Now Reading
Diareea nu se trateaza cu regim, nici febra cu antibiotice

Diareea nu se trateaza cu regim, nici febra cu antibiotice

Copilul are febră, înseamnă că e grav bolnav, trebuie făcut ceva imediat. Antibioticele vindecă orice, deci rezolvă și febra.  Dacă are febră, clar o să aibă frisoane, obligatoriu îl învelim bine și îi mai dăm o bluză pe el. Dacă copilul are diaree, îl trecem imediat pe regim alimentar, dacă este constipat apelăm la siropele sau alte suplimente laxative.

Acestea au fost doar câteva din miturile care au fost spulberate de către Dr. Luminiţa Alexandrescu, medic primar medicină generală, medic de familie și Dr. Valeria Herdea, Medic Primar de Medicină Generală, Medicină de Familie, Profil Pediatrie, Președinte AREPMF, în cadrul conferinței Conferinţa „Cum creştem copii sănătoşi. Totul despre afecţiunile de sezon şi bolile copilăriei”, organizată de Social Moms.

Ce este de reținut și aplicat în cazul acestor neplăceri, care apar inevitabil în viața oricărei familii

Răceala  nu se tratează cu antibiotice, ea are origine virală

Este nevoie doar de o bună hidratare, alimentaţie uşoară şi medicamente care să amelioreze simptomele.

Între vârsta de 2 şi 5 ani, există o groapă imunitară din cauza dezechilibrului dintre microbi cu care copilul intră în contact şi capacitatea limitată de răspuns a organismului. Din experiență proprie vă pot spune că într-adevăr lucrurile se ameliorează simțitor după vârsta de 5 ani.

Febra nu este o boală, ci doar un mecanism normal de apărare ce stimulează organismul să se apere şi trage un semnal de alarmă care activează sistemul imunitar

În timpul episoadelor de febră apare riscul deshidratării, de aceea este important să nu înfofolim copiii care au febră

Gripa este o formă particulară de viroză care apare din cauza infectării cu virusuri gripale. În acest caz, medicii recomandă vaccinarea. Deși nu sunt adepta teoriilor anti-vaccin, nu am fost niciodată de acord cu vaccinul anti-gripal. Este părerea mea personală și mi-o asum

În caz de diaree, nu se recomandă regim alimentar, ci o alimentaţie normală. Diareea va continua până la eliminarea infecţiei.

Pentru constipaţie se recomandă în primul rând schimbarea dietei alimentare care trebuie să fie bogată în fibre şi lichide (ciorbiţe, apă, ceai) şi abia apoi apelăm la laxative (sirop).

Este cazul să ne îngrijorăm atunci când copilul are febră foarte mare, care  nu cedează la antitermice, are dureri mari, este somnolent şi apatic, nu urinează, abdomenul este sensibil la palpare. În acest caz, vom merge de urgență la medic.

14925690_564135823771647_152862893025561002_n

Citește și

Când să mai ceri o părere medicală despre copilul tău?

See Also

Mami, tati, mai respirați un pic!

Febra copiilor e un lucru bun, nu mai fugiți de ea

Copilul meu clipește des. Cauze frecvente

5 greșeli în diversificarea bebelușilor

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

View Comments (4)
  • Va multumim pentru sfaturile foarte utile, care din pacate nu sunt prezentate de catre toti medicii, pentru ca nu sunt comerciale, nu vand medicamentele care sunt foarte scumpe. 🙁

    • Da, Livia, asa este, multi medici se reped in medicamente, din diverse motive. Unele ce tin intr-adevar de latura comerciala, alteori doar pt ca asa au invatat si nu doresc sa isi asume niciun presupus risc. Si eu am facut greseli cu duiumul la fetita mea, din nestiinta si din dorinta de a face totul cat mai bine. Dar invatam din greseli, citim, ne prefectionam 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top