Now Reading
Prin ochi de copil – Cum să începem şcoala mai ușor

Prin ochi de copil – Cum să începem şcoala mai ușor

Gata, vara își strânge soarele cald, amintirea nisipului printre degete, cafeaua băută cu ochii la mare, tihna din oraș și îi lasă locul de joacă toamnei, care vine cu început de școală, griji, stat în trafic, trezit devreme și tot tacâmul.

E plin netul de sfaturi de la specialişti sau părinţi despre cum să ne trezim mai uşor dimineaţa, cum să reintrăm în ritm, cum să le fim alături copiilor noştri.

Eu am vrut să aflu cum se vede toată agitaţia asta  prin ochi de copil  şi am întrebat-o pe Ana ce sfaturi le-ar da părinţilor şi copiilor la început de an școlar

Cum să începem școala mai ușor. Sfaturi  pentru părinţi

Temeri

Nu vă faceţi griji pentru copiii voştri, pentru că totul va fi bine, o să se înţeleagă bine şi cu colegii şi o să se descurce. Chiar dacă la început pare mai greu, totul o să fie extraordinar. Poate în prima zi nu a fost aşa de bine, dar nu vă pierdeţi încrederea, până la urmă o să se echilibreze (mom’s edit – pe cuvânt că nu i-am suflat)

Sprijin

Copiii o să aibă emoții la început şi o să le fie teamă de ce colegi noi o să aibă, dacă o să le placă, cum  o să se descurce. Spuneţi-le că totul va fi bine şi fiţi alături de ei.

Trezitul dimineaţa

Nu îi grăbiți când îi treziţi, fiţi calmi cu ei, mângâiați-i şi spuneţi-le că ziua de azi va fi frumoasă, chiar dacă poate ieri nu s-au simţit bine. Spuneţi-le că îi aşteaptă lucruri noi şi că ar fi păcat să le piardă. Puteţi să îi treziţi şi cu un cântecel, cum mă trezeşte mami pe mine. Dacă ei spun că mai vor un minut, până le pregătiţi hainele sau masa, mai lăsaţi-i un minut.

Drumul spre şcoală

Copiii pot să fie plictisiţi, speriaţi sau somnoroşi. Ca să îi înveseliţi puneţi-le un cântecel vesel şi întrebaţi-i ce lucruri îi supără. Ei vă spun ce îi necăjeşte şi după găsiţi împreună lucruri bune cu care să le înlocuiţi pe cele rele. Puteţi să vă jucaţi şi un joc, cum ar fi – Alegeţi o culoare, roşu de exemplu, şi uitaţi-vă după maşini sau obiecte de culoarea respectivă. Jucaţi până la zece. Cine vede primul maşini sau obiecte roşii spune. Primul care găseşte zece maşini sau obiecte roşii, câştigă. Pot să fie doi, trei sau patru jucători.

Despărţirea

Neapărat să le daţi pupicul de plecare şi dacă nu vor să meargă în clasă îmbrățișați-i cât vor ei. Dacă s-a întâmplat ceva grav sau dacă le este dor de voi spuneţi-le că pot să sune de la doamna, ca să le daţi curaj.

Teme

Când copiii nu vor să îşi facă temele, făceţi-le prin joacă sau promiteţi-le că o să vă jucaţi împreună după ce le terminaţi. Nu mai fiţi aşa serioşi!

Cum să începem școala mai ușor. Sfaturi pentru copii

Nu vă temeţi, copii!

O să fie totul frumos până la urmă. Mie mi-a fost greu, era totul nou – sala, copiii. Mi-a fost teamă prima oară, dar pe urmă m-am simțit din nou în forţă.

Ascultați-o pe doamna învățătoare, pentru că dacă nu respectați regulile iese haos şi e mai rău. Dacă vă e greu, spuneți-i doamnei sau rugați-o să o sune pe mama, să vorbiți cu ea.

Să nu plecaţi nicăieri fără să ştie doamna. Nu cunoaşteţi clădirea şi puteţi să vă pierdeți

Dacă copiii râd de voi, nu îi băgaţi în seamă. O să se potolească până la urmă dacă văd că nu vă pot răni.

Când ajungeţi acasă, vorbiţi cu părinţii şi spuneţi-le dacă vă e greu şi povestiţi-le ce aţi făcut.

Sper că v-am adus zâmbetul pe buze şi vă dorim să aveţi parte de un an pe sufletul şi meritul vostru!

Citește și

Cât costă începutul de an școlar

Dragă părinte de copil școlar

Ce facem cu copilul după școală?

De ce nu se concentrează copilul la învățat? Cauze și soluții

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Performanță școlară cu muci pe față și multă singurătate

Educație financiară pentru copii. Cum o facem?

Există viață după școală. Cum o regăsesc?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top