Cine mă cunoaște sau a mai citit din articolele mele pe educație, știe că am fost mereu în rândul celor care pun sub semnul întrebării metodele și practicile sistemului de învățământ din România și caută mereu metode sau variante alternative. Serialul Școala în lume ,cel care mi-a adus o nominalizare la Premiile Webstock în 2018 și foarte multă notorietate și vizibilitate e dovada clară în acest sens. M-am plâns deseori de modul în care rigiditatea sistemului a afectat libertatea de exprimare a copilului meu, i-a îngrădit personalitatea și începuse ușor-ușor să îi taie din aripi. Am povestit și cum am decis, alături de tatăl Anei, să luăm măsuri și am ales pentru Ana un sistem alternativ de educație, sistemul finlandez. De atunci, primesc foarte multe întrebări cu privire la școala finlandeză din România și cum este acest sistem implementat, respectând totuși programa națională.
Pentru că nu este nimeni mai în măsură să răspundă la toate nelămuririle decât unul din cei care au adus acest sistem în România, am rugat-o pe Alina Cîrja, director al Școlii Gimnaziale Româno-Finlandeze să ne spună care sunt principiile de învățare din sistemul finlandez și cum funcționează școala finlandeză aici.
Auzim peste tot despre sistemul finlandez de învățământ, că ar fi unul din cele mai bune din lume. Totuși, cred că foarte puțină lume știe sau înțelege de ce. Ne poți clarifica puțin? Care sunt principiile de bază ale sistemului finlandez de învățământ?
Lumea a devenit interesată de secretul finlandez târziu după ce acesta a ”demonstrat”. Ce e interesant este că finlandezii au ignorat timp de 18 luni primele rezultate la PISA (cele care îi puneau în fruntea clasamentului mondial) pentru că lor li s-a părut o consecință naturală a unei reforme susținute politic și economic de 35 de ani. Pentru ei lucrurile erau simple și clare: 1970, țara era în prag de colaps economic și social astfel că au hotărât că trebuie să existe niște măsuri guvernamentale prin care să fie desemnată prioritară reformarea educației. Spuneau ei: noi avem pământ mult și oameni puțini, trebuie să facem ceva să avem grijă și de unul și de celălalt.
Astfel că au realizat ceea ce rămâne visul meu pentru România: consensul politic. Niciun ministru al educației să nu aibă mandate mai scurte de 4 ani și să nu schimbe ce a făcut cel înaintea lui, ci eventual doar să continue. Au împrumutat ce era mai bun de peste tot din lume: educația centrată pe copil de la Dewey, elemente Montessori, idei din Waldorf, etc. Totul pentru a concepe curriculum actual, dinamic și aproape de nevoile ulterioare ale societății.
Cum a pornit Școala Româno-Finlandeză? De ce ați ales să implementați în România acest sistem și nu altul?
A existat o serie de împrejurări care s-au legat tare frumos. Eu am plecat în Finlanda în 2009, am descoperit această poveste frumoasă (lumea din România nu era încă familiarizată cu ideea), am ajuns în contact cu un europarlamentar român, care activa în Comisia de Cultură și Educație prezidată de un finlandez. Le-am prezentat ideea că am vrea să învățăm de la ei, au fost impresionați și a început nebunia. Inițial era vorba de un mic proiect de schimb de experiență între profesori. Azi, este a doua casă pentru 712 copii. Mi-a plăcut flexibilitatea finlandezilor, valorile și principiile sănătoase, dorința lor de a ajuta, de a crea experiențe de învățare peste tot în lume.
Modestia lor afirmă în continuare: Dacă noi am putut, se poate oriunde.
La Școala Româno-Finlandeză se merge pe programa românească de învățământ. În aceste condiții, cum aplicați voi principiile sistemului finlandez, astfel încât să răspundeți și cerințelor impuse de cel românesc?
