Mama m-a făcut la 23 de ani. Mi s-a părut întotdeauna că s-a grăbit. Până să devin eu la rândul meu mamă și să-mi fi dorit într-un fel să fi fost și eu un pic mai grăbită. Tot de când o am pe Ana, am început să admir mamele tinere și să le consider de-a dreptul curajoase. Am cunoscut-o pe Amina în comunitatea de mămici blogger și primul lucru care mi-a atras atenția a fost chipul ei de copilă. Când am aflat că are o fetiță de aproape cinci ani, am încercat să fac un calcul care îmi dădea cu virgulă, așa că am rugat-o pe ea să ne spună ce înseamnă să fii mamă tânără. Pe Amina o găsiți pe blogul ei, aminatomescu.ro.
Când vezi o puștoaică de 20 de ani cu burta la gură prima reacție e să spui: săraca. Le-am auzit pe toate în timp. Săraca de ea că și-a distrus viața înainte să înceapă, săraca de ea că a lăsat-o ăla gravidă, săraca de ea că nu știe ce face.
Săraca de mine a trăit la 20 de ani cea mai frumoasă poveste de dragoste, despre care am încetat amândoi să mai povestim, pentru că sunt puțini aceia care pot înțelege cu adevărat legătura dintre noi.
La 21 de ani am născut o fetiță blondă și creață, fără să fi citit cărți sau bloguri de parenting. Am simțit că am în mine tot ce e nevoie pentru a o crește frumos. Amândoi credem în continuare că atunci când nimic nu funcționează, iubirea asta necondiționată e tot ce ai nevoie.
Și uite că am avut dreptate, zic eu. Aproape toată lumea mă întreba (și se mai întâmplă și acum) oare cum mă descurc? Mai pot să rezist? Nu-mi era greu la 20 de ani să cresc un copil, când și eu eram unul încă? Momente grele au fost, mai sunt și acum și cred că ele există indiferent de vârsta la care alegi să aduci pe lume un copil. Cel mai greu mi-a fost să le explic celor din jur că pentru mine totul pălește în fața celor doi ochi căprui care mă privesc cu atâta iubire.
Am dat nopțile din club pe nopți albe cu biberoane în mână. Am dat ieșirile cu prietenii pe multe povești de noapte bună. Am dat timpul meu liber pentru ea
În schimb am câștigat infinit mai mult. Uitându-mă la ea mi-am văzut păcatele mele. Cu ea de mână am învățat că pot să am încredere în mine, așa cum are ea. Pentru ea am învățat să duc mai departe un business de familie. Datorită poveștilor cu ea am ajuns să scriu pentru ochii atâtor oameni. Imaginați-vă doar câte am de învățat acum, de când avem și cel mai minunat băiețel în viața noastră.
26 de ani și doi copii. Numerele astea nu înseamnă decât că am știut să aleg cu inima
Da, o mamă tânără crește împreună cu copiii ei iar ăsta e cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla.
Disclaimer: aceasta este povestea mea. Vârsta la care o femeie devine mamă nu contează, importante sunt motivele pentru care alege asta. Dragostea ar trebui să fie unul dintre ele.
Citește și alte povești de viață
Povești cu flori din țigănie. Poveștile țiganilor florari
Când o mamă pierde un copil, vorbele pot adânci durerea. Povestea Cristinei Buja
Când toți plecau, noi am decis să revenim. Povestea Mirunei Ioani.
De la sclava imaginilor perfecte din reviste, la o viață echilibrată. Povestea Andreei Radu
Endometrioza nu e boala neiubirii. E o boală care te mănâncă pe dinăuntru.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Cat ma regasesc in povestea Aminei. La 23 de ani l-am nascut pe Denis. La 25 divortam deja. La 30 am doi copii pentru care mi-as da viata.
Am primit si eu astfel de intrebari. Mi s-a spus recent ca Denis este fratele meu. Ieri am fost la conferinta si cand cineva a auzit ca am copiii acasa m-a intrebat imediat:,, dar cati ani ai?”.
Multi.
Va imbratisez pe amandoua.
Minunat, Raluca! Si tu esti o mama tinara si fericita! Si foarte curajoasa!
