De ani buni, unul din obiceiurile pe care le am în rutina mea este cititul. În special în concediu sau perioadele libere, dar și seara, înainte de culcare, obișnuiam să mă afund în paginile unei cărți. În perioada dificilă a divorțului și pandemiei, din păcate, mi-am găsit mult mai rar resurse pentru lectură, așa că, în afara unor cărți-suport în perioada respectivă și a unor lecturi recomandate, mi-a venit destul de greu să citesc constant, o făceam mai mult „compulsiv”, în valuri.
Asta până în urmă cu două veri, când viața mea s-a pus pe un făgaș de normalitate, iar efectele echilibrării au început să se vadă pe toate planurile. De atunci, mi-am reluat bunele obiceiuri de lectură, deși recunosc că și acum îmi trebuie o anumită stare ca să pot citi. Dacă am perioade aglomerate sau stresante sau, mai nou, dacă hormonii de perimenopauză își fac de cap, îmi este destul de greu să mă adun ca să citesc și prefer să văd un film, să fac sport sau pur și simplu să îmi îndrept atenția către altceva care mă relaxează. Vara aceasta, însă, am reușit să aloc timp și cititului și pentru că au fost câteva cărți care m-au impresionat, am ales să le împărtășesc, în cazul în care cineva are nevoie de inspirație.
Cât timp înfloresc lămâii
Este o carte pe care o „vânam” demult să o împrumut de la Bookster, dar o perioadă lungă a fost indisponibilă, până i-a venit, în sfârșit, rândul. Din start, în ochii mei a avut un atu important, faptul că acțiunea ei se desfășoară în Siria, în timpul revoluției izbucnite în 2011 și care continuă până azi. Mă fascinează toate cărțile scrise de autori arabi sau a căror acțiune se desfășoară în țările arabe, în special cele ce au la bază situații reale. Am devorat toate cărțile lui Khaled Hosseini (așa pândesc să mai scrie ceva, dar văd că nimic, de ani buni, în afara unei cărți manifest, care este de fapt o scrisoare ilustrată), dar și biografiile, printre care și cele pe care le-am recomandat în urmă cu ani buni pe blog – povestea Banei Alabed, o fetiță refugiată din Siria și povestea lui Nujeen, o refugiată în scaun cu rotile.
Cât timp înfloresc lămâii este, teoretic, ficțiune. Practic, ea are la bază o documentare serioasă și poate fi lejer povestea a mii de oameni din Siria, obligați peste noapte să renunțe la ceea ce visau și să se adapteze la ce trebuie să facă pentru a supraviețui, să își vadă rudele și prietenii murind sub ochii lor, să accepte scenarii nebunești, care îi pot duce către moarte, dar care par mai sigure decât să rămână în țara lor, nimicită de război. Zoulfa Katouh, o autoare de origine siriană, stabilită în Elveția, spune povestea Salamei, o tânără de 18 ani, care, în momentul izbucnirii conflictului, era studentă la farmacie, avea dorințe și planuri, care s-au spulberat sub primele bombe și s-au transformat în tactici de supraviețuire.
Pe tot parcursul cărții, suntem martori la zbaterile și trăirile Salamei, la lupta ce se dă în sufletul ei și care oglindește lupta reală din jurul său. Este o carte despre iluzii spulberate, despre dimensiunea durerii și ce poate naște ea, dar și despre speranță și iubire, pentru că, la un moment dat, apare Kenan, un băiat de vârsta Salamei, care aduce puțină lumină în lumea ei neagră și alături de care se poate gândi, încă, la un viitor.
Este o carte dură, o carte tristă, dar presărată cu speranță și scrisă cu foarte mult suflet și pasiune. Eu personal nu am putut să o las din mână, pentru că este și imprevizibilă. Nu spun mai mult, vă las să descoperiți singuri.
