Now Reading
Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

problemele învățământului românesc

Domnule Marinescu, avem o problemă, zice educatoarea cu glas serios. Aoleu, ce problemă avem, doamnă? întreabă Pisicul, surprins că la grupa mijlocie sau cât era Ana atunci, există „probleme”. Ana nu face cerculețe.  Omului i se relaxează brusc chipul. Nu se poate, doamnă, face cerculețe, zice el mai sigur ca la starea civilă. Nu, vă spun eu că nu face, continuă doamna. Adică face, dar după 5 minute se plictisește și nu mai face. Plus că nu le face corect, rotunde, îi ies inegale și inestetice. Pisicul își mușcă buza și se chinuie să nu pufnească. Trainerul din el se zvârcolește de râs și ușoară compătimire.

Bun, înțeleg, schimbă el strategia. Nu face cerculețe. Dar ați încercat să îi explicați de ce să le facă?…….Liniște. Chipul doamnei arată de parcă ar fi pus-o cineva să spună din memorie tabelul lui Mendeleev.

Cum adică de ce să le facă? Pentru că trebuie să le facă, își apără femeia poziția.

Păi, să vă dau un exemplu, zice omul meu. Eu am făcut cu ea un ciorchine de strugure din cerculețe. Cu cât cerculețele erau mai rotunde și mai egale, cu atât arăta ciorchinele mai frumos. Apoi l-am colorat. Lângă el am mai făcut și niște mere, tot din cerculețe, dar mai mari. 

Când vede finalitatea în ceea ce face, copilul se simte motivat și încearcă să facă tot mai bine

Mi-aș fi dorit să îi văd chipul educatoarei. Sunt sigură că s-a luminat și că dacă nu era constrânsă de rigoarea poziției, i-ar fi sărit de gât salvatorului pentru idee. De atunci, fișele de la grădi aveau ciorchini de struguri, mere și alte bazaconii PRACTICE. Nu cercuri înșirate haotic pe o hârtie, de niște copii plictisiți de la 4 ani.

Exemplul de la grădiniță e copilaș față de ce se întâmplă la școală. Acolo se văd problemele învățământului românesc

Enunțuri formulate aiurea, cu noțiuni  care nu fac parte din universul copiilor, din sfera lor de interes. Nori din care plouă în neștire, râme care își caută viermi de mâncare, copii care colecționează șurubelnițe. Calcule care nu duc nicăieri. Mda, bine, o să le folosească când or fi mari. Discutabil, dar să zicem. Lor NU LE PASĂ acum! Pentru că nu au capacitatea să  gândească în viitor. Ei își construiesc în prezent mecanisme ca să supraviețuiască școlii și sistemului, atunci când nu înțeleg de ce trebuie să facă ceva.

Îmi povestea un prieten că în manualele din SUA, problemele de matematică sunt pe situații concrete, atractive pentru copii. De exemplu, e sezonul reducerilor și vezi o rochie ce a costat 80$ că are reducere de 30%, iar în alt magazin vezi exact aceeași rochie cu prețul de 60$ și care are reducere de doar 10%. Pe care o vei cumpăra? Aceasta era o problemă de gimnaziu, la școala primară problemele sunt adaptate intereselor lor.

În aproape toate episoadele serialului Școala în lume, mamele povestesc de aplicarea practică a teoriilor predate. Învățăm despre nu știu ce bătălie la lecția de istoria orașului, mergem și vedem locul bătăliei, indiferent că acolo e un mall sau un obiectiv turistic (da, asta se întâmplă în Spania, de exemplu). Învățăm despre fructe, facem o salată, vorbim despre unități de măsură, încercăm să croim o rochie pe dimensiunile unui copil din clasă.

Da, poate exemplele sunt absurde. Să pretinzi de la un copil de 4 ani să deseneze cercuri perfecte, fără să știe la ce îi pot folosi vreodată cum e?

Mi-am amintit povestea asta de la grădi când am văzut-o pe Ana cu cât entuziasm își face tema la engleză (engleza din privat, la școală cică face germană, dar nu înțelege și nu știe o boabă). Învață prepozițiile – on, under, in și au de decupat, de lipit și de colorat diferite animale, pe care să le pună pe pat, sub pat, în sertar, etc. În primul rând, vizualizează prepozițiile alea, își dau seama  din imagini că ele indică poziția, în al doilea rând se distrează, ba chiar se și relaxează cu decupatul și lipitul. Care aparent nu au nicio treabă cu limba engleză.