Trebuie să recunosc că ne este din ce în ce mai greu. Încă analizez de ce, parcă, era mai simplu când am început. Acum pare că, deși am evoluat și am căpătat experiență, închistările sistemului și ale culturii românești îngreunează tot mai tare buna funcționare a sistemului. Variabila numită evaluare națională schimbă regulile jocului în sensul că limitează complet libertatea pedagogică pe care am râvnit-o cel mai tare de la finlandezi. Am observat că, deși greu, în învățământul primar colegii mei pot beneficia cel mai mult de flexibilitate, pe când, învățământul gimnazial vine cu o serie de dificultăți deopotrivă pentru profesori cât și pentru copii. Iar la liceu (explorăm acum!) în afară de zona vocațională, unde cu adevărat se introduce practica, sunt tot cam aceleași rigori insipide.
Ca să rezum: principiile oricărui sistem sănătos pot fi traduse prin centrarea pe copil (competențe academice, sociale, emoționale) iar în România încă ne încăpățânăm să fim centrați pe profesor și pe curriculum.
Ce se întâmplă dacă, la un moment dat, copilul este nevoit să se întoarcă în sistemul de stat? Este el pregătit să facă față regulilor impuse acolo? Dar din punct de vedere academic, există riscul să apară sincope și să nu se poată adapta într-un sistem de stat?
Ținând strâns de programa românească nu ar trebui să existe sincope. Pe de altă parte să nu uităm că una este livrarea materiei și alta este însușirea ei. Cred că un mit care s-a propagat odată cu teoriile de tip parenting liber și necondiționat sau chiar educația centrată pe copil este acela că un copil nu are nicio responsabilitate sau că, dacă îi este greu la școală înseamnă că va rămâne traumatizat.
Un copil care nu se pregătește zilnic, nu are apetit pentru cunoaștere sau dorința de a învăța NU se va descurca în niciun sistem educațional.
Este valabil și la locul de muncă. Trauma vine în urma umilinței, a dublei măsuri, a lipsei de interes din partea cadrului didactic, nicidecum a unei note mici (semnul că nu te-ai pregătit suficient sau nu ai înțeles) notă care poate fi îndreptată.
Dar invers: cum reacționează și cum se adaptează copiii care vin din sistemul de stat la Școala Româno-finlandeză?
Sunt șocați de libertate 🙂 Vin, de regulă, tăcuți! Cam o lună-două ține tăcerea. Apoi își fac prieteni, se bucură că au teme mai puține și încep să se concentreze pe a-și descoperi pasiunile.
Din anul școlar 2019, ați inaugurat și Liceul RomânO-finlandez. Care a fost motivul din spatele acestei decizii și cum au reacționat copiii și părinții la această schimbare? Aveți și copii care vin din afară la liceu?
A fost un vis rostit de la început în care de fapt, eu nu am crezut. Când primii noștri copii au ajuns la clasa a VII-a au început părinții să pună presiune. O presiune frumoasă. Principalul motiv a fost acela de a crea profilul pedagogic pentru ca, la un moment dat, să stau în cancelarie cu foștii mei elevi. Simplist? Poate. În schimb, cred cu tărie, după 11 ani de încercat marea cu sarea în lumea educațională din România că profesorii sau calitatea sistemului, părinții îl pot ajuta să meargă, iar pentru copii merită orice.
Da, avem copii din afara SRF. Și sunt absolut fantastici!
„Performanța” este un subiect sensibil printre părinții români. Care sunt elementele care diferențiază școala și liceul Româno-Finlandez de o școală de stat, din punct de vedere al „performanței”?
Aici aș adus în discuție punctul nevralgic al sistemului finlandez. I s-a reproșat faptul că nu există o concentrare pe vârfurile sistemului, ci insistență multă pe nivelul mediu. Așa este! Finlandezii au lucrat la dezvoltarea unui sistem potrivit pentru toți copiii, nu doar pentru 2% dintre ei! Mă doare că nu există, în continuare în România, concentrarea pe nivelul mediu cât și pe situațiile excepționale.
Nu zic că trebuie ignorată performanța, dar nici a o poziționa la temelia sistemului, nu dă rod bun.
Noi căutăm să descoperim copiii capabili de performanță și să îi îndrumăm înspre atingerea potențialului. La fel cum facem și cu cei care se chinuie să facă față zilnic la școală.
Unul dintre cei mai importanți factori în procesul de învățământ este profesorul. Cum selectați și mai ales cum motivați profesorii voștri, astfel încât să se raporteze altfel la programă și la elevi?
