Bucureşti Orice oraş, 2017. Scena unui festival de muzică pentru copii. Categoria de vârstă 5-7 ani.
Pe scenă urcă o fetiţă drăgălaşă, blonduţă. În spatele genelor rimelate se zăresc doi ochi albaştri superbi. Păşeşte cam greu. O încurcă rochia strâmtă şi tocurile de 2-3 cm. Începe negativul şi din gura mogâldeţei de pe scenă se aud acorduri cunoscute. ”E timpul să pleci şi uşa se-nchide….Dar inima mea nu ţine cu mine…Iartă, tu inimă iartă, în dragoste trebuie să ierţi.”
Celebrul cântec, superb dealtfel, cântat de Mihaela Runceanu. Cum sună în gura unui copil de 6 ani?
La fel cum sună „Să mori de dragoste rănită”, „Russian roulette”, „Wrecking ball” ‘My heart will go on”. Nu sunt iertate nici „Salcia” și „Copacul”, de care mie mi s-a aplecat, deși într-o vreme îmi plăceau. La festivalurile de muzică pentru copii la care asist de trei ani, în calitate de părinte însoţitor al pisicuţei mici, văd și copii talentaţi, frumoşi, naturali, lăsaţi să fie şi să cânte din plăcere. Din ce în ce mai puțini.
Cei mai mulți sunt forţaţi şi surghiuniţi de adulţi, întru glorie personală. Printre ei, apar și anomaliile. Făţuci inocente, încărcate de fard şi sclipici, corpuri neformate, vârâte în rochii mulate, ciorapi cu portjartier, pantaloni de piele cu vedere la anatomia părţilor intime. Glasuri chinuite, forţate de cântece nepotrivit alese, cu versuri cel puțin deplasate.
Cum e să asculți o minunăție de 4 ani jeluind că n-a avut niciodată o stea și norocul nu i-a surâs? Sau o puștoaică, aflată eventual în primul an de „mini-carieră” muzicală, povestind despre câți ani și câte cântece a înșirat până acum la viața ei. Asta e varianta soft, cea hard sunt piesele Deliei, ale lui Feli sau Andra. Cu iubiri în paturi străine, săruturi pasionale și trădări în amor. Noroc că versurile în engleză sunt cântate de cele mai multe ori mecanic, că altfel ne întrebăm inocent de ce ajung să simuleze sexul oral pe banane la 15 ani.
Unii organizatori de festivaluri atrag atenţia părinţilor la înscriere sau chiar descalifică la notare repertoriul nepotrivit ales.
Cei mai mulţi însă, închid ochii, deschid buzunarele, încasează taxele şi merg mai departe. Cel mult pun juriul să ţină o prelegere despre cât de prost ales a fost repertoriul cântat în festival şi cum ar trebui mai multă atenţie la versuri sau dificultate. Ce premiază la final? Fix „Je suis malade”, cântat de un copil de 8 ani. Gata, am bifat succesul, hai la următorul festival.
Părinţii se iau unii după alţii şi au impresia că, cu cât urlă mai bezmetic, cu cât este mai despuiată şi se vede cât mai puţin că e încă un copil, va veni cine ştie ce producător celebru să le arunce odrasla direct în gloria celebrităţii de la Hollywood.
Profesorii s-au prins demult în horă, că doar trebuie să mănânce şi ei o pâine şi plusează repertorii tot mai sofisticate.
Copiii mici adoră lumea animăluțelor, a jucăriilor, a copilăriei. Cu toate astea, am auzit mogâldețe, cu adultul aferent în spate, spunând că ei nu cântă cântece de „bebeluși”, că le plac doar melodiile de oameni mari.
Există adulți în industria asta care cheltuiesc sute de mii de euro pe videoclipuri cu fetițe de-o șchioapă, îmbrăcate în artiste de cabaret, cântând în cluburi de noapte sau în costum de baie în piscină, alături de femei adulte, care dansează lasciv. Dacă nu mă credeți, căutați pe youtube. Sau deschideți televizorul la o emisiune tabloid. S-ar putea să dați peste o pre-adolescentă, idol al fetelor de vârsta ei și mai mici, care la 12 ani – cât avea când mi-a trimis mie o prietenă scandalizată link-ul – era îmbrăcată ca pe centură și făcea mișcări lascive. Dar da, ea era la televizor și, din păcate, ăsta e mirajul în care pică(m) toți.
Nu realizăm că, de fapt, profesorii, organizatorii de festivaluri, producătorii muzicali și cei TV ne tratează copiii ca pe o marfă. Un aducător de senzațional temporar. Un trofeu cu care se mândresc 20 de minute maximum. Nu ne dăm seama că pe ei nu îi interesează nici ce se întâmplă cu gâtul copilului nostru, că nu le pasă dacă el o să mai cânte și la 12 și la 15 și la 20 de ani. Că nu dau doi bani pe imaginea și reputația lui sau pe ce efecte poate avea exploatarea asta timpurie pe termen lung.
Ne lăsăm îmbătați de o glorie de 5 minute și atunci când ne trezim, plângem o viață-ntreagă.
Citește și
Ne-am îmbolnăvit copiii de clasamente și competiție
De ce nu are loc copilul meu în show-urile de talente de la noi
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – mom.me