Fata care și-a găsit vocea
Este o carte pe care am luat-o inițial pentru Ana, de la Bookfest, dar văzând-o cât este de încântată, am luat-o la citit imediat ce a terminat-o. A fost, practic, una din lecturile mele în Cipru. Cartea spune povestea lui Adunni, o fată din Nigeria, rămasă orfană de mamă la o vârstă fragedă și care este obligată la 14 ani să devină a treia soție pentru un bărbat bătrân, ca să își ajute familia sa supraviețuiască. Copila trece printr-o mulțime de situații de neimaginat pentru multi dintre noi, dar rămâne fidelă visului și dorinței ei de a merge la școală ca sa învețe, sa devină o voce și să ajute fetele ca ea și poporul ei, greu încercat.
Spune-mi adevărul despre iubire
De când urmez cursurile Facultății de Psihologie, printre lecturile mele se numără și cărți de specialitate, dar și cărți având ca subiect psihologia și psihoterapia. Recunosc că cel mai ușor și drag îmi este să citesc cărți care redau povești din terapie, grupate pe anumite subiecte. După ce m-a fascinat Bărbatul cu voce fruumoasă și alte povestiri din terapie, am ales o carte despre cupluri, Spune-mi adevărul despre iubire. 13 povestiri din cabinetul terapeutului, scrisă de Susanna Abre, terapeut psihanalist, care își desfășoară activitatea în Anglia. Povestirile redate în carte s-au întâmplat în timpul pandemiei, care știm cu toții că a scos la iveală sau a agravat problemele, în special pe cele de cuplu.
Cartea nu expune povești idilice. Multe dintre ele nu au practic finalitate sau aceasta constă în abandonarea ședințelor de către clienți, iar asta este exact ceea ce subliniază autoarea, că terapia nu este despre certitudini, nu e despre a te duce „stricat” și a pleca reparat, ci este un proces, care nu știi unde va duce, care va fi rezultatul sau dacă va fi unul. Este o călătorie cu mulți actori, văzuți și nevăzuți, din prezent sau din trecut, care își pun amprenta asupra rezultatului final.
Deși este cumva „de specialitate”, o recomand oricui este pasionat de dezvoltare și cunoaștere.
Un nou început
Deși poate părea, la o primă vedere, o scriitoare comercială, Kristin Hannah este printre autoarele mele preferate, mai ales atunci când îmi doresc lecturi care mă prind în mrejele lor și care curg, fără efort, dar au parte de toate ingredientele unei povești bune. Până acum, Privighetoarea era în topul listei cărților acestei autoare, dar Un nou început mi-a schimbat puțin perspectiva. Acțiunea cărții se petrece în Alaska anilor ’70 și urmărește evoluția unei familii plecate în căutarea fericirii în acest ținut sălbatic, unde se refugiau toți cei care voiau să scape de sistem sau să fugă de amintiri prea dureroase. Este și cazul așa zisului cap al familiei, fost veteran al războiului din Vietnam, care se luptă cu tenebrele amintirilor dureroase și își trage familia după el.
În prim plan este Leni, fata de doar 13 ani a familiei Allbright, care trăiește zi de zi în mijlocul haosului din familia ei, simțindu-se datoare să își protejeze mama, să își respecte tatăl și care învață, într-un mod extrem de dureros, ce înseamnă abuzul, toxicitatea, dar, mai apoi, iubirea adevărată, care ajunge să și fie ceea ce o scoate la liman.
Cartea are multe substraturi psihologice, pentru cui îi place să facă asemenea analize. Găsim violență domestică, abuz, provocările adolescenței, iubire simbiotică mamă-fiică, tipare extrem de nesănătoase, fugă, dar și asumare, responsabilitate și curaj. Cred că am bătut recordul la lectură odată cu cartea asta, pe care am reusit să o termin în aproximativ 6 ore :-), nu chiar legate, dar pe acolo.
Sper că v-au plăcut recomandările mele, le aștept și pe ale voastre, că până începe din nou treaba la turație maximă pe toate planurile, sper să mai prind un pic de timp de citit.
Foto de copertă, de aici.
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like noii pagini de FB, pentru a fi la curent cu toate noutăţile
