Pot fi frații prieteni? Există frați fericiți? Putem rezolva cumva rivalitatea dintre frați, veșnicul război mocnit, care se dă de la vârste mici, de la banalități precum locul la masă, până la lucruri mai serioase? Cred că sunt întrebări pe care și le pun toți părinții de 2+ copii. Până acum aveam senzația că e o loterie, iar modul în care se înțeleg frații nu are legătură doar cu părinții. Am aflat între timp, din cartea dr. Laura Markham,„Părinți liniștiți, frați fericiți”, că părinții au o influență foarte mare asupra modului în care frații se raportează unul la celălalt și pun bazele unei relații fericite în viitor.
O să spicuiesc ce am reținut eu din prezentarea cărții, pe care am avut norocul să o vizionez susținută de autoare însăși.
Este în regulă să intervii în conflictele și rivalitățile dintre frați. Important este cum o faci
Copiii nu au de unde să știe cum să rezolve/gestioneze conflictele corect, iar rolul tău ca părinte este să îi ajuți să învețe să facă acest lucru. De modul în care se vor rezolva conflictele între frați, depinde modul în care ei vor ști să rezolve conflictele și relațiile în viață. Cel mai important și în același timp și cel mai greu de făcut, este să nu intervenim pentru a căuta vinovați, ci pentru a găsi o soluție. Este vital pentru copii să se simtă tratați în mod corect și egal, așa că indiferent de cine pare „vinovatul”, nu vă focusați pe asta, ci încercați să aflați ceea e este în spatele comportamentului, să descoperiți nevoia, ceea ce vrea copilul să comunice prin fapta sa.
Cel mai mare ajutor pe care îl putem acorda fraților este să îi învățăm să empatizeze unul cu altul
Să le mutăm atenția de la conflictul în sine pe sentimentele celuilalt, să îl ajutăm pe fiecare în parte să înțeleagă ce a simțit celălalt în legătură cu situația ce tocmai s-a consumat.
Este biologic ca un copil să fie gelos pe fratele lui, iar acest lucru se află în relație directă cu instinctul de supraviețuire.
Copilul este sută la sută dependent de părinții săi, mai ales atunci când este mic. El nu are de unde să știe că resursele de dragoste, atenție, timp ale părintelui sunt nelimitate. Atunci când apare al doilea copil, automat primul crede că i se va lua lui din toate acestea, pentru a i se da și celui mic.
Este f important să nu îl contraziceți atunci când vă spune „îl iubești mai mult pe fratele meu”, pentru că asta înseamnă că nu îi validați sentimentele. O replică de genul „Cum poți să spui asta, când eu vă iubesc pe amândoi la fel” ar trebui înlocuită cu validare și empatie „Nu am realizat că asta crezi. Trebuie să fie foarte greu să simți așa ceva. Te înțeleg”, urmată de reasigurarea că sentimentele, grija, atenția sunt nelimitate și ambii copii le vor primi în egală măsură. Este bine apoi să propuneți copilului o activitate care să îi facă lui plăcere și în care să fiți numai voi doi, fără fratele său.
Este foarte important ca fiecare copil să primească timpul său special, în care părintele să i se dedice în totalitate.
Nu trebuie ca acest timp să însemne o zi întreagă mereu, ar fi foarte greu, mai ales pentru o familie cu mai mult de 2 copii să gestioneze logistic asta. Sunt suficiente chiar și 15 minute într-o zi, în care fiecare copil să simtă că are atenția exclusivă a părintelui. Când are și un bebeluș, mama poate folosi timpul de somn al lui pentru a petrece timp exclusiv cu fratele mai mare. Când copiii sunt mai mari, tatăl poate lua unul din copii pe rând, astfel că fiecare părinte ajunge să petreacă timp cu fiecare dintre frați.
Când sunt diferențe de câțiva ani între copii se poate face o activitate cu amândoi, iar în cadrul ei să se acorde atenție pe rând fiecăruia. De exemplu, dacă unul din copii știe să citească și celălalt nu, celui mic i se poate pune un audio book cu o poveste, în timp ce mama citește aceeași poveste cu copilul cel mare, uitându-se în carte, dezbătând pe tema ei, etc. Apoi, copilul cel mare poate fi lăsat să citească singur câteva pagini, în timp ce mama discută cu cel mic sau se uită împreună pe ilustrații. Sunt convinsă că aici intervine imaginația, important este ca fiecare copil să simtă că i se acordă un timp numai pentru el.
O idee care se aplică perfect și la un singur copil este ca în momentul în care ne aflăm într-o situație conflictuală să ne punem întrebarea dacă într-adevăr avem de-a face cu o urgență.
Modul în care noi ne vom raporta la respectiva situație va influența foarte mult felul în care o vom gestiona.
Cartea este plină de sfaturi valoroase, multe dintre ele însoțite de exemple ilustrate, de reacții „așa nu”, care pot fi înlocuite cu soluții blânde, ce vor asigura o creștere sănătoasă a fraților și sperăm noi, o prietenie pe viață între ei.
Spor la crescut frați fericiți!
Citește și
Cât avem voie să decidem pentru copiii noștri?
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