Greu! Este cel mai dificil lucru dintr-un an. Lucrăm permanent la sistemul de recrutare și formare al personalului didactic. Nu ne ajută deloc măsurile guvernamentale incoerente. Un exemplu aparent trivial: mărirea salariilor din învățământul de stat. Păi de ce să mă duc pe aproape aceeași bani și să lucrez dublu și să mă streseze părinții la orice oră și să completez planuri de dezvoltare și să fac parte din echipe, etc! Trăim cu toții în România, nu putem să ne purtăm de parcă am avea de-a face în comunitatea noastră cu niște profesori magicieni care au venit de planeta Finlandia.
Suntem, fiecare dintre noi, produsul sistemului românesc iar acest lucru se vede în momentele critice de la clasă sau dintr-o ședință cu părinții.
Am ajuns la concluzia că ne dorim în echipă oameni care să fie pregătiți academic temeinic. Mai presus însă, ne dorim să fie oameni care își doresc să se dezvolte, care nu au impresia că le știu pe toate, care pot învăța de la un coleg mai mic și mai neexperimentat (chiar și de la copii), în care să avem încredere că își va recunoaște greșeala atunci când este cazul și că va profita de orice moment pentru a deveni mai bun. Cam greu, nu? 🙂
Care este crezul tău cel mai puternic, în calitate de dascăl și director? Dar dorința cea mai mare din punct de vedere profesional?
Ca profesor, cred cu tărie că, atât timp cât sunt în școală (orice școală) am obligația de a da ce am mai bun pentru a crea experiențe de învățare pentru FIECARE copil în parte (mai ales pentru cei care mă provoacă cel mai tare) iar ca director, am obligația să am grijă de FIECARE membru din echipă în așa fel încât ei să poată să stea demni în fața copiilor pentru a-i ajuta pe FIECARE în parte să-și descopere și atingă potențialul maxim.
Eu am fost cucerită de răspunsurile Alinei și nu pot spune decât că ele reflectă sută la sută abordarea și atmosfera de la „școala noastră” și că nu am fost nicicând mai fericită și mai mulțumită cu o decizie decât atunci când am ales să o mutăm pe Ana în acest sistem.
Mai multe despre Școala Finlandeză găsiți pe site-ul lor
Citește și
Școala în lume. Serial despre sistemele de învățământ din lume, prin ochii românilor din diaspora
Dragă sistemule, ai învins, dar îți mulțumesc!
Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui
După 5 ani de mers în școli, am găsit prima învățătoare blândă
Dragă școală, te rog să îmi aduci copilul înapoi
Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!
Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață
Foarte informativ articolul.Eu as vrea sa stiu daca profesorul de la clasa are ajutore si daca da cate.Un sistem oricat ar fi de bun are nevoie de forta umana altfel se indeparteaza de idealurile promise.
Cu multumiri anticipate ,
Fausta
Multumesc mult, Fausta! La noi, la clasa a IV-a este invatatoarea si mai este si profesoara de la afterschool. Au o perioada cand se suprapun si atunci se ajuta. In principiu, in scoala noastra, este o atmosfera e sprijin intre profesori, faptul ca exista profesori pentru anumite discipline inca de la inceput – Ana, de exemplu, are acum 9 profesori, in afara invatoarei, ajuta foarte mult si chiar daca, scriptic, nu exista decat invatatoarea de la clasa, realitatea si cum percep copiii este alta.
Excelent articol, ar fi bine sa ajunga la cat mai multa lume ca sa realizeze ca se poate si altfel!
Da, chiar se poate i sunt asa fericita ca am redescoperit asta!
Mi se pare totusi putin personal(presupun ca sunt vreo 20 de copii la clasa),avand in vedere ca sistemul de invatare e centrat pe individ.Din cate stiu eu(cred ca tot din articolele tale) in Finlanda e un adult la 5 copii in clasa.Fiind un sistem particular in Romania sper sa nu fie centrat pe profit .Ideea e foarte buna insa partea aplicata creaza cu siguranta multe dificultati.
La ciclul primar numarul de copii este mai mic de 20, 20 este maximum la ciclul gimnazial. Din fericire nu, chiar nu este centrat pe profit