Mami, hai să îi cântăm LA MULTI ANI lui Nonin. Vino să vezi ce i-am luat cadou și cum l-am ambalat. Nu mai știu exact când au apărut. Probabil în jurul vârstei de patru ani, poate și mai devreme. Știu doar că de atunci sunt parte componentă a familiei noastre. Nu stau mereu cu noi. Uneori lipsesc chiar și luni de zile, dar întotdeauna se întorc, cu povesti noi, cu achiziții noi, cu probleme noi. Ei sunt prietenii imaginari ai Anei.
Câteodată vin și Luli și Lala și mulți alții, care nici nu au nume, dar sunt acolo prezenți, o gașcă întreagă. Însă ei, cei trei, sunt constanți. Initial erau animăluțe, nu îmi amintesc ce soi, dar parcă era și un păianjen în grup. Între timp nu mai sunt animăluțe, dar nici nu au o identitate definită. Sunt generic “copiii”, ai ei desigur.
Prietenii imaginari. O realitate în viața copiilor
Nonin, Sotin și Setin sunt realitatea ei. Își amintește exact ce roluri le-a atribuit de la început, ce vârste au și nu se încurcă niciodată. Nonin și Setin sunt baieței, primul are nouă ani, al doilea este la liceu, iar Sotin este fetiță și are 10 ani și jumătate.
Nonin este rebelul
El niciodată nu respectă regulile, fuge, se revoltă, dispare te miri pe unde și trebuie căutat chiar și cu poliția, dacă e nevoie. El este cel care vrea mereu la televizor, fură tableta și se joacă pe ea ore în șir. Mănâncă toate prăjiturile, fără să se gândească că mai trebuie să le dea și celorlalți. Se cațără prin copaci, pe clădiri, aleargă în fața mașinilor. Pe scurt, face tot ce este mai rău și în general interzis.
Cu toate astea, deși este certat, el este iubit și înțeles. Ultima oară i-am serbat ziua la mare, la cort. Ne-am organizat ad-hoc și i-am adus tort imaginar, i-am cântat La Mulți Ani și a primit o listă interminabilă de cadouri, cu personaje la modă printre băieți acum – Star Wars, Minion și alții. Ca prezență, Nonin este cel mai activ printre noi, pentru ca generează situații conflictuale, care necesită timp și agitație pentru a putea fi rezolvate.
Sotin este fetita perfectă
E cuminte, ascultatoare, liniștită, învață foarte bine la școala. Are talente diverse, care se schimbă sau se perfecționează în funcție de situație. Ea este responsabila grupului, are grijă de Nonin și uneori îl aduce pe calea cea bună. Nefiind problematică, nu ocupa un rol foarte activ, dar stârnește multă admirație din partea Anei. Este clar că ea este “modelul”.
Setin este, aparent, de umplutură
Nu știi prea multe despre el, decât că este deja la liceu. Ana manifesta o fascinație pentru a fi la liceu, nu stiu exact ce conexiuni face ea, dar liceul este privit așa, ca o ultimă frontieră. Mai știm că, deși când era mic era foarte neastâmpărat, acum s-a cumințit. Nu prea este interlocutor principal în conversațiile Anei, dar eu îl simt ca fiind factorul de echilibru.
Prietenii imaginari au rol vindecător
În căpșorul ei este clar că Nonin este modelul celui care nu se supune, este “fructul interzis”, ceea ce și-ar dori să fie dacă nu ar avea limite. Sotin este proiecția perfecțiunii prin ochii celorlați, fetița ideală, copilul model, care pare o copie a fetițelor-prințese din serialele de pe Disney Junior. Setin însă este normalul, echilibrul și este cel mai aproape de un copil real, care nu stârnește oftaturi de invidie în rândul celorlalți părinți, dar nici nu îți crește pulsul cu 3 unități în fiecare zi.
Așa cum nu îmi mai amintesc exact perioada în care au apărut, nici nu stiu când vor pleca.
M-am gândit de câteva ori că i-a uitat, pentru că nu i-a pomenit mult timp, dar de fiecare dată ei au revenit și și-au reluat activitățile și obiceiurile, ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat. Dialogurile dintre Ana și copiii ei sunt savuroase, mai ales atunci când îl ceartă pe Nonin și se agită, dă telefoane, pune pe toata lumea în gardă pentru cine știe ce prostie a mai făcut năzdrăvanul. Câteodată prezența lor e insesizabilă. Alteori însă trebuie să le luam și lor plăcinte, imaginare desigur, să îi așteptăm și chiar să îi ajutăm să urce în mașină.
Eu cred că prietenii imaginari nu numai că nu sunt o amenințare, dar sunt chiar o binecuvântare și îi iubesc de nu mai pot.
Ei sunt rodul imaginației copilului meu și sunt supapa pe care o folosește pentru a-și spune ofurile, frustrările, dorințele. Este modul prin care eu pot intra în lumea ei mai ușor, modul prin care îi pot spune uneori că o iubesc chiar dacă o mai și cert sau îmi pierd controlul. Exact așa cum ea îl iubește pe Nonin, chiar atunci când el zboară până în Franța și se urcă pe Turnul Eiffel, încurcând astfel toate planurile plecării în vacanță.
Asa că, dragii mei Nonin, Sotin și Setin, împreună cu toată gașca voastră veselă, sunteți bineveniți în familia noastră, atâta timp cât vreți voi să stați la noi. Dacă mă rugați frumos, vă fac și prăjituri. Cu multă ciocolată pentru Nonin și multe fructe pentru Sotin, firește!
Copiii voștri au prieteni imaginari? Ni-i prezentați și nouă?
Citește și
Despre dragoste la aproape șapte ani
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.