Eu am facut-o pe sabrina la 21, in vacanta de vara fix cu 2 saptamani inainte de sesiunea de restante. Acum eu sunt la master, ea la gradinita. E super frumos!
Ce frumooos!
Eu am citit candava ca varsta optima pana la care o femeie ar trebui sa aduca copii pe lume este de 25 de ani.Asa se trensmit mai departe cele mai bune gene pe care o femeie le poarta.Sunt culturi in care fetele isi icep experienta de a fi mame mult mai devreme decat noi si eu cred ca ele sunt mult mai aproape de ceea ce este natural.Am intalnit o femeie care mi-a povestit despre experientele ei de a fi devenit mama foarte devreme si apoi ceva mai tarziu si mi-a spus ca durerile nasterii cresc in intensitate odata cu inaintarea femeii in varsta.Cel Putin asa a fost la ea.Gandindu-ma logic tind sa cred ca cu cat esti ma tanara oasele si muschii sunt mai elastice si nasterea evolueaza mai natural.
Eu sunt una dintre mamici care regreta ca nu a avut sansa sa aduca copii pe lume inainte de varsta de 25 de ani.Privesc cu admiratie la cele care au avut aceasta sansa !
Da, Fausta, sa stii ca si eu admir mamele tinere. Eu am nascut-o pe Ana la 28 de ani si ma simt tanara :-), desi incep sa nu mai fiu 🙂
Când lucrurile sunt așa cum trebuie, cred că vârsta nu mai contează. Dacă nu esti o fire prea petrecareata și oricum mai matură in gândire decât media, nu cred că simți „sacrificiile”. Bravo, Amina! Uite că se poate și nu e sfârșitul lumii. Plus că dacă vezi totul din alte perspective, da, crești alături de ei.
Si mie mi se părea momentul ideal până în 30 ani. Cand am născut prima dată, la 28 ani, nu eram sigură ca mai vreau un copil. Și parcă mi se părea că sunt prea aproape de ” termenul limită”. Apoi Dumnezeu a aranjat el lucrurile mai bine și ,fără să vreau, am rămas în grafic cu doi copii lângă mine la aniversarea celor 30 ani. 🙂
Ce frumos, Denisa! Da, Dumnezeu aranjeaza el lucrurile mereu
M-a înzestrat Dumnezeu cu gene bune. La 25 de ani,cat aveam când am născut primul copil, nu arătăm mai bătrână de 17-18, si ,cum mă plimbam eu mandra nevoie mare cu nou născuta mea , aud în spate doua femei comentând: „saraca…măcar să-și fi dat si ea bacul înainte să toarne copii” (era perioada dinainte de examene) . M-a pufnit râsul când am auzit, dat fiind că aveam deja un job bun, casa mea și licența terminata .
O experiență mai puțin amuzantă a fost perioada dinainte de a o avea pe fetita mea. Ca multe alte femei din zilele noastre ,am rămas foarte greu însărcinată. La 22 de ani băteam cabinetele căci nu reușeam să rămân însărcinată. Reacția doctorilor…” Ce te grăbești draga așa, ești tânără?!” Însoțită de ochi dați peste cap și pufaituri batjocoritoare.
Da, haioasa povestea cu babele. Cea cu medicii…atat de trista, dar totodata obisnuita pentru unii din „oamenii” sistemului, din pacate
Lumea isi da intotdeauna cu presupusul sau cu bata in balta… 🙂 Eu cand am ramas gravida cu Robert aveam 40 de kile (la 1.54m), aratam cu indulgenta de 16-17 ani. In Canada n-au avut treaba cu mine decat babele romance din parc, cu textul deja consacrat (vezi titlul articolului tau, hahaha). La inceput m-am mai ostenit sa le raspund inapoi ca am 31, dar dupa privirile pe care le-am primit mi-am dat seama ca nu ma cred, asa ca nu le-am mai bagat in seama… Mai erau apoi si reactiile pe dos („da’ ce-ai asteptat atata pana sa faci copii?!!!”) si e o intrebare dureroasa pentru o mama cu un numar imens de sarcini pierdute, dupa cum stii si tu, nu poti spune unui strain ca te chinui de la 22 de ani ca sa ajungi pana la urma sa ai doi copii minunati facuti la 31 si la 34…