Stă la birou și scrie. Stiloul pare de plumb. La fel și capul lui, pe care îl lasă ușor să cadă peste cărți și caiete. Oare cât o fi ceasul? Era trei când a terminat temele. A amorțit în scaun, dar mama nu i-a dat voie să se ridice. Are de lucrat suplimentar. Cică așa o să obțină performanță școlară. Mama spune mereu că nivelul clasei e slab. Că doamna nu are putere să se impună în fața părinților cu păreri moderne și le dă teme prea ușoare și puține. Măcar le dă suplimentar celor care cer. El n-ar cere, că i se par destule. Uneori și alea îi împăienjenesc ochii.
Îi vine să strănute cu putere. Mucii i se împrăștie pe față. Îi șterge cu mâneca hainei. Din greșeală o parte îi intră în gură. Bine că nu e la școală. Iar ar fi râs copiii de el. I-ar fi zis scârbosul clasei. Nu înțelege exact de ce și ce e așa rău să te ștergi cu mâneca. Când l-a văzut doamna, l-a certat. Ca atunci când a deschis ușa cu piciorul sau când a aruncat cu penarul în capul lui Sebi. I-a zis că asta e lipsă de educație.
Dar el știe că e educat. Mama și tata îi spun mereu că trebuie să învețe, să fie educat, să ajungă cineva în viață. La câte pagini de Gazetă face pe zi trebuie să fie tare educat.
Dar oare ca să fii Cineva trebuie să faci cartea aia mare galbenă pe toată? Și dacă nu o faci, rămâi un nimeni?
Și ce ți se întâmplă atunci când ești Cineva? Alex de la doi trebuie să fie Cineva. Părinții lui îi vorbesc mult și îl învață tot felul de lucruri. Merg la teatru pentru copii și în parc și uneori în drumeții. Și seara îi citesc povești, așa cum îi citeau și lui părinții când era mic. Dar Alex știe să citească, de ce îi mai citesc părinții?
Și lui îi place să citească. A văzut la Matei „Jurnalul unui puști”. Mama însă i-a spus că e o prostie și i-a trântit pe birou o carte pe care scrie „Lectură recomandată în programa școlară”. Oare și de la aia te faci Cineva?
E târziu. Afară se aud sunete de role și biciclete. Copiii din jur pleacă în parc cu părinții care au venit de la serviciu. Încă nu a terminat. Iarăși nu o să mai apuce decât să se joace pe tabletă un joc-două înainte de culcare. Dar măcar să termine odată.
Poate așa scapă fără să îl certe mama că iar a pierdut vremea în loc să lucreze.
Face cu greu ultimele operații. Când termină, aruncă caietele pe jos, lângă resturile din sandvișul de la prânz. Oricum le strânge mama de fiecare dată, ce rost are să se mai obosească?
Îl doare capul și își simte ochii grei. Îi e somn. Și îi e dor de o poveste. Cum îi citea mama când era mic și nu știa să citească. Se simte singur. Sigur dacă era Cineva s-ar fi simțit mai bine.
Băiețelul meu e doar un personaj ipotetic. De fapt, poate fi colegul copilului tău, fiul colegei tale de serviciu, vecinul de pe scară.
Este copilul multor părinți români, care cer performanță școlară și rezultate.
Care se iau de gât cu alți părinți pentru teme multe și lucru suplimentar. Care pun presiune pe învățătoare să ridice nivelul clasei, pentru că altfel „praful se alege de ei la gimnaziu”.
Părinți care nu le spun copiilor lor că nu e în regulă să lovești alți copii. Că e periculos să fugi în mijlocul străzii sau să arunci cu pietre în geamuri și mașini. Că atunci când strănuți pui mâna la gură și apoi te ștergi la nas. Că spui mulțumesc și te rog. Că atunci când greșești îți ceri scuze. Că e în regulă să greșim.
Că toți suntem importanți pe lumea asta pentru ceva și că nu este nevoie să aduni FB-uri pe carnet și medalii pe raft ca să fii Cineva.
Că lipsa cunoștințelor se acoperă cu puțină muncă în plus, multă voință și răbdare, dar lipsa deprinderilor de viață și a sentimentului de siguranță nu se mai lecuiește aproape niciodată.
Că te naști Cineva și devii Cineva la adăpostul dragostei și protecției celor care ți-au dat viață.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Citește și
De ce nu se concentrează copilul la învățat. Cauze și soluții
Oana Moraru. Școala nu este garanția succesului în viață
Otilia Mantelers. Succesul la școală depinde de implicarea părintelui
Sursa foto – Pexels.com
Frumos ai scris articolul.
Sper sa nu devin mama baietelului din prima parte a articolului, desi vad in mine un mare potential de a fi exact asa. Sigur are legatura si maniera in care am fost eu crescuta, mereu in comparatie cu alti copii, mereu cu dorinta mamei pentru mine a deveni „cineva”.
Multumesc pentru apreciere! Majoritatea suntem in pericolul asta, important e sa nu ne pierdem echilibrul
Dacă îți iubești copilul, ofera-i încredere în el, nu-l obliga să facă ceva ce urăște. Va crește un frustrat și nu va avea o personalitate puternică! Dacă părinții noștri ne-au tratat așa, deoarece acesta era nivelul lor de conștiință..eu cred că generația noastră poate fi mai înțeleaptă.
