E și el mic, lasă-l, că nu știe, spune protectiv bunica, atunci când un alt copil mai mare încearcă să îl oprească pe băiatul de trei ani să mai arunce toate produsele de pe raft, în timp ce femeia plătește cumpărăturile. Trei minute mai târziu, puștiul se lovește și începe să plângă. Vai, dar ce te smiorcăi așa, nici nu te doare. Băiat mare și plângi, ce rușine!, sare bunica, susținută de alte doamne din preajmă. Întâmplător, scenele s-au întâmplat una după alta și asocierea lor e aparent amuzantă. De fapt, reflectă o realitate.
Adulții trimit mesaje contradictorii copiilor
Îi consideră prea mici să mănânce singuri și îi hrănesc cu lingurița până la grupa mare. Dar îi cred prea mari să stea ca „bebelușii” și îi pun în fund de la 4 luni, deși toți medicii avertizează despre pericolele la care este supusă coloana lor, insuficient formată. Îi cred prea mici să înțeleagă și nu le explică de ce nu aruncăm cu jucării în capul altor copii, de ce nu chinuim animalele trăgându-le de mustăți sau de ce nu rupem toate ambalajele produselor la magazin. În schimb, îi cred mari ca să plângă sau să se teamă, așa că îi rușinează dacă plâng de frică sau de durere.
Le iau pantofii din mână, că sunt prea mici să se înalțe singuri, dar odată ce merg la școală îi cred prea mari ca să se joace și îi țin doar cu nasul în culegeri și gazete. Îi feresc de sporturi că sunt mici și se lovesc, dar le pun tabletele și telefoanele în brațe de la șase luni. Nu le permit să umble cu un cuțit nici sub supraveghere, că sunt mici. Sunt în schimb mari ca să înfulece ciocolată la 1 an, „doar nu vrei să vadă la alții și să poftească”. Sunt prea mici să meargă cu bicicleta, dar suficient de mari să poarte pantofi cu toc de la 3 ani (da, există în oferta magazinelor).
Prea mici ca să fie responsabili, dar prea mari ca să mai fie copii
Prea mici să se hrănească singuri, dar prea mari să se hrănească sănătos. Prea mici să învețe reguli de relaționare, suficient de mari să fie expuși la jocuri violente. Prea mici să se joace afară, destul de mari să înlemnească ore în șir cu ochii la TV. Prea mici să meargă în excursii și tabere, dar destul de mari să aibă cont de Facebook, cu data nașterii „măsluită”.
Sunt doar câteva din paradoxurile copiilor și părinților din ziua de azi. Îi îmbrăcăm cu pantofi prea mari pentru ei și ne mirăm că vin în nas la primii pași, dar le uităm pe cap căciulița de bebeluș, care îi strânge vizibil, dar pe care o ținem acolo.
O căciuliță nouă s-ar putea să aibă nevoie să fie spălată, asortată cu alte haine și e mai comod să nu ne batem capul cu asta. Mai bine mai punem un joc video.
Citește și
Și copiii au voie să obosească și să se simtă rău
Uneori, întrebările dor. Să le alegem cu grijă
Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
