În ultimul an, cea mai mare problema a noastră, în mod constant, este că nu avem două maşini. Ne e greu cu mobilitatea, depindem unul de altul, boscorodim, ne supărăm, ne mai trece, iar ne apucă. Calculăm, ne dă cu minus, o lăsăm baltă, apoi iar ne enervăm şi tot aşa.
Ocazional, a se citi zilnic, eu am probleme că nu îmi ajunge timpul. Că nu apuc să beau o cafea tihnită. Că nu respect orele de masă (mă străduiesc să mănânc la ore fixe, ca să menţin greutatea la care am ajuns).
Mai am problema că mă enervează copilul. Că e aglomerat în oraş. Că e plin pe stradă de oameni agresivi şi neamabili. Că e urâtă vremea. Că a venit toamna. Că Ana are teme şi eu mă simt deja sufocată, deşi ştiu că e doar începutul.
Şi cum am eu aşa probleme grave, văd la Ana cea Urbană un articol despre copiii bolnavi de cancer şi cum le putem aduce un zâmbet pe chipurile chinuite de durere, făcând o mică donaţie sau chiar cumpărându-le un costum de erou de poveste. Mă mobilizez şi eu cu ce este nevoie şi trimit şi un gând bun pentru micuţi. Îmi trece prin minte gândul la problemele mele grave de clipa trecută.
Nu trece mult şi văd pe alt wall imagini cu o persoană care îmi pare extrem de cunoscută, dar nu ştiu de unde să o iau. Doar zâmbetul mă face să o recunosc pe Shannon Doherty, Brenda copilăriei mele. Pe atunci, ora la care se difuza Beverly Hils 90210 era sfântă. Fata cu figură de neuitat, ochi uşor asimetrici, păr strălucitor, cu breton şi zâmbet perfect este acum o umbră. Slăbită, cheală, plină de ace peste tot, uscată sub efectele chimioterapiei. Dar optimistă, cu acelaşi zâmbet, prin care speră să alunge moartea. Îi dă târcoale de un an. Mă năpădesc lacrimile. Mi se pare nedrept.
Mă gândesc încă o dată la problemele mele. Mulţumesc că mă pot bucura de zâmbetul Anei, neştirbit de vreo durere, că pot face jonglerii cu maşina şi la o adică o pot lua pe jos oricând, fără să risc să pic pe stradă din pricina organismului slăbit. Că pot să alerg peste tot, fără să am oră de ajuns la spital la injecţii, că cel mai puternic medicament pe care îl iau e nurofen pentru dureri de cap.
Oricât pare de clişeic, preţuiţi-vă sănătatea! Luaţi-vă copilul în braţe atunci când vă enervează, bucuraţi-vă când vă dor oasele de mers, mulţumiţi-le celor care vă ridică tensiunea. Şi nu uitaţi să trimiteţi un gând bun şi către cei care au probleme cu adevărat.
Pentru că doar moartea şi o boală incurabilă nu au rezolvare.
Aici puteţi găsi povestea lui Shannon Doherty şi puteţi trimite gânduri bune către ea.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile
Sursa foto – Pixabay
Am urmărit și eu stupefiată povestea ea…cancerul și mi-am adus aminte de un episod din binecunoscutul serial…chiar personajul ei, Brenda a mers la doctor pentru un nodul suspect la sân. Doctorul a explicat cum se face controlul de rutina acasă, cum trebune sa te examineze singura. Sunt doua ironii aici…mama mea a descoperit astfel nodul la sân care la fix patru ani a luat-o de lângă mine:( iar a doua ironie cum se face ca personajul ei…și nu altul a trebuit sa meargă lanul asemenea control conform scenariului. Și legat de problemele cred ca toți avem destule dar când auzim sau vedem astfel de cazuri, ale noastre probleme par nimicuri
Da, asa e, ai dreptate, uitasem. Ce ironic… Imi pare tare rau pentru mama ta, Dumnezeu sa o odihneasca!