Pe mine articolul m-a îngrozit. Respect faptul că ați tras un semnal de alarmă!
Iar celor care cred că obligându-si copiii să devină „cineva” , punându-i să exceleze la toate materiile , va pun 2 întrebari: Cât de mult mai contează acum că ați avut temele întotdeauna făcute?
Aveți o viață fericită?
Exact, foarte bine punctat! Multumesc pentru opinie!
Știți de ce îmi este dor ? De copilăria mea . Aia zbuciumată. Cu multe ieșiri afară. Cu bătut mingea pe toate coclaurile. De școala în care nu exista atâta competiție, atâtea culegeri și caiete speciale . Mi-e dor de toate astea pentru copilul meu . Toate astea astăzi nu mai există. Astăzi este la moda să epuizezi copilul .Ce dacă el nu vrea să meargă la after school și vrea în parc . Ce dacă el nu vrea să facă lecții de pian , de tenis … de mai toate . Nu, el trebuie să facă toate astea pentru că așa este la modă. Investești în viitorul lui să ajungă cineva . Acel cineva pe care ți-l dorești tu ca părinte . Nu el ca și copil . De ce ar conta și părere lui . El trebuie să stea printre fruntași nu printre „proști”. Fix de un „prost” îmi aduc aminte . Frate-miu ultimul lucru pe care îl iubea era școala. Nu de multe ori a fost catalogat ” prost” . Ei bine ” prostul” ăla a devenit adult . Un adult cât un munte și cu un suflet la fel de mare . Ar respira mai puțin dacă ar putea doar ca să ajungă aerul si la alții . Acel prost a ajuns o minunatie de om și stă lângă campionii țării. Lăsați copiii să fie „proști ” . Promit că nu o să vă dezamăgească.
Ce frumos spus, Alina, minunat! Sunt convinsa ca fratele tau este un om cum putini se mai intalnesc astazi
Bog al meu era la grădi și mie mi-ar fi plăcut să spună cum trebuie poezia. nu din mândrie, ci pt că o știa.
n-a spus-o, nu i-a ieșit cum era corect, mi-a cam părut rău, dar când a venit lângă mine l-am îmbrățișat și asta e.
o fetiță care avea mama în spatele nostru s-a încurcat o singură dată și mama ei mai că a bătut-o la final…. de față cu toți.
cred că fiecare dintre mame are dorința de a reuși copilul ei, dar ca să-l chinui sau să tragi toată clasa după el – e o nebunie.
în ce privește violența, specialiștii spun că e și o refulare a copiilor care nu pot comenta în fața părinților – măcar pe cei din jur să-i căsăpească.
și ajungem tot la ideea că noi suntem vinovați pentru cum ne sunt copiii.
Of, Bianca, da, asa este. Si eu cand vad copii agresivi, fie in atitudine (sunt foarte „bossy”), fie in limbaj (vorbesc de sus, jignesc) chiar in gesturi (lovesc), ma gandesc ca explicatia este acasa. Dar tot nu pot sa fiu indiferenta cand copilul meu le cade victima, pana la urma el ce vina are? E tare trist… Sigur ca toti ne dorim ca al nostru copil sa fie cel mai cel, e firesc, dar tine de noi cum abordam problema si cum gasim echilibrul
Nu am putut sa citesc tot articolul. Nu stiu de ce, dar m-a intristat peste masura 🙁
Off, da, te inteleg
Ce trist! Din păcate, întâlnesc din ce în ce mai des astfel de situații… trist.
Da, asa este, sunt dese si sunt langa noi. ne afecteaza copiii si pe noi
Imi place mult cum ai prezentat printr-o poveste frumoasa, o realitate atat de dureroasa.
Multumesc mult, Anca!
Articol de actualitate.Se nasc mai multe intrebari. 1- copilul nu vrea sa faca lectiile -Cum procedezi fara sa-l obligi,sa-l lamuresti ? 2 – Nu-i place sa citeasca..Cum faci sa-l „pacalesti” sa vrea”? 3- nu poate rezolva exercitiile si problemele-Cum procedezi sa-l faci sa priceapa daca nu-i plac ? Nu cumva ,de mic trebuie invatat ca unele activitati trebuie facute chiar daca nu-ti plac.Judecatorului ii place sa condamne?Medicului de medicina legala , ii place sa desfaca mortii? Minerul intra de placere in mina? Toti cei ce muncesc au o munca placuta pt ei?NU ! Dar o fac pentru ca trebuie si pt ca e necesara.Eu asta-i spun nepotului. Fac o greseala?
Este perfect adevarat ceea ce spuneti. Ceea ce spun eu in articol are legatura cu exagerarile. Sigur ca le spunem copiilor ca unele lucruri trebuie facute chiar daca nu le plac, ca la scoala respectam reguli, chiar daca unele sunt absurde, etc., Este vorba insa de cei care pun accent pe performanta, pe participare la concursuri, pe lucru suplimentar, dar, pe de alta parte, nu isi invata copiii reguli elementare de bun simt si comportament social, nu ii asculta, nu discuta cu ei. Sunt convinsa ca dvs veti gasi echilibrul in abordarea fata de nepotul dvs.