Un suc de portocale și un caffe latte cu caramel. Rostesc ușor vinovată ultimele cuvinte. Teoretic mă chinui să reduc zahărul, dar mă așteaptă o zi lungă, cea mai lungă a săptămânii, cu o mie de drumuri și ore de așteptare infinite, așa că am voie. O văd cum vine țopăind pe aleea școlii. Știe că ne întâlnim la cafeneaua de vizavi, uneori o răsfăț și pe ea cu un fresh, că deh zi grea și lungă, am zis.
Traversează atent, apoi deschide ușa cafenelei, mi se aruncă în brațe și începe să sporovăie despre școală, despre nu știu ce colegă și ce s-a întâmplat la ultima oră. Hei, mademoiselle turuilă, nu crezi că ai uitat ceva? Cum ar fi bună ziua? o întreb eu pe un ton vesel, fără reproș. Ea se întoarce spre cele două fete de după tejghea, le salută și apoi spune cu o ușoară importanță Am avut o zi grea, scuze.
Doamnă, nu pot să cred, îmi spune una dintre fete. Felicitări!
Aoleu, zic, ce-am făcut? Oi fi primit vreun titlu ceva și n-am aflat, am câștigat la loto în absență și mă caută ăștia să-mi dea premiul. Mă uit la ea mirată
În 3 ani de zile de când lucrez eu aici, ați fost singurul părinte care și-a atenționat copilul să salute. Singurul!
Mi-a povestit apoi cum obișnuiau să îi salute pe copii și să le sugereze cumva că ar fi frumos să răspundă, până când un părinte le-a admonestat și le-a spus să stea în banca lor, să își vadă lungul nasului.
M-a întristat povestea, dar recunosc că nu m-a mirat. Școala Anei e considerată una din școlile de fițe bune din București, la care părinții se luptă din greu să ajungă. Din păcate, educația nu vine la pachet cu statutul social și financiar, iar în ultimii ani e chiar în total dezacord.
În ce carte scrie oare că să îți crești copilul liber, atent la nevoile lui înseamnă să îl crești ca în pădure?
Să nu îl înveți regulile elementare de bun simț – când salutăm, când ne cerem scuze, când spunem mulțumesc și te rog.
Unde se spune că funcția sau banii din portofel te îndreptățesc să te uiți cu dispreț la cei care prestează o muncă cinstită în serviciul tău?
Cine îți dă dreptul să te repezi la un tânăr care mai are încă valori, doar pentru că îndrăznește să îl învețe și pe copilul tău ceea ce tu nu l-ai învățat?
Parentingul modern nu este despre lipsa regulilor, despre lipsa de educație și de bun simț
Asta este doar o interpretare a celor care oricum nu prea știau ce-i aia și educația liberă le-a picat mănușă.
Nu sunt pentru a obliga copilul să răspundă la toate întrebările complet stupide puse de necunoscuți pe stradă – vai, puișor, ce jucărie frumoasă, mi-o dai mie?, nici pentru a ne povesti toată viața oricui ne abordează – Îmi spui și mie cum te cheamă? Vaai, ți-a mâncat pisica limba? . Vorbitul cu dumneavoastră mi se pare complet inutil și demodat, o convenție depășită.
Dar regulile elementare de bună creștere nu se vor demoda niciodată
Să spui bună ziua când intri și la revedere când pleci, să ceri când vrei ceva, nu să te înfigi să îți iei, să îți ceri scuze dacă greșești, să mulțumești când primești ceva, de la oricine ai primi. Asta nu ține de bani, de statut, de vremuri, de credințele despre creșterea copiilor. Ține de statutul tău de OM și de bunul simț. Atât. Iar dacă tu ceri respect de la copilul tău, ar trebui întâi să te uiți cum îl înveți să îl acorde și celor din jur.
Citește și
Lipsa lui dumneavoastră e lipsă de respect?
Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar
10 propoziții de bază în relația cu copilul tău
Cum îți poate îmbunătăți o tehnică simplă relația cu copilul tău
Tu ce îi spui cel mai des copilului tău?
Vorbiți-le copiilor voștri! E cea mai bună educație!
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Foto – Laurent Peignault on Unsplash
Exact asa!!! Ii cresc liberi, sa aiba curajul sa spuna ce gandesc si sa faca ce le place, dar in limitele bunului simt si al societatii. Nu crescuti in padure, dimpotriva. Vorba de aici spune: „sunt un om liber, dar libertatea mea se termina unde incepe a ta”. Aici avem noroc, lumea nu se baga peste noi dar e foarte prietenoasa si deschisa cu copiii, am avut un soc de fiecare data in vizita in Romania cand am vazut cum se baga adultii cu bocancii in sufletul copiilor fara cel mai mic gand, mi-am adus aminte de intrebarile alea cretine pe care le pun multi, ca norocul ca fiica-mea are toate cuvintele si logica la ea, s-a mai intamplat sa se intoarca spre mine si cu voce tare sa ma intrebe, sa auda si interlocutorul „mama, domnul asta de ce imi cere ursuletul, ce, eu i-am cerut sa-mi dea bicicleta lui?!” Trebuie sa-i invatam sa respecte oamenii, nu inteleg de ce o femeie de servici ar trebui sa primeasca mai putin respect decat un programator IT sau un bancher de exemplu… Ti-am mai povestit eu ca am amici care imi spun ca nu e bine daca imi cer scuze de la copii cand am gresit (ca ei sunt copii si eu adult, deci cumva un fel de „stapan”), eu le-am explicat ca daca nu invata de la mine etica, de la cine sa invete?!