Nu apreciezi nimic, ești o nerecunoscătoare! Sunt copii care nu au un sfert din ce ai tu, care nu au jucării, care trăiesc sub bombe, care mor de foame. Și tu faci fițe! Mie îmi ies uneori astfel de vorbe pe gură, sunt convinsă că și ție. Deși îmi dau seama că am chiar noroc de un copil echilibrat și conștient de realitate, recunosc că unul din lucrurile care mă calcă pe nervi este atunci când nu apreciază ce are și ce primește. Sau așa mi se pare mie. Atunci intru în tiparul care ni s-a picurat și nouă în ureche în copilărie. Ăla cu recunoștința la comandă, cu aprecierea meritelor părintelui atotputernic, care îți aduce lumea la picioare și tu, mic nerecunoscător, o iei ca și cum ar fi firesc să fie a ta. Ca și luna de pe cer.
Apoi, mă uit la mine. Oare eu sunt mereu recunoscătoare?
Eu mă port cu fiecare zi ca și cu o mare binecuvântare? Eu apreciez că am un acoperiș deasupra capului, o mașină, chiar dacă nu cea mai nouă și îngrijită, care mă ferește de stat în frig și în ploaie, un șifonier plin de haine și un frigider din care pot alege la discreție? Că nu îmi vâjâie bombele la cap și trăiesc într-o țară în care femeile nu sunt bătute cu pietre și tratate ca niște animale în mod legal? Eu îmi aduc aminte, în afara exercițiului zilnic care m-a ajutat mult în sensul ăsta, să apreciez și să mulțumesc pentru ce am și pentru ce primesc?
Recunoștința nu se învață pe de rost. Așa cum nici politețea și nici respectul nu se memorează
Recunoștința se învață pas cu pas. Din exemplul celor din jur, din rostirea de către părinte a lucrurilor pentru care suntem recunoscători. Văzându-te pe tine că mulțumești pentru ce ai, copilul va începe să mulțumească la rândul lui. Dacă tu ceri mai puțin și el o va face. Nu imediat, dar în timp o va face. Dacă îi explici și îl înveți mereu ce este limita, treptat o va învăța.
Arată-i copii care au mai puțin, dar nu îl face să se simtă vinovat că are mai mult
Vorbește-i de oameni în nevoie, du-l să îi vadă, dar nu ca să-i dai peste nas, ci ca să-i arăți toate fațetele vieții și să îl înveți compasiunea și dăruirea. Învață-l să drămuiască resursele, să stingă lumina, să dea din ce are și celor din jur.
Uite-te la comportamentul tău, la ce și cât îi dai și cum îl înveți că se câștigă lucrurile
Câți părinți nu fac exces atunci când le cumpără copiilor jucării, dulciuri și cam orice și oricât, pe principiul „să aibă el că eu nu am avut”, pentru ca mai apoi să se mire că nu mai apreciază nimic? Știu o grămadă de copii care au colecție din orice jucărie la modă care apare, pentru ca două luni mai târziu să o arunce la coș și să vrea alte lucruri în trend. Am văzut părinți în magazine pe 4 decembrie, cu copii care își alegeau jucării de „doar 300 de lei, că mâine vine Moșu”. Cum ar mai putea copilul ăla să aprecieze ceva?
Nu uita că lucrurile nu mai au aceeași valoare ca acum 30 de ani
Nu îi poți cere copilului să facă mătănii pentru o banană sau o portocală. Tu le apreciai pentru că le vedeai doar la TV, le cumpărai verzi și așteptai o lună să se coacă pe dulap. Jucării vedeai în reviste străine. Acum și când te duci să cumperi o pâine treci fără să vrei pe lângă raftul de Lego și prințese, colț cu haine și smartfoane. Nici tu nu mai apreciezi lucrurile cum le apreciai când nu le aveai sub nas toată ziua.
E greu să nu cedezi tentației de a „cere” recunoștință automatizată de la copilul tău
Gândește-te însă ce ai sădit în el până acum, ce discuții ai cu el, cât și cum îi oferi ceea ce își dorește și, mai ales, cât de recunoscător ești tu pentru ceea ce ai.
Citește și
Cât avem nevoie să decidem pentru copiii noștri?
În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor
Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Apropo, de recunostinta. Am impresia ca jucariile sunt mai nou facute pentru a-i invata de mici sa devina consumatori. Te joci doua zile cu ceva si gata – incepe sa se dezmembreze. Alta. Eu am inceput sa-mi fac un obicei din a o invata ca se pot repara cu … picatura. Am cateva papusi mumie pana la brau cu banda de izoler.
Cat despre surplusul de jucarii. Jucariile niciodata, repet niciodata, nu se arunca la gunoi. Indiferent de starea lor se pun intr-o cutie frumoasa si se daruiesc unor familii cu o situatie materiala mai preacara. De Craciun se daruiesc jucariile vechi pentru a le face loc celor noi. Cel sarac trebuie ajutat. Cel puturos si nerecunoscator merita sa fie ingnorat
Vaaaai, mi-a plăcut asta cu păpușile mumii :-))). Din păcate, totul se face pt a fi repede înlocuit, de ce ar face excepție jucăriile?