Miercuri seara, după cinci săptămâni de stat zilnic împreună cu copila, din care două numai în casă, singure toată ziua, simțeam că rezervoarele mele de răbdare și energie se apropie cam mult de limita de jos. Iubiților, astă seară am și eu nevoie de un pic de timp pentru mine. Să îmi fac o baie, să mai citesc, poate mă uit la o juma’ de film. Ce ziceți, se aprobă? Știam că Pisicul consort urma să plece într-o mini-delegație aproape de casă și rămăsese special să o culce pe Ana, așa că mi-am încercat norocul.
În săptămâna în care Ana ar fi trebuit să fie la școală, am mai stat amândouă în casă pentru siguranță, deși varicela trecuse demult. Am decis să ne organizăm puțin după haosul vacanței. Eu m-am trezit foarte devreme și am reluat programul de lucru atât cât am putut și în paralel m-am apucat de ordine în casă. Pe Ana am pus-o la treabă – am luat temele zilnic, a lucrat din Gazeta matematică, a studiat la pian. După câteva zile de jonglat cu toate astea, mă simțeam leșinată și visam doar la câteva clipe, al căror efect era deja supralicitat în mintea mea.
Am copil mare, pot să am timpul meu, chiar dacă rămânem doar noi două
Primesc aprobarea de ambele părți. Pisicul consort citește povestea de seară, copila se așează frumos în pat, își trage pătura sub ochi, ne pupăm de noapte bună, îi urăm drum bun Pisicului. Încui ușa de la intrare după el, dau drumul la apă, pun sare și câteva picături de ulei de esențial, îmi pregătesc cartea și fac imprudența să intru în cadă. Ce bine e să ai copil mare îmi zic, în timp ce închid ochii și inspir aroma de lavandă. Când să pun mâna pe carte, clanța ușii se deschide aproape imperceptibil și copila își face apariția în prag, cu o privire ușor vinovată. Mami, am o întrebare. Tati a plecat cu o mașină de la serviciu? În momentul ăla, pur și simplu nu am putut să văd comicul din situație, care acum e evident.
Vedeam doar seara mea ruinată, mărețele planuri ducându-se de râpă
Am dat un răspuns enervat, am trimis copila înapoi în pat, am închis cartea, am scos dopul, am dat-o naibii de lavandă și de sare. Mi-am făcut un duș rapid și am ieșit. Măcar să citesc câteva pagini înainte să mă duc lângă ea în pat. Mă așez în sufragerie, aprind o lumină mică mică de abia vedeam, doar doar oi trece neobservată. După trei rânduri, aud zgomot pe hol. Mi-e sete, mă duc să îmi iau apă. Nu pot să dorm.
Ca să scurtăm vorba, băgată în pat de la 21.30, copila s-a culcat după 23.30. La cât exact, n-aș putea spune. La ora aia am adormit eu, plină de nervi și frustrată, pomenindu-i în gând pe toți cei care spun că atunci când ai copil mare îți iei înapoi timpul pentru tine, poți să faci o baie lungă cap-coadă și îți reiei ritualurile de lectură și uitat la seriale.
A doua zi, evident că lucrurile s-au văzut mai amuzante și mult mai puțin grave
Mi-am citit paginile dimineață la cafea, în timp ce mă rugam să mai doarmă Ana un pic – și a dormit. Baia am făcut-o când nu am mai fost singurul adult din casă la ceas de seară. Într-un final, m-am împăcat chiar și cu gândul că poate copilul mare nu e încă atât de mare, ceea ce acum pare chiar un lucru bun :-).
Credit foto – Event Portrait
Machiaj şi styling – Cristina Calancea
Citește și
Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar
Uneori, o mamă e sacul de box al copilului ei
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
‘Incurajator ‘ articol !avand in vedere ca fetita mea cea mare are 8 ani :).Dar cum ar sta lucrurile daca i-ai spune :’Noapte buna draga mea !eu ma duc s fac o baie ca sunt epuizata.Te rog sa nu ma deranjezi .’
Oricum e o vorba care spune ‘copii mici -griji mici,copii mari -griji mari ‘.Asa ca n-avem de ce sa ne facem iluzii 🙂
Pai, i-am spus 🙂 Dar ea stia ca nu mai sunt decat eu in casa si cred ca pur si simplu nu dormea de grija :-)))
Exact intrebarea Faustei o aveam si eu 🙂 Adica am realizat intre timp ca nu e nimeni dusmanul meu in casa, nu trebuie sa ma ascund de ei, le spun frumos si semi-glumet „auzi, dupa ce va bagati in pat o sa fac si eu o baie, sper ca o sa va trebuiasca o multitudine de chestii in timpul ala si n-o sa puteti face niciuna din ele fara mine, da?!” 😀 Nici ai mei nu-s chiar mari inca (9 si 11) dar am inceput treptat sa-i pun sa faca tot mai multe chestii singuri, nu neaparat ca-mi trebuie mie timpul meu (desi imi trebuie) dar pentru ei pur si simplu. Sa nu ramana siderati ca nu stiu ce sa faca, ca mama si tata au facut nu stiu ce chestie pentru ei intotdeauna. Nu cine stie ce chestii mari, dar lucruri absolut practice, sa coasa un pantalon, sa isi pregateasca micul dejun sau cina (bine, au trecut ei din pasiune si la gatit, artilerie mai grea, sunt deja amandoi in stare sa face orice din carnetelul meu de retete), sa se puna singuri in pat, cateva minute cu o carte si apoi nani (desi e ritualul nostru sa mai povestim 5-10 minute cu fiecare in pat inainte de somn, dar nu stii niciodata ce se intampla, am avut ocazia sa plecam undeva si sa ramana o prietena cu ei seara sa-i supravegheze cateva ore, a ramas absolut mirata ca n-a trebuit o data sa le dea indicatii, au rezolvat singuri tot ritualul pana la somn adanc) si alte lucruri marunte care fac o mare diferenta totusi. Am inceput de cativa ani sa ma gandesc, de fiecare data cand sunt rugata sa fac ceva, daca sunt rugata din comoditate sau e chiar o necesitate, ceva ce copilul nu poate face, sau inca nu stapaneste bine. Incet-incet se schimba mentalitatea si preponderenta se muta pe cat de independenti sunt ei si cate pot sa faca singuri 🙂 si se simt importanti.
Da, Simona, tiu ce zici. Mie nu mi-a iesit inca toata schema asta cu independenta. Seara daca nu sta cineva dupa ea, e in stare sa se culce la 2 noaptea, trage de timp ceva de speriat. Si legat de restul, da, stiu, dar inca nu ne iese 🙂