Citește și

Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Dragă părinte de copil școlar

Ce facem când copilului îi e greu la teme?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (11)
  • Ai perfectă dreptate, ai pus punctul pe „i” 🙂 Eu am avut surpriza să constat că în clasele mai mici (până la a patra, după care am început să văd culegerea de mate mai des pe acasă de exemplu), problemele erau concepute și scrise de profesori pe fișe printate, cu exemple din clasa copiilor. De genul că venea Robert acasă râzând și îmi arăta enunțul care spunea „Robert și prietenul lui, Tibebe s-au dus în vizită la prietenul lor Tiago. Mama lui Tiago le-a servit o pizza pe care a tăiat-o în 8 felii. Dacă fiecare băiat a mâncat două felii, câte au mai rămas?” Toți ăștia pomeniți fiind colegi de clasă în realitate 🙂 Păi cum să nu-ți placă matematica așa?!

    • Da, Simona, la voi oricum este modelul modelelor, daca pot spune asa. Nu zic ca n-or fi bube si acolo, dar este de departe sistemul pe care il admir cel mai mult si care cred ca da oamenii de care are nevoie lumea.

    • Nu, Finlanda nu a fost, e in plan. Din ce am avut pana acum, asa am simtit eu ordinea, Canada, UK, apoi Norvegia, Germania, Franta.
      Sigur, eu sunt subiectiva, fiecare poate a vazut altceva in fiecare episod

  • Și eu am auzit că Finlanda ar fi țara cu sistemul școlar ideal, dar nu cunosc pe nimeni personal să-mi confirme. Și da, nici aici nu e totul 100% perfect, dar e cât se poate de aproape de perfecțiune în viziunea mea și se potrivește exact cu ce am eu nevoie de la sistemul ăsta. Între timp, pentru că de o vreme mi-am schimbat jobul și acum lucrez la Universitate (una dintre cele mai meseriașe de aici) am avut ocazia să văd din interior cum e și higher education. În fiecare zi mai rămân mască pentru ce mai aflu, sunt extrem de impresionată 🙂

    • Da si eu vanez pe cineva pentru Finlanda. Nu am gasit inca, mai caut. Dar si ce mai povetesti tu de la voi mi se pare fascinant

  • Usor de zis, greu de facut.
    Ca parinti aveti dreptul de a face propuneri de modificare a curriculumui scolii si a programelor de la inspectorat. Cate asociatii de parinti care chiar fac ceva exista? De cate ori v-ati interesat cine este presedintele consiliului elevilor? Dar cine este reprezentantul parintilor in comisiile de lucru ale scolii? Da, exista asa ceva.
    Inca nu am vazut pe nimeni sa faca asta, ce-i drept e de inteles…. exista oameni platiti sa faca asta…
    Pentru a reforma sistemul de invatamant este nevoie ca parintii sa treaca de la scandalul pasional la demersul gandit, cu obiectivul in minte si cu armele proprii sistemului in mana… eventual si cativa aliati din interior
    Daca ne scandalizam si dam sfaturi pe bloguri si prin comentarii (cum fac si eu acum) nu o sa rezolvam decat la nivel mental lucrurile… psihologie de grup. Sistemul ramane neschimbat.
    Pentru a schimba lucrurile e nevoie de profesionisti si de oameni implicati. Acestia nu vor veni niciodata sa isi bata capul cu „toti prostii” si sa „revolutioneze sistemul” pe un salariu nu foarte motivant. Salariile mici si administratia corupta au adus multi oameni „necurati” in sistem care au umplutu goluri doar pe hartie. Rezultatul este acesta despre care vorbiti

    • Sunt perfect de acord cu dumneavoastra! Eu mai am un pic, foarte putin si ma las invinsa de sistem. Recunosc, nu imi cunosc armele si nu stiu exact ce ar trebui sa fac. Ma gandesc de ceva vreme de ce anume este nevoie si de unde se poate porni. Nuam de gand sa raman la stadiul de a scrie pe blog, dar deocamdata efectiv nu stiu care este primul pas

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top