putini
Sunt profesor în învățământul primar, cu liceu pedagogic la bază, de 36 de ani în învățământ. Pot afirma cu mâna pe inimă că toți, dar toți colegii mei dascăli la ciclul primar se pliază pe nevoile copiilor, devenind creativi întru înțelegerea acestora…Țin să afirm că , dacă programa este obligatorie, manualul nu este!! Nici toate exercițiile din manual!!!! Astfel că eu nici nu folosesc unele manuale. Ci tot felul de jocuri didactice, dramatizări, fișe, aplicații, care să asigure o înțelegere accesibilă a noțiunilor.
Ce nu înțeleg: cum de toată lumea se pricepe la învățământ, ce competențe psiho-pedagogice au toți , încât să ne pună tuturor eticheta „slab pregătit”??
Doamna Deminescu, nu este vorba de pus etichete, ci de observat situatia, feedback-ul dat de copiii nostri, felul in care ei percep programa si modul de lucru. Majoritatea cadrelor didactice nu se dedica cu adevarat profesiei lor, nu pun suflet, nu cauta sa schimbe ceva. la catedra nu poti merge ca la fabrica, la norma si cred ca unteti de acord cu mine. Sigur, nu oti profesorii sunt asa, dar au ramas prea putini dedicat cu adevarat